Cantităţi mari de colagen şi acid hialuronic s‑au consumat la Gala Premiilor Globurile de aur, ediţia cu numărul 82, prima mare competiţie cinematografică din noul an 2025. Feţele actriţelor străluceau şi ele păreau mult mai tinere, pentru că miza era mare: gala aduce mulţi bani şi ca spectacol monden, dar şi ca încasări în săptămânile următoare, când spectatorii vor dori să vadă premianţii şi premiantele pe marele ecran. Televiziunile au raportat peste 10 milioane de privitori. Mai mult ca în timpul pandemiei, dar mai puţin decât înainte. Ca şi anul trecut, s‑au simţit eforturile de schimbare în bine ale noului proprietar al brandului Golden Globes, Dick Clark Production, care a înlocuit cei 90 de votanţi din Asociaţia Presei Cinematografice acreditată la Hollywood cu alţi 300 şi a moblizat mai mulţi sponsori.
Pentru români, gala de anul acesta rămâne în memorie pentru succesul româno‑americanului Sebastian Stan, nominalizat de două ori, pentru film dramatic – The Apprentice de Ali Abbasi, unde îl joacă pe Donald Trump tânăr, şi pentru lungmetrajul de comedie sau musical – A Different Man/ Un bărbat diferit, dar premiat doar pentru al doilea. Toată lumea a reţinut discursul de mulţumire al actorului, care a recunoscut că s‑a născut în România, de unde a plecat la opt ani, a mulţumit mamei sale care l‑a dus în Statele Unite, unde „i‑a dat totul”, şi, în final, a pronunţat clar „I love you Romania!”.
Iubirea faţă de România a marcat şi alte două filme lansate la finele anului trecut şi la începutul acestuia. Se vorbeşte româneşte, şi încă destul de mult, în Contele de Monte Cristo, producţia franceză în fruntea box-office‑ului naţional, unde joacă Anamaria Vartolomei, de origine română, ca şi în noua versiune a horror‑ului Nosferatu, de Robert Eggers, remake a capodoperei expresioniste a lui W.F. Murnau din 1922, adaptare neautorizată după romanul „Dracula” de Bram Stoker. Multă cerneală a curs pentru a lăuda factura vizuală a noului horror (în stilul gravurilor de altădată), un festival de efecte vizuale pus în slujba înnobilării cu orice preţ a călătoriei germanului Thomas Hutter (Nicholas Hoult), agent imobiliar, în Transilvania, unde contele Orlok, clientul său, se dovedeşte un vampir periculos care vine apoi după el la Visborg, aducând epidemia de ciumă şi şobolanii purtători de viruşi, dar râvnind şi la sângele soţiei junelui, fascinată de personaj, Ellen Hutter (Lily‑Rose Depp). Şi în acest film se vorbeşte româneşte, mai ales pentru a transmite mesaje de avertizate adresate bietului Thomas, care nu înţelege cât de periculos e acest solomonar. Aici suntem îndemnaţi parcă de cercetătorul Florin Lăzărescu, consultantul principal al regizorului‑scenarist, să răsfoim DEX‑ul pentru a afla că avem de‑a face cu un vrăjitor, sau cu un fel de astronom care poate schimba vremea şi destinele. Tot din surse de documentare aflăm că uneori personajele vorbesc geto‑dacă (inventată de acelaşi cercetător, care a fost şi scenarist la Aferim de Radu Jude), rostită misterios de Bill Skarsgård, care‑l joacă pe contele băutor de sânge. Pe cei enervaţi de speculaţiile privind vechimea originii noastre geto‑dace filmul îi poate irita şi mai mult, ca şi pe cei care constată stereotipurile obişnuite folosite în scenele cu romi, care dansează, cântă şi participă la ceremonii vrăjitoreşti cu fete dezbrăcate pe cai albi. În fine, dincolo de rezerve şi perplexităţi, filmul este bine executat tehnic în studioul ceh Barrandow, unul dintre cele mai vechi din Europa.
Trecând de introducerea extinsă privind „moda românească internaţională”, trebuie să spunem că rezultatele votării la Golden Globes nu ne‑au prea surprins. Ne aşteptam ca The Brutalist să câştige la categoria lungmetraj‑dramă, unde a obţinut şi Premiul pentru regie – Brady Corbet şi Premiul pentru rol principal masculin – Adrian Brody, din nou foarte convingător jucându‑l pe arhitectul evreu ungur care pleacă în Statele Unite după încheierea celui de‑al Doilea Război Mondial, participând la construirea „Americii moderne”. Nu ne‑a surprins nici câştigătorul categoriei Comedie sau film muzical, Emilia Pérez de Jacques Audiard, care a mai cucerit şi Premiul pentru rol secundar feminin – Zoë Saldaña, care îşi dovedeşte cu adevărat calităţile actoriceşti, dar şi Premiul pentru cel mai bun cântec, „El Mal”, scris special pentru film. Nu ne‑a mirat nici Premiul pentru lungmetraj de animaţie acordat fanteziei post‑apocaliptice din Lituania Flow de Gints Zilbalodis. Cu adevărat inovator, mai ales la nivel narativ, filmul a fost preferat lungmetrajului de animaţie Inside Out 2 de Kelsey Mann, un mare succes de box-office (peste 1,6 miliarde de dolari la nivel internaţional), ceva mai mare decât premiantul pentru Performanţă cinematografică şi realizări de box-office Wicked de Jon M. Chu (cu încasări naţionale de 681 milioane de dolari), fiind adaptarea unui musical cu mare succes pe scenă. Acest lungmetraj reprezintă şi o tendinţă deseori remarcată la această ediţie a Globurilor de Aur, sublinierea mesajelor care recomandă spectatorilor să nu‑i marginalizeze şi să nu‑i eticheteze pe cei „diferiţi”, în cazul Wicked un personaj cu piele de culoare verde.
Mesajul se reia în cazul A Different Man de Aaron Schimberg, lungmetrajul care i‑a adus Premiul de interpretare în categoria comedie lui Sebastian Stan (după ce primise Ursul de argint la Berlin, pentru acelaşi rol), unde joacă un bărbat cu diformităţi ale feţei provocate de neurofibromatoză. Interesul poveştii este accentuat de dimensiunea meta a poveştii (fosta iubită a actorului care scapă de deformările feţei printr‑o operaţie riscantă scrie o piesă de teatru folosind aceste date), de numeroasele aluzii cinefile (la Musca lui David Cronenberg şi la The Elephant Man al lui David Lynch), dar şi de distribuţia unde excelează atât interpreta acestui personaj, norvegiana Renate Reinsve, cât şi britanicul Adam Pearson. Acesta joacă personajul care preia cariera eroului principal fără a‑şi opera faţa, dar câştigând simpatia tuturor, aşa cum este. Sebastian Stan a insistat asupra acestei morale în discursul său de mulţumire şi nu fără temei a fost comparat Bărbatul diferit cu Substanţa de Coralie Fargeat, pentru care Demi Moore a primit Premiul categoriei comedie sau musical. Recunoscând meritele actriţei, nu înţeleg totuşi încadrarea la această categorie, mai ale că materialele de presă descriu filmul ca horror, un termen mai potrivit pentru naraţiunea despre suferinţele unei vedete TV pentru a rămâne tânără şi arătoasă.
Nu ne‑a mirat nici că serialul TV Shogun, noua adaptare a romanului lui James Clavell, a câştigat principalele premii ale categoriei Serial dramatic (film, rol principal masculin – Hiroyuki Sanada, feminin – Anna Sawai şi rol secundar masculin – Tadanobu Asano). Dacă în acest caz principalul argument a fost că problematica japoneză capătă adevărata sa dimensiune, nu ca în adaptarea din 1980, atenţia pentru alte rase devine marcantă în I Am Still Here/ Sunt încă aici, pentru care brazilianca Fernanda Torres a primit Premiul pentru rol principal feminin. Semnat de celebrul regizor Walter Salles (un Urs de aur pentru Gara Centrală în 1998), lungmetrajul despre victimele regimurilor dictatoriale latino‑americane are acum şansa unei distribuiri internaţionale mai extinse. Am aprobat şi alte două premii pentru interpretări în serii limitate: la feminin, câştigat de Jodie Foster, pentru True Detective: Night County, şi la masculin de Colin Farrell, pentru The Penguin.
În fine, noutățile privind Festivalul de la Palm Springs, unde au fost programate, într‑o secţiune complementară (între 2‑13 ianuarie), trei succese recente ale cinemaului nostru, Anul Nou care n‑a fost de Bogdan Mureşanu, Trei kilometri până la capătul lumii de Emanuel Pârvu şi Nasty de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu, vin să reia mesajul rostit emoţionat de Sebastian Stan la Gala Globurilor de Aur: „I love You, Romania!”
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma
