Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Dan Berindei: Academia Română. Orientări, istorie, statut

Dan Berindei: Academia Română. Orientări, istorie, statut

În privinţa orientării şi a poziţiei reprezentată de diverşi membri ai societăţii, neîndoielnic că figurile dominante au fost: Timotei Cipariu şi Heliade Rădulescu. Cipariu era figura cea mai impozantă a sesiunii; era un erudit, care se ocupase îndelung cu problema limbii

Academia Română se confundă cu naţiunea română şi istoria ei s-⁠⁠a dezvoltat în cadrul celei a României moderne şi contemporane. În procesul ei de devenire se reflectă cel al ţării înseşi, cu biruinţele şi momentele de înălţare, dar şi cu încercările, suferinţele şi căderile. Sub cupola ei, s-⁠⁠au succedat în timp cărturarii şi marii creatori ai naţiunii, au răsunat cuvinte devenite nemuritoare, s-⁠⁠au afirmat idei scânteietoare, au fost prezenţi şi mulţi învăţaţi şi chiar diriguitori ai lumii. Academia Română este, într-⁠⁠un fel, o nestemată preţioasă, un punct de reper, de constanţă şi stabilitate.
Dan Berindei, Istoria Academiei Române (1866–2016)

Societatea şi-⁠⁠a început activitatea. În prima şedinţă – din 6/18 august –, Dimitrie Brătianu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, a ţinut un discurs în care a pronunţat unele cuvinte ce vor trezi bănuielile forurilor conducătoare de la Viena şi Pesta. Societatea şi-⁠⁠a început lucrările cu un număr restrâns de membri. Ardelenii, reprezentând în general curentul etimologic, au participat masiv. Iosif Hodoş, Roman, Cipariu, Munteanu, Bariţiu sunt totdeauna prezenţi la lucrările sesiunii (cu excepţia lui Roman, un timp bolnav). Bănăţenii Mocioni şi Babeş au lipsit. Babeş a trimis o scrisoare Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, informându-⁠⁠l că nu obţinuse concediul decât la sfârşitul lunii septembrie şi că fusese constrâns pe această cale să nu se prezinte. Comentând, mai târziu, absenţa lui Babeş, „Albina” va însemna că el „a trebuit să sentă cătuşele subordinaţiunii”. Bucovinenii Hurmuzaki şi Sbiera au participat, dar au plecat cu 10 zile îna­inte de închiderea sesiunii. Toată corespondenţa dusă pentru venirea lui Alexandru Hasdeu nu va avea un rezultat favorabil, guvernul ţarist opunându-⁠⁠se venirii lui la Bucureşti. În privinţa macedonenilor, singurul reprezentant a fost Caragiani, prezent aproape la toate şedinţele; a lipsit în schimb Cozacovici. Muntenii, prin ardeleanul Laurian şi fidelul său Massim – amândoi etimologişti – şi prin Heliade Rădulescu, au fost prezenţi la lucrările sesiunii. În schimb, moldovenii, cu excepţia lui N. Ionescu – numit membru împreună cu Titu Maiorescu abia la 20 iulie/1 august 1867, ceea ce explică întârzierea sosirii sale –, au lipsit masiv de la lucrările primei sesiuni. Negruzzi n-⁠⁠a luat parte la lucrări. Alecsandri a participat la prima şedinţă şi la cea de a 4-⁠⁠a, Urechiă la un număr de şedinţe, plecând apoi la Paris, iar Titu Maiorescu – din acelaşi motiv ca şi N. Ionescu – n-⁠⁠a luat parte decât la ultimele şase şedinţe.

În privinţa orientării şi a poziţiei reprezentată de diverşi membri ai societăţii, neîndoielnic că figurile dominante au fost: Timotei Cipariu şi Heliade Rădulescu. Cipariu era figura cea mai impozantă a sesiunii; era un erudit, care se ocupase îndelung cu problema limbii şi care, chiar în acel an, publicase o serie de articole privind ortografia şi limba, în al său „Arhiv pentru filologie şi istorie”. Un an înaintea deschiderii acestei sesiuni, el declarase într-⁠⁠un discurs rostit la Astra: „Chestiunea unificării ortografice pentru limba română din zi în zi a devenit mai urgentă”. Dintre ceilalţi ardeleni, se remarca Bariţiu şi figura de tribun a lui Iosif Hodoş. Bănăţenii au lipsit.

În privinţa bucovinenilor, s-⁠⁠a deosebit figura lui Sbiera, în calitate de specialist. El spusese încă din anul precedent următoarele: „Cine poate să privească astăzi cu nepăsare la dărâmarea unităţii limbii, pre care n-⁠⁠au putut-⁠⁠o înfrânge şi nimici neci vijeliile cele mai grozave ale timpurilor trecute…”. Aceasta însă nu-⁠⁠l va împiedica să aibă o poziţie cu totul disonantă în sesiune, rămânând încăpăţânat pe poziţia sa pumnulistă, ostilă celorlalte păreri.

