Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » Din nou despre libertate ca raţiune bine folosită

Din nou despre libertate ca raţiune bine folosită

Roland Barthes a vorbit, acum peste cinci decenii, de „moartea autorului”, care ar face ca opera de artă să stea pe propriile picioare, dincoace de persoana creatorului.

Julian Baggini aplică distincţia făcută de Wittgenstein între „motive (Gründen)” şi „cauze (Ursachen)” în efortul de depăşire a determinismului neurologic. Observaţia lui este că cercetarea întreprinsă de neuroştiinţe va găsi mereu doar cauze, căci ea caută doar cauze, încât „concluzia că nu există nimic altceva (decât cauze neuronale ale comportamentului uman NN) se impune, chiar dacă este ilogică”. Libertatea de voinţă se poate, însă, apăra, chiar pe fondul expansiunii neuroştiinţelor, dar ea se apără nu ocolind ştiinţele, ci examinând mai precis procedura lor şi, desigur, concluziile.

Genetica a adus în scenă argumentul moştenirii genetice (heritabilităţii). Multe cercetări statistice consacrate gemenilor şi familiilor dau scoruri de genul 50% dintre caractere se moştenesc, IQ se moşteneşte la 70% dintre oameni, înclinaţia spre spiritualitate la 40‑50%, capacitatea de a fi fericit la 50%, disponibilitatea la artrite reumatoide la 60‑70%, autismul la 90% şi altele. Curentul înclinat spre supralicitarea moştenirii genetice nu mai este aşa de puternic ca acum câteva decenii, dar contează.

Este astăzi clar că moştenirea genetică are mai mari consecinţe decât acceptă cei care o neglijează, dar „heritabilitatea nu ne spune nimic dacă este probabil ca noi să dobândim o maladie anumită, situaţia depinzând cu totul de mediul înconjurător” (p. 82). Julian Baggini este de părere că „în dezbaterea în jurul înzestrării şi influenţelor mediului nu există câştigător univoc. Ambii factori joacă un rol important în dezvoltarea personalităţii noastre şi a destinului nostru”. Dezbaterea asupra „libertăţii de voinţă” nu este, însă, decisă nicidecum de tranşarea discuţiei despre înzestrare şi mediu în favoarea uneia sau altuia. „Înzestrarea şi mediul înconjurător sunt ambele 100% responsabile de cine suntem”. Nu este deloc fructuoasă discuţia despre care este mai tare.

Putem privi lucrurile din perspectiva momentului alegerii între alternative, care este de fapt libertatea. „În momentul alegerii nu putem alt­fel alege deoarece nu putem fi alt­fel decât cum suntem. De aceea, reprezentarea după care am fi radical liberi şi am putea face tot ceea ce ne vine în minte este, simplu, nonsens. Natura a ceea ce priveşte alegerea este factorul cheie în momentul alegerii: cine suntem noi dă ceea ce facem” (p. 93). Iar noi suntem astfel că ne raportăm în mod raţional la anumite valori şi principii pentru a ne justifica acţiunea proprie.

Considerând momentul alegerii, se poate spune că „libertatea presupune că noi ne putem decide pentru fiecare dintre opţiunile existente”. Alt­fel spus, libertatea este o chestiune concretă, practică, în contexte date şi condiţii circumscrise. „Libertatea se află undeva între aceste extreme: extrema acţiunii fără nici o limitare şi extrema acţiunii înăuntrul unor constrângeri implacabile”. Din capul locului, nu rezistă argumentelor nici negarea „libertăţii de voinţă” în numele ştiinţelor actuale şi nici pretenţia „libertăţii nelimitate” a unei vechi metafizici. Aceasta, „libertatea nelimitată, nu este doar o iluzie, dar este fără sens. Ea nici nu ar fi de dorit dacă am putea să o avem. Deciziile nu au semnificaţie dacă nu reflectă anumite valori, iar valorile pot să nu fie alese cu sens când cineva nu le‑a avut vreodată”. Libertatea este din capul locului ceva ce se afirmă sau nu, în situaţii date.

Este, bunăoară, artistul liber? Acţionează el conştient, îşi pune în valoare sinele propriu în creaţia sa? Ori lucrurile stau diferit? Julian
Baggini aduce o argumentaţie amănunţită pentru ideea libertăţii artistului în mijlocul unei realităţi care totdeauna îi marchează personalitatea şi îl poate influenţa, ba chiar îngrădi. Contează totdeauna în fapt o anumită libertate, aici „acea libertate de a crea spaţiu talentelor, înclinaţiilor şi dorinţelor pentru a se dezvolta…. Pentru ca această libertate să devină libertate reală trebuie să aibă loc o anumită reflecţie asupra dorinţelor, convingerilor şi reprezentării valorilor… fără ca aceasta să însemne că noi suntem autorul şi creatorul lor”. Libertatea aceasta este sub multe aspect libertate în cetate, este „libertate politică”, iar „libertatea metafizică”, îndelung discutată, nu trebuie să o vedem ruptă de „libertatea politică”. Nici nu există în fapt asemenea ruptură.

Roland Barthes a vorbit, acum peste cinci decenii, de „moartea autorului”, care ar face ca opera de artă să stea pe propriile picioare, dincoace de persoana creatorului. Dar această idee poate fi contrată cu argumente solide. Opera de artă presupune un „sine (Selbst)” care nu este iluzie, cum nici „libertatea de voinţă” nu este iluzie. Acest „sine” nu a murit nicidecum. „Ceea ce a murit este reprezentarea Eul‑ui ca un nucleu de fiinţă (Wesenskern) simplu, izolat şi închis în sine”. Reprezentarea în cauză nu mai este o modelare adecvată.

Experienţa artistului ne ajută însă să identificăm trei componente ale „libertăţii de voinţă”, şi anume: a) „deciziile noastre îşi au rădăcinile în noi înşine, fie că ceea ce se petrece este conştient, fie că nu”; b) „noi preluăm impresiile, pe care natura, educaţia şi mediul înconjurător ni le mijlocesc, cu întregul nostru mod de a fi, şi nu eliberându‑ne de ele pentru a crea din nimic… decizii libere sunt acelea prin care individul contribuie cu ceva la care nu se poate renunţa, chiar dacă acest produs este într‑o anumită privinţă numai produs al naturii şi al experienţelor anterioare”; şi c) „deciziile se iau în cunoştinţă a faptului că există şi alte posibilităţi, fără ca cel care decide să fie constrâns la una anumită sau să o resimtă ca obligatorie”. Aceste componente se cer întrunite – dacă este vorba de a fi liberi – şi atunci când în faţă se află o situaţie fragilă, cu infime alternative.

Apoi, examinarea disidentului politic este cea care ne arată că „libertatea de voinţă” este situată, în sens larg, „politic”, adică încadrată de „structuri sociale care fac posibil să credem, să spunem şi să facem ceea ce credem”. Aceasta spre deosebire de „libertatea metafizică” – adică de acea capacitate de a lua în general decizii libere! Ca şi artistul, disidentul politic nu presupune luarea de decizii care nu sunt influenţate de evenimente anterioare, de procese în creier şi de date ale mediului înconjurător. Şi în acest caz, „a fi liber înseamnă că deciziile, acţiunile convingerile şi valorile noastre sunt ale noastre, proprii. Suntem cu atât mai liberi cu cât suntem mai autodeterminaţi, cu cât ne mişcăm pe căile noastre proprii, în locul celor care ne sunt prescrise de alţii”. Libertatea nu este ceva absolut, ci ceva diferenţiat. „Libertatea nu este un bloc monolitic, ci un mănunchi de capacităţi. Iar aceste capacităţi sunt însuşiri pe care noi le posedăm efectiv”. Ea implică factori diferiţi şi reuniţi, de care depind spontaneitatea şi autenticitatea ei, reuniţi de un „sine (Selbst)” coagulat de raţiune. „O libertate de voinţă bine dezvoltată nu este un dar universal de la naştere, ci ceva dobândit, pe care noi trebuie să‑l prelucrăm mai departe”. De aceea, chiar definiţiile cu care operăm, chiar şi atunci când par în ordine, căci aparţin tradiţiei, trebuie mişcate din loc.

Aşa stând lucrurile se poate spune că „a fi liber înseamnă a lărgi autonomia şi răspunderea ce ne stau la dispoziţie, în timp ce acceptăm lucruri asupra cărora nu avem control. Sarcina statului este să ne facă posibilă această extindere a libertăţii noastre. Nu libertatea turtită de a putea alege între o sută de sortimente diferite de popcorn, ci capacitatea de autoorganizare (Selbstregulation) autonomă. Aceasta înseamnă că oamenii trebuie consideraţi peste tot unde este posibil ca cetăţeni responsabili, şi nu drept creaturi care trebuie supravegheate”. Este aici un concept mai exigent, dintr‑un punct de vedere, al „libertăţii de voinţă”, dar mai realist, căci măsoară libertatea în mod uman. „Această libertate păşeşte pe drumul dintre acel hybris care ne vede drept fiinţe necondiţionate, complet libere, şi fatalismul care ne concepe ca simple marionete ale unei pretinse legi a naturii”. Ea ne încurajează să participăm la ceea ce se petrece cu semenii noştri şi să ne asumăm răspunderea. „Libertatea de voinţă este efectiv aşa cum suntem noi înşine gata să facem ca ea să devină realitate”. Ea este de fapt construcţia noastră.

Prea rar concepte de importanţă crucială ale filosofiei şi, cu aceasta, ale culturii din care facem parte, sunt supuse reexaminării din perspectiva ştiinţelor actuale. Se operează prea des cu iluzia că „nimic nu este nou sub Soare”, care este infirmată zi de zi de evoluţia cunoaşterii şi de experienţele vieţii. Julian Baggini întreprinde un examen salutar, luând în seamă ceea ce ne spun astăzi neurologia şi genetica. El aduce conceptul „libertăţii de voinţă” la o lămurire nouă, legându‑l nu doar de tradiţia ce l‑a încadrat, ci şi de experienţe factuale ale libertăţii. Accentul decisiv el îl pune pe raţiunea cu care omul este, totuşi, înzestrat şi pe buna ei folosire în contextele variabile ale vieţii. Cum ar spune Constantin Brâncuşi, „Mon jeu est a moi” – el ţine de mine, desigur, ca fiinţă raţională.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Andrei Marga

Andrei Marga (n. 22 mai 1946, București) este un filozof, politolog și om politic român, profesor universitar, a fost ministru de externe al României în mai-august 2012, ministru al educației în 1997-2000, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj între anii 1993-2004 și 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005. Herbert Marcuse. Studiu critic , [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now