Contemporanul » Eseu - Publicistică » Hermafroditism

Hermafroditism

De regulă, însă, această întoarcere este imposibilă, copiii rămânând suspendaţi într‑un neant traumatizant, obsesiv, prin ei care rătăcesc abulic, ca‑ntr‑un soi de voluptate anxioasă, compensativă, care se bazează pe de‑realizarea realităţii ca atare şi înlocuirea sa cu fantasma, cu reveria sau visul…

Dintotdeauna, întrebarea care te încearcă în momentul în care te decizi să cumperi o nouă carte publicată de către Mircea Cărtărescu derivă din raportarea sa la universul volumelor de dinainte. Va fi noua carte pe care te pregăteşti să o parcurgi o continuare obsesivă a planurilor dominante din cărţile anterioare ale autorului (reverie şi onirism, adolescenţă traumatică, benzi Möbius, realităţi alternative, graniţe estompate, fantasme insectoide, teseract şi reţele cosmice de energie etc.) sau ea va propune ceva cu totul nou, menit să te surprindă? Într‑un mod paradoxal, imaginaţia novatoare s‑a dovedit a fi, de‑a lungul deceniilor, cea mai slabă dintre calităţile prozatorului Mircea Cărtărescu, precumpănitoare fiind redundanţa, ceea ce înseamnă că volumele de până acum ale autorului se desprind unul din celălalt aşa cum fac păpuşile ruseşti sau aşa cum se întâmplă în cazul serializărilor metamorfice a fluturilor, aceasta fiind, de altfel, una dintre metaforele predilecte ale lui Mircea Cărtărescu. Deşi autorul a declarat că a avut nevoie de doi ani să „uite” Solenoidul pentru a scrie o nouă carte, cele trei povestiri din Melancolia (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2019) continuă, de fapt, volumul anterior, noua carte reprezentând un fel de notă de subsol la Solenoid, tot aşa cum Solenoidul fusese, la rândul său, un apendice hipertrofiat al Orbitorului şi aşa mai departe. Cu toate acestea, Melancolia ar putea deveni, la o lectură atentă, una dintre „cheile” exegetice ale operei cărtăresciene, şi asta nu numai fiindcă tematica volumului face racordul peste timp cu Visul (Nostalgia) din 1989, ci şi deoarece, triptic neevenimenţial fiind, lasă obsesia să circule liberă (uneori într‑un chip manierist), concentrând, ca într‑un „reţetar”, toate temele, metaforele şi simbolurile care‑l preocupă pe autor.

Cele trei texte din carte (Punţile, Vulpile, Pieile) dezvoltă, într‑o logică concatenată, trei traume adolescentine solitare, prelungite în reverie. Protagoniştii sunt la graniţa dintre două lumi, se află suspendaţi între copilăria „defunctă”, pe care nu mai pot s‑o repete, şi un viitor pe care nu‑l pot încă defini: „Toţi pluteau între două vârste, incapabili să mai urce pe vreunul dintre maluri: al copilăriei în stânga, îndepărtat şi, deşi încă strălucitor, având acea strălucire stinsă a mătăsii pe care o întâlneşti în unele tablouri vechi; în dreapta al vârstei mature, şi‑al orice va mai fi urmat, înspăimântător şi atrăgător peisaj, dar aşa cum te atrage prăpastia fără fund dintre stâncile albastre, sau gândul, sâcâitor ca o muscă, al sinuciderii” (p. 124). Rezultatul îl constituie un vid existenţial şi axiologic resimţit ca pe o genune („Avea cincisprezece ani şi nici un rost pe lume.” – ibid.), pe care protagoniştii îl „rezolvă” abulic, adâncindu‑se în vis şi reverie: „Căzu într‑o reverie adâncă, fermecată, ca atunci când te apucă somnul citind şi te copleşesc amintiri străvechi, intens colorate, emoţii stranii de care până atunci nu te simţiseşi în stare” (p. 187). Una dintre temele redundante ale lui Cărtărescu, şi anume prăpastia dintre copii şi părinţi, defazarea lumilor în care ei trăiesc adânceşte criza, impresia mea dintotdeauna fiind, în această privinţă, că Mircea Cărtărescu îşi ajustează aici în mod fantasmatic copilăria, făcând din el însuşi, prin intermediul unui mecanism narcisiac (oglinda e omniprezentă în opera autorului nostru!), protagonistul propriului său roman, ceea ce înseamnă autoficţionalizare, ea fiind una dintre sursele de energie predilecte ale autorului.

Reveria ca soluţie fantasmatică la trauma singurătăţii duce, în opera lui Cărtărescu, la accentuarea complexelor de regresie intrauterină. Marcaţi de o singurătate rezultată şi din abstractizarea celorlalţi, toţi protagoniştii din Melancolia se ghemuiesc, îşi construiesc „vizuini”, regresează în grote subterane, corturi făcute din cearceafuri, în debarale întunecate. În Vulpile, de pildă, fraţii Marcel (de opt ani) şi Isabel (de trei) împărtăşesc în fiecare noapte o voluptate aproape incestuoasă, cu precizarea că dimensiunea sexuală e încă nedezvoltată: după ce ei sunt lăsaţi singuri de către părinţii care le dau sărutul „de noapte bună”, copiii descoperă adevărata viaţă: se mută în acelaşi pat, trăiesc simbiotic şi fericit, se joacă ascunşi sub plapumă şi îşi spun poveşti, feeria destrămându‑se în mod tragic în momentul în care Isabel va întrezări, dincolo de conturul protectiv al culcuşului nocturn, prezenţa ameninţătoare a „vulpii”, adică a anxietăţii, care, de altfel, îi va şi separa pe cei doi copii, prin plecarea Isabelei într‑un tărâm „de dincolo”, al morţii. În Pieile, protagonistul, numit Ivan (o singură dată apare Igor, probabil dintr‑o eroare…), intră în comuniune cu mama lui doar cu prilejul unui singur joc, prin intermediul căruia ea reproduce uterul protector: „Ivan îşi aminti cum, în copilărie, se juca «de‑a gogoaşa» cu mama lui: ea arunca pe pat un cearceaf‑plic aşa încât să se umfle ca o mare pernă de aer, iar el se vâra imediat dedesubt, fericit în lumina lăptoasă dinăuntru. Apoi faldurile cearceafului coborau peste el, reci şi mirosind a proaspăt” (p. 225).

De regulă, însă, această întoarcere este imposibilă, copiii rămânând suspendaţi într‑un neant traumatizant, obsesiv, prin ei care rătăcesc abulic, ca‑ntr‑un soi de voluptate anxioasă, compensativă, care se bazează pe de‑realizarea realităţii ca atare şi înlocuirea sa cu fantasma, cu reveria sau visul. Mecanismul epic predilect al lui Cărtărescu, de a schimba registrele, făcându‑şi eroii să gliseze sau să se imerseze în multiplele „dimensiuni” ale realului, e la el acasă şi aici, umplând – câteodată cu prea multe cuvinte, aşa cum s‑a întâmplat şi‑n Solenoid – aproape întreg volumul, cu precizarea distinctivă că Melancolia este cea mai thanatofilă dintre cărţile publicate până acum de către autor. Thanatofilia trasează imaginarul predilect al volumului, de la rătăcirea personajelor în spaţii similare cu cele post‑apocaliptice (Solenoidul anunţase deja tema…), la apariţia obsesivă a cimitirelor (inclusiv de poeţi, în Pieile!) sau la răspunsul stupefiant pe care protagonistul din Pieile îl dă la şcoală, atunci când copiii sunt întrebaţi cum îşi imaginează Paradisul, şi el vorbeşte despre un ţinut neprecizat, cu contururile gata ruinate. Citatul morbid cel mai relevant se află la pag. 206: „Pentru cei din lumea visului, lumea reală e cel mai neverosimil tărâm. Pentru morţi, cei vii sunt monştri cu ochi strălucitori.” Episodul definitoriu este în Pieile, unde Ivan rătăceşte, aproape autist, într‑un oraş depopulat, fantomatic, descoperind, la un moment dat, „teribila atrocitate” a unei carcase de manechin feminin, uitată în raionul cu costume bărbăteşti al unui magazin universal. Reacţia e previzibilă: „Se ghemuise în ea ca‑ntr‑o albie, visător şi fericit, cu capul spre perineul ei lipsit de orice deschidere, şi acolo‑l găsiseră, după ore de căutare, dormind fără griji în damful dulceag al stofelor cenuşii” (pag. 151).