În ceea ce priveşte pe moldoveni, singurul care a participat mai intens la activitatea sesiunii a fost N. Ionescu, venind însă şi el cu întârziere, crezând că fusese numit într-⁠⁠un loc liber pentru provincia Macedoniei. Abia după ce i s-⁠⁠a comunicat că înlocuia pe C. A. Rosetti, a acceptat să participe la lucrări. Alecsandri, cât şi Negruzzi s-⁠⁠au abţinut, evident, să ia parte la sesiune, iar T. Maiorescu, care, în 1866, publicase o lucrare intitulată Despre scrierea limbii române, prin care criticase sistemul ortografic al lui Heliade Rădulescu, Laurian şi Massim, s-⁠⁠a abţinut iniţial de la lucrările sesiunii şi apoi, după câteva chemări desperate ale guvernului, a luat parte.

Este probabil că atitudinea lui Maiorescu, ca şi a celorlalţi moldoveni, să se explice, în bună măsură, prin atitudinea lor ostilă curentului etimologist, care stăpânea Societatea. În schimb, Heliade Rădulescu n-⁠⁠a lipsit decât de la solemnităţile de inau­gurare, lucru remarcat de Naţiunea, el abţinându-⁠⁠se, deci, tocmai de la partea de manifestare naţională legată de Societatea Literară. El va fi primul preşedinte al Societăţii Academice Române şi va participa la toate şedinţele, în afara primelor două.

În timpul primei sesiuni s-⁠⁠a lucrat greu din pricina absenţelor şi a neîntrunirii unui număr corespunzător de membri. Bariţiu a încercat, la 29 august/10 septembrie, să determine pe colegii săi la alegerea a patru noi membri, dar propunerea sa nu a avut succes. Este interesant de remarcat, în privinţa orientării membrilor, că atunci când s-⁠⁠a hotărât împărţirea în secţii, doar trei membri au declarat că vor să lucreze în Secţia istorică. Este vorba de Bariţiu, Hodoş şi N. Ionescu. Primul va fi ales preşedintele acestei secţii, al doilea vicepreşedinte, iar al treilea secretar. „Dacă limba unei naţiuni e numită, pe bună dreptate sufletul său – afirma Bariţiu – istoria acestei naţiuni este mijlocul admirabil prin care se manifestă nota sa naţională, diploma de legitimare prin care un popor se prezintă în societate şi în concertul altor popoare”.

Membrii Societăţii Literare veniţi de peste munţi au locuit un timp la hotel – de pildă, Cipariu stă la hotelul Fieschi, unde, la 3/15 august, populaţia i-⁠⁠a făcut o manifestaţie de simpatie, iar apoi li s-⁠⁠a închiriat o locuinţă în mahalaua Gorgani, unde mai înainte fusese Tribunalul poliţienesc. Această locuinţă aparţinea lui Lambru Vasilescu, capul diviziei contabilităţii din Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Membrii ardeleni ai Societăţii Literare au avut aici patru camere şi un salon, locuind în casă până la 18/30 septembrie, când, după închiderea sesiunii, au plecat spre Transilvania. În ceea ce priveşte cheltuielile, potrivit unui referat din 1869, plata diurnelor şi cheltuielile de călătorie din 1867 au acoperit suma de 32 448 lei.

În cea de-⁠⁠a doua şedinţă a sesiunii, Bariţiu a făcut o declaraţie de principii, care-⁠⁠şi păstrează însemnătatea până în timpurile noastre, el afirmând că „lucrările acestei Societăţi Literare vor fi şi vor rămâne scutite de orice sistemă guvernamentală în orice împrejurări de oricare înrâurinţă mai înaltă şi de toate valurile politice efemere, atât în totalitatea sa, cât şi în fiecare dintre membrii săi”. El mai adăugase că „ajutoriul material pe care statul românesc va afla cu cale a întinde acestei instituţiuni ştiinţifice în favoarea culturei mai înalte naţionale încă nu va învălui în sine nici un fel de obligaţiune”. Caracterul independent al înaltului for şi respingerea imix­tiunilor politice erau astfel solemn proclamate.
Lucrările propriu-⁠⁠zise ale sesiunii, despre care întreaga presă a făcut mare caz, dar mai ales presa transilvană, au fost, în general, cel puţin la prima vedere, destul de sterile. În această primă sesiune s-⁠⁠a dezbătut, dar nu s-⁠⁠a rezolvat pe deplin nici măcar problema ortografiei. În cea de-⁠⁠a treia şedinţă a sesiunii, Gavriil Munteanu şi-⁠⁠a prezentat proiectul de ortografie, preţuit de Timotei Cipariu. Interesante au fost aprecierile lui Ion Heliade Rădulescu, care a propus ca „Limba bisericească să ne fie model în ortografia şi gramatica limbei noastre”. Totodată, a remarcat cu mult bun simţ următoarele: „Orice am otărî noi, tot nu s-⁠⁠ar impune ca lege, dacă nu am consulta firea limbei noastre: limba să ne fie dascăl, ea să ne impună nouă ortografia, iară nu noi ei”. În realitate, acordul pentru un sistem unitar nu s-⁠⁠a izbutit a fi realizat.

La 12/24 august a fost formată o comisie, în frunte cu Heliade şi Laurian, care urma să întocmească un „proiect de ortografie după principiul etimologic, căutând a concilia, pre cât se poate, şi fonetica limbei cu dânsul”, formulare evident ambiguă. Şase zile mai târziu, I. C. Massim a prezentat, în numele comisiei instituite, proiectul de ortografie română, iar după alte trei zile a fost înfăţişat „un memoriu dilucidatoriu” al lui Cipariu asupra ortografiei române. La 11/23 septembrie avea să fie susţinut de o bună parte din membri „propoziţiunea ortografică” a lui Cipariu, fiind respinsă însă de Heliade. De fapt, problema ortografiei era departe de a fi pe deplin elucidată!

Nu înseamnă că în cea dintâi sesiune nu s-⁠⁠a depus o activitate susţinută, deoarece, pe lângă şedinţa de inaugurare şi pe lângă cea de deschidere, care au avut loc într-⁠⁠un cadru sărbătoresc, membrii Societăţii Literare au lucrat susţinut în sesiunea din 1867. Îl vedem pe Cipariu ţinând o cuvântare despre istoria limbii române, pe Heliade rostind un discurs asupra fazelor unei limbi, iar pe Laurian făcând istoricul ideii formării unei societăţi literare. S-⁠⁠a lucrat intens la una din lucrările fundamentale ale acestei sesiuni, la Statute, care au reprezentat, neîndoielnic, rezultatul cel mai de seamă al sesiunii din 1867 şi temeiul dezvoltării instituţiei. Pe lângă Statute, s-⁠⁠a procedat, în ziua de 31 august/12 septembrie, la alegerea Biroului, în el intrând Heliade ca preşedinte, Cipariu ca vicepreşedinte şi Laurian căpătând secretariatul. S-⁠⁠a adoptat un proiect provizoriu de ortografie, rămânând însă ca problema să fie rezolvată definitiv în sesiunea următoare. Ca membri ai delegaţiei permanente, care urma a seconda Biroul, au fost aleşi Urechiă şi Massim. De asemenea, s-⁠⁠a decis asupra programelor gramaticii şi dicţionarului. După cele spuse de un membru al Societăţii, aceasta lucra timp de 5–6 ore în şedinţe, iar, după aceea, serile, membrii se întruneau în comisiuni, pregătindu-⁠⁠şi lucrările până noaptea târziu. Totuşi, rezultatele primei sesiuni vor fi mai slabe decât se putuse aştepta, mai ales în aprecierea contemporană a adversarilor curentului etimologist. În „Convorbiri literare” s-⁠⁠a publicat o dare de seamă asupra lucrărilor, care se încheia cu aceste cuvinte: „Ceea ce este serios şi solid, trebuie să vorbească prin propria sa valoare”.

Statutele au fost, neîndoielnic, lucrarea fundamentală a sesiunii. Odată cu întrunirea efectivă a Societăţii Literare, s-⁠⁠a pus problema întregirii regulamentului prin Statute. Într-⁠⁠una din primele şedinţe ale Societăţii, Bariţiu a propus ca sfera ei de lucru să fie lărgită şi ca ea să nu fie o simplă societate literară, ci o societate academică. Între alte argumente, aducea şi pe acela al greutăţii întâmpinate pentru întemeierea unei astfel de societăţi în Ardeal. Ceilalţi membri au acceptat acest punct de vedere. Societatea s-⁠⁠a ocupat în mai multe şedinţe, până spre sfârşitul lunii august, de problema Statutelor. Proclamându-⁠⁠se că „Societatea Academică Română este şi rămâne corp independent în lucrările sale de orice natură”, s-⁠⁠a decis în Statute că ţelul ei principal era „a conlucra la înaintarea literelor şi sciinţelor între români”. Societatea Academică Română – noua titulatură, mai largă, ce a fost adoptată – a fost împărţită în trei secţii: literară-⁠⁠filologică, cea istorică şi arheologică şi ultima, cea a „ştiinţelor naturale” (art. 3). Se mai hotăra ca fiecare secţie să aibă câte o revistă. În sfârşit, se prevedea prin Statute ca şedinţele fiecărei sesiuni să se desfăşoare între l august şi 15 septembrie, în intervalul dintre sesiuni societatea urmând să fie condusă de către preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi alţi doi membri, care formau împreună aşa-⁠⁠numita „Delegaţiune”, titulatură care se va păstra până în vara anului 1948.

Statutele, votate la 24 august/5 septembrie, au fost înaintate, printr-⁠⁠o adresă a membrilor Societăţii, ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. În adresă se arăta că prin votarea Statutelor se încheiase „lucrarea principală a sesiunii”. De asemenea, se sublinia faptul că societatea intenţiona să nu îmbrăţişeze numai problemele de limbă, ci şi „istoria şi materia fizică, care constituiesc patrimoniul naţional al poporului român”. Urmarea a fost un referat al ministrului către domn şi decretul prin care Statutele Societăţii Academice Române erau sancţionate.

În ultima şedinţă, domnitorul Carol a fost desemnat membru de onoare al înaltului for.

■ Fragment. Editura Academiei Române

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest