Nopţi cinematografice albe la Zlatna

La conferinţa de presă care a prefaţat Festivalul, am păstrat şi un moment de reculegere pentru preşedintele juriului din prima ediţie a F.I.F.E. Zlatna, regizorul Geo Saizescu, care a plecat dintre noi, pe neaşteptate, către sfârşitul anului trecut.

Am fost pentru a doua oară în Ţara Moţilor, la Zlatna, unde s-⁠a desfăşurat cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Etnografic (F.I.F.E.) iniţiat anul trecut, şi, mărturisesc, cele doar câteva zile petrecute în mijlocul ospitalierelor gazde au lăsat în urmă amintiri durabile, de neuitat. Din mai multe motive. Întâi, pentru că pe acolo, în Ţara de Piatră a Apusenilor, în urmă cu peste trei sferturi de veac, un ilustru regizor român, Paul Călinescu, a filmat bijuteria cinematografică numită Ţara Moţilor, distinsă cu un premiu important la exigentul festival veneţian în 1939, un film memorabil în care există şi o emoţionantă secvenţă de ciné-⁠verité „avant la lettre”, cu trei bătrânei care, la umbra unui copac secular, fără să ştie că sunt filmaţi, deapănă amintiri despre Avram Iancu, pe care l-⁠au cunoscut în anii copilăriei. Un alt motiv ar fi acela că tocmai în această atât de specială enclavă de spiritualitate româneascâ, primarul Zlatnei, inginerul Silviu Ponoran, a avut ideea lansării unui festival internaţional de filme etnografice şi, încurajat de succesul primei ediţii, să-⁠l permanentizeze, fiind şi „sufletul” celei de a doua ediţii. În sfârşit, nopţile cinematografice de la Zlatna constituie, cred, o premieră mondială, demnă, zic, de „Guiness Buck”: efectiv, nu ştiu să mai existe un loc în lumea asta, unde, o noapte întreagă, de la lăsarea întunericului până când se luminează de ziuă, să ruleze filme, pe un stadion, în prezenţa a sute, chiar mii, de spectatori. Cât despre ambianţa în care s-⁠a desfăşurat şi anul acesta festivalul, ea a fost, la rându-⁠i, seducătoare şi emoţionantă. Despre ce să vorbesc mai întâi? Despre faptul că rugăciunea muzicală „Doamne, ocroteşte-⁠i pe români!”, rostită cu sufletul la gură de Sava Negrean Brudaşcu, a ridicat în picioare întreg stadionul? Despre celelalte recitaluri speciale ale festivalului, susţinute cu brio de Mariana Deac şi Ionuţ Fulea? Despre toate celelalte programe folclorice prezentate până la lăsarea întunericului (când putea intra în acţiune filmul) pe scena amenajată în mijlocul stadionului, cu Orchestra Casei de Cultură „Horea Popescu” din Zlatna, condusă de Nică Porcar, cu Ansamblul de dansuri „Ampellum” al aceleiaşi Case de Cultură, cu Căluşarii de la Valea Mică sau de la Trâmpoiele, cu Ansamblul de dansuri „Mugurelu” din Feneş, cu minunaţii copii de la grădiniţa „Peştişorul de Aur” din Zlatna, cu Ansamblul folcloric din Ocna Mureş, cu solişti talentaţi precum Marinela Baba (prezentă în festival şi cu un film premiat!), Felicia Bălşan, Ovidiu Bibolar, Ionel Brătean, Ioana Clonţa-⁠Palcău, Mihaela Gherman, Roxana Hendrea, Delia Irimie, Aurelian Plăcintă, Paştiu Scrobote şi Florin Mircea Tîrziu? Sau despre superba Paradă a portului popular în cadrul căreia zlătnenii şi localnicii din satele limitrofe, însoţiţi de preoţii comunităţilor, au traversat localitatea de la Muzeul Locomotivelor până la Stadion? N-⁠aş omite lansările de carte din zilele festivalului, când invitatul de onoare Valentin Hossu Longin şi-⁠a lansat pasionantul volum „Mantaua Iancului”, sau autorii Mihai I.Grăjdeanu şi Mădălina Corina Diaconu şi-⁠au prezentat volumele lor „Dacia Preistorică Ilustrată” şi „Mandale Dacice”. Cât despre prezentatoarea programelor, îndrăgita solistă Corina Chiriac, care – la rândul ei – şi-⁠a încântat spectatorii cu câteva melodii de largă audienţă, să spunem doar că a fost o prezenţă ataşantă, cuceritoare, validându-⁠şi impresionantele sale calităţi de cântăreaţă, compozitoare şi actriţă. N-⁠aş încheia acest paragraf introductiv fără a sublinia importanţa pe care o are Festivalul de Film Etnografic din Zlatna pentru destinele filmului documentar românesc, în condiţiile actuale, când singurul studio specializat se află de mulţi ani într-⁠o „comă indusă”: după cum a dovedit-⁠o şi selecţia de anul acesta (cu multe documentare de calitate în program), acest gen cinematografic mai puţin spectaculos, fără vedete şi paiete, dar cu grăuntele de aur al adevărului de viaţă, merge mai departe cu capul sus, organizatorii au asigurat competiţiei un program naţional şi internaţional substanţial. Bogatul palmares al ediţiei stă mărturie.

La conferinţa de presă care a prefaţat Festivalul, am păstrat şi un moment de reculegere pentru preşedintele juriului din prima ediţie a F.I.F.E. Zlatna, regizorul Geo Saizescu, care a plecat dintre noi, pe neaşteptate, către sfârşitul anului trecut. Am avut onoarea şi bucuria să fac parte (ca şi anul trecut) din juriul competiţiei, de data aceasta alături de fascinantul actor Dorel Vişan – preşedinte –, de reprezentantul Radio România Internaţional Marian Stere, de reprezentantul Institului Cultural Român, Horia Barna (cu cei doi am fost, împreună, şi în juriul ediţiei inaugurale), alături de tineri cineaşti precum Florin Toader (cadru didactic la „Facultatea de Arte Geo Saizescu” a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti) şi Cristi Toporan (regizor artistic al postului de televiziune „Digi 24”) şi de Ioan Fulea, unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de muzică populară din Ardeal. Cum am lăsat să se înţeleagă, misiunea juriului n-⁠a fost foarte complicată anul acesta, pentru că, practic, am avut de unde alege. Marele Premiu (cel mai bun film etnografic) a revenit anul acesta unuia dintre cei mai activi documentarişti din ultimii ani (care organizează, la Sibiu, anual, un reputat festival de filme documentare), lui Dumitru Budrală, pentru metrajul mediu Satul de demult, care este mai mult decât un film, este un aprofundat studiu antropologic, axat pe o temă foarte generoasă, aceea a desluşirii tainelor vieţii de altădată. Filmul reuşeşte să răspundă cu succes acestui temerar obiectiv, pornind de la exponatele extraordinarului muzeu „Astra” din Dumbrava Sibiului. Premiul Juriului a fost acordat filmului Cei de pe urmă de Daniel Lorincz, „cei de pe urmă” fiind nişte ţărani neaoşi din judeţul Hunedoara ale căror confesiuni constituie principalul centru de interes al filmului pentru că reprezintă preţioase experienţe de viaţă privitoare nu numai la propriul lor prezent, trecut şi viitor, ci şi la trecutul, prezentul şi viitorul nostru, al tuturora. S-⁠a acordat şi un Premiu al Publicului, el a revenit filmului Pân-⁠la Rai e o cale lungă de Constantin Vasile şi Horia Fleşer, un atrăgător document video, străbătut de atmosfera pascală, despre tradiţii şi obiceiuri străvechi zlătnene. Premiul pentru imagine a revenit operatorului Costi Pahonţu pentru filmul Chiriloaia, minunea verde de lângă Brăila, al cărei producător executiv este Radu Tora: Parcul Natural Insula Mică a Brăilei, o zonă de interes internaţional, este filmat, efectiv, cu pricepere şi măiestrie, în imagini antologice.

Un premiu aparte, Premiul pentru originalitate în promovarea identităţii culturale, a fost acordat filmului Nu sunt faimos, dar sunt aromân de Toma Enache, primul film din istoria cinematografiei vorbit în aromână, la reuşita căruia au contribuit eficient şi scenariştii, Toma Enache, Adrian Conerth şi Carmen Dirvariu. Premiul pentru conservarea patrimoniului material a mers către metrajul mediu Şezătoarea de la Feneş de Marinela Baba, a cărui acţiune se petrece la „lăsata secului” şi cuprinde strigături specifice Feneşului precum şi jocuri ca „Învârtita” sau „Ţarina”. S-⁠a acordat şi un Premiu pentru conservarea patrimoniului material, filmului Portul tradiţional din Cergău de Petruţa Pop, în care este elogiată frumuseţea portului tradiţional din această comună a judeţului Alba, precum şi a costumului de influenţă sibiană pătruns în zonă prin anii interbelici. M-⁠a bucurat în mod special Premiul pentru regie, revenit pe merit unui fost student al meu, Sabin Dorohoi (a cărui personalitate cinematografică am simţit-⁠o din anii studenţiei), pentru filmul Fata din Transilvania, în care a colaborat la scrierea scenariului cu Crina Popescu şi în care şi-⁠a propus să vorbească în special despre tradiţii bizare, dar autentic româneşti, din sate pierdute de lume de prin inima Transilvaniei, din zona sibiană. Premiul pentru cea mai bună regie a unui film străin a fost acordat regizorului spaniol Marcos Centero Martin pentru filmul Ainu. Cărările memoriei (coproducţie Spania-⁠Japonia), despre o populaţie din Japonia a cărei origine şi limbă sunt, încă, un mister. Premiul pentru cea mai bună idee de scenariu a revenit tot unui film străin, filmului polonez Ceva pe cont propriu (regia şi scenariul: Jacek Wajszczak): povestea unei familii din sud-⁠estul Poloniei. Regizorul spune următoarele despre intenţiile sale artistice: „Prin acest film am vrut să arăt ce vreau să spun referitor la un film antropologic. Spre deosebire de documentarele contemporane, un film antropologic ar trebui să fie un proces deschis, o interpretare constantă a culturii, cu o participare activă a persoanelor filmate”. Premiul Institutului Cultural Român – pentru promovarea culturii şi a civilizaţiei a mers către filmul Ulpia Traiana Sarmizegetusa de Răzvan Malciu: filmul îşi propune să evoce viaţa cetăţii, de la construcţie până la decăderea sa, urmărind, totodată, istoricul cercetărilor arheologice. Premiul de excelenţă „Radio România Internaţional” – pentru ilustraţie muzicală a revenit editorului muzical Andrew Aringhe pentru muzica filmului din Africa de Sud Drumuri africane de Martin Aringhe, un lung metraj care a reţinut atenţia îndeodebi prin insolitul imaginilor despre flora, fauna, locuitorii şi modul de viaţă din zonele investigate. Premiul „Uniunii Ziariştilor Profesionişti” a fost acordat filmului Ce sunt Făşangii?, o realizare colectivă a Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba, inspirată de un obicei popular străvechi, cu origini barbare, dintr-⁠un sat, Cetea, al judeţului Alba.

Filme valoroase au fost şi câteva din afara palmaresului. Amintesc doar unul, din mai multe posibile: Ouăle de Paşti de la Oboga, de Valeru Ciurea, un portret al artistului popular Tudor Diaconeasa de la Călui, care ne arată, cu măiestrie, cum se încondeiază ouăle pe Valea Olteţului. Filmele prezentate „în afara competiţiei” au prilejuit, deasemenea, momente de real interes ale Festivalului. Aş aminti, în primul rând, filmul Pelerinaj în Ţara Oaşului de Gabriel Boholţ, unul dintre „autorii morali” ai festivalului din Zlatna: filmul este închinat uneia dintre cele mai importante sărbători creştineşti, Sfânta Maria Mare din miezul lunii august, aşa cum se desfăşoară ea în nordul ţării. Regizorul Cristi Toporan – anul acesta membru în juriu, anul trecut laureat la Zlatna cu Premiul pentru regie, acordat filmului săi Pâinea la ţest – a prezentat „hors concours” un alt valoros film al său, Pescuitul la coteţe, în care este vorba, practic, depre o metodă de pescuit unică în lume la această oră, folosită pe valea râului Urlui. Dintre filmele prezentate în afara competiţiei a atras în mod special atenţia scurt metrajul Iţe de Sălciua, realizat (ca operator şi monteur) de Marius Moga, un film dedicat unei iscusite creatoare populare în arta ţesutului, Olivia Tima, intrată în patrimoniul universal UNESCO, fiind declarată, în 2012, Tezaur Uman Viu al umanităţii. Au reţinut atenţia şi cele trei filme realizate la Muzeul Ţăranului Român, Anul nou al urşilor, Filon şi Roiuri, prezentate la Zlatna de Ciprian Voicilă. În sfârşit, pentru a descreţi puţin frunţile, să amintim şi filmul Perfect Day, de Constantin Vasile, Evelina Câmpean şi Horia Fleşer, care vorbeşte inspirat, într-⁠o notă comică, despre o zi obişnuită din viaţa unui zlătnean. Ţin să mulţumesc în mod special, la încheierea acestui comentariu, primarului Silviu Ponoran şi doamnei Adina pentru că m-⁠au invitat de două ori la acest impotant festival, pe care l-⁠au iniţiat şi gospodărit cu pricepere şi artă, transformându-⁠l într-⁠un eveniment cultural de răsunet al urbei lor.