Contemporanul » Filmoteca » Veselul sfârșit al lumii

Veselul sfârșit al lumii

Nu e nevoie de prea multe investigaţii pentru a afla care este filmul anului 2021. Don’t Look Up/ Nu privi în sus, comedia americană semnată de Adam McCay, lansată la începutul lunii decembrie în sălile din Statele Unite şi trecută repede în repertoriul Netflix, este şi cel mai văzut titlu în România. Atât cât am putut socializa cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am putut constata că discuţiile dintre prieteni sau cunoştinţe, fie ele pe Facebook, fie prin viu grai, au gravitat în jurul satirei cu rădăcini vizibile în prezent. Toată lumea are o părere faţă de filmul numit „fenomen”, toţi au o poziţie pro sau contra afirmată energic.

Nu cred că sunt prea mulţi care nu au asociat povestea distopică din Don’t Look Up cu prezentul pandemic. E adevărat că, la început, proiectul se dorea „o parabolă despre schimbările climatice”, şi tocmai din acest motiv susţinut de Leonardo DiCaprio, principala vedetă din distribuţie. Între timp, gestionarea catastrofală a pandemiei şi politizarea ei, indiferenţa faţă de victimele Covid, lovite şi de criza economică, au îndreptat interpretările publicului spre criza sanitară globală de azi. Descrisă în surse online ca „o satiră politică” sau „un film SF”, comedia neagră a lui McCay a antrenat în pasionantele discuţii de după lansare numeroşi oameni de ştiinţă. Nu e de mirare, pentru că eroii principali sunt doi astronomi, un profesor universitar respectat (Leonardo DiCaprio) şi doctoranda sa (Jennifer Lawrence), care observă apropierea ameninţătoare a unei comete de Terra. Numele ei de familie, Dibiasky, va fi atribuit cometei. Cum calculele (verificate de mai mulţi oameni de ştiinţă competenţi) arată că o ciocnire cu Terra este de neevitat în următoarele şase luni, cu consecinţe dezastruoase (extincţia tuturor formelor de viaţă), cei doi astronomi fac tot ce pot să anunţe Casa Albă despre apropiatul sfârşit al lumii şi să genereze o reacţie salvatoare. O misiune care să dinamiteze cometa ar fi soluţia ideală – greu de pus în practică, dar nu imposibil –, numai că politicienii de la vârf (cu preşedinta în funcţie, jucată de Meryl Streep în frunte) nu se grăbesc să treacă pe lista priorităţilor salvarea omenirii, ci campania electorală pe care vor s‑o câştige neapărat. Salvarea cu ajutorul unei dinamitări cu armă nucleară ce ar distruge corpul ceresc fatal a fost, de altfel, analizată de specialişti şi în cazul unor ficţiuni mai vechi, precum Armageddon (1998, regia Michael Bay) sau Deep Impact (1998, regia Mimi Leder), cel de‑al doilea fiind mai agreat de savanţi decât primul (graţie mărimii asteroidului ucigaş, cu diametrul de „doar” 10 kilometri, faţă de „mare cât Texasul” în cel dintâi citat).

Filmul nu se limitează la critica cinismului politicianist, care foloseşte mijloacele de opresiune (printre care presiuni ale FBI sau CIA asupra astro‑fizicienilor), ci ia în colimator şi diversele forme media care‑i ridiculizează şi‑i calomniază pe savanţi. Talentul lui Cate Blanchett este inspirat folosit pentru a portretiza o moderatoare TV de o aroganţă pe măsura carierismului său hiperbolic, o persoană publică ce‑şi foloseşte cu neruşinare avantajele notorietăţii, îl seduce şi‑l compromite pe astronomul cu reputaţie de savant.

Umorul negru se intensifică spre finalul (nu devoalez deznodământul), care priveşte cu sarcasm destinul umanităţii după ce misiunea de salvare (de dinamitare a cometei) e compromisă de intervenţia unui miliardar care asigură că resturile rezultate în urma impactului ar avea beneficiul rezultat din aterizarea unor minereuri preţioase şi al înmulţirii locurilor de muncă. Paralela cu minimalizarea pericolelor pandemiei în timpul campaniei electorale a lui Donald Trump a fost făcută rapid, fiind mai mult decât evidentă. Cate Blachett a declarat, surprinzător, că filmul „nu e o satiră, ci un documentar”.

Amestecul de ficţiune şi realitate stă, de altfel, la baza comediilor cinematografice semnate de Adam McCay, cineast cu antecedente în show‑ul TV şi colaborator constant, la începuturile sale, al faimosului Will Farrell. După ce s‑a exersat ca excelent scenarist al unor comedii ce pun în valoare datele actorului protagonist (Anchorman – 2004, The Ballad of Ricky Bobby – 2006, Step Brother – 2008, The Other Guys – 2010), McCay a trecut la regia de comedii cu agendă mai evident sau mai aluziv politică. El a realizat una dintre cele mai contondente satire la adresa celor care au declanşat criza economică cu efecte globale în 2007‑2008), The Big Short (2015), cu Christian Bale, Ryan Gosling, Steve Carell, Margot Robbie şi Brad Pitt. Cu o structură narativă mai sofisticată decât Nu privi în sus, filmul include fragmente de jurnal, de ziare, grafice sau apariţii ale unor personaje reale implicate în criză, într‑o strategie brechtiană de „spargere a celui de‑al patrulea perete”, amintind de filmele politice în general şi de cele ale lui Jean‑Luc Godard în special. Probabil că tocmai din pricina mizei importante a satirei, unele comentarii au acuzat filmul de didacticism (s‑a spus că seamănă cu „o prezentare în power point”). Altele au subliniat însă că este „cea mai consistentă explicaţie a crizei financiare”. Chiar şi cu rezervele unor forme de media, The Big Short a fost nominalizat la Oscarurile pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor (Christian Bale). Foarte înrădăcinat în politica americană recentă este şi filmul lui Adam McCay Vice (2016), satiră îndreptată împotriva politicii expansioniste a SUA, a războaielor iniţiate de George Bush în special. Personajul principal este vicepreşedintele Dick Chaney, pentru interpretarea căruia Christian Bale a trecut printr‑o spectaculoasă metamorfoză fizică, luând în greutate peste 30 de kilograme. Filmul a obţinut opt nominalizări la Premiile Academiei Americane de Film, câştigând Oscarul pentru cel mai bun machiaj.

Să vedem care va fi şansa noului film Nu privi în sus la Oscaruri. El a fost votat deja în top‑tenuri prestigioase pe 2021, printre care cele ale American Film Institute, Detroit Film Critics Association, care au acordat şi Premiul pentru cel mai bun scenariu lui Adam McCay şi co‑scenaristului său, David Sirota. Probabil că unele strâmbături din nas, venite din SUA, să fie motivate de apriga satiră anti‑mediatică. Sau poate că rezervele din unele comentarii au fost comandate de miliardarii care deţin trusturi de presă, şi sunt principala ţintă a satirei. Nu am înţeles înverşunarea unor comentatori din România contra filmului. Probabil că au considerat că nu e „de bon ton” să recunoşti meritele unui film mainstream, agreat de majoritatea publicului. Mă opresc aici cu speculaţiile, deşi aş putea găsi şi motive mai puţin flatante pentru cei care minimalizează interesul filmului. Să vedem care va fi configurarea lui în palmaresul Globurilor de aur şi al Oscarurilor. Cert e că Nu privi în sus e producţia Netflix cea mai de succes (vezi numărul uriaş de accesări), peste tot în lume. Ea va remodela şi abordarea satirei politice şi anti‑establishment în viitor. Să urmărim în continuare, mai puţin afectaţi de prejudecăţi, filmele populare post‑pandemie. Să sperăm că le vom apuca.

■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist

Dana Duma

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest