Din ultimul număr:
Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » TIFF 2019 și alte evenimente cu Vlad Ivanov

TIFF 2019 și alte evenimente cu Vlad Ivanov

La Gomera lui Porumboiu este un exemplu de transformare, nu de ruptură, cel mai clar indiciu fiind dat de autoreferenţialitatea inteligentă şi ludică a filmului, care face trimiteri la creaţiile precedente ale cineastului…

S‑a făcut mult caz de cifra 18 (adică a maturităţii, prin atropomorfizare) a ediţiei 2019, în care Festivalul Internaţional de Film Transilvania a confirmat că e cel mai mare, cel mai ambiţios, cel mai atotcuprinzător eveniment cinmematografic din România. „Mărimea contează”, pare să fi fost deviza sub care s‑a dezvoltat de‑a lungul timpului TIFF, lucru mereu confirmat de bilanţurile finale bazate pe statistici. Comunicatul de presă de la final a ţinut să ne asigure că „recordul de bilete vândute stabilit anul trecut a fost menţinut: 95.000 de bilete”. În cifră intră spectacolele cinematografice propriu-zise, proiectând filme din competiţia internaţională şi românească, ciclurile şi retrospectivele adiacente, concerte, workshop‑uri, master class‑uri. Vizionările în Piaţa Unirii, cu două mii de locuri accesibile, au mărit, desigur, cifrele, mai ales că printre filmele programate acolo s‑au aflat cel mai recent film al lui Pedro Almodóvar, Durere şi glorie, venit de la Cannes cu premiul de interpretare pentru actorul‑fetiş Antonio Banderas, sau Căderea Imperiului American de Denys Arcand, un thriller cu accente de satiră socială premiat şi el în mai multe festivaluri şi foarte agreat de public. Iar la capitolul atracţii sigure s‑a numărat şi proiecţia, la Casa Studenţilor, a mai vechiului Faţă în faţă (Face/Off) de John Woo, cu Nicolas Cage în rolul principal, actorul american venit special pentru Gala de decernare a Trofeului Transilvania pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei mondiale. Cariera cu suişuri şi coborâşuri a vedetei, care include titluri foarte respectate precum Leaving Las Vegas de Mike Figgis, Adaptation de Spike Jones, cuprinde şi lungmetraje filmate în România, ca Dying of Light de Paul Schrader. Popularitatea TIFF‑ului de anul acesta datorează ceva şi Premiului de excelenţă oferit lui Marcel Iureş, actorul român cu roluri memorabile în producţii internaţionale precum Mission Impossible, Hart’s War, The Peacemaker sau Piraţii din Caraibe. Iureş nu a ezitat să‑şi aducă aminte că şi‑a început cariera actoricească la Cluj, chiar pe scena teatrului unde a fost omagiat. Dar, dacă ar fi să desemnăm actorul român cel mai aplaudat din filmele competiţiei (şi cel mai „pe val” internaţional în acest moment, după cum se va vedea în ultima parte a articolului), acesta este Vlad Ivanov, interpretul rolului principal din La Gomera, co‑producţia internaţională (România‑Franţa‑Germania) semnată de Corneliu Porumboiu.

Turnanta românească

Deşi a fost prezentat în secţiunea Zilele filmului românesc, lungmetrajul lui Porumboiu nu a concurat pentru premii, decizie înţeleaptă, dacă ne gândim că selectarea lui în competiţia principală de la Cannes (alături de mari nume precum Quentin Tarantino, Terrence Malick, fraţii Dardenne) este o recunoaştere a afilierii autorului la liga celor mai importanţi cineaşti ai lumii. El a fost premiat anterior la Cannes, în secţiunile Camera d’Or şi Un certain regard, pentru A fost sau n‑a fost, Poliţist, adjectiv sau Comoara. Recentul La Gomera, primit cu entuziasm de publicul de la TIFF, merită privit mai atent tocmai în acest moment în care se vorbeşte despre „sfârşitul Noului cinema românesc” sau chiar de „moartea” lui. Sigur că e vizibilă o modificare în paradigma filmelor afiliate acestei mişcări, deja precedente creaţii ale lui Cristi Puiu (Aurora) sau Cristian Mungiu (Bacalaureat) erau mai apropiate de convenţiile unor genuri cinematografice consacrate. După cum era evidentă şi deplasarea interesului de la problemele oamenilor modeşti la cele ale clasei medii (şi peste) odată cu Poziţia copilului de Călin Peter Netzer sau Marţi după Crăciun de Radu Muntean. Nu vreau să devin didactică, dar e o evoluţie firească, înlesnită şi de resursele financiare la care tinerii cineaşti au acum acces (au crescut subvenţiile oferite de concursurile de proiecte la CNC, au devenit mai accesibile şi fondurile europene, ca Eurimages). În plus, toate mişcările şi curentele cinematografice s‑au metamorfozat treptat, au căpătat mai mult relief operele individuale ale unor figuri centrale (avem exemple celebre de evoluţie, de pildă, de la neorealism la modernism, prin operele unor Fellini şi Antonioni, sau de la Nouvelle vague la creaţiile auteur‑iste ale lui Godard, Truffaut, Rohmer). Am deschis această mică paranteză pentru a polemiza cu cei care înşiră aberaţii despre „moartea Noului cinema românesc” şi înlocuirea lui cu filme „mai de gen, mai de public”.

La Gomera lui Porumboiu este un exemplu de transformare, nu de ruptură, cel mai clar indiciu fiind dat de autoreferenţialitatea inteligentă şi ludică a filmului, care face trimiteri la creaţiile precedente ale cineastului (vezi Metabolism sau Când se lasă seara peste Bucureşti şi Poliţist, adjectiv ). Din cel de‑al doilea este adus personajul jucat de Vlad Ivanov, acolo inspectorul‑şef care îi dădea protagonistului interpretat de Dragoş Bucur o lecţie despre importanţa limbajului. Ivanov păşeşte acum în prim‑plan, jucând un poliţist corupt care, sedus de Gilda, femeie fatală contectată cu lumea interlopă (Catrinel Marlon), acceptă să o ajute la eliberarea unui mafiot care ştie unde se ascund banii obţinuţi în urma unui jaf. Pentru asta pleacă în Spania, pe insula La Gomera din arhipelagul Canare pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj secret fluierat folosit de iniţiaţi. Învăţarea acestui limbaj codificat (inclus în patrimoniul imaterial UNESCO), îl pune în relaţie cu mafioţi transnaţionali periculoşi, pe care reuşeşte însă să‑i păcălească, ceea ce face şi cu colegii săi poliţişti, printre care o şefă dură şi versată (Rodica Lazăr). Porumboiu foloseşte şi mixează expert convenţiile filmului noir şi ale thriller‑ului, de la iconografie până la tipologie şi situaţii, şi satisface aşteptările unui public dornic să urmărească aventuri în locuri exotice. El obţine şi admiraţia criticilor, precum Carlos Herredero, de la revista spaniolă „Caiman. Cuadernos de cine”, care, după ce recunoaşte subtilitatea citatelor cinefile din Hitchcock (Psycho) sau John Ford (The Searchers) şi colajul din coloana sonoră, mixând acorduri din Iggy Pop cu „Carmina Burana”, „Marşul lui Radetzky” cu „Dunărea albastră”, apreciază „libertatea narativă, simţul umorului, răsturnările permanente de situaţie şi schimbările de registru, care fac din La Gomera pelicula cea mai inclasabilă a selecţiei oficiale. Şi, în acelaşi timp, cea mai liberă şi nonconformistă.”

La TIFF a mai fost lansat un lungmetraj filmat în majoritate în Spania, Parking de Tudor Giurgiu, adaptare după romanul de succes al lui Marin Mălaicu Hondrari „Aşteptarea”. Nu e un film despre căpşunari, ci despre un scriitor (cam ratat) care se refugiază ilegal la Cordoba, sub pretextul că vrea să înveţe spaniolă, pentru a‑l citi în original pe Bolaño. Personajul interpretat excelent de Mihai Smarandache pare însă că fuge mai degrabă de o căsnicie ratată, amorul fulgerător pentru o chitaristă spaniolă devenind miezul narativ al filmului. Giurgiu are, se pare, o slăbiciune pentru literatura română recentă (a mai făcut Legături bolnăvicioase, după Cecilia Ştefănescu), e meritul său că încearcă să o remodeleze cinematografic, dar nu reuşeşte întotdeauna să se elibereze de o anume povară livrescă. Oricum, legătura cinematografului nostru cu literatura pare că reactivează interesul publicului, dacă ne uităm la votul său de la TIFF pentru Cel mai bun film românesc: Moromeţii 2 de Stere Gulea.

Ediţia 2019 a festivalului a mai reliefat o tendinţă, aceea de a articula naraţiunea în jurul unei premise de suspans. Lucrul este vizibil şi în Monştri de Marius Olteanu (Premiul pentru debut al Zilelor Filmului Românesc), cu o interesantă structură fragmentară, sau în Mo de Radu Dragomirescu, povestea unor studente şantajate sexual de profesorul care le surprinde încercând să copieze la examen. Miza suspansului psihologic este asumată de Arest de Andrei Cohn, inspirat vag de „cazul Ursu”, dizidentul ucis de torţionarul care împărţea celula cu el.

Dintre documentarele ediţiei s‑au remarcat în special cele care folosesc drept materie primă found footage (fragmente din filme cu altă destinaţie), ca, de pildă, Emigrant Blues de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, despre emigrarea românilor în Spania, Distanţa dintre mine şi mine de Mona Nicoară, despre poeta Nina Cassian, sau Time Box de Nora Agapi, portretul afectuos făcut de autoare tatălui ei, fotograful şi cineastul amator Ioan Matei Agapi.

Din palmaresul competiţiei internaţionale merită reţinut câştigătorul Trofeului Transilvania 2019, Monos, semnat de columbianul Alejandro Landes, o alegorie configurată în frapanţi termeni vizuali despre un grup paramilitar de adolescenţi antrenaţi să ucidă în junglă. Ca şi la ediţiile precedente, nu au lipsit din palmares numele din ţările nordice: islandezul Ingvar E. Sigurdsson (Alb cât vezi cu ochii), câştigătorul Premiului de interpretare, şi daneza May el‑Toukhy, semnatara dramei de familie cu tentă feministă Dama de cupă (Dronningen).

Ivanov internaţional

După cum sugera titlul articolului, se impune revenirea la Vlad Ivanov, care dovedeşte că este actorul român cel mai solicitat al momentului. După TIFF, l‑am văzut la premiera românească a filmului Apusul de Lászlo Némes, distribuit cu atenţia meritată de Cristian Mungiu. Regizorul care a revelat talentul cinematografic uriaş al lui Ivanov în rolul domnului Bebe din premiatul său 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile face acum, prin susţinerea acestui film, o reverenţă şi în faţa cineastului maghiar premiat cu Oscar pentru opera lui precedentă, Fiul lui Saul.

Dacă atunci făcea o incursiune în istorie pentru a examina drama Holocaustului din perspectiva unui destin individual, de data aceasta Némes se adânceşte şi mai mult în trecut, pentru a încerca să explice trecerea de la civilizaţie la barbarie în Budapesta anului 1913, înainte de începerea Primului Război Mondial. Şi aici examinează istoria din perspectiva unui destin individual, o tânără femeie care se angajează la o casă de modă fondată cu mult timp în urmă de părinţii ei decedaţi. Ea începe căutarea febrilă a propriului frate, asistând, în acelaşi timp, cum „o civilizaţie se sinucide”, după cum declara regizorul. El reuşeşte să facă din tulburătoarea căutare a identităţii eroinei o experienţă la care spectatorul se simte părtaş, sentiment obţinut şi graţie unei excepţionale strategii de filmare, bazată pe apropierea camerei de personajele mereu în mişcare. Un pariu important este pus de regizor pe prezenţa impunătoare a lui Vlad Ivanov (noul patron al casei de modă), actorul la care regizorul declară că s‑a gândit încă din faza de proiect. După ce alţi cineaşti importanţi, precum ucraineanul Serghei Loznitsa (În ceaţă), sud‑coreeanul Bong Joon‑ho (The Snowpiercer) sau germana Maren Ade (Tonni Erdmann) au apelat la Ivanov pentru roluri memorabile, cineastul maghiar vine acum să ia parte la consolidarea statutului internaţional al actorului nostru. Încă o dovadă de continuitate în Noul cinema românesc.

Dana Duma

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now