Istorie – Documente – Politică

Harta ascunsă

Jurnalistul american Scott Shane povesteşte în cartea Dismantling Utopia cum, până în 1989, hărţile Moscovei vândute la chioşcurile de ziare din capitala URSS erau absolut inutilizabile. Omiţând străzile mai mici, nemenţionând nici o instituţie, neţinând cont de modificările urbanistice şi de noile cartiere de blocuri ridicate pe locul vechilor cartiere de case, hărţile turistice moscovite constituiau un ieftin apogeu al genialităţii sovietice. Genialitate represivă, desigur, pentru că hărţile cu pricina nu erau proaste din cauza lipsei de pricepere a cartografilor sovietici, ci din pentru că, la sfârşitul anilor ’30, NKVD a hotărât să nu se mai pună în circulaţie nici o hartă corectă a marilor oraşe sovietice de teamă că acestea ar putea să cadă în mâna inamicului.

Numai că „inamicul”, după cum menţionează chiar Shane, nu se ducea să‑şi cumpere harta Moscovei de la chioşcul de ziare pe câteva copeici. Shane însuşi, ca mulţi alţi diplomaţi sau corespondenţi de presă occidentali, a fost dotat înainte de plecarea sa la Moscova cu o extrem de detaliată hartă a oraşului produsă de CIA pe bază de imagini din satelit. Singurele victime ale hărţilor sovietice erau astfel doar cetăţenii măreţei patrii a socialismului, văduviţi de posibilitatea de a se orienta rapid prin labirintul vechilor cartiere de case şi al noilor „cvartaluri” de blocuri comuniste.

De fapt, departe de a fi o armă de luptă împotriva „duşmanului extern”, hărţile cu pricina erau menite să debusoleze „reacţiunea” internă, în cazul în care încerca să scape urmăririi NKVD/ KGB. Ca mijloc de control al populaţiei – alături de controlul furnizării apei, energiei, căldurii, aprovizionării cu alimente etc. – hărţile respective aveau menirea de a nu îngădui nimănui să aibă o vedere de sus, o perspectivă asupra oraşelor comuniste. Refuzându‑le cetăţenilor accesul la o privire de ansamblu asupra oraşelor, Partidul nu făcea decât să‑şi extindă şi autoconfirme monopolul asupra perspectivei istorice, asupra sensului şi înţelesului istoriei, monopol pe care deja pretindea că îl deţine. Ca avangardă a clasei muncitoare, şi cu Lenin, Stalin şi alţi tătuci mai mici ca avangardă a avangărzii, Partidul privea, pe sub cozorocul şepcii, mai departe şi mai pătrunzător în viitor decât oricine altcineva. Pitici, poate, dar pitici cu mape, cocoţaţi pe umerii giganţilor Marx, Engels, Lenin şi Stalin, miriadele de activişti de partid zămisliţi de vintrele ideologice ale titanilor fondatori se bucurau, în cămăruţele „Fondului Secret”, de monopolul asupra adevăratelor hărţi, cărţi şi înţelesuri ale Imperiului Sovietic.

În mod previzibil, ultimii treizeci și cinci de ani nu i‑au făcut să piardă acest monopol. Trăim, şi în România, într‑o ţară în care în continuare nu avem acces la harta realului. Nu putem să ne vedem dosarele de la Securitate. Nu putem şti adevărul despre Decembrie 1989. Nu putem şti adevărul despre mineriade. Nu putem şti adevărul despre istoria României, mereu deformat de imperative politice, de la jdanovism la corectitudinea politică. Nu putem şti adevărul despre afacerea Ţigareta sau, mai nou, despre rețelele de traficanți de droguri, despre digitalizarea și reforma desfigurantă a sistemului de educație, despre baronii locali sau EUropeni, despre mafioţi mici sau mari. Nu putem afla adevărul despre eşecul CNSAS de a deconspira securiştii din viaţa publică românească. Nu putem şti adevărul despre comunism. Nu putem şti adevărul despre rezistenţa la comunism şi martirajul anumitor figuri luminoase, lichidate de comunişti. Sau, dacă îl ştim, nu suntem lăsaţi să îl facem public. Nu putem afla nimic despre cei care ne conduc. Nu putem afla nici măcar unde ne conduc. Şi asta pentru că „hărţile” României, „hărţile” vândute pe nimic, oferite la tarabele ziarelor centrale, televiziunilor, posturilor de radio, „analiştilor” politici şi altor „experţi,” harta realului, aşa cum ne e ea creionată de oligarhia cultural‑politică a României, e intenţionat greşită. Din perspectiva oligarhilor noştri, România e un „plai cu boi”. Din fericire, mai există şi alte perspective, şi alte hărţi.

■ Istoric, scriitor, critic şi istoric literar

Mircea Platon

Total 0 Votes
0

Mircea Platon

Mircea Platon (n. 23 iunie 1974, Iaşi)

Redactor-șef la Convorbiri literare (Iași). Doctor în Istorie (2012), The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA.

A publicat peste 200 de eseuri, comentarii politice și recenzii în toate marile ziare și reviste culturale din ţară. A publicat studii de istorie în Russian History (Brill), Du Bois Review: Social Science Research on Race (Cambridge University Press), Fascism. Journal of Comparative Fascist Studies (Brill), French History (Oxford University Press), History of Political Economy (Duke University Press), Intellectual History Review (Routledge)

Premii literare și distincții universitare

2013-2015 Social Sciences and Humanities Research Council of Canada Postdoctoral Fellow, Department of History, University of Toronto

2012 Premiul pentru Eseu al USR Iași pentru volumul Conștiinţa naţională și statul reprezentativ (Iași, Timpul, 2011)

2011 Trans-Atlantic Summer Institute in European Studies Fellowship, Center for German & European Studies, University of Minnesota

2011 Lynn and Harry Bradley Foundation Fellowship for Military History, The Ohio State University

2010-2011 Presidential Fellowship, The Ohio State University

2009 Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române pentru cartea Cine ne scrie istoria? (Iași, Timpul, 2007)

2005-2009 Doctoral Fellowship, Canada Social Sciences and Humanities Research Council

 

Bibliografie selectivă

Paseism polemic sau încercare de naţionalism critic, eseuri (Iași, Agora, 1996)

Jocuri sub ulm, poezii (Timișoara, Marineasa, 1999)

Literatură cu blazon, eseuri (Iași, Timpul, 2000)

Ortodoxie pe litere, eseuri (București, Christiana, 2006)

Cine ne scrie istoria?, studii și eseuri (Iași, Timpul, 2007)

A treia forţă: România profundă, eseuri (București, Logos, 2008; co-autor: Ovidiu Hurduzeu)

Măsura vremii: Îndemn la normalitate, eseuri (București, Predania, 2009; co-autor: Gheorghe Fedorovici)

Conștiinţa naţională și statul reprezentativ, studii și eseuri (Iași, Timpul, 2011)

Cartea străduţelor subtile, poezii (Iași, Ed. Timpul, 2015)

Ce-a mai rămas de apărat (București, Eikon, 2016)

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button