Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » După 1 Decembrie 2018

După 1 Decembrie 2018

Marea Adunare de la Alba Iulia s‑a desfăşurat în timp ce Transilvania era ocupată de armata austro‑ungară, iar trupele feldmareşalului Mckensen se retrăgeau, trecând prin Sebeş şi ocolind Alba Iulia, conform înţelegerii cu organizatorii Adunării, care au promis că nu vor dezarma soldaţii germani din grupurile răzleţe. Condiţiile Unirii de la Alba Iulia erau, deci, de dublă ocupaţie străină. Spunem aceasta pentru cei care mai susţin că Unirea s‑ar fi făcut sub presiunea şi ocupaţia armatei române.

Din fericire, după o sută de ani, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri s‑a făcut fără ocuparea Transilvaniei de către cele două armate străine, cum mai sperau adversarii de atunci, ca şi cei de acum, ai României. Numai că România nu mai este aceea sperată pe atunci de români, şi nici măcar aceea dobândită ulterior cu acordul Marilor Puteri.

Au rămas în afara României, chiar de la început, teritoriile întinse din Ţara Ungurească, despre care uită adesea să amintească până şi istoricii români. Este vorba despre Crişana de Vest, cu cele trei Crişuri, până la Tisa, rămasă la unguri, ca şi de Banatul, tot până la Tisa, rămas la sârbi, şi cele două treimi din Maramureşul de dincolo de Tisa. Aceasta, făcându‑ne că uităm de ţinuturile din Transnistria până în Nordul Mării Negre şi de cele din Sudul Dunării: din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia, până în Peloponez. Căci România era statul înconjurat din toate părţile de români, până departe, şi nu cuprindea nici un sfert din romanitatea orientală de pe vremea aceea, în ciuda multelor exterminări şi asimilări forţate ale românilor de către toate fostele populaţii nomade care s‑au stabilit în Peninsula balcanică. Ceea ce aminteşte de soarta autohtonilor din cele două Americi sau din Australia, care au sfârşit prin a fi închişi în rezervaţii.

Datorită succeselor armatei române din 1917 şi proclamărilor Unirii, semnate de Basarabia (9 aprilie 1918), de Bucovina (18 noiembrie 1918), de Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească (1 decembrie 1918) cu România, au fost uitate pentru moment toate necazurile romanităţii orientale, căci, faţă de Moldova şi Muntenia, noua Românie putea fi numită, într‑adevăr, Mare. În decembrie 1918 însă, Unirea nu era încă desăvârşită.

La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia s‑a hotărât înfiinţarea Marelui Sfat Naţional Român, alcătuit din 250 de membri. Întrunirea Marelui Sfat Naţional s‑a petrecut la 19 decembrie 1918, în sala Tribunalului din Alba Iulia. Atunci a fost ales ca Preşedinte Gheorghe Pop de Băseşti, iar ca vicepreşedinţi: Episcopul ortodox Miron Cristea, episcopul greco‑catolic Iuliu Hossu, Teodor Mihali şi Andrei Bârseanu. Cu această ocazie a fost ales şi un fel de „guvern provizoriu” care se va numi Consiliul Dirigent al provinciilor româneşti din fostul Imperiu Austro‑Ungar care hotărâseră Unirea cu România. Sediul Consiliului Dirigent a fost stabilit la Sibiu, avându‑l ca Preşedinte pe Iuliu Maniu.

Guvernul maghiar n‑a recunoscut hotărârile Adunării de la Alba Iulia, nici Unirea cu România, nici Marele Sfat Naţional Român şi nici Consiliul Dirigent, căci, după 3 noiembrie 1918, guvernul maghiar declară independenţa Ungariei faţă de Austria şi începe reorganizarea ţării şi, în special, a armatei, considerându‑se îndreptăţită la autodeterminare ca şi restul naţionalităţilor din fostul imperiu, dar fără să acorde, la rândul ei, independenţa naţionalităţilor din cuprinsul vechiului său teritoriu, din care făcea parte şi Transilvania. După armistiţiul de la Belgrad între Puterile aliate şi Ungaria, proaspăt independentă, la 13 noiembrie 1918, fără să cunoască situaţia reală, generalul Franchet d’Esperey, care conducea armata franceză, a fost de acord cu stabilirea unei limite între Ungaria şi Transilvania, fără să ţină cont de convenţiile Antantei cu România, pe care n‑o mai considera aliată. În felul acesta, Ungaria obţinea legal un teritoriu din Transilvania, până la râul Mureş, pe care a şi început să‑l ocupe, cu intenţia vădită de a recupera toată Transilvania.

