Contemporanul » Filmoteca - Cinematurgie » Anul femeilor-cineast

Anul femeilor-cineast

Semnătura unor cineaste se cuvine remarcată şi în domeniul documentarului. Este vorba despre Dacii liberi, semnat de Monica Lăzurean‑Gorgan împreună cu Andrei Gorgan, de un umor devastator în descrierea dacopatiei

Majoritatea opiniilor despre anul cinematografic 2018 au coincis în ideea că „a fost anul femeilor”. Fără nicio legătură cu agitata mişcare americană #metoo, de revanşă a cineastelor şi actriţelor discriminate şi marginalizate la Hollywood, în România lui 2018 au fost pur şi simplu lansate mai multe filme cu semnături feminine. Totul a început cu Ursul de aur obţinut de Adina Pintilie la Festivalul internaţional de la Berlin cu lungmetrajul ei Nu mă atinge‑mă/ Touch me Not, un premiu care reconfirmă locul important pe hartă a cinematografului românesc, dar marchează o distanţă faţă de caracteristicile „noului nostru val”.

Alegând o formulă la intersecţia dintre ficţiune şi documentar, foarte curajos în reprezentarea corpului şi a problemelor lui legate de eros, Nu mă atinge‑mă a generat numeroase controverse, dar şi un interes internaţional respectuos, întreţinut de invitarea în alte multe festivaluri şi evenimente cinematografice de pe mapamond. Prezentarea la Museum of Modern Art din New York a fost unul dintre momentele de vârf ale turneului internaţional întreprins de primul lungmetraj al Adinei Pintilie.

Acest traseu pe diferite meridiane şi paralele a întârziat însă mult lansarea propriu-zisă a filmului în România (data oficială a premierei este 15 martie a.c.), unde a fost prezentat deocamdată la câteva festivaluri. Apreciat de Adina Pintilie ca „o cercetare personală despre intimidate”, în care „fiecare dintre personaje se confruntă cu o acută contradicţie între nevoia de intimitate şi frica de aceasta”(după cum îmi mărturisea autoarea în interviul din revista „Film” nr. 2/2018), Nu mă atinge‑mă poate şoca prin scenele de reprezentare a nudităţii sau prin declaraţiile despre sex ale unor eroi atipici (un transsexual, un bărbat cu handicap locomotor sever). Conştienţi că publicul nostru nu pare destul de pregătit pentru a recepta un astfel de film, el a început să fie prezentat în cadrul unor evenimente însoţite de dezbateri pe tema „Politicile corpului”, cum a fost cea găzduită de Universitatea de Vest din Timişoara. Poate că lansat mai devreme, filmul ar fi generat un interes şi mai mare în sălile de acasă, şi aşa prea puţine şi nu prea împăcate cu profilul „de artă”.

Dar lungmetrajul Adinei Pintilie şi‑a cucerit un loc important în istoria cinematografului nostru post‑revoluţionar şi a marcat începutul unui an, 2018, în care femeile au avut cu adevărat un cuvânt de spus. El a fost urmat, cronologic, de lansarea unui alt debut marcant, Soldaţi. Poveste din Ferentari, realizat de debutanta Ivana Mladenoviċ după cartea lui Adrian Schiop. Prozatorul a acceptat să joace în film rolul sociologului care, pentru documentarea lucrării sale de doctorat despre cultura manelelor, trăieşte câteva săptămâni în cel mai rău famat cartier bucureştean, unde are o relaţie gay cu un fost puşcăriaş rom. Descrierea foarte autentică a acestei lumi aflată în stare de retard social şi cultural vădeşte curajul unei cineaste care investighează în profunzime un mediu pe care nu îl priveşte cu dezgust, ci cu empatie şi cu interes antropologic.

Un alt debut remarcabil în regia de lungmetraj este Lemonade, realizat de Ioana Uricaru aproape integral pe teritoriu american. Povestea unei asistente medicale care, plecată să lucreze în Statele Unite, se căsătoreşte pentru a obţine permisul green card, care să‑i permită accesul băiatului ei „la o viaţă mai bună”, devine istoria unor abuzuri repetate asupra unei emigrante dependente de bunăvoinţa bărbaţilor. Actriţa Mălina Manovici (remarcată în Bacalaureat de Cristian Mungiu) joacă foarte convingător lupta acestei femei cu mentalitatea patriarhală şi cu propriile contradicţii generate de repetatele umilinţe. Şi acest debut a avut un parcurs festivalier remarcabil (a fost selecţionat în peste 30 de festivaluri de pe mapamond şi distins cu mai multe premii importante, ca, de pildă, „Inima oraşului Sarajevo” pentru Cel mai bun regizor). Cineastă cu importante recunoaşteri internaţionale la activ, ca, de pildă, Marele Premiu la Annecy (pentru Crulic), Anca Damian a revenit în 2018 cu lungmetrajul de ficţiune Moon Hotel Kabul (un thriller transnaţional distins pentru regie la Festivalul de la Varşovia) şi cu un scurtmetraj animat (Telefonul, selecţionat şi premiat la mai multe festivaluri de specialitate prestigioase).

Un alt lungmetraj lansat la Festivalul de la Sarajevo, Un prinţ şi jumătate, poartă altă semnătură feminină, Ana Lungu, care confirmă interesul generat de opera prima Autoportretul unei fete cuminţi. Cineasta propune din nou o poveste cu iz autoportretistic şi o distribuie în rolul principal pe co‑scenarista sa, Iris Spiridon. Cunoscută regizoare de teatru, aceasta pare că se joacă în bună măsură pe sine însăşi într‑o poveste despre un grup de prieteni aparţinând şi ei lumii teatrale. De tot interesul este descrierea autoironică a acestui mediu, ale cărui probleme sunt discutate cu personaje provenite din el, precum regizorii Radu Afrim, Răzvan Mazilu sau actorii Marius Manole, István Teglas, Lászlo Mátray. Merită apreciat umorul metacinematografic al filmului, plin de inside jokes, pe care le gustă, desigur, în primul rând cunoscătorii de teatru.

Semnătura unor cineaste se cuvine remarcată şi în domeniul documentarului. Este vorba despre Dacii liberi, semnat de Monica Lăzurean‑
Gorgan împreună cu Andrei Gorgan, de un umor devastator în descrierea dacopatiei. Şi în filmul de animaţie au apărut semnături feminine de tot interesul, apreciate în festivaluri naţionale şi internaţionale. La festivalul Anim`est Premiul pentru scurtmetraj românesc a fost câştigat de Laura Pop cu Monstrul, iar Elena Ciolacu a fost nominalizată, cu Micul erou, la Premiile Gopo la capitolul Cea mai bună speranţă.

Avem motive să ne bucurăm de accesul femeilor în prim‑planul industriei noastre de film. Nu trebuie să privim acest lucru ca pe o „revanşă a sexului slab”, ci ca pe o componentă a procesului de diversificare a cinematografului românesc, mai ales că filmele lor au adus teme şi abordări noi, o tratare mai subtilă şi mai nuanţată a problematicii omului modern, citadin până în vârful unghiilor. Nu putem decât să o credem pe Adina Pintilie când afirmă (în interviul citat mai sus): „Suntem deja beneficiarele unei schimbări progresiste de mentalitate.”

Dana Duma

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now