Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » Festivalul Pelicula 3: Un teritoriu cinematografic recuperat

Festivalul Pelicula 3: Un teritoriu cinematografic recuperat

Secţiunea competitivă a festivalului a inclus şase titluri care probează creativitatea şi diversitatea micilor producţii venite din America Latină. În general valoarea lor estetică este invers proporţională cu mărimea bugetului. În plus, ele evită, în general, evazionismul programatic al producţiilor ţintite să obţină rezultate financiare consistente.

În timp ce telenovele latino-⁠americane se lăfăie pe micile ecrane din România, e un adevărat eveniment când un film din America Latină ajunge să fie programat în repertoriul nostru. Rareori posturile TV cu profil cinematografic mai includ în distribuţie câte o mică producţie din ţările acestui spaţiu identificat deseori cu subdezvoltarea economică şi seismele politice. Absolut neaşteptat apare, de aceea, excepţionalul succes al cineaştilor latino-⁠americani în palmaresul Oscarurilor din ultimii ani, ca de pildă Alfonso Cuarón (Gravity), Alejandro González Iñárritu (Birdman) sau Guillermo del Toro (Forma apei). Sau în marile competiţii europene, precum cea de la Veneţia, unde Cuarón a câştigat în luna august Leul de Aur cu Roma. Tocmai de aceea mi se pare mai mult decât binevenit Festivalului Pelicula 3. Latin American Experience, iniţiat de Ileana Cecanu, care a adus, la ediţia a treia, filme din Argentina, Brazilia, Chile, Republica Dominicană Mexic, Uruguay, Peru (ţara invitată).

Programul, foarte dens, a oferit o combinaţie reuşită de filme validate de mari festivaluri internaţionale sau de Oscar cu mici producţii reprezentative pentru efortul cineaştilor de a rezista tentaţiilor globalizării şi reţetelor verificate. Sigur că atractivitatea unei pelicule oscarizate a fascinat şi publicul bucureştean, Una mujer fantastica/O femeie fantastică (Oscarul pentru cel mai bun film străin 2017) de Sebastian Lelio reuşind să umple sălile, deşi a mai fost proiectat şi în alte ocazii şi a făcut chiar parte din repertoriul obişnuit. Povestea neconvenţională de amor dintre un burghez respectat şi un transexual cunoscut sub numele Marina nu îşi asumă atitudini militante pro-⁠gay, ci mixează abil tropi ai melodramei cu pasaje de anchetă judiciară pentru a vorbi despre prejudecăţi şi inechităţi sociale. Selectat şi premiat în ediţii trecute ale Transilvania Film Festival, cineastul Sebastian Lelio face inspirat pasul de la micile filme independente la producţia de succes financiar. Girul Oscarului pentru cel mai bun film străin i-⁠a asigurat oferta rapidă de a turna un film în limba engleză, Desobedience/Nesupunere lansat în acest an. Celălalt film din secţiunea necompetitivă venit cu panaşul confirmărilor festivaliere, Gabriel e la montanha/ Gabriel şi muntele al brazilianului Felipe Barbosa îşi datorează originalitatea felului în care transformă un caz real în povestea tristă a unei maturizări. Naraţiunea este inspirată de aventura tânărului Gabriel Buchmann care, după intrarea la facultate, decide să-⁠şi ia înainte un an liber pentru a cunoaşte lumea. După luni de călătorie prin Africa este dat dispărut şi descoperit după două săptămâni mort aproape de vârful muntelui Mulanje. Ciocnirea dintre civilizaţii, la nivelul interacţiunilor junelui brazilian cu africanii, are când conotaţii antropologice, când sociale, când pur şi simplu umor. Dorinţa de autenticitate a autorului este bine servită de recursul la filmarea în stil documentar, la interpreţi neprofesionişti şi la materialul fotografic înregistrat de Bauchmann însuşi în aventurosul său voiaj.

Secţiunea competitivă a festivalului a inclus şase titluri care probează creativitatea şi diversitatea micilor producţii venite din America Latină. În general valoarea lor estetică este invers proporţională cu mărimea bugetului. În plus, ele evită, în general, evazionismul programatic al producţiilor ţintite să obţină rezultate financiare consistente. Pentru că tot este 2018, anul promovării femeii în cinema, după declanşarea mişcării #metoo, ar trebui să salutăm prezenţa a două filme cu semnături regizorale feminine. Primul, venit din Mexic, Los Adioses de Natalia Beristáin, evocă viaţa poetei şi eseistei Rosario Castellanos. Eroina este un personaj real şi un nume de referinţă în istoria feminismului latino-⁠american. Celălat biopic, producţia din Republica Dominicană Flor del sol/ Floarea soarelui de Dilia Pacheco Méndez se inspiră din viaţa unui antreprenor celebru, Victor Mendez Capellán. Traseul biografiei lui este configurat destul de tradiţional, pornind de la copilăria plină de lipsuri şi ajungând la maturitatea binecuvântată cu mari compensaţii materiale şi cu recunoaşterea socială unanimă.

Deşi are toate datele unui mic film latino-american cu buget mic şi filmat în locaţii, Las Olas/ Valurile de Adrián Biniéz (Uruguaz) îşi permite însă îndrăzneli la nivel narativ, alimentându-⁠se din tradiţia latino-⁠americană a realismului magic. Urmărim un bărbat matur care se scaldă în mare într-⁠o zi toridă şi descoperim, intrigaţi, cum mica întâmplare se dilată într-⁠o alegorie a maturizării. Ieşirile succesive din apă ale eroului îl introduc pe acesta în evenimente mai îndepărtate sau mai apropiate din trecutul său. Acceptăm seduşi convenţia şi savurăm umorul interacţiunile eroului de 30 de ani cu persoanele importante din trecut, rămase fizionomic intacte. Dacă ar fi să găsim o temă comună filmelor din selecţie, poate că cea mai frecventă este aceea a trecerii spre maturitate. Este şi principala direcţie tematică din Los Vagos, debutul în lungmetraj al argentinianului Gustavo Biazzi, care urmăreşte povestea vacanţei lui Eduardo, un june recent ieşit din adolescenţă. Lunile estivale de libertate şi leneveală sunt trăite pericolosamente de eroul înconjurat de amici care-⁠l îndeamnă la aventuri erotice şi la infidelitate faţă de logodnică. Filmat în cadre strânse, cu aparatul aproape de chipurile şi trupurile protagoniştilor, Los vagos aminteşte de filmele minimaliste ale chilianului Matias Bize, foarte apreciate în mediile festivaliere. Cam de aceeaşi vârstă, eroul din Tiempo sin pulso (regizat de mexicana Bárbara Ochoa), ar dori să trăiască şi el din plin în ritmul nebunesc al amicilor săi, dar este mereu oprit de reacţiile propriei mame, care îi activează sentimentul de culpabilitate în legătură cu moartea recentă a fratelui mai mare.

În fine, tot despre trecerea spre maturitate este Retablo (Peru), opera prima a lui Alvaro Delgado Aparicio care a câştigat competiţia Pelicula 3. Concentrat asupra relaţiei tată-⁠fiu, filmul ada-ugă fineţii detaliului în descrierea acestei relaţii valoarea etnografică, documentând arta tradiţională a realizării de miniaturi din lemn pictat după fotografii şi tablouri.

Vorbind despre valoarea etnografică şi antropologică a producţiilor din program, cele mai relevante au făcut parte din secţiunea „Focus Peru”. Printre ele se numără şi filmul galei de inau­gurare, El Abuelo/ Bunicul (Peru) de Gustavo Saavedra, un agreabil road movie prilejuit de decizia unui bătrân de a-⁠şi vizita locurile copilăriei, la aniversarea de 80 de ani. Călătoria lui devine călătoria spectatorului prin peisaje peruane impresionante şi prin locuri ce atestă excepţionala diversitate geografică şi etnică a ţării. Merită apreciat tactul regizorului care subminează permanent cu umor datele melodramatice ale poveştii (apropierea morţii, descoperirea fiilor nelegitimi, foarte asemănătoare celor din serialul latino). Dar poate că cea mai surprinzătoare „piesă” din selecţia peruană este documentarul Sigo siendo de Javier Corcuera, un lungmetraj de peste două ore ce include mărturii cu adevărat emoţionante despre formele diverse ale muzicii din Peru. Cu o perioadă de documentare şi producţie întinsă pe patru ani, filmul a fost confugurat ca o călătorie muzicală în zonele mai îndepărtate sau mai apropiate de capitală ale ţării. Autorul a decoperit, în satele cam depopulate de pe înălţimile Anzilor sau de pe malul uriaşului Amazon, cântece străvechi ale incaşilor şi ale urmaşilor diferitelor triburi. Sunt prezentate instrumente ciudate şi melodioase, printre care unele asemănătoare naiului, la care se interpretează piesa folclorică ce a inspirat versiuni prelucrate de succes mondial, precum celebrul „El condor pasa”, cântat de Simon şi Garfunkel, dar şi de Gheorghe Zamfir. Foarte vii sunt şi pasaje despre muzicanţii din capitala Lima, unde vedem şi ascultăm cântăreţi cu talent uriaş care cântă în cabarete, cârciumi sau pur şi simplu pe stradă. Dialogurile cu ei susţin în general ideea că prestaţia lor nu e motivată material. Sunt pur şi simplu oameni „cu muzica în sânge”, care se pot exprima numai cu ajutorul ei. Probabil că ne va urmări multă vreme întrebarea adresată de una dintre soliste, cu ochii ţintiţi în obiectivul camerei de filmat, deci înspre noi: „Dumneavoastră credeţi că se poate trăi fără muzică?”. Probabil este pasajul cinematografic ce explică cel mai plastic „secretul latino-⁠american”: metisajul dă forţa şi diversitatea acestei culturi. Să sperăm că vom mai cunoaşte şi alte forme ale ei graţie ediţiilor viitoare ale Festivalului Pelicula.

Dana Duma

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now