Contemporanul » Eseu - Publicistică » Metafizica lui Blaga din perspectiva lui „între” şi „întru”

Metafizica lui Blaga din perspectiva lui „între” şi „întru”

După ce a demarat ferm pe nişte coordonate bizantino-⁠slave, indeciziile între Orient şi între Occident înregistrate în dezvoltarea culturii româneşti se limpezesc întru câtva în opţiunile întru Occident ale învăţatului principe moldovean, Dimitrie Cantemir

Prin voia sorţii s-⁠a nimerit să fim aşezaţi geografic în sud-⁠estul Europei, în acea poartă a furtunilor unde trei imperii, mari şi tari, şi-⁠au făcut istoria înfruntându-⁠şi şi confruntându-⁠şi ambiţiile şi orgoliile, dar care, pentru un timp, ne-⁠au făcut şi istoria noastră. Poziţionarea noastră culturală a urmat-⁠o, în bună parte, pe cea geografică fiind mai bogată în urmări. Ne-⁠am aflat şi ne aflăm la întâlnirea a două mari arii culturale ale omenirii, Orientul şi Occidentul. Mai bine zis suntem situaţi – folosind o sintagmă a lui Constantin Noica – între Orient şi între Occident, la marginea fiecăruia dintre ele, fără a ţine propriu zis de corpul nici uneia. ceea ce echivalează cu a putea fi oricând şi unul şi celălalt. O spune cu toată claritatea Lucian Blaga – „Câteodată, o simplă constatare poate să ţină loc de profeţie: noi nu ne găsim nici în apus şi nici la soare răsare. Noi suntem unde suntem cu toţi vecinii noştri împreună – pe un pământ de cumpănă.”

Relaţia dintre Orient şi Occident a fost discutată pe larg de cele mai multe dintre filosofiile europene ale culturii şi istoriei începând cu Platon şi până la Hegel şi dincolo de acesta până la noi. Ea a fost prezentată ca o radicală opoziţie: pe deoparte misticismul pacifist al orientalilor, pe de altă parte, raţionalismul activist al occidentalilor ca expresie a spiritului faustic ce animă cultura europeană.

Poziţionarea în această intersecţie între Orient şi Occident ne-⁠a impus şi un profil de sinteză – „noi nu suntem nici o cultură exclusiv răsăriteană, ca a bulgarilor sau a ruşilor, nici una exclusiv apuseană, ca a ungurilor sau a polonilor. Ci suntem o cultură de interferenţă între cele două arii fructificând două tradiţii spirituale, care se împletesc pe pământul nostru în loc să se excludă”. Sinteza realizată prin asimilarea celor doi termeni opuşi ai Orientului şi ai Occidentului părea să fie una din destinaţiile posibile cele mai fireşti ale culturii noastre – în consens cu esenţa însăşi a spiritului european de a rezolva opoziţiile dialectice prin mijlocirea, medierea termenilor care le alcătuiesc.

Dar pentru a reveni iarăşi la cuplul lansat de Constantin Noica – „între” şi „întru” – sensul mişcării românilor în istorie a îmbrăcat un alt aspect. Nu ne-⁠am mulţumit să ne instalăm într-⁠o ambiguă identitate de periferie realizând sinteze de o îndoielnică originalitate între cele două mari zone culturale ale Orientului şi ale Occidentului. „Am fi rămas în cultură – spune Dan Zamfirescu – o regiune periferică atât a Orientului, cât şi a Occidentului, adică elementele opuse ale acestor două mari zone s-⁠ar fi menţinut la noi într-⁠o pasivă şi hibridă stare de amestec.” Sensul istoriei românilor a cunoscut o altă întorsătură – de la simpla situare între Orient şi între Occident, către opţiunea conştientă şi responsabilă, întru Occident. În orice caz, opţiunea aceasta între Orient şi între Occident a reprezentat lupta internă a istoriei noastre pe o porţiune întinsă a sa. Poporul român şi-⁠a făurit istoria proprie între Orient şi între Occident, expus unor influenţe venite şi dintr-⁠o parte şi din alta, pentru a se aşeza în cele din urmă întru Occident. Decizia istorică a poporului român (oricum occidental prin originile sale latine, dovedite convingător de limba şi istoria sa) a fost întru Occident, şi acest deziderat naţional s-⁠a realizat de-⁠a lungul unui program secular de occidentalizare, care nu a fost dus în întregime la capăt nici până astăzi. În orice caz, concluzionând printr-⁠o certitudine, putem spune ca Dan Zamfirescu – „Există din cele mai vechi timpuri, o vocaţie europeană a culturii română, înscrisă în însăşi legile evoluţiei sale milenare.” Poporul român a reuşit să se descurce cu succes în istorie mişcându-⁠se constant după indicaţiile unui ac magnetic care i-⁠a arătat cu consecvenţă polul valoric al Occidentului. Luarea unei decizii ferme în favoarea occidentalismului s-⁠a produs treptat, într-⁠un proces lung şi anevoios. Ne-⁠am decis întru Occident dar nu totdeauna cu energia şi hotărârea cuvenită, încât anumite reziduuri ale orientalismului – să le numim balcanisme – care pătează forţa noastră occidentală mai persistă şi astăzi.

Situarea aceasta marcată de ambiguităţi între Orient şi între Occident a declanşat un loc al influenţelor care s-⁠au transmis şi dintr-⁠o parte şi din alta, noi aflaţi la mijloc le-⁠am recepţionat şi pe unele şi pe celelalte desigur, cu efecte diferite. Acest destin blestemat al ambiguităţii a apăsat timp de veacuri asupra istoriei poporului român, dar şi a culturii sale. În plan cultural ceea ce putem numi influenţe sau coincidenţe balcanice a fost pus în evidenţă cu pricepere şi pătrundere de cercetarea monumentală a prof. Mircea Muthu de la Universitatea din Cluj („Balcanismului literar românesc. Panoramic sud est european. Confluenţe culturale”, Cluj Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2017). Important a fost ca în acest câmp mobil al influenţelor să găsim factori stabili care intră în componenţa a ceea ce constituie personalitatea noastră statornică în veac, ceea ce Lucian Blaga considera a fi fenomenul românismului. „În ciuda influenţelor, care-⁠şi dispută pământul nostru – scrie Lucian Blaga – în ciuda interferenţelor, care îşi fac jocul nestatornic în ţara şi în sufletul poporului nostru, există un „românism”, înţelesul superior al unui complex sau al unei constelaţii, cu totul aparte, de determinaţii spirituale. Dincolo şi mai presus de misterul sângelui, românismul e un patrimoniu stilistic, alcătuit în parte din determinante, ce-⁠i aparţin exclusiv, în parte dintr-⁠un raport intim, de natură funcţională şi de dozaj, al unor determinante, care-⁠l depăşesc. Există o vie matrice stilistică, în lumina căreia românismul ne apare ca un ansamblu, conturat din latenţe şi realizări. Nimic nu ne prilejuieşte, ca această matrice stilistică, posibilitatea de a vedea în românism, un complex de a fi cuprins într-⁠o imagine ideal sporită.” Sensul deplin al acestui lung citat se va lămuri mai clar când vom fi isprăvit cu prezentarea filosofiei lui Blaga şi vom reţine constatarea că principalul ţel al gândirii sale este explicarea pe cât este aceasta cu putinţă a misterului care înveleşte fenomenul românismului.

După ce a demarat ferm pe nişte coordonate bizantino-⁠slave, indeciziile între Orient şi între Occident înregistrate în dezvoltarea culturii româneşti se limpezesc întru câtva în opţiunile întru Occident ale învăţatului principe moldovean, Dimitrie Cantemir. Este prima izbândă majoră, de amploare europeană, a geniului româ-
nesc. „Tipologic – scrie Dan Zamfirescu – Dimitrie Cantemir este omul secolului al XVIII-⁠lea european, al acelui secol de „Nouă Renaştere”, filosofic, raţionalist, ironic, plin de încredere în destinul omului ca stăpân al naturii şi al soartei sale.” Prin progresele înregistrate de cunoaşterea sa, omul se instalează într-⁠o măsură mereu crescândă ca „dominus naturae” şi culege spre folosul său primele roade ale acestei noi situaţii. Meritul incontestabil al lui Dimitrie Cantemir este acela că prin câteva din lucrările sale cele mai importante (Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor, Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanice, Manarchiarum physica-⁠examinatio) a contribuit esenţial la realizarea cea mai importantă a acestui secol, „cucerirea lumii istorice”, cum se exprimă E. Cassirer, formarea simţului istoric atât de caracteristic conştiinţei europene moderne.

În persoana lui Cantemir influenţele dinspre Orient se suprapun încă în manieră mai mult mecanică decât se îmbină organic cu cele venite dinspre Occident. O dovedeşte bestiarul populat de animale fantastice unicorn-⁠struţo-⁠cămilă ce mişună pe paginile operei sale, rod al unei imaginaţii care funcţionează după alăturări şi suprapuneri şi nu conform unor asimilări organice. Acelaşi lucru se poate constata examinând cunoscuta gravură aparţinând lui Christian Fritzsch ce reprezintă un tânăr prezumat a fi Dimitrie Cantemir, în vestimentaţia căruia Orientul şi Occidentul se întâlnesc. G. Călinescu comentează – „costumul său jumătate european, jumătate oriental (justancorps, cravată franceză, turban, şal, hamger) e un simbol al cosmopolitismului.” Admiţând că este vorba de Dimitrie Cantemir, Lucian Blaga notează cu privire la acelaşi ulei –„o figură fină a unui june intelectual răsăritean, purtând perucă după moda apuseană, dar şi turban turcesc pe cap. Tânărul Dimitrie avea expresia contemplativă a omului de litere şi a gânditorului pe care-⁠l bănuim în dosul operei.” Ora marii alegeri între Orient şi între Occident se produce în timpul refugiului rusesc când Cantemir optează hotărât întru Occident, mai ales că după înfrângerea turcilor la Zenta (1697) de către noua stea care se ridică pe cerul politicii europene, Eugeniu de Savoia, i se consolidează şi mai puternic convingerea, încorporată în istoria sa, că Imperiul turcesc este prins tot mai clar pe panta ireversibil descendentă a istoriei sale. Schimbarea lui Cantemir întru Occident, petrecută în Rusia, poate fi urmărită şi în modificarea înfăţişării şi costumaţiei sale când va abandona definitiv accesoriile orientale anterioare. „Cantemir – observă G. Călinescu – îşi rade barba şi zvârle veşmintele sale orientale.”

Secolul care debutează cu anul 1701 dă primele semnale consistente ale occidentalizării în care se vor angaja Principatele române. „Întâiele semne de occidentalizare se văd încă din jurul anului 1700. E vorba, bineînţeles, de Occidentul cultural. Ţările române n-⁠au fost niciodată în afara Europei, şi începuturile lor dezvăluie o puternică ţinută feudală.” În acest context al unei occidentalizări se face remarcat de la distanţă, ca un munte ce apare dintr-⁠o dată la marginea câmpiei, Dimitrie Cantemir: „Deşi educat la Constantinopol, Dimitrie Cantemir e primul scriitor cu o îndrumare puternic apuseană” notează G. Călinescu. În personalitatea complexă şi adesea contradictorie a lui Dimitrie Cantemir, Orientul şi Occidentul îşi trimit unul către celălalt luminile şi umbrele din întâlnirea cărora se ţese profilul de adâncime al acestuia. Transformarea prin Dimitrie Cantemir a lui între Orient şi între Occident în întru Occident se petrece pe fundalul istoric oferit de iluminism, ale cărui semne se înmulţesc la noi în urma instaurării în Principatele române a regimurilor fanariote. Este doar un reflex a ceea ce Louis Reau numise atât de nimerit într-⁠o cunoscută carte a sa „Europa franceză în secolul luminilor”. Existenţa unui iluminism pe filieră neo-⁠greacă de inspiraţie cert franceză a fost susţinută şi de un istoric de marcă, astăzi pe nedrept uitat, Vlad Georgescu (Ideile politice şi iluminism în Principatele româneşti (1750-⁠1831), Bucureşti, Ed. Acad RSR, 1972). Într-⁠o privire de ansamblu se poate aprecia că „epoca fanariotă a contribuit la dezorientalizarea Greciei. Grecii aveau puternice legături cu Apusul, îndeosebi cu Italia şi de foarte multe ori autorii francezi şi italieni ne-⁠au sosit prin Arhipelag. Ei înşişi manifestau un mare impuls de a evada din Răsărit.”

Vasile Musca

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Vasile Musca

vasile.musca@contemporanul.ro'
Vasile Muscă (n. 1 iunie 1944, Dudeștii Vechi, jud. Timiș) este un om de cultură și filosof român, profesor univesitar la Facultatea de Istorie și Filosofie Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, șef al Catedrei de Istoria filosofiei antice și medievale. Titlul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now