Din ultimul număr:
Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » Împotriva tiraniei machiste

Împotriva tiraniei machiste

Lungmetrajul a fost şi favoritul criticii internaţionale (care i‑a oferit Premiul FIPRESCI), dar şi al juriului internaţional, care, impresionat de efortul cineastului „de a face vizibile multe vieţi invizibile”, i‑a acordat Premiul „Spicul de argint…

La ediţia cu numărul 64, Festivalul internaţional al filmului de la Valladolid a confirmat că rămâne un spaţiu privilegiat al ideilor progresiste, al cinematografului care apără diversitatea, inovaţia, personalitatea stilistică. Profilul său recunoscut – dedicat în principal filmului de autor – a căpătat anul acesta o tuşă mai apăsat feminină. După ce festivalurile de la Cannes şi de la Veneţia au încercat să mărească numărul titlurilor selecţionate semnate de femei, fără rezultate prea vizibile, festivalul castilian a reuşit să alinieze, în secţiunea oficială, şase lungmetraje ale unor autoare din diferite locuri de pe mapamond, ceea ce în procente înseamnă 30%. Acestora li se adaugă destul de multe scurtmetraje din aceeaşi selecţie sau lung şi scurtmetraje din competiţiile paralele, „Punto de encuentro” şi „Tiempo de historia”. Pentru a nu lăsa impresia că a fost o decizie oportunistă, în trena efectului mişcării metoo, declanşată anul trecut, trebuie să observăm că filmele menţionate – dar şi altele din selecţie – se disting şi prin abordarea curajoasă a unei problematici privind condiţia femeii, confruntată deseori cu marginalizarea şi prejudecăţile machiste apărute în diferite culturi.

Cele mai evidente şi indignante forme de persecuţie a femeilor sunt descrise în filme venite din lumea islamică, unde radicalizările fundamentaliste au făcut – şi fac mereu – multe victime. Un astfel de film este producţia din Maroc Adam (care va candida la Oscar din partea ţării), semnat de Maryam Touzani, povestea solidarităţii feminine în faţa pericolelor oprobiului public cu care se confruntă una dintre ele, însărcinată fără a fi căsătorită. Din acelaşi spaţiu vine şi coproducţia Franţa‑Algeria‑Belgia intitulată Papicha, a cărei autoare, Mounia Meddour, evocă expresiv o experienţă personală din anii ’80, devenind o mărturie despre agravarea opresiunii machiste pe fundalul războiului civil din Algeria. Cineasta a fost premiată cu Premiul de debut „Pilar Miro”, impresionând juriul internaţional pentru empatia generată de eroine, „nişte tinere care luptă pentru a trăi şi pentru a‑şi împlini visurile la începutul fundamentalismului islamic”. O versiune mai emancipată a femeii din acelaşi spaţiu (de data aceasta Tunisia) propune regizoarea Marelle Labad în Arab Blues/Un divan la Tunis. Eroina este o tânără cu studii în Franţa care revine în ţară după mulţi ani, încercând să familiarizeze populaţia cu practica psihanalizei, în ciuda prejudecăţilor şi opoziţiilor misogine ale reprezentanţilor oficialităţilor sau ale unor locuitori radicalizaţi.

Două tinere cineaste de origine bulgară, Mina Mileva şi Vesela Kazakova, semnează coproducţia dintre Marea Britanie şi Bulgaria, O pisică în perete/ Cat in the Wall, o satiră împotriva prejudecăţilor care marginalizează emigranţii veniţi din Europa de Est, mai ales dacă sunt femei. O arhitectă care luptă din greu să îşi găsească un loc de muncă conform specializării ei, lucrând la un bar pentru a‑şi întreţine familia, realizează că este dublu defavorizată (ca străină şi ca femeie) în conflictul generat de adăpostirea unei pisici aparent abandonată, revendicată apoi violent de nişte vecini din locuinţa londoneză de la periferie. Birocraţia şi corupţia din primărie sunt factori favorizanţi ai conflictului, în timpul căruia aflăm detalii despre cum se pot manipula ajutoarele sociale şi despre perspectivele sumbre ale Brexitului. O autoare americană de origine chineză, Lulu Wang, semnează unul dintre filmele cele mai agreate de public, The Farewell, care ilustrează cu umor ciocnirea dintre cultura orientală şi cea occidentală într‑un moment de criză a unei familii reunite cu ocazia unui dublu eveniment: o nuntă şi probabila moarte a mamei care trăieşte la Beijing. În fine, al şaselea film cu o regizoare pe generic, bulgăroaica Kristina Grozeva, care semnează în tandem cu Peter Vâlceanov, se intitulează Tatăl. Declanşată de înmormântarea mamei unui realizator de filme publicitare, revederea cu propriul tată, după ani, generează o criză acută, ce marchează falia dintre generaţii cu idealuri diferite şi cu diferenţe acute (care produc uneori umor negru) în legătură cu statutul femeii în familie şi societate.

Dar tuşa mai apăsat feminină nu a fost asigurată numai de semnăturile unor cineaste asupra filmelor alese, ci şi de problematica vizând condiţia femeii, sau de forţa unor portrete feminine din lungmetraje regizate de bărbaţi. Printre ele se numără Poveste cu trei surori, pelicula cineastului turc Emin Alper. Într‑un sat izolat din Anatolia, trei surori încearcă timid să lupte cu autoritatea opresantă a tatălui, care le decide soarta şi le reduce la condiţia de sclave.

Tot un tată tiranic şi retrograd marchează, în Viaţa invizibilă a lui Euridice Guzmao/ A Vida invisivel de Euridice Guzmao de Karim Ainouz, destinul a două surori în Brazilia anilor ’50, două tinere care îşi văd spulberate toate visurile de afirmare personală. Deşi include destul de mulţi tropi de melodramă, naraţiunea cinematografică inspirată din romanul Marthei Batalla ocoleşte cu brio tonul melodramatic şi recurge uneori inspirat la umor şi sarcasm pentru a sugera privirea feminină dezaprobatoare asupra unui machism violent şi anacronic. Cu stilul său vizual foarte elaborat, imitând Tehnicolorul din filmele epocii, şi cu interpretările remarcabile (premiate cu Premiul Cea mai bună actriţă, acordat ex aequo Juliei Stockler şi Carolei Duarte), lungmetrajul a fost şi favoritul criticii internaţionale (care i‑a oferit Premiul FIPRESCI), dar şi al juriului internaţional, care, impresionat de efortul cineastului „de a face vizibile multe vieţi invizibile”, i‑a acordat Premiul „Spicul de argint”.

Prezenţa unui personaj feminin puternic, pus în valoare de o regie inovatoare (a chinezului Wang Quan`an) şi de o imagine pe măsură (pentru care a fost premiat Aymerick Pilarski) au adus producţiei mongole Öndög/Oul de dinozaur trofeul ediţiei, Premiul „Spicul de aur”. Filmul a făcut, într‑adevăr, figură de „apariţie extraterestră” printre titlurile selectate, reuşind să surprindă la toate nivelurile. În primul rând, prin caracterul hibrid al subiectului, povestea mixând elemente de thriller (totul porneşte de la descoperirea unui cadavru de femeie în stepa îngheţată), de comedie bizară (cu poliţişti afectaţi de lipsa armelor şi instrumentelor necesare anchetei) şi de dramedie (relatând, sumar, istoria unei păstoriţe de 35 de ani care nu se teme să trăiască izolat într‑un spaţiu ostil, crescând animale şi călătorind prin pustietate călare pe o cămilă, şi nici să seducă un june poliţist rămas în frig să stea de pază lângă cadavru). Superioritatea acestei femei asupra tuturor bărbaţilor din preajmă este întărită de decizia de a păstra sarcina apărută în urma amorului de‑o seară, luată fără nici o urmă de afectare a „fragilităţii”. Totul în acest film respiră noutate, spre deosebire de unele lungmetraje semnate de clasici care au strălucit altădată la Valladolid, precum Goran Paskaljevič (autorul unui film plin de intenţii bune, dar puţin convingător, producţia italiană În ciuda ceţii/Nonostante la nebbia). Un alt caz este cuplul belgian Luc şi Jean‑Pierre Dardenne, premiat, totuşi, pentru scenariul şi montajul filmului Tânărul Ahmed/Le jeune Ahmed, istoria prea puţin motivată a unui adolescent de origine marocană care se radicalizează, sub efectul predicilor unui mentor islamist, şi ia decizia de a‑şi ucide profesoara. Prezentat în gala de închidere, Maestrul Cheng/Mestari Cheng, filmul unui alt fost premiant la Valladolid, finlandezul Mika Kaurismáki, are, în schimb, avantajul abordării unei teme foarte actuale, ciocnirea dintre culturi, care ia aici forma efectului de seducţie al bucătăriei asiatice, cu ajutorul căreia au făcut parte din selecţia celorlalte competiţii, printre care documentarul de lungmetraj Colectiv, al compatriotului nostru Alexandru Nanau, câştigătorul Premiului al doilea în secţiunea „Timp de istorie”.

Dana Duma

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now