Contemporanul » Eseu - Publicistică » Bogdan Creţu: Incursiuni în memorialistica românească (III)

Bogdan Creţu: Incursiuni în memorialistica românească (III)

După 1989, are loc o redescoperire entuziastă a genului: sunt reeditate sau editate pentru prima oară scrierile confesive ale interbelicilor, dar nu numai. Literatura propriu-⁠zisă mai interesează în măsura în care reuşeşte să fie un bun instrument al memoriei, un martor al trecutului traumatizant

În timpul comunismului, genul memorialistic intră în recesiune. Având posibilitatea reconstituirii unui trecut într-⁠o formă neconformă ideologic, el devine din start suspicios. Sunt admise numai retrospectivele pe linie, pentru ca, la un moment dat, în anii 1980, simplul cuvânt „memorii” să atragă eliminarea unei cărţi din planul editorial. După dezgheţul din 1964, apar câteva colecţii (seria „Memorialistică”, la Editura Minerva sau „Restituiri”, la Editura Dacia) care repun în circulaţie scrierile autobiografice ale clasicilor, dar de obicei croşetate, cu eliminarea pasajelor neconvenabile. În orice caz, până în anii 1980, se editează memorii ale lui Sextil Puşcariu, N. Iorga, Demostene Botez, Valeriu Branişte, Saşa Pană, I. Valerian, Ioan Massof, Henri H. Stahl, Mihail Cruceanu, I.G. Bariţiu, Ioachim Botez ş.a. Contemporanii scriu însă foarte rar opere bazate pe memoria directă, pe de o parte pentru că e foarte dificilă calitatea de martor al trecutului apropiat, pe de alta pentru că, în mod paradoxal, publicul e obişnuit să caute adevărul sau măcar rămăşiţele acestuia în scrierile ficţionale. Delirul lui Marin Preda, Galeria cu viţă sălbatică a lui Constantin Ţoiu ori romanele lui Augustin Buzura sunt citite ca surse mai credibile decât operele testimoniare. Acesta este un fenomen al literaturii din timpul comunismului: ficţiunea devine o arhivă a memoriei mai de încredere decât discursul retrospectiv pentru că are posibilităţi mai elaborate de strecurare prin sita cenzurii şi pentru că profită de un anumit tip de lectură participativă, care se practică împotriva unei interdicţii şi care şi-⁠a rodat metodele de interpretare intensivă a subînţelesurilor, a apropourilor, căutând cu încordare elementele subversive. În 1956 apare cartea lui Mihail Sevastos, Amintiri de la Viaţa Românească. Având în centru figura lui G. Ibrăileanu, dar cuprinzând şi portrete ale scriitorilor din cercul revistei ieşene, precum G. Topârceanu, Mihail Sadoveanu, C. Stere, Calistrat Hogaş, A. Philippide, Jean Bart, reconstituind atmosfera redacţiei, manifestând un apetit agreabil pentru anecdotic, cartea suferă, la prima ediţie, de o deturnare ideologică referitoare la socialismul grupului, care va fi estompată la retipărirea din 1966. O agreabilă carte de Amintiri oferă în 1975 Şerban Cioculescu, personalitate devenită, în epocă, simbol al intelighenţiei interbelice. Dincolo de evocarea mediului din Turnu-⁠Severin al începutului de secol, în care criticul şi-⁠a petrecut copilăria, cartea reţine mai ales prin anecdotică şi prin portretistică, mai ales că se perindă prin faţa cititorului figuri ilustre precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, E. Lovinescu, Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Cezar Petrescu, G. Călinescu. Interbelicul nu îşi putea găsi un martor mai potrivit în epocă. Cea mai importantă carte de memorii din perioada comunistă îi aparţine lui Marin Preda: Viaţa ca o pradă (1977). Tocmai pentru că face referire directă la o perioadă extrem de agitată politic şi de controversată ideologic, autorul imprimă operei o tentă romanescă. De altfel, are şi o teorie privitoare la incapacitatea scriitorului român de a-şi dezvălui sinele: „Mai târziu aveam să aflu că autorul român se teme să fie sincer până la capăt; (…) El trebuie să ne arate că e cult, are acest complex, murdăriile propriului suflet nu le varsă în capul contemporanilor. Bineînţeles că tot nu scapă, vine unul care tot îi schiţează adevărata biografie.” Cartea reconstituie nu doar autobiografia prozatorului, ci şi lumea ţărănească pe care o părăseşte pentru a studia, frământările societăţii din timpul războiului, sărăcia cumplită, mediul în care a intrat Marin Preda în viaţa literară – revista „Albatros”, cu figurile sale proeminente, Geo Dumitrescu, Virgul Ierunca (pe numele real Untaru), Ion Caraion, Sergiu Filerot, Miron Radu Paraschivescu. Scriitorul nu ezită să descrie primii ani de după 1948, cu oprimarea ideologică a literaturii. Dar, ca şi Sadoveanu şi Blaga, curmă firul naraţiunii la momentul debutului. Odată ce întrevede în schiţa Salcâmul nucleul Moromeţilor, după apariţia volumului de debut, „aventura conştiinţei” sale se manifestă public, iar perioada tatonărilor, a ezitărilor, a căutării de sine capătă o imagine rotunjită, ca parte a unui proiect împlinit, în care vocaţia a reuşit să se exprime. Carte de memorii prin structură şi prin tipul de relaţie cu propriul trecut, Viaţa ca o pradă intră în dialog stilistic şi tematic cu romanele autorului. În anii 1980, Octavian Paler publică unele cărţi cu detentă autobiografică, dintre care se detaşează Viaţa ca o coridă (1987), în care prima parte reprezintă o evocare încărcată de melancolie a satului din ţinutul Făgăraşului, Lisa, paradis terestru al unui călător profesionist, obişnuit să îşi consemneze traseele culturale în cărţi de mare succes. Lui Paul Goma i se interzice publicarea în ţară a unor cărţi care deranjează tocmai prin cantitatea de documentare a ororii din închisorile anilor ’50. Acestea apar în franceză sau germană, la edituri prestigioase, pentru ca versiunea lor originală, în limba română, să intre în circuit abia după 1990. Autorul se conduce după un program asemănător celui al lui Soljeniţîn, pe care îl numeşte „etica neuitării”: îşi consemnează în scris experienţele carcerale sau cele din anchetele de la Securitate (Gherla, Culoarea curcubeului ’77. Cutremurul oamenilor) sau publică romane care valorifică experienţa altora (Patimile după Piteşti). Poate cea mai bună scriere a autorului, Din calidor. O copilărie basarabeană (1990) este o autobiografie, o evocare emoţionantă, patetică, nu lipsită de temele anticomuniste specifice operei lui Goma, dar sensibilizate prin recuperarea perspectivei infantile, a copilăriei din „satul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei, România”, cum scrie repetat autorul.

După 1989, are loc o redescoperire entuziastă a genului: sunt reeditate sau editate pentru prima oară scrierile confesive ale inter­belicilor, dar nu numai. Literatura propriu-zisă mai interesează în măsura în care reuşeşte să fie un bun instrument al memoriei, un martor al trecutului traumatizant. Imediat după căderea comunismului, se practică o lectură revendicativă, preponderent anticomunistă. Cele mai mari succese editoriale ale anilor ’90 sunt cărţile autobiografice, memoriile sau jurnalele scriitorilor interbelici, martori ai unei lumi drastic controlate şi instrumentalizate ideologic în timpul comunismului (Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Alice Voinescu, Petre Pandrea, Nichifor Crainic, Jeni Acterian, Petru Comarnescu, Maria Cantacuzino, Zoe Cămărăşescu, Constantin Virgil Gheorghiu ş.a.). Acum se editează şi memoriile unor figuri proeminente ale vieţii politice interbelice, de la cele ale Reginei Maria, ale Regelui Carol I, la memorabilele însemnări ale lui Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine: amintiri din vremea celor de ieri, care reţin prin cinismul, foarte expresiv literar, al unui om-⁠cheie din clasa politică interbelică. Acum apar cărţi de memorii ale recluziunii, se creează un adevărat fenomen editorial şi nu numai: aşa-⁠numita literatură a spaţiului concentraţionar aduce în atenţia cititorilor experienţe crâncene din închisorile comuniste. Volume ale unor Lena Constante, Ion Ioanid, N. Steinhardt, Aniţa Nadriş-⁠Cudla, Adriana Georgescu, Elisabeta Rizea, Radu Mărculescu, Annie Bentoiu, Aurel State, Nicolae Mărgineanu, Marcel Petrişor, Constantin Pavlovici dezvăluie experienţe de viaţă cutremurătoare, dar şi lecţii de umanitate exemplară. Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt este, de fapt, o carte de memorii, o reconstituire a fericirii cunoscute în închisoare de evreul botezat în ortodoxie, cu dispunerea unor pasaje pe structură diaristică. Carte-⁠cult, ea oferă soluţii de supravieţuire şi de conservare a demnităţii într-⁠o lume infernală.

Apar cărţile unor autori precum Gh. Jurgea-⁠Negrileşti, C. Beldie, Vlaicu Bârna, care sunt reţinuţi în primul rând ca memorialişti par excellence. Unii dintre scriitorii care au făcut carieră înainte de 1990 îşi tipăresc memoriile tot acum. Ion Negoiţescu moare înainte să încheie Straja dragonilor (1994), cartea pe care o socotea principalul său pariu cu posteritatea; cele două capitole care s-⁠au păstrat reţin prin sinceritatea gidiană a asumării homosexualităţii, dar şi prin tensiunea unui destin mereu sincopat, tensionat. Ovid S. Crohmălniceanu, critic oficial în anii ’50, dar cu o repliere meritorie după dezgheţul ideologic, publică nişte discutabile Amintiri deghizate (1994), în care selectează întâmplări picante, anecdote despre clasici precum Arghezi, Sadoveanu, Ion Barbu, Blaga, pe care i-⁠a cunsocut în momente adesea dificile pentru unii dintre ei. Nina Cassian îşi comentează jurnalul în Memoria ca zestre (2010), confecţionându-⁠şi o imagine de poetă nedreptăţită, marginalizată, în cele din urmă chiar ameninţată, ceea ce ar fi dus şi la exilul său american. Norman Manea scrie în română şi publică în străinătate cartea sa cea mai bună, Întoarcerea huliganului (2003), în care autorul, revenind după mai bine de zece ani de exil, se foloseşte de prilej pentru a medita asupra ororilor istoriei şi asupra identităţii mereu de negociat: evreu traumatizat de deportarea din copilărie, dar şi de excesele naţionaliste din timpul comunismului, scriitorul se află permanent în căutarea unui „acasă”, a Patriei, pe care niciodată nu reuşeşte s-o obţină definitiv. Cu toate acestea, reacţionează când îşi găseşte numele într-⁠o antologie de „scriitori evrei de limbă română”: „Mă considerasem scriitor român, etnicitatea o vedeam ca o chestie personală”. Mare vervă au stârnit memoriile unor intelectuali precum Valeriu Anania, Adrian Marino, Ion Ianoşi. Nicolae Breban oferă, în Sensul vieţii (patru volume, 2003-⁠2007) nu doar o mărturie despre cariera sa şi a colegilor de breaslă din timpul comunismului, ci şi o meditaţie profundă, tematizată, asupra temelor de creaţie. Înainte de a avea o viaţă personală, marele prozator se simte îndreptăţit să dea seama despre opera lui, despre temele creaţiei sale, despre modul în care experienţa de viaţă l-⁠a condus la această operă, care e unica justificare a existenţei. Sensul vieţii este, de fapt, romanul vieţii lui Nicolae Breban, scris de Nicolae Breban. Virgil Tănase îşi descrie, în Leapşa pe murite (2012), aventura exilului, cu tentativa de asasinat ordonat de Ceauşescu, dar mai ales povestea strădaniilor sale de a rămâne şi în Franţa ceea ce consideră că reprezintă adevărata vocaţie: scriitor şi om de teatru, nu disident.

După o perioadă în care scrierile memorialistice ocupă prim-⁠planul, în care genul cunoaşte o prodigioasă carieră, interesul cititorilor pentru reconstituirea trecutului începe să se domolească şi are loc ceea ce Ion Simuţ numeşte „reabilitarea ficţiunii”. Între timp, literatura însăşi, poezia, ca şi proza de după 1990, au optat pentru autenticitate, pentru consemnarea milimetrică, cu mijloacele literalităţii, a experienţei directe, devenind o fişă clinică. Cum mijloacele genului confesiv au fost reciclate de literatură, şi impactul acestuia s-⁠a micşorat.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest