Filmoteca

Dana Duma: Arta animaţiei, tot mai aproape de realitate

Festivaluri Anim’est

Festivalul a început cu premiera naţională a Muntelui magic, noul film al regizoarei Anca Damian care a câştigat, cu precedenta peliculă de animaţie, Crulic, în 2011, un Mare Premiu la Annecy

Ajuns la a zecea ediţie Festivalul internaţional „Anim’est”, iniţiat în 2006 de tinerDuma-adamaii entuziaşti Mihai Mitrică – astăzi director al Festivalului – şi Laurenţiu Brătan – astăzi director financiar, are o identitate inconfundabilă, înnobilată de lupta pentru revigorarea animaţiei româneşti. El a devenit un demn continuator al Festivalului de la Mamaia, înfiinţat cu jumătate de veac în urmă, pe atunci a doua competiţie internaţională majoră specializată în „arta a opta”, după cea de la Annecy. Din păcate, festivalul românesc acuzat de politrucii vremii de „cosmopolitism” n-⁠a trăit decât trei ediţii, în anii 1966, 1968 şi 1970, dar a lăsat urme în producţia naţională de gen, în permanent progres estetic şi industrial până în 1990.

Anim’est-⁠ul de azi începe să se apropie de dimensiunile şi diversitatea repertorială a celui de la Annecy. Festivalul include mai multe secţiuni competitive (Lungmetraj, Scurtmetraj, Film studenţesc, Videoclip, Animash, Minimest) şi oferă multe atracţii în secţiunile necompetitive. Exis­tă şi o Competiţie românească, alimentată în general cu scurtmetraje realizate în facultăţile de film (UNATC, Sapientia, UNARTE) sau de realizatori independenţi, în creştere numerică şi valorică datorată şi workshop-⁠ului anual organizat de festival în alt sezon, Worksheep, cu care directorul executiv Vlad Ilicevici are de ce să se mândrească. Creşterea Anim’est nu se măsoară numai în număr de filme şi autori participanţi, ci şi în numărul spectatorilor care umplu sălile bucureştene Studio şi Elvira Popescu. Înghesuiala tinerilor printre afişe şi gadget-⁠uri viu colorate rămâne una dintre imaginile cele mai optimiste despre viaţa cinematografică bucureşteană. Marele merit al programului este că el reflectă excepţionala diversificare a mediului animaţiei din ultimii ani, viteza fenomenului de hibridizare intensificat de noile tehnici digitale, care face greu de definit azi conceptul de „cinema de animaţie”. După părerea marelui specialist în new media Lev Manovich, „cinemaul digital este un caz particular de animaţie, care foloseşte filmarea reală ca pe unul dintre numeroasele sale elemente.1” Foarte diverse ca tehnici şi stiluri, peliculele prezentate anul acesta la Anim`est au ilustrat mai bine ca oricând procesul acesta de transformare.

Au luat parte activ la amplificarea peisajului actual al animaţiei programele oferite de invitaţii ediţiei: şcoala norvegiană de animaţie – cu o selecţie consistentă de scurt şi lung metraje, din care a făcut parte şi excelentul lung metraj Eliberaţi-⁠l pe Jimmy de Christopher Nielsen –, şcoala franceză de animaţie Gobelins, studioul „Autour de Minuit”, distins cu un Premiu Oscar în 2010, festivalul de animaţie „Mostra” din Lisabona. Au fost incluse în zilele festivalului şi atractive master class-⁠uri, printre care cel oferit de cineastul japonez Koji Yamamura, membru în juriul principalei secţiuni competitive.

Festivalul a început cu premiera naţională a Muntelui magic, noul film al regizoarei Anca Damian care a câştigat, cu precedenta peliculă de animaţie, Crulic, în 2011, un Mare Premiu la Annecy. Ca şi acesta, noua creaţie realizată prin­tr-⁠un cocktail de tehnici (grafica animată, claymation, filmare reală, cartoane decupate) este tot un documentar de animaţie şi porneşte de la o poveste adevărată, aceea a disidentulului polonez anti-⁠comunist Adam Jacek Winkler. Alpinist, fotograf, aventurier, Winkler a părăsit în tinereţe ţara natală, stabilindu-⁠se la Paris, pentru a se dedica marilor cauze ale secolului trecut. După ce a luat parte la mai toate manifestaţiile împotriva abuzurilor comunismului, s-⁠a decis să lupte, în timpul invaziei sovietice în Afganistan (din 1979) alături de mujahedinii ascunşi în munţi, conduşi de comandantul Massoud. Ridicarea unui steag al solidarităţii cu poporul afgan pe muntele Mont Blanc a făcut celebru numele polonezului care a murit în 2002, în timpul unei alte ascensiuni solitare, pe masivul Mont Maudit.

Minuţios documentat, filmul sosit pe ecranele noastre cu două menţiuni la festivaluri importante (Karlovy Vari şi Ottawa) marchează etapele parcursului lui Winkler în forma unui dialog cu fiica lui, Ania, martor privilegiat al vieţii eroului, din relatările căreia scenariul s-⁠a inspirat. Textura vizuală bogată a Muntelui magic, care include imagini din benzile desenate de polonez, fotografii şi material filmat cu personajul real este omogenizată de o concepţie regizorală coerentă şi originală. Foarte actuală în contextul reactivării conflictelor multinaţionale în aceeaşi zonă, Muntele magic se adresează în primul rând spectatorilorDuma-Muntele-Magic adulţi, care pot înţelege subtitlităţile reflecţiei despre eroism, ca şi trimiterile cinefile (la pelicule de Eisenstein, Wajda, Fritz Lang).

Multe filme ar merita un comentariu special, dar să privim în primul rând asupra titlurilor validate de palmares. Ar fi de remarcat recordul de premii obţinute de producţiile franceze: Marele Premiu al Festivalului a revenit scurt metrajului Yùl et le Serpent (Yùl şi şarpele) de Gabriel Harel, o alegorie despre violenţă urmărind relaţia dintre un băiat de 13 ani şi un şarpe, care-⁠i vine în ajutor când este atacat de un delincvent adult, în timp ce Premiul pentru cel mai bun film de lung metraj, a fost acordat peliculei Adama de Simon Rouby, povestea adolescentului african Adama pornit în căutarea fratelui său pe frontul de la Verdun, în timpul primului război mondial. Evocarea acestei conflagraţii, cu ocazia comemorării a 100 de ani, a adus o Menţiune la secţiunea studenţească şi scurtmetrajului francez Les élucubrations d’un soldat inconnu (Elucubraţiile unui erou necunoscut) de Nils Lacroix, „pentru estetica frumoasă şi naraţiunea de efect”. Palmaresul secţiunii principale a mai inclus şi Premiul pentru film de scurt metraj acordat filmului Leftover (Resturi), o altă producţie franceză, semnată de Tibor Banoczki şi Sarolta Szabo.

Tot un film francez a cucerit Premiul pentru cel mai bun film studenţesc: Deux amis (Doi prieteni) de Natalia Cernysheva, cei doi prieteni aparţinând unor lumi diferite. Competiţia „Minimest”, cu un juriu alcătuit din copii, a ales drept câştigător filmul iranian Hairy Moo Moo (Părosul Moo Moo) de Hadi Tabasi şi Rasoul Zarrin, în timp ce Premiul Publicului a revenit amuzantei pelicule germane Roadtrip, semnată de Xavier Xilophon.

Secţiunea naţională a competiţiei a aliniat la această ediţie, la start, filme de calibre foarte diferite, în primul rând în termeni de producţie (adică foarte scurte pelicule studenţeşti făcute mai mult cu entuziasm şi producţii bazate pe un buget mai mic sau mai mare, dar cu mai mulţi colaboratori). A fost ales câştigător filmul Călătoria de Marian Poiană, o călătorie în timp generată de amintirea războiului (de data aceasta cel de-⁠al doilea), cu avantajul unei tratări omogene a tehnicilor 2 D şi 3D.

Dintre cele zece titluri ale secţiunii româneşti mai merită amintite Colinda de Octavian Frecea, o poveste amuzantă despre conflictul dintre tradiţie şi globalizare, SF-⁠ul parodic Omulan! de Matei Branea, satira de moravuri Recunoştinţă de Ştefan şi Andrei Scărlătescu, Piatra magică de Toth Arpad, un basm cu zâne şi vrăjitoare care impune prin complexitatea tehnicilor. Merită reţinute şi două pelicule semnate de tinere autoare: Distanţa de Andra Miron, ce încearcă să găsească alte unităţi de măsură pentru distanţe, în afara metrilor şi centimetrilor cunoscuţi, şi Loop de Claudia Ilea, un interesant autoportret. Să sperăm că acestor nume li se vor adăuga la ediţia următoare altele şi că animaţia românească va continua să se revigoreze. Succesele Ancăi Damian se cer egalate.

■ Lev Manovich, The Language of the New Media, Cambridge MA:MIT Press, 2002, p.287

Total 1 Votes
0

Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si pentru eroica lui putere de a rezista in cadrul cinematografului dominant. In peisajul din ce in ce mai dezolant al comediei cinematografice, el reprezinta alternativa datatoare de sperante: inca se mai poate rade inteligent in salile de cinema, unde glumele «fiziologice» fac ravagii printre adolescentii hraniti cu hamburgeri si educati cu jocuri video. Cum sa nu-l simpatizezi pe ochelaristul comic american cand el este, in plus, cel mai european (in spirit) dintre cineastii de peste ocean? Desi unii socot ca Woody Allen ar satisface un gust mai sofisticat, adresandu-se celor care apreciaza umorul lui de «bufon literat postmodern», hazul sau cucereste mai degraba prin sinceritatea din care se naste: el este permanent alimentat de obsesiile personale ale regizorului-scenarist. Reteaua lor marcata de referinte autobiografice este tratata in paginile acestei carti ce urmareste parcursul exceptional al cineastului care, ajuns la ora celebritatii, incearca sa lupte cu imaginile-cliseu: «Au vazut ca port ochelari si au crezut ca sunt intelectual». Cand Allen primea, in toamna lui 2002, din mainile altetei sale don Felipe de Borbón, unul dintre prestigioasele premii «Principele de Asturias» si era condus, pe taram spaniol, intr-o caleasca regala, fragilul comic spunea, intimidat : «E o poveste cu zane». Reusita alleniana este, in peisajul cinematografului de azi, un fel de basm cu zane, care merita a fi povestit intr-o carte.” (Dana Duma). „Se pare ca lumea se imparte in buni si rai. Cei buni dorm mai bine, dar cei rai profita mai mult de orele de trezie”. (Woody Allen)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button