Contemporanul » Eseu - Publicistică » „Închinarea Magilor” – un „conspect” biblic

„Închinarea Magilor” – un „conspect” biblic

În Evanghelia după Matei, relatarea despre închinarea Magilor în faţa Noului Născut, Iisus, ocupă spaţiul a 12 versete din Cap. 2. Le reproducem după Biblia sau Sfânta Scriptură. Diortosită şi adnotată de Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001 (pp.1680‑1681):

„1. Iar dacă‑n zilele regelui Irod S’a născut Iisus în Betleemul Iudeii, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:

  1. «Unde este Cel ce S‑a născut rege al Iudeilor? Că‑n Răsărit văzutu‑I‑am steaua şi am venit să I ne închinăm.»
  2. Şi auzind acestea, regele Irod s’a tulburat, şi tot Ierusalimul împreună cu el.
  3. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, i‑a întrebat: «Unde este să Se nască Hristos?»
  4. Iar ei i‑au zis: «În Betleemul Iudeii, că aşa este scris prin profetul:
  5. Şi tu, Betleeme din pământul lui Iuda, nicicum nu eşti mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Cârmuitorul Care‑l va păstori pe poporul Meu Israel».
  6. Atunci Irod i‑a chemat în taină pe magi şi a aflat limpede de la ei vremea când li se arătase steaua.
  7. Şi trimiţându‑i la Betleem, le‑a zis: «Mergeţi şi cercetaţi cu de‑amănuntul despre prunc şi dacă‑l veţi afla, daţi‑mi şi mie de veste, pentru ca să vin şi eu şi să mă închin lui».
  8. Iar ei, ascultându‑l pe rege, au plecat; şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra locului unde era Pruncul.
  9. Şi văzând ei steaua, s’au bucurat cu bucurie mare foarte.
  10. Şi intrând în casă, L‑au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s’au închinat; şi deschizându‑şi vistieriile, I‑au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.
  11. Dar luând prin vis înştiinţare să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s’au dus în ţara lor”.

Ca multe alte episoade, îndeosebi din Vechiul Testament, şi acesta este o schemă, un conspect ideatic, cu detaliile, respectiv planşa unde parţialitatea înţelesurilor este oferită receptorului uneori în forma simbolului, a inducţiei metonimicului, dar doar astfel încât să nu obstaculeze accesul la echivalenţe prezente în mentalul comun al timpului. Faptul că, în faţa credincioşilor, oficierea religioasă cuprindea citirea Thorei, făcută de un lector specializat, arată că există posibilitatea ca ascultătorul să fie sprijinit în acest sens printr‑o retorică „dirijată”, cu accente şi modulări bine orchestrate, ceea ce ne spune că ascultătorul nu avea nevoie de explicaţii ori de argumente, fiindcă, prin credinţă, era plasat în sensul procesului narativ, iar limbajul nu depăşea limitele înţelesurilor din cotidian. De pildă, aducerea în scenă a magilor nu reprezenta o încifrare, deoarece, pe întreaga geografie a antichităţii, aceştia erau priviţi ca „oameni de ştiinţă“ şi aveau calitatea de „iniţiaţi”, menţionată ca atare în orice dicţionar al disciplinelor oculte. Beneficiau, deci, de privilegiul de a avea acces la esenţele lumii materiale şi ale lumii spirituale: buni cunoscători ai astrologiei, ei citiseră chemarea stelei şi importanţa evenimentului, atât în zona prezentului, cât şi în cea a viitorului, atenţi, totodată, şi la profeţiile în temă, fie acestea scrise, fie având circulaţie orală. La nivelul epocii, prestigiul îi plasa, mai degrabă, ca semn al excepţionalităţii, ei erau aproape de rang regal, drept care aveau şi „delegaţia” de a întâmpina apariţia „regelui regilor”, şi posibilitatea de a‑i oferi „daruri” inaccesibile celor cu venituri modeste, asigurând marcajul simbolic adecvat (conform explicaţiei din textul biblic menţionat, aurul reprezentând regalitatea, tămâia – dumnezeirea, iar smirna – suferinţa, patimile).

De altfel, „conspectul” din Evanghelia după Matei a fost ulterior extins, vizibil fiind efortul de a risipi starea de aproximare a datelor, fragilitatea informaţiilor avansate. În timp, numărul magilor a fost limitat la trei, corespunzător celui al ofrandelor aduse, doar apoi au fost menţionate numele celor trei magi, Melkior, Gaşpar şi Baltazar, precum şi ţinuturile de unde veniseră: Persia, India şi Arabia, dar – uneori – şi Babilon. Absenţa altor detalii ori înscrierea lor ca simple supoziţii au condus – odată cu stabilirea datei naşterii Pruncului Sfânt şi a sărbătorii Crăciunului – la controverse privind, bunăoară, alternanţe precum: Natura stelei călăuzitoare a fost a unui corp ceresc sau formă luată de un înger‑mesager? Până la punctul de întâlnire a lor, venind din locuri destul de îndepărtate, magii au avut fiecare un astru călăuzitor sau întâlnirea a fost altfel asigurată? Steaua indica momentul naşterii ori aceasta avusese deja loc? Sub acest din urmă aspect, întrebările pot să apară atât la precizarea că Irod a dispus uciderea tuturor copiilor „de parte bărbătească. de la doi ani în jos”, cât şi la faptul că magii n‑au intrat în adăpostul animalelor (uneori considerat o construcţie, alteori o peşteră astfel amenajată), unde se afla ieslea, pe care iconografia creştină o consacră drept loc al naşterii, ci în „casa” unde Fecioara se afla cu Pruncul? Realitatea este că, operând în credinţă, deci, în universul Sacrului, simbolul nu se mai desprinde prin parţialitatea echivalării pîntr‑un dublet simplu, ci având o acoperire „pre‑creată”. De altfel, nici instituţia religiei nu a reuşit decât temporar şi în mică măsură să depăşească această supraasigurare de substrat a mecanismelor simbolice atunci când, ridicându‑se împotriva vrăjitoriei şi simţind posibilitatea asocierii magiei cu aceasta, a încercat schimbarea determinativului respectiv cu sintagma „Înţelepţii de la Răsărit”. Doar că, pe suportul tradiţiei, care susţine diferitele obiceiuri prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, până astăzi cuvintele Regii‑magi, Craii, Magii ori Învăţaţii nu sunt ocolite, cu toate că şi înţelesul originar, cel care creditează faptul că magul poate deţine puteri inaccesibile oamenilor de rând, rămâne activ.

Cu alte cuvinte, mitemul „Închinării Magilor” nu poate fi desprins de diagrama spirituală a întregului, fiindcă se află, oarecum, în situaţia de parte de iniţiere într‑un fenomen unic, fără semnificaţie în sine, din moment ce referentul esenţial, singular îl înglobează autoritar. De altfel, acest segment e unul destul de îngust, mai degrabă, un element al unui decor care insinuează ideea că semnificaţia evenimentului iese de sub acolada faptului divers, încadrat de spaţiu şi timp. Dacă „Închinarea Magilor” nu a fost şi nu este posibilă decât în Istoria Sacră a Noului Testament, colorând un început definit ca singularitate, iar mitemul nu se închide în el însuşi, atunci, totuşi, într‑o atare construcţie, atenţia la detalii poate să se piardă, devine neesenţială, drept care nu vom întâlni texte paralele care să nu cuprindă modificări sau adăugiri. O simplă răsfoire, de pildă, a Evangheliilor apocrife (vz. vol. cu acest titlu realizat de Cristian Bădiliţă, apărut în mai multe ediţii) ne oferă numeroase exemple, dar vom oferi doar o extensie din Evaghelia siro‑arabă a copilăriei lui Isus, conform căreia, revenind „în patria lor, regii şi prinţii le‑au ieşit înainte şi, plini de nerăbdare, i‑au întrebat ce‑au văzut şi ce‑au făcut, cum au călătorit la dus şi la întors, dar mai ales ce‑au adus de‑acolo? Magii au arătat scutecul primit de la Maria. Atunci au făcut mare sărbătoare şi, după obiceiul lor, au aprins un foc şi i s‑au închinat. Apoi au aruncat scutecul în mijlocul flăcărilor care l‑au înghiţit îndată. Dar după ce focul s‑a stins, ei au găsit scutecul ca la început, de parcă flăcările nici nu l‑ar fi atins”.

Spre deosebire de alte „motive”, nici coborât în literatură, mitemul nu‑şi va depăşi condiţia de „episod”, având o determinare de sens care îl sigilează. El va aparţine, deci, unei „poveşti” care va rămâne activă, dar va fi atras şi într‑un alt registru al funcţiei şi pe o altă planşă a expresivităţii. Ca parte a unui text religios, integrat orizontului cultural, mitemul se află la tangenţa cu literatura, chiar dacă procesul respectiv, în întregul său, poate fi privit, cu vorbele lui Eugen Negrici, ca degajând o „expresivitate involuntară”. Extras literar, un mitem nu‑şi ascunde originea, dar preia rigorile formale ale noului construct şi, trecând prin ritualul unei expresivităţi premeditate şi al inducţiei ficţionale, se va deschide şi către un alt recipient receptiv: atâta timp cât scriitorul îl simte şi îl abordează ca stare existenţială, ceea ce înseamnă fenomen trăit, parte a unei istorii „reale”. Preluând, de pildă, mitemul „revoltei îngerilor” ca platformă a unei construcţii fanteziste, Anatole France l‑a utilizat, în romanul cu acelaşi nume, pe aliniamentul unei parabole ideologice şi, prin aceasta, eşuat literar (ne‑am ocupat de acest roman în vol. În căutarea sensului, 2021): conturând textul mitemului ca substructură a falsităţii religiei şi, opunându‑i principiile unei radicale politici de stânga, atinge punctul în care relaţia dintre literatură şi credinţă devine dizarmonică, tulburând şi gradientul istoriei convocate în text.

Deşi spectaculos în felul său, romanul lui Anatole France, apărut în 1914, rămâne – la o lectură atentă – contras într‑o demonstraţie ce mişcă idei prin intermediul unui „program” care acceptă literaturitatea ca instrument al unei pledoarii cu alt specific. Ceea ce nu făcuse, cu aproape patru decenii mai înainte, Lewis Wallace, când publicase romanul Ben‑Hur. Atras în mod deosebit de formula romanului istoric, stabilizată în registru romantic şi astfel ilustrată, la cote canonice, de Walter Scott, scriitorul american îşi plasează acţiunea în perioada marcată, la început, de naşterea lui Iisus şi sfârşind cu persecutarea creştinilor de Nero, după momentul crucificării. El realizează, astfel, o împletire fără asperităţi a evenimenţialului cuprins în Noul Testament şi cel al istoriei extinse, nedelimitată de edificarea şi răspândirea, în timp şi spaţiu, a creştinismului.

■ Profesor, eseist, critic, teoretician şi istoric literar

Mircea Braga

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest