Filmoteca

Călin Căliman: Memoria exilului românesc

„N-⁠am să pot vorbi niciodată numai despre Regina Ana. Pentru mine, întâlnirea principesei Anna de Bourbon Parma cu Regele Mihai este unul din cele mai limpezi şi vizibile planuri divine”, şi se încheia cu următoarea concluzie: „A fost o fiinţă plină de graţie şi frumuseţe, de bunătate şi demnitate, cu o imensă forţă morală: o mână de fier într-⁠o mănuşă de catifea”

S-⁠a împlinit un sfert de veac din existenţa unui admirabil serial TV „Memoria exilului românesc”, iniţiat şi realizat de minunatul gazetar care este Marilena Rotaru, pentru Televiziunea Română, un impresionant serial care a strâns în acest interval de timp peste 150 de episoade păstrate în arhiva TVR. Evenimentul a fost sărbătorit la Institutul Cultural Român, unde am avut onoarea şi bucuria să particip şi să spun câteva cuvinte, alături de directorul Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, de doamna Doina Alexandru, jurnalist la Radio „Europa liberă”, de Radu Preda, preşedinte executiv al Institutului de Investigaţii al Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Serialul s-⁠a născut, aşadar, acum 25 de ani, şi autoarea îşi exprimă astfel crezul şi intenţiile iniţiale: „Am încercat astfel să feresc de uitare şi de risipă valorile româneşti. Să le pun în dialog cu cele din ţară, să arhivez pe peliculă personalităţi şi evenimente româneşti din afara graniţelor, să creez prin această formă de cunoaştere şi de transmitere a emoţiilor, o punte pentru unul din segmentele reconcilierii naţionale. Patria care-⁠şi uită fiii, spunea un înţelept din Antichitate, nu-⁠şi merită Eternitatea! Mulţi dintre cei intervievaţi s-⁠au suit la Ceruri. Au rămas însă filmele pe care numai Dumnezeu m-⁠a călăuzit şi mi-⁠a dat puterea să le fac, despre oamenii cu emoţiile, cu durerile şi sacrificiile, dar şi cu operele lor, expresii ale spiritului creator ivit din aceste pământuri”. Amintesc acum, aici, doar câteva dintre episoadele antologice ale serialului: acela cu Regele Mihai, cel cu ilustrul muzician Sergiu Celibidache, cele cu scriitorii şi literaţii Vintilă Horia, Paul Goma, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Din toate aceste episoade, la aniversarea de la Institutul Cultural Român, am văzut emoţionante fragmente video, o selecţie din adevărata comoară pe care o reprezintă cele peste 150 de episoade ale acestui serial documentar de suflet consacrat memoriei exilului românesc. Am reţinut gândul tulburător al Majestăţii Sale Regele Mihai, conform căruia „Locul în care te naşti are o stea a lui. Oriunde pe lume a-⁠i trăi, steaua aceea te luminează”. I-⁠am revăzut, în spaţiul lor de viaţă şi creaţie, şi i-⁠am ascultat cu emoţie, pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca, pe maestrul Sergiu Celibidache, la pupitrul său, pe Paul Goma şi pe Vintilă Horia, şi am simţit încă o dată, pe viu, cât de benefică este tentativa Marilenei Rotaru de a feri de uitare şi de risipă valorile româneşti aflate peste hotare. Mi-⁠aş îngădui o paranteză deschisă privitoare la scriitorul Vintilă Horia. Marilena Rotaru povesteşte undeva cum a realizat interviul cu scriitorul exilat la Madrid, pe care l-⁠a întâlnit în martie 1990, şi, printre altele l-⁠a întrebat cum a privit România în 22 decembrie 1989. Răspunsul a fost următorul: „Cred că am intrat într-⁠un vis atunci, din care, trebuie să recunosc, nu am ieşit încă. Sper să ies într-⁠o zi din visul acesta care a fost splendid până acum, sper să continue splendoarea lui şi de acum înainte. Probabil că visul se va întrerupe într-⁠o zi sau alta, mai curând sau mai târziu, în momentul când o să pot să mă întorc în ţară, poate peste câteva săptămâni”. Doi ani după aceea, în aprilie 1992, scriitorul Vintilă Horia (născut în 1915) suia – vorba Marilenei Rotaru – la Ceruri, dar trăieşte, iată, filmul de atunci, gândul şi simţirea scriitorului au rămas vii, prezentul şi viitorul au parte de chipul şi glasul scriitorului, a cărei carte emoţionantă, Dumnezeu s-⁠a născut în exil, a fost cea mai vândută carte la târgul Gaudeamus din 2008… Printre fragmentele video proiectate la Institutul Cultural Român s-⁠a numărat şi episodul de serial consacrat postului de radio Europa liberă, în care mi-⁠am recunoscut vechi prieteni, pe Neculai C Munteanu şi pe Gelu Ionescu, dar momentul emoţionant al serii a fost acela în care invitata reuniunii, jurnalista Doina Alexandru, s-⁠a regăsit pe ecran, în acest film, cu un sfert de veac mai tânără. Serialul „Memoria exilului românesc” a cuprins multe alte nume ilustre, amintesc acum doar câteva încă: Emil Cioran, Camilian Demetrescu, Marele Rabin Alexandru Şafran, Radu Aldulescu, Margareta Sterian, Nicoleta Franck, Al. Ciorănescu, Vladimir Cosma, acesta din urmă un magician internaţional al muzicii de film. Ca să trag spuza, în continuare, şi pe turta mea, amintesc că Marilena Rotaru i-⁠a filmat, mai demult, şi pe iluştri cineaşti români auto-exilaţi la Paris, regizorul Paul Barbăneagră şi operatorul de imagine Sergiu Huzum, care, împreună, s-⁠au dedicat, în Franţa, filmului-⁠eseu despre artă, realizând, printre altele, un serial de zece filme, Architecture et géographie sacrées, filmele Mircea Eliade et la redécouverte du sacré sau Zamfir ou la prière du son. Despre interviurile realizate de ea cu personalităţi româneşti din exil, realizatoarea Marilena Rotaru spunea: „Documentarea pentru realizarea acestor filme mi-⁠a deschis însă «filmul» unor realităţi mult mai complexe, alcătuite din existenţele româneşti pe diferitele meridiane ale lumii. Într-⁠o scrisoare de acum câţiva ani, domnul Mircea Constantinescu din Frankfurt (fiul generalului Haralamb Constantinescu, fondatorul, în 1935, al Asociaţiei «Cultul Patriei», asociaţie care a instalat şi a aprins candela de la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol din Bucureşti) scria: «Urmăresc cele ce se petrec în România… Sunt cuprins de sentimente dureroase privind piedicile ce se pun în calea redresării morale a societăţii noastre. Cu durere în suflet constat că, la majoritatea celor 22 de milioane de români din ţară şi a celor 12 milioane de peste hotare, Cultul Patriei a dispărut aproape complet… Ar trebui, poate, ca la nivel guvernamental să existe un proiect de redeşteptare a sentimentelor promovate de Cultul Patriei, care nu era altceva decât expresia cea mai înaltă a interesului naţional, pentru punerea în drepturi a culturii şi tradiţiilor româneşti, atât în ţară cât, mai ales, în rândul conaţionalilor aflaţi peste mări şi ţări. Cultul Patriei nu are graniţe, precum sufletul oamenilor!»”. Seara aniversară a prestigiosului serial a beneficiat, cum spuneam, de cuvântul unor oameni de cultură, care au evocat cele mai reprezentative episoade ale „Memoriei exilului românesc” şi au vorbit cu respect şi preţuire despre autoarea serialului. Câteva gânduri ale mele din prezentul comentariu au fost prezente şi ele în seara omagială, dar acum simt nevoia să adaug câteva cuvinte despre cea pe care deloc întâmplător, la începutul acestor rânduri, şi în seara de la Institutul Cultural Român, am numit-⁠o „minunata” jurnalistă şi cineastă Marilena Rotaru.

Autoarea serialului „Memoria exilului românesc” este unul dintre cei mai înzestraţi documentarişti culturali ai televiziunii naţionale. A debutat în 1979, cu eseul documentar, premiat de ACIN, Creatorul şi epoca sa – Margareta Sterian, realizând, în continuare, o seamă de importante filme culturale, pe lângă cele din serialul „Memoria exilului românesc”, care a debutat în 1992. Printre ele, alt film premiat de ACIN, Eternă bucurie-⁠i frumuseţea (1984). Filmul – superb! – dedicat centenarului Cella Delavrancea din decembrie 1987 a ajuns pe micul ecran, însă, abia în ianuarie 1990. Între timp, în viaţa Marilenei Rotaru s-⁠au ivit mai multe evenimente nu tocmai plăcute. În 1985, de pildă, i se topesc, într-⁠o tipografie orădeană, şpalturile romanului La Est de Firenze, un roman în care denunţa cenzura din TVR şi din întreaga viaţă a românilor de atunci. Romanul va fi publicat, totuşi, în 1995. În 2002 va publica un alt roman, Întoarcerea lui Vintilă Horia. Între timp a avut de înfruntat alte situaţii neplăcute, cum a fost aceea din octombrie 1991, când, ca urmare a apariţiei în Cotidianul a articolului său Libertatea de a fi minţit, în care ataca cenzura din televiziune, şi ca urmare a acuzei de delict de opinie (manifestări promonarhiste şi antifeseniste) era concediată. Revenea în TVR după câştigarea unui proces stresant, în vara anului 1992. Între anii 1990 şi 1996, Marilena Rotaru a organizat câteva spectacole complexe pe scena Ateneului Român şi a Radiodifuziunii, două dedicate poeţilor Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu, unul intitilat „Memorie şi exil”, altul „Dan Grigore şi invitaţii săi”. Alte filme ale regizoarei, din serialul aniversat azi, au primit Premii ale Asociaţiei Profesioniştilor din Televiziunea Română (A.P.T.R.), Întoarcerea lui Vintilă Horia în 2000, Ca un copac în furtună – Sergiu Celibidache în 2003. În anul 2004, Marilena Rotaru a primit Premiul de excelenţă al Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru întreaga activitate. La TVR, Marilena Rotaru a consacrat câteva documentare şi unor personalităţi culturale şi politice din ţară, printre care Barbu Brezianu, Doina Cornea, Theodor Cazaban, Viorel Mehedinţu, Al. Husar, Dan Grigore. Dan Grigore a fost prezent şi pe ecran în seara aniversară, când a fost proiectat şi superbul film al Marilenei Rotaru despre Cella Delavrancea la ora centenară, când eminentul pianist a acompaniat-⁠o pe ilustra artistă. Printre filmele Marilenei Rotaru figurează şi un reportaj incitant despre Tezaurul României la Moscova. Din anul 2012, Marilena Rotaru a realizat emisiunea „Ora regelui”, împreună cu Camelia Csiki şi Bogdan Şerban Iancu. De altfel, Marilena Rotaru a primit preţioase decoraţii din partea Casei Regale: la 10 Mai 2008, medalia Regele Mihai I pentru loialitate, şi în 2012, Crucea Casei Regale. Pentru filmul Mihai I, Regele Românilor, a primit, în 2013, Premiul A.P.T.R. Ajunşi aici, îmi îngădui un nou, dar semnificativ, un respiro. Anul trecut, la moartea reginei Ana, Marilena Rotaru a fost rugată, într-⁠un interviu, să-⁠şi spună părerea despre ilustrul personaj. Răspunsul Marilenei Rotaru începea cam aşa: „N-⁠am să pot vorbi niciodată numai despre Regina Ana. Pentru mine, întâlnirea principesei Anna de Bourbon Parma cu Regele Mihai este unul din cele mai limpezi şi vizibile planuri divine”, şi se încheia cu următoarea concluzie: „A fost o fiinţă plină de graţie şi frumuseţe, de bunătate şi demnitate, cu o imensă forţă morală: o mână de fier într-⁠o mănuşă de catifea”. Ca un corolar al prodigioasei sale activităţi. Marilena Rotaru a primit, în anul 2015, şi Premiul A.P.T.R. pentru serialul despre care vorbim azi, „Memoria exilului românesc”. Reuşitele deosebite ale minunatei jurnaliste TV se datorează, neîndoios, faptului că Marilena Rotaru şi-⁠a făcut meseria, mereu, cu dragoste, dăruire şi pasiune. Tocmai de aceea aş vrea să închei acest comentariu cu câteva versuri ale lui Ezra Pound, în tălmăcirea Margaretei Sterian, versuri pe care Marilena Rotaru, cum a mărturisit odată, le poartă mereu aprinse, în minte şi inimă: „Numai aceea ce iubeşti cu-⁠adevărat, rămâne/ Restul e zgură…”

Salvează

Salvează

Total 1 Votes
0

Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, unde a răspuns decenii la rând de sectorul cinematografic.
A publicat, de-a lungul anilor, peste 6000 de articole în diferite cotidiane şi reviste culturale (printre care Teatrul, Cinema, Contemporanul, Contemporanul. Ideea europeană, Noul Cinema, Caiete critice , Curentul, Ecart). A susţinut in anii ’60-’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române.
A fost printre membrii fondatori al Asociaţiei oamenilor de artă din institutiile teatrale şi muzicale (ATM). Este membru al Uniunii Cineastilor (UCIN).
A susţinut şi sustine cursuri de „Istoria filmului”, la I.A.T.C. (1969-1970): la Universitatea „Columna” (1992-1996), la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (1997-2002), Universitatea „Hyperion” (unde este cadru didactic asociat din 1997). A fost membru în numeroase jurii la festivaluri cinematografice din ţară şi de peste hotare. În anul 1985, a primit Premiul Uniunii Cineaştilor de critică cinematografică, „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc”. 1967 – este autorul volumelor Filmul documentar romanesc, 1997 – Jean Mihail, 1998 – Secretul lui Saizescu sau Un suras in plina iarna etc. Istoria filmului romanesc 1987-2000 (2000) – lucrare distinsa cu premiul Asociatiei Criticilor de film, 2009 – Cinci artisti ai imaginii, A colaborat la volumele colective Cinematograful romanesc contemporan 1949-1975 (1976), Cinema 2000 (2000), 2009 – Filmul romanesc incotro, etc. 2002 – a fost redactor-sef la revista Cinema.

Cărți semnate de Călin Căliman (vezi aici)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button