A început atunci, de la sfârşitul lunii noiembrie 1918 şi până în aprilie 1919, un adevărat masacru al populaţiei româneşti. A fost un fel de preludiu al ocupării, tot prin convenţii internaţionale, a Transilvaniei de Nord, în 1940. După relatările istoricului Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Casa Şcoalelor, 1923, în judeţul Arad, au fost ucişi 300 de români (op. cit., vol. 3, p. 396); la Giurcuţa, lângă Huedin, 44 de români arşi pe un fel de rug improvizat (ibid., p. 374); la Făget, peste 100 (loc. cit.); la Şiria, 60 (ibid., p. 397); în judeţul Caraş‑Severin, 180 (Ibidem, p. 398); la Sighişel, 50 (loc. cit.) şi multe cazuri izolate de martiri români omorâţi în chinuri groaznice. La Beiuş, de exemplu, Ioan Ciordaş, membru al Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român şi desemnat de Consiliul Dirigent ca Prefect al Judeţului Bihor, şi avocatul dr. Nicolae Bolcaş „au fost maltrataţi, apoi duşi la marginea gropii săpate pentru ei într‑o vâlcea. Aici supliciul a reînceput. Li s‑au tăiat nasurile, li s‑au sfărâmat braţele cu paturile puştilor, li s‑au înfipt baionetele în gură şi în ceafă, li s‑au scos ochii şi la urmă au fost aruncaţi în groapă de vii, unul peste celălalt, şi acoperiţi cu pământ” (op. cit., p. 398‑399).

Curios cum toate aceste crime, şi multe altele, nu sunt menţionate de către istoricii noştri, la fel de curios ca şi atitudinea aliaţilor şi, în special, a armatei franceze, mereu favorabile Ungariei, în ciuda demersurilor făcute de către delegaţiile române la Paris. A fost stabilită, totuşi, o nouă zonă (Satu Mare, Oradea, Arad) între Ungaria şi Transilvania, oraşele respective rămânând tot sub ocupaţie maghiară, şi, în mod curios, propunându‑se şi o „zonă neutră” între maghiari şi români. Deşi favorabilă Ungariei, guvernul maghiar a respins hotărârea Conferinţei de Pace de la 19 martie 1919 şi a demisionat (22 martie 1919) în favoarea guvernului revoluţionar de tip comunist‑bolşevic, privit cu aceeaşi îngăduinţă de către Antantă. Numai că revoluţionarii comunişti, având şi sprijinul armatei maghiare, în loc să‑şi retragă trupele pe noua linie stabilită, au pornit atacul pentru recuperarea integrală a Transilvaniei. Este vorba despre luptele din Munţii Apuseni (16‑18 aprilie 1919).

Declanşarea unui adevărat război după semnarea armistiţiilor dintre toate forţele beligerante a fost evenimentul crucial pentru Armata Română, care i‑a oferit prilejul de‑a elibera restul Transilvaniei şi de a fixa graniţa promisă de Antantă pe Tisa.

Au fost lupte grele, dar victorioase, ale românilor. Este demnă de remarcat participarea cu această ocazie a două divizii de ardeleni români, dintre care „soldaţii regimentului Beiuş depuseseră jurământul de credinţă pe steagul românesc de la Ţebea, în faţa mormântului lui Avram Iancu” (op. cit. p. 414).

Rezultatul bătăliei din Munţii Apuseni a fost eliberarea oraşelor Satu Mare, Oradea, Beiuş, după care au continuat luptele (19 aprilie – 1 mai 1919) până la alungarea armatelor maghiare peste râul Tisa. La 2 mai, guvernul revoluţionarilor maghiari de la Budapesta face propunerea de încheiere a păcii cu România, promiţând că „recunoaşte fără nici o rezervă toate pretenţiile teritoriale naţionale ale românilor” (op. cit, p. 426).

Ar fi fost, desigur, frumos ca totul să se termine aşa, cel puţin pe Frontul de Vest al României, cu toate că românii din Banat erau încă sub ocupaţia trupelor sârbeşti şi franceze. Dar n‑a fost să fie aşa, căci zeitatea cea rea a războiului mai cerea încă sânge de român, şi lacrimi, şi jale. Iar bunii şi străbunii noştri le‑au dat cu prisosinţă.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alexandru Surdu

Alexandru Surdu, filosof, membru titular al Academiei Române. S‑a născut la Braşov (24 februarie 1938). A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1952–1955) şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958–1963). A studiat logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now