Contemporanul » Istorie - Documente - Politică » Alexandru Surdu: Marea Unire şi legenda junilor braşoveni

Alexandru Surdu: Marea Unire şi legenda junilor braşoveni

După vestea cea mare a Unirii are loc la Braşov o mare sărbătoare cu porţile cetăţii deschise. Fără să uite vechea legendă, junii români au intrat călări în cetatea Corona, au pus bradul pe Turnul Sfatului şi l-⁠au ocolit de trei ori, ca oraşul să rămână al lor până în veacul veacurilor

Braşovul dinainte de Marea Unire a românilor era o cetate, devenită oraş, a Coroanei, a Curţii Imperiale a Austriei şi apoi a celei austro-ungare. Ea era înconjurată de ziduri puternice, cu şanţuri adânci de apă, numite „groaveri”, de la săsescul Graven, din germ. Graben = şanţuri, şi palisade. Avea porţi, bine păzite de „caraule”, care se închideau după ora 9 seara. În cetatea, numită Corona în latină şi Kronstadt în germană, locuiau numai cetăţeni austro-⁠ungari, indiferent de etnie, dar majoritatea erau saşi, în realitate flamazi, numiţi „flandure”, de la Flandra.

În cetate erau şi români, dar nu localnici, ci munteni, moldoveni şi macedoromâni, care trăiau alături sau împreună cu greci, armeni, bulgari şi evrei, numiţi generic „sudiţi”, iar românii „regăţeni”, dobrogenii „cojeni” şi ţăranii din alte localităţi „găgani”. Românii localnici nu erau cetăţeni austro-⁠ungari şi nu aveau dreptul să locuiască în cetate. Ei erau: „trocari” din Şcheii Braşovului, „curmătureni”, din Curmătură = trecătoarea dintre Tâmpa şi Dealul Melcilor, „blumănari” din cartierul Blumăna (germ. Blumenau) şi „braşuvecheni” din Braşuvechi (de la cumanul Bara Su, Braşu, Braşău).

Românii din cetate şi mai ales grecii erau mari negustori ai turcilor (după Pacea de la Karlovitz din 1699), ai austriecilor şi ai ungurilor, şi erau organizaţi în companii, gremiuri şi casine, din care nu făceau parte românii autohtoni, identificaţi adesea greşit cu „negustorii braşoveni”, dintre care cei mai mulţi nici nu erau români. S-⁠a păstrat până spre zilele noastre denumirea de „grec” pentru negustor. „Mă duc la grec” însemna „Merg la prăvălie”.

Românii autohtoni nu erau negustori, ci cărăuşi ai negustorilor din cetate, proprietari şi crescători de cai, de vaci şi de oi, practicând păstoritul transhumant, erau numiţi „mocani”, ca şi românii din Săcele, şi surducani, tăietori de lemne, care aprovizionau cetatea şi atelierele meşteşugarilor saxoni, cu lemne şi cărbuni (cărbunarii din Văglenişte, din slav. văglen = cărbune). Ei circulau cu vestitele „braşoave”, căruţe mari cu coviltir, trase de patru sau şase cai, care se întorceau adesea goale, spre disperarea tâlharilor care le atacau, de unde şi vorba: „a umbla cu braşoave”, adică a păcăli, a înşela.

Românii aceştia sau valahii, cum le ziceau saxonii, nu aveau pământuri, căci le luaseră saşii şi, mai târziu, ungurii, trăiau înghesuiţi pe văile înguste (surduci) ale Depresiunii Braşovului, până spre Noua şi Dârste, pe Valea Timişului, şi spre Cristian şi Râşnov, în direcţia Bran, dar nu erau iobagi, adică nu fuseseră luaţi de năvălitori cu pământuri cu tot, cum s-⁠a petrecut în Ţara Bârsei. Ei aprovizionau cetatea şi făceau tot felul de munci: de lucrători necalificaţi (zilieri), de servitori (şi servitoare), de „şogârţi” (ucenici fără dreptul de a deveni calfe, căci nu făceau parte din bresle) la diferite ateliere meşteşugăreşti. Erau creştini ortodocşi şi aveau propriile lor biserici româneşti, cea mai vestită fiind Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, care avea şi o şcoală ortodoxă, considerată prima şcoală românească, spre deosebire de românii din cetate, care mergeau la Biserica şi la şcoala grecească sau la cea catolică (a lui George Bariţiu). Despre românii din afara cetăţii şi mai ales despre cei din Şcheii Braşovului zicea Nicolae Iorga că au reprezentat „cea mai puternică obşte românească din Ardeal”, o adevărată „republică românească”.

Cu toate că trăiau în preajma uneia dintre cele mai puternice cetăţi dintre cele şapte ale saxonilor (Siebenbürgen) din Transilvania, românii liberi erau organizaţi în obştii ţărăneşti, numite „vecinii”, cu „tată de vecini” şi fiecare cu „ţimănul” ei. Şi aveau obiceiurile vechi ale mocanilor transhumanţi, cu împărţirea socială pe clase sau grupuri de vârstă: (1) copiii (băieţii şi băietele), (2) adolescenţii, (3) junii sau tinerii necăsătoriţi şi fetele nemăritate, (4) bătrânii sau maturii căsătoriţi şi muierile, iar ultimii (5) erau moşii şi babele (bunii şi bunele). Organizarea era de tip patriarhal, grupul cel mai important era al junilor, care conduceau veciniile.

Copiii de până la 12 ani erau îmbrăcaţi la fel, trăiau împreună (băieţi şi băiete) mai ales cu mamele, cu bunii şi bunele. Adolescenţii, la 12 ani, băieţii, începeau, după ritualurile de iniţiere, peri-
oada de ucenicie (de şogârţ) în diferite profesii, cea mai importantă fiind păstoritul. Erau despărţiţi de părinţi şi plecau cu turmele, întorcându-⁠se în vecinie abia la vârsta juniei, după ce împlineau 18 ani. Şi veneau cu tot „tărhatul” (avuţia strânsă ca şogârţ). Începea perioada juniei. Se junea cel mult patru ani, după care tânărul se căsătorea şi era numit „bătrân”, fiind înlocuit în organizaţia junilor de către noii veniţi.

Grupul junilor se numea „ceată”, „bute” sau „cumpanie” în Şcheii Braşovului. Era condusă de un vătaf, ajutat de armaşul mare şi armaşul mic. Pe vremea când conduceau vecinia, junii erau: chemători, care organizau petrecerile, juni judecători care făceau dreptate, juni păzitori, pivniceri sau butoieri, sutaşi sau casieri, care adunau banii în „biscăne”, juni surlaşi sau toboşari, cimpoieri etc.

Trecerea de la adolescenţă la junie se făcea prin ritualuri speciale, în cadrul unor mari sărbători ale întregii comunităţi şi dura o săptămână, grupată, de regulă, în jurul celor mai importante sărbători, de Crăciun sau de Paşti. Cele din jurul cetăţii Corona se făceau de la Paşti până în Duminica Tomii. În toată această perioadă porţile cetăţii erau închise şi păzite de caraule înarmate.

Mai ales în ziua de miercuri, a treia zi de sărbătoare, avea loc aşa-⁠numita „paradă” a junilor călări, la care participau toţi junii din preajma cetăţii. Dar locul de întâlnire era la Pietrele lui Solomon, unde fusese vechea Cetate Salmensburg, a Solomonarului legendar al daco-romanilor, la vechile ruine şi la peştera acestuia. În calea junilor era însă cetatea care trebuia ocolită de către junii braşuvecheni, blumănari şi curmătureni, ca să ajungă în Şcheii Braşovului şi la Pietrele lui Solomon, ceea ce producea o agitaţie deosebită a flandurelor, care priveau de pe ziduri coloanele de călăreţi înarmaţi cu carabine şi pistoale, din care „slobozeau” către cetate gloanţe oarbe.

Dar situaţia era şi mai gravă la întoarcerea coloanelor de juni de la ritualurile lor dintre Pietre, după ce îşi mai făceau şi „coragie” cu câte o ploscă de cocârţ (şpârlă sau rozol) şi se zice că atacau porţile cetăţii, în care loveau cu buzduganele. Dar porţile erau închise şi zidurile mari şi groase, de necucerit.

Aşa s-⁠a născut legenda junilor braşoveni. Se zicea că de mult, când au venit flandurele pe sub pământ, la cântecul din fluier al unui Solomonar, înşelat de primarul din Flandura, după ce le alungase cloţanii din cetate, şi s-⁠au stabilit pe locul dintre dealurile Braşăului, o şişcă (vrăjitoare) de-⁠a lor, care lucra cu Necuratu, i-⁠a chemat pe uriaşii ascunşi în peştera de sub Muntele Tâmpa şi i-⁠a pus să le ridice zidurile cetăţii. Şi erau atât de mari uriaşii că stăteau în genunchi când lucrau la zidărie. Şi tot ei au săpat şi groaverii şi i-⁠au umplut cu apă şi palisade ţepoase peste care nu se poate trece.

Dar junii braşoveni mai erau numiţi şi „purtători de brazi”. Ei puneau de sărbători la fiecare poartă a căpeteniilor (vătaf, armaş mare şi armaş mic) câte un brad, şi pe troiţe, şi la răscruci, şi la biserici, şi pe toate locurile pe care le considerau ale lor, de joc, de petrecere sau de proprietate a veciniei (de „ţimăn”). Şi se zicea că dacă un june român călare va reuşi să intre în cetatea Corona şi va pune un brad pe Turnul Sfatului şi-⁠l va înconjura de trei ori, zidurile cetăţii vor cădea şi locul va fi al românilor pentru totdeauna, iar flandurele se vor trage pe sub pământ şi se vor întoarce de pe unde le-⁠au adus vânturile. Dar se ştia că niciun june n-⁠a reuşit să pună bradul pe Turnul Sfatului.

Erau însă cât pe ce s-⁠o facă în 1916, când trupele române au trecut pe lângă Braşov, îndreptându-⁠se către Sibiu. Din nefericire s-⁠au retras repede şi, încercând să apere retragerea pe linia ferată de la Bartolomeu, au fost ucişi fără somaţie, atacaţi din spate de către trupele germane, peste 400 de ostaşi români. Un adevărat măcel, urmat de arestări şi persecuţii ale românilor din jurul Braşovului, dintre care, unii juni, liceeni şi profesori au plecat cu trupele române, înrolându-⁠se ca voluntari.

Soarta războiului s-⁠a decis însă altfel. După ce au fost înfrânţi la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, trupele germane şi austro-⁠ungare s-⁠au retras din Transilvania. La 2 noiembrie 2018 are loc o mare adunare a românilor din Ţara Bârsei, convocată de comitetul condus de protopopul Vasile Saftu de la Biserica Sf. Nicolae, care fusese internat de austro-⁠ungari în lagărul de la Sopron alături de alte sute de români. La iniţiativa protopopului se constituie Garda Naţională a Braşovului, organizată după modelul grupurilor de juni: vătaf, căpitan Bujor Voinea; armaş mare, locotenent Guşu şi armaş mic, sublocotenent Petric. Aşa era condusă, după expresia lui Nicolae Iorga, adevărata „republică românească” din Şcheii Braşovului, care şi-⁠a trimis la Alba Iulia 52 de delegaţi. După vestea cea mare a Unirii are loc la Braşov o mare sărbătoare cu porţile cetăţii deschise. Fără să uite vechea legendă, junii români au intrat călări în cetatea Corona, au pus bradul pe Turnul Sfatului şi l-⁠au ocolit de trei ori, ca oraşul să rămână al lor până în veacul veacurilor. Şi aşa fac în fiecare an, în Duminica Tomii, defilează călări prin cetate, amintindu-⁠le tuturor că, de la Marea Unire, aceasta este a românilor.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alexandru Surdu

Alexandru Surdu, filosof, membru titular al Academiei Române. S‑a născut la Braşov (24 februarie 1938). A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1952–1955) şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958–1963). A studiat logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now