Contemporanul » Evenimente - Lansări » Dezvelirea Plăcii Centenare

Dezvelirea Plăcii Centenare

După străduinţe, aşteptări şi insistenţe – cum se tot întâmplă când este vorba de aprobări din partea administraţiei locale –, Placa memorială centenară, întru dreapta pomenire a celor 120 scriitori români combatanţi pe front în al Doilea Război Balcanic, 1913, şi apoi din Marele Război al Intregirii, 1916‑1918, care ne‑a adus Marea Unire – o placă de marmoră albă pe care se află inscripţionate numele participanţilor –, a fost definitivată şi s‑au făcut demersurile pentru amplasarea acesteia nu oricum, nici oriunde, ci la Biserica Sfântul Gheorghe Nou de la Km Zero al României! Un context plin de înalte semnificaţii. Acolo unde se împotrivesc simbriaşii, unde se arată indiferenţă, derobare, acolo se arată voia Domnului, pentru ca lucrarea să intre pe făgaşul cel bun! Nu mai trebuie să spun decât că acest proiect îmi aparţine, ca, de altfel, şi alte proiecte privind memoria scriitorilor români, din care doar cel cu plăcile memoriale a fost dus la capăt; proiectul a fost aprobat de Uniunea Scriitorilor în anul 2018, însă apoi a fost scos din plan, din motive asupra cărora nu mai stăruim.

Am luat iniţiativa deschiderii unei Liste de subscripţie publică şi am beneficiat de sprijinul unor scriitori, al unor prieteni sau doar cunoscuţi (din Bucureşti, din ţară, din Europa, America, Australia), sensibilizaţi de Idee. Placa memorială a fost inscripţionată. De cinci luni ne luptăm cu autorităţile care ne amână, ne refuză direct etc. Ministere, Muzee, Primării ş.a. Toţi poziţionaţi de‑a curmezişul…

Am găsit înţelegere la poeta Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Sighet; înmpreună am mers la preotul paroh prof.dr. Emil Nedelea Cărămizaru de la Biserica Sf. Gheorghe Nou şi Domnia Sa a binevoit să accepte amplasarea Plăcii centenare în curtea Bisericii pe care o păstoreşte. Din inscripţionarea numelui celor 120 scriitori am închipuit o cruce aparentă; ea se sprijină pe titlurile unor cărţi scrise de combatanţi despre luptele la care au participat. Sub acestea se poate citi situaţia de fapt a participanţilor: 39 morţi, 27 voluntari, 8 mutilaţi, 10 răniţi, 9 prizonieri, 8 decoraţi cu mari Ordine şi Medalii.

Dezvelirea Plăcii Centenare a avut loc joi, 5 decembrie 2019, ora 13:00, la Biserica Sf. Gheorghe Nou. A oficiat părintele paroh prof.dr. Emil Nedelea Cărămizaru. Au rostit alocuţiuni: Ana Blandiana, Radu Voinescu şi Ion Lazu. Au citit din poeziile şi jurnalele de front ale scriitorilor combatanţi actorii: Sergiu Cioiu, Petre Moraru şi Lidia Lazu.

Ion Lazu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now