Contraofensiva europeană
Mult aşteptata gală a Premiilor Academiei Europene de Film a avut loc pe 7 decembrie, la Lucerna, în Elveţia. O gală care, deşi desfăşurată într‑un climat internaţional periculos, a făcut totul pentru a fi, cu adevărat, varianta europeană a Oscarurilor, convocând personalităţi marcante ale industriei, dând vedetelor ceea ce e al vedetelor şi omagiind figuri importante care au asigurat, prin activitatea lor, vigoarea cinemaului din Europa. A fost o seară care a făcut uz de toate mijloacele (de la defilarea pe covorul roşu la numărul mare al invitaţilor, peste 1.000) pentru a comunica ideea de strălucire a industriei de film de pe bătrânul continent. De altfel, „strălucirea” a apărut şi ca o urare a premiatului cu Life Achievement, fostul preşedinte al Academiei Europene de Film, Wim Wenders, germanul care a acumulat un număr impresionant de premii de‑a lungul carierei şi pe care l‑am văzut recent la Budapesta, pledând cauza restaurării peliculelor importante la MaratFilm Festival. Ultimul său lungmetraj, Perfect days, a fost lansat la Festivalul de la Cannes şi apreciat pentru reverenţa făcută în faţa filmului japonez inclusă.
Trebuie să remarcăm că, pentru a fi un credibil competitor pentru Oscaruri, Academia Europeană de Film a pus în valoare personalităţi a căror activitate include şi colaborări cu industria americană de film. Un nume reprezentativ pentru această tendinţă este cel al Isabellei Rossellini, premiată acum cu European Life Achievement, a cărei prezentare a fost citită de fostul său coleg de distribuţie, actorul britanic Ralph Fiennes. Ducând pe umeri reputaţia a doi părinţi celebri (suedezo‑americana Ingrid Bergman şi regizorul italian Roberto Rossellini), ea a ţinut să arate, în discursul de mulţumire, că e o persoană normală, care foloseşte ocazia pentru a mulţumi bonelor care au stat cu copiii ei în timp ce filma, dându‑i astfel posibilitatea de a avea o carieră. Citabilă mi se pare şi afirmaţia privind motivarea ei principală: „Curiozitatea a fost motorul vieţii mele, iar umorul, combustibilul care a făcut acest motor să funcţioneze.” La capitolul premii pentru întreaga carieră merită amintit şi European International Co‑productions Achievment acordat producătoarei macedonene Labina Mitevska.
Nu putem să nu amintim motivul principal pentru care ar fi trebuit să urmărim această gală. Pe lista nominalizărilor, cunoscută dinainte, figurau două filme româneşti care au fost unanim recunoscute drept titlurile cele mai relevante ale anului. La categoria European University Film Award a fost nominalizat şi ales drept câştigător de studenţi din 23 de universităţi europene Trei kilometri până la capătul lumii de Emanuel Pârvu, care este şi candidatul României la Premiile Oscar 2025. Actorul principal, Ciprian Chiujdea, este cel care a primit trofeul pe scena de la Lucerna. Celălalt nominalizat este câştigătorul a patru premii la Festivalul de la Veneţia şi peste 20 în alte competiţii internaţionale, Anul Nou care n‑a fost de Bogdan Mureşanu. Deşi n‑a câştigat la categoria European New Talent‑FIPRESCI Award, faptul că apare alături de alte patru producţii considerate de valoare este remarcabil. Premiul secţiunii a fost câştigat de norvegianul Holfdan Ullmann Tøndel pentru Armand, despre care am scris în numărul precedent al revistei. Nepotul lui Ingmar Bergman şi al actriţei Liv Ullmann este, cu adevărat, un cineast promiţător. Am regretat doar că actriţa principală a lungmetrajului său, Renate Reinsve, nu a fost premiată la categoria European Best Actress, deşi nominalizată.
Aici trebuie să mă refer imediat la câştigătorul principal al ediţiei, filmul Emilia Pérez, regizat de francezul Jacques Audiard, câştigător la mai multe categorii: regie, scenariu, Cel mai bun film, montaj (Juliette Welfling) şi Cea mai bună actriţă, Karla Sofia Gascón, prima actriţă trans care primeşte acest trofeu. De altfel, întreaga poveste a acestui musical vorbit în spaniolă gravitează în jurul modificărilor comportamentale ale unui mafiot mexican care, pentru a se ascunde de poliţie şi de rivalii care‑l caută, recurge la o operaţie de schimbare de sex. Schimbarea e radicală pentru că „după” devine de o bunătate şi o tandreţe faţă de propria familie cam greu de crezut, ultima parte a filmului alunecând destul de mult spre melodramă. Dar filmul a fost premiat şi la Cannes (pentru regie) şi pentru interpretare feminină, aici fiind incluse nu numai Karla Sofia Gascón, ci şi celelalte actriţe, Selena Gomez, Zoe Saldaña, Adriana Paz. Iar în discursul de mulţumire adresat Academiei Europene de Film, interpreta trans a ţinut să spună că dedică filmul mamei sale şi familiilor în general, recomanându‑le să‑şi iubească copiii cu adevărat, „pentru că unii îi preferă mai degrabă criminali decât gay”.
Echivalentul masculin de interpretare a revenit actorului de culoare Abou Sangare, care joacă un refugiat african în producţia franceză Povestea lui Souleyman (regia Boris Lojkine).
Un alt titlu menţionat de mai multe ori în palmares este Substanţa de Coralie Fargeat, premiat pentru imagine (Benjamin Kracun), efecte vizuale (Brian Jones, Pierre Procordine‑Grsky, Shervin Shafagi, Guillaume Le Gouz). Şi, desigur, titlul apare de mai multe ori şi pe lista nominalizărilor.
Premiul pentru documentar, European Documentary, a revenit lungmetrajului No Other Land de Yousuf Abraham şi Base Adra, o demascare a brutalităţii Israelului în tratamentul aplicat locuitorilor palestinieni. Iar premiul pentru lungmetraj de animaţie a fost acordat, pe bună dreptate, filmului Flow, o producţie lituaniană semnată de Gints Zilbalodis, o poveste postapocaliptică inovatoare la nivel narativ şi grafic, ce imaginează o lume fără oameni, inundată de ape. Parcă a fost o prevestire a catastrofei provocate recent în sudul Spaniei de inundaţii.
La categoria European Young Audience Award a câştigat Remarcabila viaţă a lui Ibelin de Benjamin Ree, un portret al generaţiei Z ce apelează parţial la mijloacele documentarului de animaţie.
A fost apreciată alegerea ca premiant, la categoria European Short, a scurtmetrajului croat Omul care nu putea să tacă de Nebojsa Slijepevič (premiat şi la Cannes), inspirat dintr‑un episod dramatic din 1993 al războiului fratricid din fosta Iugoslavie. Un alt titlu menţionat de două ori în palmares este Fata cu acul, semnat de danezul de Magnus von Horn, premiat la categoriile decor (Jagna Dobesz) şi partitură muzicală (Frederikke Hoffmeier). Gala Academiei Europene de Film a fost şi ocazia întâlnirii profitabile dintre oamenii industriei de film, pentru că, în ultimul timp, co‑producţiile sunt o soluţie pentru fortificarea domeniului în Europa, după cum ne‑a confirmat palmaresul.
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma