Porumbiţa din templu Urmam un ritm devastator. Urcuşul devenea imposibil şi lumina devoratoare, când am intrat brusc în templu cu sufletul la gură. Am închis ochii. Trebuia să mă obişnuiesc cu lumina de-acolo: palidă, aproape obscură. Stam faţă în faţă: eu – un om, ca un arbore desfrunzit, ea – o pasăre, ca o ancoră a cuiva mult mai puternic ...