„Afacerea” Virgil Tănase

Eram la curent cu „afacerea Tănase”, o poveste palpitantă desfăşurată înspre sfârşitul anului 1982, deoarece la vremea respectivă, postul de radio „Europa Liberă” – care era prezent, cel puţin în surdină, în toate casele noastre – a urmărit, zi de zi, desfăşurarea evenimentelor, menţinând constant suspansul şi tensiunea neliniştii publice româno-⁠franceze, interesul pentru aflarea adevărului, chiar dacă anumite acţiuni ale serviciilor secrete româno-⁠franceze rămâneau atunci, prin forţa lucrurilor… secrete.

Recent a fost prezentată pe ecrane din România coproducţia româno-⁠franceză Afacerea Tănase. Leapşa pe murite, un film al regizorului româno-⁠francez Ionuţ Teianu, stabilit la Paris după 1990. Acest documentar de lung metraj, care a împrumutat şi subtitlul unei scrieri a lui Virgil Tănase (dedicată şi evenimentelor rememorate în film), Leapşa pe murite, este o producţie „LibraFilm” şi evocă întâmplări reale de la începutul anilor ’80 ai veacului trecut care au zguduit opinia publică română şi franceză. Este vorba despre tentativa de asasinare, la Paris, a scriitorilor români Virgil Tănase şi Paul Goma pusă la cale de însuşi şeful statului român, Nicolae Ceauşescu, cu sprijinul organelor securităţii. Înainte de a vorbi despre film, însă, ţin să mă refer la volumul autobiografic al scriitorului Virgil Tănase care dă şi titlul filmului, apărut în 2011, la „Adevărul Holding”. Subîntitulat „Document poliţist şi literar”, volumul Leapşa pe murite este astfel prezentat în cronica conf. dr. Alina Crihană din revista „Caiete Critice” (nr.12-⁠302 din 2012): „Una dintre cele mai importante personalităţi ale elitei intelectuale din diaspora românească de la Paris şi, totodată, unul dintre «scriitorii» romanului postbelic, Virgil Tănase oferă, în memoriile publicate în 2011, nu doar o fascinantă povestire a vieţii inserată în cronica unei jumătăţi de veac, ci şi o demonstraţie deopotrivă etică şi estetică având ca obiect angajamentul scriitorului în istorie şi rezistenţa cărţilor. Structurată în conformitate cu o «etică a esteticului» – configurată de pe poziţii polemice în raport cu aşa-⁠numita «est-⁠etică» promovată de o parte a compatrioţilor săi din exilul francez, şi, la noi, de adepţii «revizionismului» posttotalitar – naraţiunea identitară a lui Virgil Tănase este opera unui moralist «ispitit de farmecele literaturii»”. Dar să-⁠l ascultăm pe însuşi scriitorul Virgil Tănase: „De ce-⁠aţi citi dumnea­voastră cartea aceasta? Care nu-⁠i poliţistă – deşi foşnesc prin ea sumedenie de agenţi de tot felul, uneori vardişti proşti care te pândesc de după colţul străzii, dar alteori ofiţeri secreţi din cei care fac şarmul literaturii de spionaj şi crimă! Si-⁠n care carte, se ştie de la început cine e cadavrul, dac-⁠ar fi fost să fie: eu!, şi cine asasinul, cocoţat in fruntea statului unde, socotea el, nu putea sta tihnit dacă nu-⁠mi tăia mie beregata. (…) O carte, deci, pe care, ştiindu-⁠i dezno­dământul, n-⁠o citeşti cu sufletul la gură, ceea ce e regretabil, chiar dacă întâmplările pe care le povesteşte sunt uneori atât de admirabile încât par născocite. Nu sunt”. Aş mai face o singură precizare privind tentativa asasinatului comandat de la Bucureşti şi circumstanţele eşuării acestei cumplite „maşinaţiuni”: ele sunt relatate, detaliat, în capitolul „Mort fără moarte” din „Leapşa pe murite” de către Virgil Tănase…

