Din ultimul număr:
Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » Festivalul internaţional al filmului de la Valladolid 2018. Seducția autobiografiei

Festivalul internaţional al filmului de la Valladolid 2018. Seducția autobiografiei

Palmaresul secţiunii competitive principale a favorizat nume noi, unele reprezentând spaţii cinematografice mai puţin cunoscute. Ţările nordice au propus filme interesante

Figura cineastului suedez Ingmar Bergman, unul dintre regizorii cei mai admiraţi ai secolului trecut, a devenit, la aniversarea cenenarului său, o emblemă a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid, dedicat autorilor cu discurs şi univers personal. Acest „maestru de gândire”, cum îl numeşte Woody Allen, a fost premiantul unor ediţii trecute, ca şi alte mari nume precum François Truffaut, Andrzej Wajda, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Bernardo Bertolucci, care au crescut prestigiul evenimentului cinematografic din oraşul lui Cervantes. La a 63‑a a sa ediţie, Festivalul s‑a bucurat de vizita doñei Leticia, regina Spania, care a patronat cu numai câteva zile înainte şi Premiile Principele de Asturias, unde au fost laureaţi Francis Ford Coppola şi Martin Scorsese.

Anul acesta programatorii au încercat să împace descoperirea noutăţii cu omagierea maeştrilor, promovarea cinematografului naţional cu cartografierea diversităţii cinematografului internaţional. Printre numele consacrate la alte ediţii au fost incluşi în selecţie canadianul Denys Arcand, câştigător al unui Oscar pentru film străin cu Invaziile barbare (Les invasions barbares, 2004), prezent cu ultima parte din „trilogia americană”, Căderea imperiului american (La Chute de l`empire américain). Fals thriller despre un tânăr doctor în filosofie care nu‑şi găseşte de lucru decât la o companie de curierat şi se vede implicat, fără voie, într‑un jaf armat, lungmetrajul său este un amuzant şi feroce pamflet împotriva corporatismului şi cinismului bancar (câştigătorul Premiului FIPRESCI, al presei internaţionale). Doi regizori italieni foarte des premiaţi internaţional, Matteo Garrone şi Paolo Virzí au făcut, de asemenea, parte din selecţie. Primul vine cu o comedie neagră, Dogman, despre prietenia dintre un timid îngrijitor de câini şi un fost boxer delincvent, demonstrând din nou că este un bun observator al violenţei din societatea unde trăieşte, în timp ce Virzí propune în Nopţi magice (Notti magiche) o evocare a anului 1990, începutul declinului „marelui cinema italian”. Având în prim‑plan trei tineri scenarişti aspiranţi la glorie, filmul ficţionalizează fragmente din biografia unor mituri cinematografice încă în activitate atunci (Federico Fellini, Bernardo Bertolucci, Ettore Scola, Marcello Mastroianni etc.), oferind cinefilului ardent plăcerea recunoaşterii aluziilor.

Gaston Duprat, un alt cineast premiat anterior la Valladolid, cu Cetăţeanul ilustru (El ciudadano ilustre, 2016), aduce în premieră coproducţia Argentina‑Spania Opera mea de maestru (Mi obra maestra), care satirizează, prin povestea unui pictor nonconformist şi anarhic, efectele mecanismului de marketing aberant pe piaţa artei. Situaţiile extravagante şi dialogurile savuroase au adus filmului Premiul Publicului la ediţia 2018.

Palmaresul secţiunii competitive principale a favorizat nume noi, unele reprezentând spaţii cinematografice mai puţin cunoscute. Ţările nordice au propus filme interesante, printre care suedeza Graniţa (Grans) de Ali Abasi, o poveste cu premise realiste care migrează (cu umor) în fantastic, sau Femeia de la munte (Kona fer i strid) de Benedikt Erlingsson, o coproducţie Islanda‑Ucraina-Franţa despre o activistă ecologistă radicală, rol care i‑a adus Halldorei Geirharösdodir Premiul Cea mai bună actriţă. Iar rigurosul thriller danez Vinovatul (Den Skyldige) de Gustav Möller a câştigat Premiul pentru scenariul semnat de regizor împreună cu Emil Nygaard Albertsen. Dintr‑o zonă geografică opusă vine Un pământ imaginar (A Land Imagined) de Yeo Sew Hua, un policier cu inserţii onirice, coproducţia Singapore‑Franţa, câştigând Premiul pentru imagine (Hideho Urata). Un nume nou, bulgarul Milko Lazarov, a intrat în palmares, cu Premiul pentru debut „Pilar Miro” graţie originalităţii lungmetrajului Aga, o docu‑dramă despre ultimul cuplu de eschimoşi care trăieşte potrivit tradiţiei, înfruntând adversităţile naturii.

Cele două filme care au împărţit, ex aequo, Premiul „Spicul de argint”, germanul In ger Gängen de Thomas Stuber şi americanul Proasta educaţie a lui Cameron Post (The Miseducation of Cameron Post) de Desiree Akhavan satisfac, şi ele, setea de noutate a cinefililor. Primul este o interesantă dramă despre viaţa muncitorilor dintr‑un supermarket, în timp ce al doilea vorbeşte despre diferenţa sexuală şi marginalizare prin povestea unei orfane trimisă într‑un centru terapeutic de „reeducare”. Adolescenţii au fost, de altfel, preferaţii ediţiei, dacă ne uităm şi la premiile cîştigate de filmul canadian Geneză (Genèse): Marele Premiul „Spicul de aur”, Premiul pentru regie (Philippe Lesage) şi Premiul Cel mai bun actor (Théodore Pellerin). Probabil că lungmetrajul, cu accente autobiografice, despre trezirea instinctului erotic, configurată ca un triptic de poveşti întretăiate, a părut juriului cel mai aproape de definiţia cinematografului de autor, care aduce pe ecran obsesiile cineastului. A rămas, din păcate, pe dinafară, un film de debut spaniol interesant, Colivii (Jaulas) de Nicolás Pacheco, o dramă cu episoade comice în care apare un personaj exotic venit din România care imită cântecul păsărilor.

Trebuie să remarcăm, în palmares, şi scurtmetrajul românesc Totul e foarte departe, de Emanuel Pârvu, câştigătorul Premiului Cel mai bun scurtmetraj străin în secţiunea Punto de Ecuentro. Povestea emoţionantă a unei femei de la ţară care se duce la oraş, de ziua fiului mare, însoţită de fiul handicapat, are calităţile cinemaului nostru realist al ultimului deceniu. La secţiunea competitivă principală Premiul „Spicul de aur” pentru scurtmetraj a revenit unui film de animaţie francez, Cadavre de lux (Corps exquis) de Stéphanie Lasanque şi François Leroy.
Consistenţa programului ediţiei a mai fost asigurată şi de un Omagiu Ingmar Bergman, care a inclus documentarele În căutarea lui Ingmar Bergman (Searching for Ingmar Bergman) de

Margarethe von Trotta, Bergman, un an din viaţă (Bergman, a Year in Life) de Jane Magnusson. Ciclul Ţara invitată a avut drept protagonistă Portugalia, în care s‑au putut vedea filme semnate de Pedro Costa (Cavalo dinheiro), Jorge Cramez (Amor, amor), Ines de Medeiros (Carta a uma dictatura) sau Miguel Gomes, prezent şi în calitate de preşedinte al juriului (Tabu şi Aquele querido més de agosto).

Secţiunea Spanish Cinema a avut şi ea numeroase atracţii, printre care selectarea unui mare număr de producţii semnate de femei regizor: Ana Jaurrieta (Ana de dia), Arantxa Echevarria (Carmen şi Lola), Elena Trapé (Les distáncies), Marta Diaz De Lope Diaz (Mi querida cofradia), Patricia Ferreira (Thi Mai, rumbo a Vietnam). Lor li se adaugă una dintre laureatele de anul acesta cu Premiul „Spicul de onoare,” Icíar Bollain, care a prezentat în avanpremieră Yuli, inspirat din autobiografia celebrului balerin cubanez Carlos Acosta. Textul publicat de Acosta a inspirat scenariul scris de Paul Laverty (premiat la San Sebastian), care ocoleşte căile bătătorite ale biopic‑ului. Parcursul excepţional al tânărului de culoare plecat dintr‑un cartier sărac al Havanei şi ajuns prim solist pe scena Royal Ballet din Londra este jalonat de un zigzag între trecut şi prezent. Scene din trecutul eroului (interpretat de actori de vârste potrivite) alternează cu momente coregrafice inspirate din episoadele biografice cele mai dramatice. Protagonistul acestor momente este chiar Carlos Acosta, a cărui sublimă evoluţie este expresiv pusă în valoare de regia lui Icíar Bollain.

Un ciclu dedicat cinematografului american, Deceniul prodigios, a reunit filme semnate de cei mai interesanţi cineaşti care au debutat în anii 90: de la Quentin Tarantino la David Fincher, de la Roberto Rodriguez la James Gray. Greu de rezistat şi acestor atracţii.

Multe alte filme din festival (unde România este reprezentată doar de scurtmetrajul Totul e foarte departe de Emanuel Pârvu) merită comentate. Voi reveni.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now