Un optzecist întârziat, străin, însă, de orice şablon generaţionist este, negreşit, Vasile Macoviciuc. Vădind debordanţă imagistică în urzeala unor trăiri contradictorii, atent la spectacolul lumesc, el încearcă o conciliere între spiritul ludic şi cel suferitor, prins în capcanele ceremonialului. Vitalismul şi angoasa, jovialitatea şi patetismul, topite într‑un romantism ostentativ‑desuet, „inventând” răni, se pliau – simetrizabil – pe o undă sceptică, ...

citește »