Contemporanul » Eseu » Andrei Marga: Consecinţe ale filosofiei lui Popper

Andrei Marga: Consecinţe ale filosofiei lui Popper

O apărare a libertăţilor şi drepturilor care nu examinează evoluţia societăţii şi nu este ea însăşi reflexivă riscă să devină dogmatică şi nu mai serveşte scopul

În viaţa publică a unor democraţii s-⁠a instalat o optică ce consideră că rătăcirile totalitare, ce au marcat tragic secolul al XX-⁠lea, au origini în concepţii. Este vorba de acele concepţii care despart discuţia despre viaţa oamenilor de datele şi confruntările vieţii trăite şi promit un curs ascendent în spatele acestora. Cei care vorbesc de sensul istoriei nu numai că s-⁠ar înşela, dar i-⁠ar duce pe oameni în ispită cu promisiuni („viaţa bună”, „înaintarea spre libertate”, „emanciparea”) fără acoperire. Acestor concepţii s-⁠ar cuveni să li se prefere critica vederilor şi puterilor existente, iar promotorii criticii ar fi purtătorii veritabili ai umanităţii. Operării cu „întregul” realităţii şi ambiţiilor de schimbare radicală ar trebui să li se prefere „ingineriile sociale”. Ar trebui opusă ismelor de orice culoare perspectiva unei „societăţi deschise (open society)”, în care individualitatea, mobilitatea socială, critica şi reforma sunt mereu posibile.

Desigur, de la libertăţile şi drepturile persoanei începe oricând discuţia asupra unei situaţii, iar aceste libertăţi şi drepturi se cuvine să fie de neatins. Numai că o apărare a libertăţilor şi drepturilor care nu examinează evoluţia societăţii şi nu este ea însăşi reflexivă riscă să devină dogmatică şi nu mai serveşte scopul!

Mulţi se întreabă de unde vine optica în care opoziţia democraţie-⁠totalitarism este luată drept punct de plecare chiar şi atunci când totalitarismul a dispărut, în care istoria este redusă la această opoziţie, în care trecutul condiţionează înţelegerea prezentului, în care identităţile sunt desconsiderate. De unde se alimentează, în posteritatea marxismului răsăritean, o nouă „corectitudine politică” cosmopolită? Care este la urma urmelor filosofia pe care umerii căreia stă?

Cine s-⁠a familiarizat câtuşi de puţin cu filosofia contemporană – înţelegând prin aceasta filosofia de la Bolzano, Kierkegaard, Feuerbach, Biran, Marx, Mill, Nietzsche, Peirce încoace – şi percepe ceea ce se petrece în societăţile actuale îşi dă seama că termenul proxim este „raţionalismul critic” al lui Karl R. Popper. Acesta oferă distincţiile majore ale acelei optici, chiar dacă nu este singura ei sursă.

Desigur, nici o filosofie nu se regăseşte ca atare în viaţa publică. Între tezele filosofului şi ceea ce se preia în viaţa publică se interpun filtre multiple: înţelegerea filosofării respective, interpretările de care acea filosofie s-⁠a bucurat, cultura celor care o discută, interesele forţelor aflate în dispută, disponibilitatea acestora la a învăţa. Numai că filosofii răspund, în mod normal, inclusiv de ceea ce nu opresc hotărât concepţiile lor.

Ce a spus, în definitiv, Karl R. Popper? Nu reiau cele scrise în alt loc (Andrei Marga, Introducere în filosofia contemporană, Compania, Bucureşti, 2014). Aş remarca doar că unele istorii ale filosofiei contemporane nu mai amintesc filosofia popperiană (Julian Nida-⁠Rümelin, Elit Ozmen, Hg., Philosophie der Gegenwart in Einzeldarstellungen, Alfred Kröner, Stuttgart, 2007), probabil datorită licitării ei ca ideologie. Unele mai amintesc doar ascuţita controversă Adorno-⁠Popper (Kurt Wuchterl, Streitgespräche und Kontroversen in der Philosophie des 20. Jahrhunderts, Paul Haupt, Bern, Stuttgart, Wien, 1997). Istoriile mai noi ale gândirii politice (Henning Ottmann, Geschichte des politischen Denkens. Das 20.Jahrhundert. Von der Kritischen Theorie bis zur Globalisierung, J.B.Metzler, Stuttgart, Weimar, 2012) amintesc însă pe larg opţiunile ideologiei. Nu este vorba de opţiuni complet noi pe scena istoriei, dar ceea ce este nou în ele a devenit sursă a opticii amintite.

Aceste opţiuni se cuvin discutate mai cu seamă în situaţia de acum, în care cei care trăiesc au de luat în seamă, în reflecţiile lor, nu doar experienţa funestă a totalitarismelor, ci şi neajunsuri, uneori derapaje, ale democraţiilor însăşi şi, peste toate, nevoia democratizărilor mai departe. Cum se ştie, Karl R. Popper i-⁠a privit pe Platon, Hegel, Marx din punctul de vedere al experienţei totalitarismelor secolului al XX-⁠lea. Este, în fapt, consecvent cu gândirea renumitului filosof să privim şi filosofia sa din punctul de vedere al experienţelor istorice ulterioare. Să luăm în conside-
rare, aşadar, câteva opţiuni caracteristice ale „raţionalismului critic” în domeniul abordării societăţii şi, mai exact, a democratizării.

Karl R. Popper a scos raţionalitatea propoziţiilor din posesia cuiva. El spune că nici „obiectivitatea ştiinţei nu este afacerea individuală a diferiţilor oameni de ştiinţă, ci o chestiune socială a criticii reciproce… De aceea, ea depinde de un şir întreg de relaţii sociale şi politice ce fac posibilă această critică” (Karl Popper, Die Logik der Sozialwissenschaften, în Theodor W.Adorno, Der Positivismusstreit in der deutschen Soziologie, Luchterhand, Darmstadt und Newied, 1975, p.112). Vădit şi în mod salutar, Karl R. Popper depersonalizează critica, legând-⁠o explicit de reciprocitatea relaţiilor şi procesele de învăţare pe care aceasta le implică! A rămas însă critica o ches­tiune socială şi la adepţii săi? Karl R. Popper a întrevăzut declinul civismului, chiar în condiţiile democraţiei, dar nu l-⁠a luat sistematic în seamă. De aceea, din filosof s-⁠au putut revendica şi unii dintre aceia care nu-⁠i mai respectă ideea criticii drept reciprocitate.

Karl R.Popper a derivat din „metoda ştiinţei”, pe care a adus-⁠o în centrul sistematizării sale filosofice, consecinţe politice, sub două aspecte.

Primul priveşte metoda de respingere a susţinerilor. În concepţia filosofului, „logica deductivă devine… teorie a criticii rationale. Căci întreaga critică raţională are forma încercării de a arăta că din susţinerea criticabilă putem deduce urmări inacceptabile. Dacă izbutim să derivăm logic dintr-⁠o susţinere urmări inacceptabile în mod logic, atunci acea susţinere este respinsă” (Karl Popper, Die Logik der Sozialwissenschaften, în Theodor W.Adorno, Der Positivismusstreit in der deutschen Soziologie, Luchterhand, Darmstadt und Newied, 1975, p.116). Ne putem întreba în ce măsură adepţii de azi ai filosofului iau în seamă nevoia de a examina susţineri sub aspectul consecinţelor lor. În ce măsură atitudinea critică prevalează în faţa tentaţiilor dogmatizării criticii?

Al doilea priveşte importanţa învăţării. „Noi facem, scrie Karl R.Popper, de exemplu, în politică sau alte locuri, în mod continuu greşeli, dar putem încerca să învăţăm din greşelile noastre. Disponibilitatea de a învăţa din greşelile noastre şi de a ne prezenta astfel în urma lor o socotesc atitudine raţională. Ea stă totdeauna în contradicţie cu atitudinea autoritară. În domeniul politicii metoda învăţării din propriile greşeli presupune critică liberă şi discuţie a acţiunilor întreprinse de guvern” (Kritischer Rationalismus und Sozialdemokratie, J.H.W. Dietz, Berlin, Bonn-⁠Bad Godesberg, 1975, p.69). Karl R. Popper are din capul locului dreptate – procesul de învăţare trebuie menţinut continuu deschis! Dar învaţă din greşeli şi cei care îi iau ca reper filosofia? Karl R.Popper a afirmat principiul învăţării din greşeli, dar nu a mai spus nimic despre aplicarea lui.

Karl R.Popper a scos „motivele” din explicarea acţiunilor. El considera că „o ştiinţă social obiectiv-⁠comprehensivă poate fi dezvoltată independent de toate ideile subiective sau psihologice. Ea constă în aceea că analizează suficient situaţia omului care acţionează pentru a explica acţiunea din situaţie fără a recurge la ajutoare psihologice. «Înţelegerea» obiectivă constă din aceea că sesizăm că acţiunea era obiectiv conform situaţiei” (Karl Popper, Die Logik der Sozialwissenschaften, în Theodor W. Adorno…, Der Positivismusstreit in der deutschen Soziologie, Luchterhand, Darmstadt und Newied, 1975, p.120). Această opţiune nu este fără consecinţe esenţiale. Căci cine scoate din discuţie „motivele” acţiunilor umane ajunge să pună cel puţin în paranteză, dacă nu să ignore, felul cum trăiesc oamenii şi cum resimt ei situaţia. Ca urmare, se pun întrebări deloc simple. Putem, oare, să fim indiferenţi la situaţii rămânând, în acelaşi timp, democraţi? Nu cumva democraţia este subminată tocmai de mijloacele ce promit desubiectivizarea deciziilor, dar generează indiferenţa?

Karl Popper a refuzat să definească democraţia, invocând argumentul sceptic că nici majoritatea nu ajunge de fapt să guverneze. El se mărgineşte la o distincţie sumară. „Eu aş vrea să fac însă clar că disting două feluri de guverne. De un fel ne putem despărţi fără curgere de sânge; de celălalt fel, nu putem face asta. Propun să numim primul fel «democraţie», iar al doilea «tiranie»” (Kritischer Rationalismus und Sozialdemokratie, J.H.W.Dietz, Berlin, Bonn-⁠Bad Godesberg, 1975, p.70). Aceasta este totul? Desparte destul guvernele recursul la violenţă? În fapt sunt tiranii care nu recurg pe faţă la violenţă şi democraţii ce practică o violenţă ce merge până la sacrificări de vieţi omeneşti. Democraţia este un sistem ţinut în viaţă de mulţimea celor care îşi exercită cotidian libertăţile şi drepturile, încât descrierea dată de Karl R. Popper poate să o despartă de totalitarism, dar nu mai permite delimitări în însăşi evoluţia democraţiei şi inevitabila ei diversificare.

Deja Karl R. Popper a exprimat dezamăgirea pentru renunţarea la argumentare în discuţia publică în favoarea îmbrăţişării necritice a unei teorii. „Nu se mai încearcă să se vadă ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals în argumentele adverse. Se înghite o teorie oarecare impresionantă ca întreg. Aceasta este o tendinţă ce se poate înţelege; este însă trist când ea devine un indiciu caracteristic tinerilor intelectuali” (p.71). Este mai mult decât remarcabilă această lucidă constatare a unui tropism – acela spre a îmbrăţişa dogmatic o teorie şi a nu mai vedea realitatea decât dinăuntrul acesteia. Astăzi, însă, nu mai domină o teorie, dar oamenii sunt dominaţi de teorii diverse şi de optici dogmatice, în unele situaţii mai mult decât în epoci consacrate ale dogmatismului. Din nefericire, nici adepţii lui Karl R.Popper nu se sustrag noilor dogmatisme.

Ca filosof, Karl R.Popper a fost preocupat să facă din „critică” nucleul unei concepţii şi să derive consecinţe. În scrierile sale este un serviciu făcut deschiderii minţilor şi societăţilor. Numai că aplicările în istorie l-⁠au interesat puţin, prea puţin. De aceea, valorificarea „raţionalismului critic” a şi apucat pe direcţii divergente. Din moştenirea lui Karl R. Popper s-⁠au putut revendica, de exemplu, atât un social-⁠democrat interesat de democratizări, precum Helmut Schmidt, cât şi un liberal, precum George Soros. Ambii au găsit la Karl R. Popper puncte de sprijin. Şi într-⁠un caz şi în celălalt, filosofia popperiană a trebuit, însă, să fie complementată cu vederi din afara ei. Ea nu se poate susţine singură, căci o filosofie fără ontologie nu are cum să fie consistentă.

În „raţionalismul critic” Helmut Schmidt a găsit orientarea salutară spre soluţii concrete în societate (piecemeal social engineering) – de genul calitatea vieţii oamenilor – lăsând la o parte proiecte ce sună grandios, dar nu sunt realiste. El acceptă că „societăţile democratice nu sunt compatibile cu maximele politice ale unei totale utopii” sau cu „proiectele de realizare a unui total alt sistem social”. Helmut Schmidt a apărat convingerea că democraţii trebuie să ia în considerare faptul că „reforma treptată a societăţii este reforma adecvată în democraţie” (Helmut Schmidt, Vorwort, p. IX) şi să fie disponibili la cooperare. Altfel îi cotropesc maladii. Trebuie, în acest sens, să ne reamintim spusa lui Wittgenstein: „Cauza principală a maladiilor filosofice este dieta unilaterală”, adică dogmatizarea unui punct de vedere. Convingerile democratice, arăta fostul cancelar german, nu rezultă dintr-⁠o sigură teorie, fie ea şi a lui Karl R. Popper, ci include moştenirea clasică, în primul rând filosofia lui Kant.

Din „raţionalismul critic” George Soros a valorificat altceva: teoria „societăţii deschise (open society)”. Pe aceasta a combinat-⁠o cu economia axată pe libertatea de iniţiativă şi piaţa liberă a lui Hayek şi cu o preluare simplificată a teoriei „sfârşitului istoriei”, care face din disoluţia statului naţional culminaţia istoriei. Din toate acestea a derivat apoi noua „corectitudine politică (political correctness)” – conform căreia doar ceea ce serveşte libertăţile politice, deslimitarea pieţelor şi înaintarea spre o societate cosmopolită este raţional.

Cum am mai arătat (vezi Andrei Marga, Justiţia şi valorile, Ratio&Revelatio, Oradea, 2017), distincţiile lui George Soros sunt îndoielnice. Să ne oprim aici doar asupra distincţiei hotărâtoare. „Am împărţit regimurile – scrie George Soros – în două categorii: cele în care poporul îşi alege liderii, care ar trebui să aibă grijă de interesele electoratului, şi cele în care liderii îşi manipulează electoratul pentru a-⁠şi urmări propriile interese. Sub influenţa lui Popper, am numit prima categorie „societate deschisă” şi pe cea de a doua „societate închisă” (George Soros, „Project Syndicate”, 1 ianuarie 2017). Este azi la îndemână observaţia că „lideri care îşi manipulează electoratul pentru a-⁠şi urmări propriile interese” sunt şi în prima clasă de regimuri, pe care George Soros le numeşte „deschise” şi le agreează, nu numai în cele din a doua clasă, pe care le incriminează. De aceea, cine nu este de acord cu democraţia pe care şi-⁠o imaginează adepţii de azi ai lui Karl R.Popper, nu înseamnă nicidecum că este adversarul democraţiei şi al „societăţii deschise”, cum pretind aceştia fără vreun suport.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Andrei Marga

Andrei Marga (n. 22 mai 1946, București) este un filozof, politolog și om politic român, profesor universitar, a fost ministru de externe al României în mai-august 2012, ministru al educației în 1997-2000, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj între anii 1993-2004 și 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005. Herbert Marcuse. Studiu critic , [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest