Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » Dana Duma: Thriller-ul musculos versus thriller-ul feminin

Dana Duma: Thriller-ul musculos versus thriller-ul feminin

Asasinul se arată impresionat de problemele de viaţă şi de sănătate ale acestor mexicani de la graniţa cu SUA, după cum dovedeşte empatie în protejarea fiicei adolescente a unui şef de cartel, pe care o aduce în SUA pentru a o înscrie într-un program de martori sub protecţie.

Mersul la cineplex rămâne una dintre posibilele distracţii ale verii: a vedea un film fără pretenţii, în răcoarea aerului condiţionat, su-nă atractiv. Pe această atracţie se bazează şi cei care produc filmele de divertisment făcute anume pentru a fi lansate în sezonul estival, dar şi distribuitorii care programează aceste producţii cu semne de recunoaştere pentru public. Vorbim, desi­gur, despre producţii americane modelate special după aşteptările declanşate de un succes iniţial din care au derivat apoi faimoasele sequels, urmările care duc mai departe personaje, tropi şi metode de lucru verificate deja.

Am încercat să regăsesc plăcerile vacanţei în sala de cinema, văzând două dintre cele mai bine cotate filme ale acestei perioade, care folosesc mijloace financiare şi tehnice importante, mergând pe calea serializării. Ele sunt în acelaşi timp relevante pentru felul în care încearcă să integreze ecouri ale zeitgeist-ului la zi în naraţiuni care reciclează, destul de conservator, forme ale cinematografului popular. Primul film este Sicario 2. Ziua soldatului (regia Stefano Solima), un thriller care oscilează între tema teroristului islamic ce destabilizează viaţa cotidiană americană şi tema influenţei nefaste a cartelurilor mexicane ale drogurilor asupra aceleiaşi societăţi paşnice din Statele Unite. Interferenţa celor două teme urmăreşte un timp o justificare comună: un comando de terorişti fundamentalişti execută câţiva civili inocenţi într-un mall, iar apariţia lor e pusă pe seama protecţiei traficanţilor mexicani, care i-ar fi trecut peste graniţă. Un agent CIA specializat în intervenţii brutale (Josh Brolin, numai muşchi bodybuildaţi) este însărcinat să rezolve problema, fără economie de violenţă. Incursiunea lui în lumea cartelurilor generează momente de confruntări brutale, cu risipă de gloanţe şi explozii. Cum regia a fost încredinţată unui european, Stefano Solima, se încearcă un fel de adaos de complexitate derivat din descrierea violenţei sociale generate de sărăcia lucie din Mexic. Un alt personaj musculos, devenit sicario, adică ucigaş plătit, din disperarea pierderii întregii familii, Alejandro (Benicio del Toro) este desemnat să încerce, după participarea la scenele „balistice,” să descindă în această lume săracă şi şantajabilă, din cauza paupertăţii. Scena, destul de lungă, a contactului său cu o familie locuind într-o cabană insalubră, cu un tată surdomut, îi revelează sensibilitatea la suferinţă. Asasinul se arată impresionat de problemele de viaţă şi de sănătate ale acestor mexicani de la graniţa cu SUA, după cum dovedeşte empatie în protejarea fiicei adolescente a unui şef de cartel, pe care o aduce în SUA pentru a o înscrie într-un program de martori sub protecţie.

Cu toate intenţiile sale „umaniste”, Sicario 2. Ziua soldatului privilegiază descrierea unei violenţe justificate de protejarea securităţii Statelor Unite. Recunoaştem aici ecouri ale retoricii oficiale, care demonizează „inamicul” în general, cel islamisto-terorist în special. Iar personajul agentului Matt Graver (preluat din Sicario 1) este portretizat ca o întruchipare a masculinităţii eroizate. Ce dacă e violent şi încalcă legea, dacă „misiunea” lui poate salva vieţi americane? Această sugestie a generat cele mai multe obiecţii la adresa filmului care, în afară de inconsecvenţa narativă, mai păcătuieşte şi prin felul în care zugrăveşte latinoamericanii, schiţaţi după cele mai circulate stereotipuri. În plus, personajul feminin pregnant din Sicario 1 (Emily Blunt) lipseşte aici, lăsând loc înfruntărilor contondente între bărbaţi dependenţi de adrenalină. Finalul în care junele mexican care atentează la viaţa lui Alejandro este înregimentat de acesta întredeschide uşa spre aventuri următoare cu sicario, confirmând vitalitatea francizei care merge mai departe. Aşa cum Denis Villeneuve, regizorul canadian al primului episod, executa o comandă oarecum sub posibilităţile lui, şi italianul Stefano Solima (autorul unor filme respectate despre Mafie precum Suburra) face acum prea multe concesii codurilor thriller-ului comercial şi estival.

Dacă în Sicario 2 Ziua soldatului remarcam absenţa personajelor feminine, acestea predomină naraţiunea celuilat sequel al verii, Ocean 8, cu o naraţiune modelată parcă special pentru a satisface pe susţinătorii mişcării #metoo, atât de mediatizată în ultima vreme. Deşi protagoniştii bărbaţi din producţiile anterioare ale francizei începută în 2001 cu Ocean’s Eleven (regia Steven Soderbergh) lipsesc, aptitudinile lor pentru jafuri spectaculoase sunt preluate de opt femei atrăgătoare şi şarmante, a căror victorie în furtişaguri isteţe poate fi citită ca o revanşă împotriva discriminării de gen. Distribuţia de tip all stars include vedete feminine de prim rang precum Sandra Bullock, Cate Blanchet, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Sarah Paulson. Lor li se adaugă, de dragul diversităţii reprezentării de rasă, Rihanna, Mindy Kaling şi Awkwafina. Ca şi episoadele precedente din franciză, şi Ocean 8 e un fel de glorificare a reuşitei amorale, în care asistăm la formarea unei echipe de infractori – aici infractoare – ale căror competenţe sunt coordonate cu măiestrie pentru îndeplinirea planului, adică furtului de 150 de milioane de dolari. Desigur, până la el mai sunt comise câteva infracţiuni colaterale, care arată ce uşor e să pui mâna pe obiecte din magazine de lux fără să plăteşti, să goleşti conturi care nu-ţi aparţin şi să te instalezi gratis în camere de hotel.

„Creierul” acţiunii este o proaspăt eliberată infractoare, Debbie (jucată de Sandra Bullock) care duce mai departe moştenirea genetică a familiei, fiind sora lui Danny Ocean, interpretat de George Clooney în Ocean’s Thirteen (2013). Debordând energie şi iniţiativă, ea începe să activeze şi vechi cunoştinţe cu talent pentru furt, figuri care mai de care mai seducătoare ale lumii infractorilor. Ele amintesc de legendarii hoţi de lux din comediile sofisticate ale anilor ’30, în care era specialist Ernest Lubitsch (Trouble in Paradise). În acele comedii exista o anume vioiciune a replicilor şi acţiunilor, pe care a încercat să o impună şi Steven Soderbergh în primele filme ale francizei. Regizorul Garry Ross se străduieşte şi el s-o egaleze, cu reuşite parţiale în unele episoade. Mediul predilect este şi aici luxos, cu evenimente în localuri unde ţinutele şi bijuteriile costisitoare sunt la ele acasă, foarte accesibile hoaţelor din gaşca formată şi condusă de Debbie. Spre deosebire de personajele feminine cu personalitate complexă din filmele cu hoţi agreabili ale anilor ’30, în Ocean 8 ne sunt arătate cîteva crochiuri de femei atrăgătoare, isteţe şi „emancipate”, desenate, din păcate, după modele stereotipe. Partiturile nu le ajută nici pe Cate Blanchett, nici pe Anne Hathaway sau pe Helena Bonham Carter să se ridice la nivelul altor roluri jucate de ele în comedii. Este puţin în avantaj, din start, Sandra Bullock, asupra căreia se revine în final. Scena reculegerii ei la mormântul fratelui pare o promisiune pentru continuarea peripeţiilor în filme următoare. Poate că numărul mare de personaje femine nu a avantajat detaşarea unuia dintre ele pe fundalul colorat şi sofisticat. Poate că Steven Soderbergh, creatorul francizei, şi producător pe genericul acestei comedii estivale, va propune în viitorul apropiat soluţii pentru înviorarea formulei. Şi, de ce nu, de avantajare din etapa scenariului, a eroinelor. A deveni un personaj feminin pregnant de film de acţiune nu presupune să preiei toate atributele personajelor masculine, pe care să le reprezinţi purtând fustă, bijuterii şi toalete haute couture.

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest