Filmoteca

Călin Căliman: Filme etnografice în Ţara Moţilor

O serie de manifestări auxiliare au îmbogăţit Festivalul internaţional cinematografic de la Zlatna. În prima zi a Festivalului, gazdele şi oaspeţii au participat la o premieră feroviară.

La Zlatna, în spaţiul de taină al Munţilor Apuseni, s-⁠a desfăşurat nu de mult cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Filme Etnografice (F.I.F.E.), iniţiat în anul 2013 de harnicul primar al urbei, Silviu Ponoran, şi de junele cineast (pe atunci student la regie) Gabriel Boholţ. În ansamblul manifestărilor cinematografice consacrate filmului documentar în general şi filmelor etnografice în Arhiva-nationala-de-filme-cinemateca-romanaparticular, F.I.F.E. Zlatna, ocupă, din multe unghiuri de vedere, un loc foarte important. În primul rând, aş zice, pentru că el se desfăşoară prin locurile în care, cu mulţi ani în urmă, un regizor de marcă precum Paul Călinescu realiza cel mai valoros film etnografic românesc, filmul Ţara Moţilor, distins cu un important premiu, spre sfârşitul anilor ’30 din veacul trecut, la cea mai exigentă competiţie cinematografică europeană, Festivalul Internaţional de la Veneţia. În al doilea rând, este cazul să subliniem rolul major pe care îl are un festival precum acesta de la Zlatna, în stimularea producţiei naţionale de filme etnografice, în condiţiile letargiei prelungite în care se află, de ani de zile, „SahiaFilm”, altădată singurul studio cinematografic specializat în filme documentare, şi, implicit, etnografice. Într-⁠un al treilea rând, prestigiul internaţional al competiţiei de la Zlatna a sporit considerabil de-⁠a lungul celor trei ediţii ale festivalului, anul acesta înregistrându-⁠se adevărate recorduri calitative şi cantitative în ceea ce priveşte participarea internaţională, printre filmele selectate pentru concursul propriu-zis figurând prestigioase creaţii cinematografice din Turcia, Cehia, Croaţia, Germania, Grecia, Danemarca, Mexic, Italia… Într-⁠un al patrulea rând, în puţine alte locuri din lume au loc astfel de manifestări cinematografice, în care, cum s-⁠au petrecut lucrurile în ediţiile anterioare, au existat câteva de neuitat nopţi albe cinematografice, pe parcursul cărora, în tribunele stadionului din oraş, mii de spectatori au urmărit filme, proiectate pe un ecran uriaş plasat în centrul arenei; anul acesta s-⁠a inaugurat un alt atractiv spaţiu de proiecţii cinematografice, în curtea interioară a noului Palat Administrativ al urbei.

În ceea ce mă priveşte, am fost prezent la toate cele trei ediţii ale Festivalului de la Zlatna. De altfel, printre membrii juriului din ediţia 2015 am fost singurul cu trei prezenţe, în componenţa juriului din acest an intrând minunatul actor Dorel Vişan – preşedinte de juriu – , seducătorul regizor Nicolae Mărgineanu, prestigioasa realizatoare TV Carmen Ştefănescu, tânărul cineast Cristi Toporan, ilustrul taragotist Dumitru Fărcaş, binecunoscutul rapsod popular Ioan Bocşa, profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-⁠Napoca. Dacă în ediţiile anterioare ale Festivalului, principalele distincţii au revenit unor filme din Croaţia (ţară care a avut, şi anul acesta, patru filme valoroase în concurs), Marele Premiu din 2015, destinat celui mai bun film etnografic, a revenit documentarului Acasă la Brâncuşi, un film produs şi realizat de Radu Tora, o inspirată şi documentată monografie a judeţului Gorj, cu accent pe principalele obiective turistice ale locurilor (şi, desigur, pe Caliman-nr-7-2015moştenirea artistică a ilustrului sculptor gorjan Constantin Brâncuşi), cu accent pe obiceiuri şi tradiţii gorjene. Premiul Juriului a fost acordat ex aequo unor valoroase documentare istorice: Tracii, istorie ascunsă de Daniel Roxin (cu descoperiri recente privitoare la amprenta pe care neamurile traco-⁠geto-⁠dacice au lăsat-⁠o asupra întregii istorii europene) şi Armenopolis, suflet armenesc, un film de Izabela Bostan Kevorkian şi Florin Kevorkian (despre construirea, la începutul secolului al XVII-⁠lea, de către o comunitate armeană plecată din Moldova, a oraşului Armenopolis, actualul oraş Gherla). De altfel, Izabela Bostan Kevorkian, împreună cu superbele sale două fete şi cu mama sa, reputata regizoare Elisabeta Bostan (căreia Festivalul i-⁠a consacrat o retrospectivă a principalelor sale filme pentru copii, printre care Saltimbancii, Zâmbet de soare şi Campioana, un film în care rolul titular este jucat de Izabela Bostan!), au fost principalele „vedete” ale Festivalului. În centrul atenţiei publice s-⁠a situat şi filmul istoric intitulat Istorii despre Vlad Voievod Draculea de Andrei Chiriac, un tânăr cineast care a trăit câţiva ani şi în Statele Unite ale Americii, filmul, distins cu Premiul Publicului, fiind (să-⁠i zicem) o docu-⁠dramă în care, printre interpreţi se află Mircea Albulescu, alături de Aureliu Surulescu, Vasile Lupasc, Flaviu Crişan, Ion Haiduc, Mircea Silaghi, Oltin Hurezeanu, Vasile Calofir, Andrei Runcanu. Un principal eveniment artistic al Festivalului, din punctul meu de vedere, a fost filmul danez Tore de Iben Ravn, distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu de film străin. De ce spun aceasta? Simplu: pentru că filmul nu este altceva decât o adaptare la realităţi daneze a nuvelei „Fefeleaga” de Ion Agârbiceanu: o văduvă săracă trăieşte într-⁠un sat danez neprietenos, şi este nevoită să-⁠şi vândă toate bunurile sale, chiar şi calul său iubit (Bator, în varianta daneză, devine Tore), pentru a plăti înmormântarea ultimei ei fiice. Premiul pentru cel mai bun scenariu de film românesc a revenit documentarului Vărarii, al cărui regizor-⁠scenarist este Levente Vargyasi din Covasna: un film consacrat unei meserii tradiţionale, pe cale de dispariţie. Premiul pentru cea mai bună regie a unui film românesc a revenit regizoarei Diana Deleanu pentru sensibilul şi poeticul său film Şi mâine e o zi!, consacrat unei iubiri trecute. Premiul pentru cea mai bună regie a unui film străin a revenit croatului David Borić, pentru filmul-⁠portret Macko, unul dintre cele patru valoroase filme ale sale din competiţie. Premiul pentru cea mai bună imagine a unui film românesc a fost atribuit talentatului director de ima­gine Adrian Drăguşin pentru filmul său (realizat şi ca regizor) După 40 de ani, în care sunt confruntate imagini de acum patru decenii cu imagini contemporane, surprinse într-⁠un sat arădean, Glogowats. Premiul pentru cea mai bună imagine a unui film străin a fost acordat, ex aequo, operatorului croat Mak Vejković pentru frumosul film etnografic al lui David Borić Muzicanţii lijeličari şi nuntaşii veseli, şi operatorilor mexicani Antonio Zirion şi Adrian Arce, care sunt şi regizorii filmului Fuera de foco, un documentar a cărui acţiune se petrece într-⁠un penitenciar mexican pentru minori. Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră a unui film românesc a revenit lui Petru I. Pap pentru filmul Ţapinarii-⁠Tribul munţilor, realizat în inima Maramureşului istoric. Krunoslav Ljubanović din Croaţia a primit premiul pentru cea mai bună coloană sonoră a unui film străin, 40 de ore de rugăciune, de David Borić. S-⁠a acordat şi o menţiune specială, unui film din 1983, Ansamblul „Crăişorul munţilor”-⁠Alba-⁠Iulia, o producţie TVR, semnată de Ion Valerian Pasat, în care au debutat pe micile ecrane cunoscuţii interpreţi de muzică populară Nicolae Furdui Iancu şi Ioan Bocşa. Aş aminti, în acest comentariu, alte câteva filme valoroase, care n-⁠au mai încăput în palmaresul ediţiei 2015. Şi m-⁠aş rezuma la câteva titluri de filme româneşti. Tanti Sina întâi, un film de Christel Ungar-⁠Ţopescu, povestea ultimei săsoaice din satul uitat de lume Dobârca, un film-⁠portret sobru şi convingător. Aş aminti, apoi, un al doilea film al deţinătoarei Premiului de regie, vâlceanca Diana Deleanu, Dumnezeu a creat bărbatul, istoria unui artist plastic maramureşean, Dan Leş, care a salvat de la distrugere numeroase case vechi, de patrimoniu. În sfârşit, Dansul magic al Sânzienelor din Valea Pietrelor de Ionel Sârbu, un documentar etnografic din care aflăm că sărbătoarea Sânzienelor din 24 iunie îşi are originile într-⁠un cult străvechi geto-⁠dacic al soarelui.

O serie de manifestări auxiliare au îmbogăţit Festivalul internaţional cinematografic de la Zlatna. În prima zi a Festivalului, gazdele şi oaspeţii au participat la o premieră feroviară, punerea în funcţiune a unei locomotive cu aburi din 1906 (veche, aşadar, de 109 ani!) care urmează să circule, cu două vagoane de călători şi un vagon restaurant (toate, „de epocă”) pe ruta Alba-⁠Iulia Zlatna, viteza ei legală fiind de 15 kilometri pe oră. Tot în prima zi a manifestării, participanţii la festival împreună cu localnici şi un sobor de preoţi au asistat la inaugurarea elegantului Palat Administrativ al oraşului Zlatna, şi au fost martori ai spectaculoasei Parade a portului popular, pe care oraşul o organizează în fiecare an. Seară de seară, apoi, stadionul orăşenesc a găzduit spectaculoase spectacole folclorice, cu participarea unor cunoscuţi interpreţi de muzică populară şi dansatori din zonă. Tot pe stadion s-⁠a desfăşurat, în ultima seară a Festivalului, Festivitatea de premiere – prezentată cu vervă (ca, de altfel, toate „secvenţele” manifestării) de un bun şi vechi prieten (încă de pe vremea „Contemporanului” din anii ’70 ai veacului trecut, când semnam, împreună în paginile revistei), cunoscutul om de televiziune şi jurnalist Octavian Ursulescu – s-⁠a desfăşurat, în prezenţa unei foarte numeroase asistenţe, tot pe stadionul orăşenesc. Puţini dintre premianţi, din păcate, au putut fi prezenţi pentru a-⁠şi ridica distincţiile – printre ei, din fericire, Radu Tora, câştigătorul Marelui Premiu, Izabela Bostan Kevorkian, distinsă cu Premiul Juriului şi Andrei Chiriac, cel care a repurtat Premiul Publicului –, o situaţie care ar putea fi corectată în ediţiile viitoare. La festivitatea de premiere, alături de preşedintele juriului Dorel Vişan, am luat şi eu cuvântul, propunând ca, la ediţia viitoare a Festivalului, regizorul Nicolae Mărgineanu să onoreze manifestarea cu filmul său din 1990 Un bulgăre de humă, în care Dorel Vişan este Ion Creangă, soţia regizorului, Maria Ploae, este Veronica Micle, iar Adrian Pintea este Mihai Eminescu. Succesul de anul acesta al Retrospectivei Elisabeta Bostan este un îndemn bine venit pentru organizarea unor vizionări similare în anii viitori. Cred, deasemenea, că superbul documentar etnografic al regizorului Paul Călinescu, Ţara Moţilor, realizat în 1938 ar putea deveni, în ediţiile viitoare, un fel de „emblemă” pentru F.I.F.E., nu de alta, dar la Zlatna este vorba despre un festival de filme etnografice, organizat în spaţiile natale ale celui mai important documentar etnografic românesc, în însăşi Ţara Moţilor. În încheierea acestui comentariu, ca participant pentru a treia oară la festivalul zlătnean (unde mă simt ca acasă şi mi-⁠am găsit prieteni de nădejde) aş vrea să subliniez faptul că festivalul a crescut, văzând cu ochii, an de an, drept pentru care simt nevoia să-⁠i felicit încă o dată pe inimosul primar al oraşului, Silviu Ponoran şi pe coordonatorii de proiect, Gabriel şi Elena Boholţ pentru modul în care gestionează generoasa iniţiativă căreia i-⁠au dat naştere în urmă cu trei ani…

Total 0 Votes
0

Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, unde a răspuns decenii la rând de sectorul cinematografic.
A publicat, de-a lungul anilor, peste 6000 de articole în diferite cotidiane şi reviste culturale (printre care Teatrul, Cinema, Contemporanul, Contemporanul. Ideea europeană, Noul Cinema, Caiete critice , Curentul, Ecart). A susţinut in anii ’60-’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române.
A fost printre membrii fondatori al Asociaţiei oamenilor de artă din institutiile teatrale şi muzicale (ATM). Este membru al Uniunii Cineastilor (UCIN).
A susţinut şi sustine cursuri de „Istoria filmului”, la I.A.T.C. (1969-1970): la Universitatea „Columna” (1992-1996), la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (1997-2002), Universitatea „Hyperion” (unde este cadru didactic asociat din 1997). A fost membru în numeroase jurii la festivaluri cinematografice din ţară şi de peste hotare. În anul 1985, a primit Premiul Uniunii Cineaştilor de critică cinematografică, „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc”. 1967 – este autorul volumelor Filmul documentar romanesc, 1997 – Jean Mihail, 1998 – Secretul lui Saizescu sau Un suras in plina iarna etc. Istoria filmului romanesc 1987-2000 (2000) – lucrare distinsa cu premiul Asociatiei Criticilor de film, 2009 – Cinci artisti ai imaginii, A colaborat la volumele colective Cinematograful romanesc contemporan 1949-1975 (1976), Cinema 2000 (2000), 2009 – Filmul romanesc incotro, etc. 2002 – a fost redactor-sef la revista Cinema.

Cărți semnate de Călin Căliman (vezi aici)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button