Tipul acesta de regresie într‑un corp (sau carcasă) de alt sex explică, în ultimă instanţă, atât titlul volumului, cât şi conţinutul „melancoliei” pe care el îl promovează. Un mic excurs psihanalitic e necesar aici. Freud vorbeşte de melancolie în clasicul studiu din 1917, Trauer und Melancholie, punând‑o în relaţie cu doliul. Ambele sunt reacţii la o pierdere: conştientă în cazul doliului, subconştientă în cazul melancoliei. Ceea ce face Cărtărescu se apropie, însă, mai degrabă de accepţiunea corectivă a lui Alfred Adler, care vorbeşte de melancolie nu în sens freudian, ca reacţie la o absenţă, ci într‑un sens proiectiv, legat de individuaţie. Trauma terifiantă pentru un bărbat – spune Adler – este aceea când el descoperă că este doar bărbat, ceea ce înseamnă, în esenţă, că el va fi obligat să se dezvolte lăsând la o parte, sau ignorând, „jumătatea” feminină a psihicului său şi a lumii. Fenomenul e similar şi la femei, dar cu datele schimbate. La firile vulnerabile psihic – susţine Adler ‑, această „trezire” angoasantă la realitate poate genera două consecinţe maladive, schizofrenice: pe de o parte, protagonistul sau protagonista va declasa axiologic realul care obligă la responsabilitate, înlocuindu‑l cu planuri alternative, cu reverii, vise şi fantasme, şi, în al doilea rând, va dezvolta un „hermafroditism psihic” compensativ, prin care eul masculin va încerca să redescopere plenitudinea „pierdută” a lumii, integrând valorile feminine, şi invers. Nu e vorba, aşadar, de recuperarea unui hermafroditism originar, similar cu cel din Banchetul lui Platon, ci de compensarea dinamică, activă a unei traume de completitudine.

Melancolia lui M. Cărtărescu poate fi definită în aceste cadre categoriale. Debutul demonstrativ al complexului este în Punţile, unde protagonistul trăieşte anxios despărţirea sa de mamă, adică de partea feminină a vieţii sale. În Vulpile, voluptatea nocturnă în care se angrenează cei doi copii, frate şi soră, se rupe în momentul în care Isabel cedează psihic şi ajunge la spital, pentru a pleca ulterior „dincolo”, iar momentul de apogeu al Pieilor este acela în care Dora îmbracă frenetic „pielea” (păstrată până atunci într‑un dulap, împreună cu alte crisalide similare) partenerului său erotic.

De extaza cu care băiatul se culcuşeşte într‑un manechin feminin am mai vorbit. Nefiind prezent pentru prima oară, hermafroditismul psihic poate fi unul dintre porţile majore prin care putem intra în universul epic al lui Mircea Cărtărescu.

Ştefan Borbély

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ştefan Borbély

Ştefan Borbély (n. 31 oct. 1953, în Făgăraş) este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată. Doctorat în literatură comparată (1999). Echinoxist ca formaţie, a debutat editorial în 1995, cu volumul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now