Contemporanul » Eseu - Publicistică » O viaţă postumă intensă

O viaţă postumă intensă

Brandes va fi acela care în 1889 va scoate o carte Friedrich Nietzsche. Studii asupra radicalismului aristocratic, în urma căreia personalitatea şi opera lui Nietzsche capătă cu adevărat nişte dimensiuni europene

După unele clasamente şi statistici ale celor mai frecventaţi gânditori din toate timpurile, alături de numele lui Marx şi Freud, Nietzsche ocupă indiscutabil un loc de frunte. Anual se scriu rafturi întregi de bibliotecă despre opera şi personalitatea sa, cu privire la influenţa acestora în gândirea şi cultura mondială. Am putea chiar declara că interesul arătat pentru Nietzsche, receptarea operei sale, constituie o dovadă a măsurii în care o cultură naţională îşi manifestă deschiderea către fenomenul marii gândiri filosofice.

În privinţa destinului său cultural, Nietzsche a avut o premoniţie formidabilă, pe care istoria ulterioară a confirmat‑o. Acest destin se va decide nu antum, în timpul vieţii sale, ci datorită operei pe care a lăsat‑o în urma sa, abia după moarte, postum; ,,Numai ziua de poimâine îmi aparţine. Unii se nasc postum – Einige werden posthum geboren” (în Antichristul, Cuvânt-înainte). Nietzsche îşi declară apartenenţa la categoria „oamenilor postumi”, pe care opera lor îi face să se nască a doua oară, după moarte (Amurgul zeilor, Maxime şi săgeţi – 15). Într‑adevăr, abia în secolul ce a urmat morţii sale, al XX‑lea, o exegeză care, din păcate, a devenit tot mai stufoasă, a încercat să pună în ordine în liniile de desfăşurare ale acestei intense „vieţi postume” a lui Nietzsche. Astăzi această exegeză a ajuns de dimensiuni impresionante, atât pentru cititorii simpli, cât şi pentru cercetători.

Recent întors în ţară în 1894, după studii făcute la Universitatea din Leipzig, terminate cu un doctorat în filosofie luat sub îndrumarea lui Wilhelm Wundt, C. Rădulescu-Motru scoate la editura Librăria Socec din Bucureşti, în 1897, o carte mică, „o cărţulie”, intitulată F. W. Nietzsche. Viaţa şi filosofia sa”. Împrejurările apariţiei acestei cărţulii au fost prezentate cu competenţă de Marta Petreu în Prefaţa la O carte pentru domnul Caragiale, ediţia sa din Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997, a lucrării lui C. Rădulescu­Motru. „Aceasta a fost scrisă la o comandă a lui I.L. Caragiale, sedus în acel moment de gândirea nietzscheiană, atât de diferită de filosofia profesorilor cu care era bine familiarizat”, notează Marta Petreu (Marta Petreu – Postfaţa la O carte pentru domnul Caragiale în C. Rădulescu-Motru – F. W. Nietzsche. Viaţa şi filosofia sa, Cluj‑Napoca, Biblioteca Apostrof, 1997, p. 105‑114).

În numerele de la 1 la 9 ale revistei Epoca literară (revista a avut în total 10 apariţii, între 5 aprilie şi 10 iunie 1896), C. Rădulescu-Motru publică un serial Nietzsche care va constitui materia ,,cărţuliei” apărute în anul următor, 1897. Dacă la aceasta adăugăm şi faptul că în acelaşi an 1897 împreună cu apariţia „cărţuliei” lui C. Rădulescu-Motru, la Universitatea din Bucureşti, în cadrul cursului său de istoria filosofiei contemporane Titu Maiorescu încheie anul academic 1896‑1897 cu o prelegere închinată prezentării concepţiei lui Nietzsche, avem în acest context mărturia unui efort consistent al tinerei filosofii româneşti de a ţine pasul cu evenimentele majore petrecute în gândirea europeană occidentală, de a fi sincronă cu ele (Titu Maiorescu, Prelegeri de filosofie, Editura Gr. T. Pop şi Al. Surdu, Craiova, Scrisul Românesc 1980; v. notele de la p. 262 – 275).

Se pune întrebarea: cum C. Rădulescu-Motru, abia întors în ţară de la studii din străinătate, reuşeşte să scoată în 1897 „cărţulia” despre Nietzsche? Este clar că, pe lângă diploma de doctor în filosofie, tânărul C. Rădulescu-Motru aduce cu sine un viu interes pentru filosofia lui Nietzsche din care „provocarea” lui Caragiale a fost cea care a dat naştere unei cărţulii. Dar cum s‑a născut acest interes pentru concepţia lui Nietzsche? C. Rădulescu-Motru relatează împrejurările în care în laboratorul de psihologie din Leipzig a lui Wundt s‑a produs, mai degrabă întâmplător, întâlnirea cu numele lui Nietzsche. Acesta nu a fost rostit probabil niciodată în sălile de curs ale Universităţii pe care studentul român de atunci o urma. „Prima oară – îşi aminteşte C. Rădulescu-Motru – mi‑a vorbit de el Paul Mentz, un student ca şi mine, în seminarul de psihologie al lui Wundt; un coleg dintre cei mai tăcuţi, dar un reprezentant pur al tipului german şi care mai târziu, în scurta viaţă pe care a avut‑o, a ajuns numai privat docent la Universitatea din Leipzig. Acesta când mi‑a vorbit de Nietzsche, am avut aerul că mă iniţiază într‑o taină a sufletului meu” (C. Rădulescu-Motru, Filosofia lui Friedrich Nietzsche în România, 1916, în Mărturisiri, Bucureşti, Editura Minerva, 1990, p. 121).

Incitat de colegul său, C. Rădulescu-Motru îşi continuă relatarea cu procurarea lucrărilor lui Nietzsche dintr‑un anticariat din Leipzig. La acea dată a studiilor germane ale tânărului român apăruseră din Nietzsche lucrările sale cele mai cunoscute: Also sprach Zarathustra, Jenseits von Gut und Boze, Morgenrote, Die frohliche Wisenschaft, Menschliches Allzumenschliches, Zur Genealogie der Moral. Desigur, a adus cu sine aceste cărţi la întoarcerea în ţară şi ele i‑au servit ca material de bază în elaborarea „cărţuliei” sale. C. Rădulescu-Motru şi‑a permis astfel să lucreze direct pe textele lui Nietzsche. A tradus pentru prima oară în limba română numeroase pasaje, unele destul de întinse, din aceste texte, contribuind substanţial la popularizarea în mediul românesc a concepţiei marelui gânditor german.

Efectul „cărţuliei” despre Nietzsche o mărturiseşte chiar C. Rădulescu-Motru, a fost la început unul slab. După prima ediţie vor apărea altele două abia în 1916 şi în 1921. În România şi, desigur, mai mult ca în Germania, Nietzsche era cu „desăvârşire necunoscut” şi era ,,greu să faci din filosofia lui un debut”. „Filosofia lui Nietzsche n‑a avut ecou în publicul românesc”. A trebuit să treacă peste omenire anii grei ai Primului Război Mondial ca în rândul opiniei publice filosofia lui Nietzsche să provoace un interes mai larg.

„Cărţulia” lui C. Rădulescu-Motru din 1897 îşi dobândeşte întreaga semnificaţie numai plasată în contextul mai larg al evoluţiilor de pe scena filosofiei europene. În anul apariţiei „cărţuliei” pe care o prezentăm, Nietzsche era încă în viaţă – va muri în august 1900 – dar este adevărat că în urma tragediei petrecute în ianuarie 1889 la Torino, va trăi într‑un sever blocaj al facultăţilor sale intelectuale. Concepţia sa, cu toate noutăţile pe care le aduce, frapează, dar nu reuşeşte să se impună printr‑o consacrare oficială. Boala va opri drumul către cunoaşterea deplină a concepţiei sale, elaborată cu atâta trudă şi suferinţă de‑a lungul a ceva mai puţin de douăzeci de ani. Ca aproape întotdeauna în cazul unui om activ, moartea intervine grăbită, într‑un moment nepotrivit, când acesta ar mai fi putut activa în continuare. Dacă interpretăm opera unui mare creator ca drumul său către sine, în ianuarie 1889, când se produce tragedia de la Torino, care îl va scoate pentru totdeauna în afara cercului vieţii active conştiente, Nietzsche se afla pe drum în plină călătorie către propriul eu.

Este adevărat că unele semne ale unei recunoaşteri şi preţuiri târzii (pentru Nietzsche) au existat totuşi, încă din ultimii ani de viaţă conştientă. Din Franţa câteva dovezi ale unui real interes au venit prin unele referinţe datorate lui H. Taine, cel pe care D.D. Roşca îl considera adevăratul director de conştiinţă al generaţilor care au gândit în spaţiul culturii franceze din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Dar personalitatea şi opera lui Nietzsche devin cu adevărat fenomene europene numai după ce din îndepărtata Danemarcă intervine marele critic Georg Brandes, profesor la Universitatea din Copenhaga. Acesta se afla încă din 1887 în corespondenţă cu Nietzsche, pe care îl invocă în cursurile sale de la Universitate. Ideile şi concepţiile lui Nietzsche le va răspândi prin numeroase conferinţe de popularizare. Tot Brandes va fi acela care, în 1889, va scoate o carte Friedrich Nietzsche. Studii asupra radicalismului aristocratic, în urma căreia personalitatea şi opera lui Nietzsche capătă cu adevărat nişte dimensiuni europene.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Vasile Musca

vasile.musca@contemporanul.ro'
Vasile Muscă (n. 1 iunie 1944, Dudeștii Vechi, jud. Timiș) este un om de cultură și filosof român, profesor univesitar la Facultatea de Istorie și Filosofie Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, șef al Catedrei de Istoria filosofiei antice și medievale. Titlul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now