Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Bucovina şi unirea cu ţara

Bucovina şi unirea cu ţara

Spuneam cândva că mă doare sufletul când mă gândesc la atâtea ţinuturi româneşti rămase în afara Ţării, şi mai ales la Basarabia, dar când mă gândesc la Bucovina de Nord, mă doare inima, căci Ţara Fagilor este cea mai apropiată de Maramureşul Istoric, din care ne lipsesc două treimi, de patria cavalerilor marmaţieni care au descălecat aici la începutul Povestirii. A povestirii acesteia fără de sfârşit, pe care o tot luăm de la capăt şi iar de la‑nceput, şi nimeni nu mai ştie pe unde ne va duce. Spune, spune, fag bătrân

Bucovina e ţara fagilor bătrâni. Nu ştiu cât de bătrân poate să fie un fag, dar se zice că pe unul dintre drumurile care urcă spre creasta megalitică a Rarăului, care n‑ar fi decât scutul de piatră al unui cavaler marmaţian, lăsat acolo ca semn al trecerii sale dinspre Marmaţia către Sarmaţia, pe drumul acela, la marginea căruia şi‑a făcut cabana Ungureanul, centenarul povestaş din Campo Longo, mai sunt încă fagi de pe vremea Unirii. Unde?, l‑am întrebat pe povestaş. În faţa Dumneavoastră, iată‑l!

Un fag bătrân nu poate fi descris decât printr‑un poem, al coroanei şi al frunzişului, al trunchiului de necuprins, cu ramuri uriaşe, cu scorburi mari, şi care arată rădăcini imense prin care şade încleştat de stâncile pe care le străpunge spre adâncul muntelui de unde îşi trage seva hrănitoare. Fagi bătrâni mai sunt, dar oamenii, care să le ştie povestea, s‑au dus demult: Ungureanul, cu strămoşii de peste munţi, şi Anghel Popa, cu strămoşii de peste ţări şi mări. A mai rămas Ion Filipciuc, descendentul cavalerilor marmaţieni de Dolha şi Petrova, care deapănă povestea fagului bătrân pe mai departe. „Spune, spune, fag bătrân, o poveste de român, de român bucovinean, de‑acum o sută şi vriun an”.

Bucovina era o parte din Principatul Moldovei, partea dinspre Marmaţia Voievodală, păstrătoarea legendelor despre Bogdan şi Dragoş, întemeietorii Ţării Moldovei, care le‑a şi purtat numele peste veacuri. Fiind sub suzeranitatea Imperiului Otoman, pentru asigurarea unor avantaje, turcii au cedat Nordul Moldovei, numit şi Ţara de Sus, Imperiului Habsburgic, în anul 1774. Motivul principal ar fi fost că Habsburgii n‑au intervenit în războiul ruso‑turc. În realitate, Imperiul Otoman începuse să decadă şi renunţa la suzeranitatea unor teritorii pe care nu mai putea să le domine (Ungaria şi Transilvania, de exemplu). Aşa se face că austriecii ajunseră să ocupe, tot pe vremea aceea, până şi Oltenia. Şi tot scoteau, de prin văile acelea seci ale Alpilor, colonişti flămânzi şi însetaţi care au început să roadă şi să sugă toată agoniseala bieţilor români din Banat, Crişana, Ardeal, Marmaţia şi Bucovina, şi să strângă tot ce strălucea spre aur şi argint, să‑şi poleiască saloanele de dans de prin castele şi palate. Şi tot de‑atunci au început să taie pădurile de fagi, de brazi şi de stejari şi să le care spre vetrele de foc ale Austriei, unde ard de‑atunci şi până‑n zilele noastre, trosnind pe ritmuri, altfel vesele, de marşuri şi de valsuri ale Dunării Albastre, cum îi spun ei, după culorile vinete ale mantalei de husar. Şi‑au fugit românii pe unde au apucat din calea lor, dar cei mai mulţi şi necăjiţi tot acolo au rămas, să plângă prin pădurile de fagi.144 de ani au stăpânit austriecii Bucovina. Şi‑ar fi stăpânit‑o ei mult şi bine, dacă nu s‑ar fi ridicat bieţii români, cu mic cu mare, şi nu i‑ar fi alungat înapoi de unde i‑au adus vânturile austrului, numit şi „traistă goală”.

Şi, dacă n‑ar fi fost pe‑acolo şi‑un braşovean de‑al nostru, ca să depună mărturie‑n scris, am fi crezut că‑i vorba numai de‑o poveste de‑a fagului bătrân sau de‑a lui Filipciuc cel mioritic, care‑a‑nceput de‑o vreme să tot scrie pe la‑nceput de cărţi „cuvinte îndărăptnice”. Ce‑i drept, frumoase în felul lor de‑a fi, căci, altfel, nici nu s‑ar povesti.

Sextil Puşcariu se trăgea din stirpea nobilă a lui Ioan Cavaler de Puşcariu, vestit prin lucrarea sa Date istorice privitoare la familiile nobile române, publicată la Sibiu, între anii 1892 şi 1895. Sextil Puşcariu, filolog şcolit la Viena, Leipzig şi Paris, ajunge, în 1908, profesor la Universitatea din Cernăuţi, după ce, în 1905, fusese primit în Academia Română. Trebuie spus însă că la aceeaşi Universitate „Franz Joseph” mai erau doi profesori membri ai Academiei Române: Eugen Herzog şi Ion I. Nistor. Şi zice Filipciuc al nostru, cu vorbe îndărăptnice, că nimeni n‑ar fi bănuit de ce vor fi în stare să facă aceşti profesori aşezaţi, „cuprinşi de acel suflu hegemonicon menit să îndrume poporul către un ideal bântuind sute de ani peste o margine primejduită de ţară românească”.
Şi „făcură aceştia ce făcură” până scoaseră în 1918, pe 22 octombrie în stil nou, „Glasul Bucovinei”, gazeta condusă de Sextil Puşcariu, care a dat cu adevărat Cuvântul Bucovinei, iar acesta a fost şi a rămas UNIREA cu Ţara, prin care înţelegeau cu toţii ROMÂNIA. Dar nu era totuşi prea uşor de spus, cu toate că dorinţa era veche. A sosit însă momentul să spunem deschis, zicea Puşcariu, cavalerul din Ţara Bârsei, Ce vrem?

Situaţia era grea, Bucovina fusese ocupată de trei ori de armatele ruseşti şi‑apoi de alte trei ori de cele austro‑ungare, de nici nu se mai ştia cum e mai bine sau cum e mai rău, cu şpaţirul austriac sau cu guliaiul rusesc, căci gulagul nu se inventase încă. Se inventase însă Ucraina, care, de pe atunci, tot cerea la teritorii şi voia să împartă Bucovina cu Austria, care, la rândul ei, zicea că se federalizează fără să cedeze nimic, sau Ungaria, care se voia independentă de Austria, dar întinsă peste Transilvania, cu Marmaţia şi Bucovina cu tot.

Dar profesorii noştri, care au dat glas Bucovinei, n‑au fost singuri. Bucovina şi‑a avut şi ea Iancul ei, căci aşa se întâmplă în vremurile mari, se nasc oameni mari. Iancu Flondor a fost cel care, chemat de pe moşia lui, unde altfel ar fi rămas în adormire, de glasul „revoluţiei”, cum îi zicea Sextil Puşcariu, a luat în mână frâul răzvrătirii şi l‑a condus pe drumul cel bun către Victorie. „Domnilor, a zis acesta când a luat conducerea Consiliului Naţional Român din Bucovina, o iobăgie naţională de un secol şi jumătate, pe cât de dureroasă, pe atât de ruşinoasă, e pe sfârşite. Poporul român din Bucovina e pe cale de a sparge şi de a lepăda lanţul care i‑a ferecat sufletul. Liberi, în puterea suveranităţii naţionale, domniile voastre veţi hotărî astăzi ce veţi afla de bine pentru un viitor fericit şi falnic al neamului românesc din Bucovina. Dar să nu uităm, domnilor, că acest moment înălţător s‑a născut din suferinţe grele şi adâncă jale şi e sfinţit cu sângele eroilor noştri”.