Eram la curent cu „afacerea Tănase”, o poveste palpitantă desfăşurată înspre sfârşitul anului 1982, deoarece la vremea respectivă, postul de radio „Europa Liberă” – care era prezent, cel puţin în surdină, în toate casele noastre – a urmărit, zi de zi, desfăşurarea evenimentelor, menţinând constant suspansul şi tensiunea neliniştii publice româ­no-⁠franceze, interesul pentru aflarea adevărului, chiar dacă anumite acţiuni ale serviciilor secrete româno-⁠franceze rămâneau atunci, prin forţa lucrurilor… secrete. Tocmai aceasta îşi propune filmul realizat de Ionuţ Teianu, după mai bine de trei decenii de la desfăşurarea evenimentelor, să lămurească nişte necunoscute ale întâmplărilor de atunci, să evoce incidentul cu informaţii cât mai apropiate de datele reale ale „afacerii Tănase”. Pentru aceasta, pe lângă documentele de epocă (alese cu grijă şi integrate armonios în context), recurge la mărturiile unor persoane implicate în respectivul conflict, printre care personaje reale ale serviciilor secrete franceze (DST) sau româneşti, sau la mărturiile eroului „afacerii” de atunci, scriitorul Virgil Tănase şi, desigur, recurge la destăinuirile agentului Securităţii, însărcinat cu misiunea lichidării celor doi scriitori, Matei Haiducu, a cărui identitate franceză a devenit (chiar dacă filmul încearcă s-⁠o ascundă, n-⁠am înţeles de ce, pentru că personajul, condamnat la moarte de justiţia română, murise, „de moarte bună?”, cu mult timp înainte) Mathieu Forestier. Acest Matei Haiducu, după cum se autodefineşte, rămâne un personaj destul de circumspect, de obscur şi de „aerian”, deşi el refuză misiunea de a-⁠i asasina pe cei doi scriitori români şi ia legătura cu serviciile secrete franceze, pentru a deturna toate planurile criminale de la Bucureşti. Printre personajele filmului apare, desigur, şi François Mitterand, proaspăt ales, atunci, în 1982, preşedinte al Franţei, care lasă impresia, prin mărturia sa, că este la curent cu „afacerea Tănase”, dar promite dezlegarea „nodului gordian”, altădată, într-⁠un mai târziu. Meritul principal al filmului semnat de Ionuţ Teianu este acela de a nu fi eliminat din „discurs” elementele, să le zicem spinoase, ale „afacerii”, de a fi încercat să răspundă la întrebări grele ale întâmplărilor evocate, care, dată fiind implicarea serviciilor secrete de atunci, nu pot fi scoase uşor la lumină. Chiar dacă unele contribuţii la evenimentele de atunci ale persoanelor implicate, într-⁠un fel sau altul, în conflict, rămân, să zicem, în „coadă de peşte” (cum ar fi, de pildă, implicarea generalului Pleşiţă), meritul filmului de a nu ocoli aspectele spinoase ale „afacerii” este incontestabil. Şi astfel, după trei decenii şi-⁠un pic de la evenimentele din 1982, reuşim să înţelegem, în profunzime, „afacerea Tănase”, cu toate implicaţiile sale importante, de natură politică, socială, morală şi civică. Flmul mai are un merit esenţial, acela de a nuanţa riguros şi armonios relaţiile personajelor implicate în conflict, şi aş exemplifica acest merit cu modul în care Virgil Tănase vede, în film, însăşi relaţia sa cu Paul Goma, după „afacerea” din 1982. Filmul menţionează faptul că – din pricini mai mult sau mai puţin oculte – relaţia dintre cei doi scriitori români s-⁠a deteriorat, într-⁠o oarecare măsură, atunci, dar Virgil Tănase mărturiseşte în cuvântul său din film că s-⁠ar bucura dacă, în această ordine de idei, ar putea ajunge la o vârstă a reconcilierii, aşa cum au stat lucrurile în relaţia dintre filosoful Emil Cioran şi dramaturgul Eugen Ionescu, care s-⁠au ciondănit ani de zile pe parcursul vieţii lor, pentru a deveni nedespărţiţi la vârsta senectuţii.

Este cazul să o spunem, proiectul acestui film a fost iniţiat, cu câţiva ani în urmă, de către Liviu Tofan, jurnalist şi cercetător al evenimentelor din timpul „războiului rece”, pe care le-⁠a trăit ca redactor la radio „Europa Liberă”. El este, de altfel, şi coscenaristul filmului Afacera Tănase. Leapşa pe murite, alături de Ionuţ Teianu. Întors în România, după înlăturarea regimului comunist, Liviu Tofan a fost cofondator şi director al „Radio Total”, a realizat diverse producţii TV, din 2008 este directorul Institutului Român de Istorie Recentă, iar la Editura „Polirom” a publicat diferite cărţi, printre care „A patra ipoteză: anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj”, o carte care tratează subiectul dezbătut şi în filmul lui Ionuţ Teianu. Ţin să subliniez faptul că la plecarea tânărului regizor Ionuţ Teianu spre „ţări mai calde”, respectiv spre Franţa, cu mai mulţi ani în urmă, îl consideram, date fiind filmele sale de Institut, o mare speranţă a filmului românesc (îi văzusem, de pildă, un film absolut memorabil, Zile albe, în care sunt consemnate ultimele zile de viaţă ale minunatului regizor care a fost Alexandru Tatos, şi ştiam că a avut o contribuţie esenţială la filmul documentar de lung metraj Piaţa Universităţii, România, alături de operatorii Vivi Vasile Drăgan, Sorin Ilieşiu şi regizorul Stere Gulea). Între timp, în Franţa, el a devenit producător de film documentar pentru canalul M6 (emisiunile „Docs de choc”, „Faits divers”, „Le Mag”), a realizat o serie de filme documentare, printre care Circul speranţei (1998), Doctor Diablo (1999), Childrens Wish Foundation (2000), Copiii lui Putin (2005), păstrând şi legătura cu realităţi româneşti, regizând scurt metrajul documentar Cazul Tanacu (2007) şi scriind scenariul pentru lung metrajul Despre oameni şi melci, filmul lui Tudor Giurgiu. Am avut bucuria să-⁠l reîntâlnesc pe Ionuţ Teianu la avanpremiera filmului Afacerea Tănase. Leapşa pe murite în sala bucureşteană „Elvira Popescu”, am stat de vorbă, i-⁠am mărturisit gândul meu de odinioară şi l-⁠am felicitat atât pentru scenariul filmului Despre oameni şi melci de Tudor Giurgiu, cât şi pentru filmul său recent, realizat – în mare parte – în Franţa, tocmai pentru că l-⁠am simţit ajuns la vârsta unei convingătoare maturităţi artistice şi civice. La respectiva avanpremieră bucureşteană am avut bucuria şi onoarea să schimb două vorbe şi cu Virgil Tănase, care, printre altele, m-⁠a bucurat mărturisindu-⁠mi că tocmai mă citise în revista „Contemporanul”. Virgil Tănase rămâne, neîndoios, o personalitate de prim rang a culturii şi literaturii româno-⁠franceze, date fiind cele zece romane ale sale apărute la edituri bucureştene sau pariziene, volumele sale de interviuri, de memorii (printre care „Leapşa pe murite”), sau biografiile consacrate lui Cehov, Camus, Dostoievski şi Saint-⁠Exupéry, piesele sale de teatru, activitatea sa regizorală (în teatrele din România şi Franţa), profesorală sau jurnalistică, dat fiind şi faptul că, între anii 1993-⁠1997, şi 2001-⁠2005 a fost ministru consilier în Ministerul Afacerilor Externe al României, director al Institutului Cultural Român din Paris. Contribuţia lui Virgil Tănase la filmul care-⁠i rememorează „jocul” de-⁠a „leapşa pe murite”, nedorita aventură pariziană de acum trei decenii (consemnată inteligent, atent şi riguros, cu respect faţă de adevărurile istorice, de Ionuţ Teianu), mi se pare esenţială. Filmul Afacerea Tănase. Leapşa pe murite rămâne un important document istorico-⁠cinematografic, cu o valoare estetică, etică şi emoţională greu de preţuit…