Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Arnold Daghani – pictorul Transnistriei. Talmudistul Abraham Isaac Kook

Arnold Daghani – pictorul Transnistriei. Talmudistul Abraham Isaac Kook

Arnold Daghani – pictorul Transnistriei

Un pictor care m‑a impresionat, un memorialist extraordinar, cu a sa Groapa este în livada de vişini, publicată în germană (Lass mich leben), română, ivrit. Numai despre Transnistria. În carte apar şi bunicii mei materni – Scherf, ucişi pe malul Bugului. Daghani s‑a născut la Suceava, se numea Arnold Korn, era unul din cei opt copii ai familiei, a fost un autodidact de talent. S‑a căsătorit în 1940 cu Ana Rabinovici, care i‑a stat alături tot restul vieţii. După cutremurul din Bucureşti s‑au mutat la Cernăuţi, fără a bănui ce‑i aşteaptă. În iunie 19452 au fost ridicaţi de autorităţile antonesciene, au fost duşi în lagărul morţii de la Mihailovka (unde a murit şi verişoara lui Celan, Selma Meerbaum), dincolo de Bug. Au reuşit să fugă în ianuarie 1944, trecând Bugul, ajungând în Bucureşti în martie 1944. Au trăit în România până în 1958, când au făcut Alia, au locuit în Israel numai trei ani, s‑au stabilit în Franţa, apoi în Elveţia. Evreul este adesea un rătăcitor. Daghani a murit în Anglia, la 6 aprilie 1945. A avut numeroase expoziţii, mărturii ale vieţii/morţii în nenorocita Transnistrie (pentru evrei), iar cartea sa este cunoscută. Un aport pentru cunoaşterea ei l‑a avut dr. Mirjam Bercovici, din Bucureşti, o supravieţuitoare a Transnistriei, unde moartea umbla la fel de repede ca şi la Auschwitz.



Talmudistul Abraham Isaac Kook

A fost primul Şef Rabin al Palestinei moderne, s‑a născut la Greiva, în nordul Rusiei, a fost un copil supradotat, student strălucit, a învăţat la seminarul Ieşiva din Volojin, Lituania, a fost numit rabin, a emigrat în 1903 în Ereţ Israel, era un spirit modern, a acordat evreilor dreptul de a vinde pământ neevreilor, a ţinut conferinţe, a fost rabin în Elveţia, Anglia, în timpul Primului Război Mondial, a insistat pentru publicarea Declaraţiei Balfour, a revenit în Palestina, unde a fost numit Şef Rabin în 1921, aşkenazit. Avea ideea reînfiinţării Sanhedrinului după modelul antic de autoguvernare, dar ideea nu a fost acceptată. A blamat pe mandatarii britanici care au permis masacrul antievreiesc din 1929, făptuit de arabi extremişti. S‑a bucurat de un mare prestigiu pentru înţelepciunea şi învăţătura sa. Era un adept al sionismului, spre deosebire de alţi rabini ultrareligioşi. Într‑o fotografie pot fi zăriţi cei doi rabini – rabi Kook, aşkenazit şi rabi Yaakov Meir, sefard. Din spusele lui rabi Kook reţinem: „Nu‑i nimic vechi sub soare. Nici un lucru din Univers nu este absolut laic. Ieşirea lui Israel din Egipt va rămâne primăvara lumii pe vecie. Evlavia nu trebuie să respingă simţul firesc al moralităţii. Aşa cum există legi ale poeziei, există şi poezie a legilor”.


Boris Marian

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now