Situaţia se complică însă şi ia o turnură neaşteptată. Trupele austriece din Cernăuţi, într‑o debandată totală, sparg magaziile cu echipamente şi alimente şi părăsesc cazarmele, care sunt ocupate de legiuni ucrainiene care capturează arme şi muniţie şi ocupă efectiv capitala Bucovinei, lipsită de orice ajutor.

Dar pentru „revoluţie”, ceasurile or fost bune, cum se zice, şi, ivindu‑se parcă din vechile povestiri, s‑a arătat pe calul său, în fruntea unei companii româneşti dezertate din armata austro‑ungară, cavalerul marmaţian Ilie Lazăr, zis Leul de pe Mara. Compania era formată de 180 de soldaţi români din Regimentul 8 Lugoj. O companie de români bănăţeni, dintre care unii erau dinspre zona Izvoarele Nerei, unde se întinde până în zilele noastre una dintre cele mai mari păduri de fagi din Europa. Adică erau români din Bucovina Banatului. Ce întâmplare! Ce poveste!

Şi l‑a întâmpinat pe marmaţianul Lazăr de Giuleşti cavalerul de Puşcariu de la Bran: „Sunt profesorul Sextil Puşcariu şi am aflat că sunteţi români bănăţeni”, le‑a zis acesta, salvaţi‑ne de ucrainenii din Galiţia care ne‑au ocupat oraşul şi ne‑au luat ostateci conducătorii din Consiliul Naţional Român. S‑a supărat atunci marmaţianul şi i‑a gonit pe toţi ucrainenii, cu bolşevici cu tot, înspre Galiţia lor. A ocupat toate localurile publice, începând cu primăria, pe care a pus tricolorul românesc, după 144 de ani, prefectura, tribunalul şi jandarmeria.

Înţeleptul Ion de Filipciuc, „Moşul”, cum îi spune nepotul său de la Paris, zice că, la Cernăuţi, Unirea s‑a înfăptuit printr‑o insurecţie armată a românilor sub comanda sublocotenentului Ilie Lazăr, ceea ce nu se pomeneşte prin cărţile de istorie. Şi noi îl credem, căci, la vremea potrivită, a spus‑o, prin „Glasul Bucovinei” şi Sextil Puşcariu şi a lăsat‑o scrisă în celebrele sale Memorii.

Ce a mai urmat se ştie din multe cărţi, căci românii din Ţara Fagilor n‑au trăit fericiţi până la bătrâneţe. A mai venit un război şi mai urât, şi iară ne‑au călcat când ruşii, când germanii cu austrieci cu tot, şi plecau unii şi veneau alţii, când şpaţir, când guliai, de data aceasta şi cu suplimentul de gulag, şi, în fine, când ziceam că totul s‑a terminat, au revenit de prin Galiţia şi ucrainenii şi, de data aceasta n‑au mai plecat, cel puţin din Nordul Bucovinei, din Ţara de Sus a Ţării noastre de Sus.

Spuneam cândva că mă doare sufletul când mă gândesc la atâtea ţinuturi româneşti rămase în afara Ţării, şi mai ales la Basarabia, dar când mă gândesc la Bucovina de Nord, mă doare inima, căci Ţara Fagilor este cea mai apropiată de Maramureşul Istoric, din care ne lipsesc două treimi, de patria cavalerilor marmaţieni care au descălecat aici la începutul Povestirii. A povestirii acesteia fără de sfârşit, pe care o tot luăm de la capăt şi iar de la‑nceput, şi nimeni nu mai ştie pe unde ne va duce. Spune, spune, fag bătrân…

Alexandru Surdu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now