Contemporanul » Eseu - Publicistică » Alexandru Surdu: Maiorescu şi maiorescienii

Alexandru Surdu: Maiorescu şi maiorescienii

Titu Maiorescu s-⁠⁠a născut la Craiova în anul 1840, în anul 1850 era elev la Gimnaziul greco-⁠⁠ortodox din Braşov (viitorul Liceu „Andrei Şaguna”, din 1855). Tatăl său hotărăşte să-⁠⁠l înscrie la Academia Theresianum din Viena, pe care o termină ca premiant. În Germania, la Giessen îşi dă doctoratul în filosofie (1860) şi publică o carte, Einiges philosophische in gemeinfastlicher Form. La Paris obţine licenţa în litere şi licenţa în drept. Întors în ţară, este un timp jurist în Bucureşti şi apoi profesor la Universitatea din Iaşi (1862-⁠⁠1872). Revine ca profesor la Universitatea din Bucureşti, unde va preda logică şi istoria filosofiei contemporane (1884-⁠1909). Manualul său de logică şi prelegerile de filosofie contemporană s-⁠⁠au bucurat de o mare audienţă. El a avut numeroşi studenţi străluciţi şi câţiva dintre aceştia: Ion Petrovici, P.P. Negulescu, Constantin Rădulescu-⁠⁠Motru şi Mircea Florian s-⁠⁠au revendicat de la Titu Maiorescu şi chiar au fost numiţi „maiorescieni”.

Cu toate că Titu Maiorescu a fost şi om politic eminent (de trei ori ministru şi o dată prim ministru), membru şi de două ori Vicepreşedinte al Academiei Române, el nu s-⁠⁠a interesat de publicarea cursurilor şi a conferinţelor sale şi nici de editarea studiilor publicate în diferite reviste, având pentru mult timp destinul, pe care l-⁠⁠au avut şi alţi filosofi români, de a fi considerat „filosof fără operă”. Dar şi maiorescienii au păţit ceva asemănător, căci au apucat perioada comunistă de după 1848, când n-⁠⁠au mai apucat să publice nimic şi, în plus, au fost şi persecutaţi. Astfel că, împreună cu Titu Maiorescu, au fost daţi uitării.

După 1990 s-⁠⁠a încercat sporadic reabilitarea maiorescienilor prin republicarea unora dintre lucrările lor. Despre Maiorescu s-⁠⁠a ştiut că i-⁠⁠a avut drept continuatori pe maiorescieni, dar aceştia, care au fost la rândul lor personalităţi elevate, n-⁠⁠au avut oare şi ei „urmaşi”, ca să le zicem aşa?

Constantin Noica ne povestea că, arestat fiind şi torturat, cum se făcea pe vremea aceea, zăcea pe priciul său semiconştient, dar, la un moment dat, aude pe cineva vorbind foarte frumos despre Critica raţiunii pure a lui Kant. „Am început să fiu atent, zicea Noica, şi m-⁠⁠am uitat să-⁠⁠l văd pe vorbitor (deţinuţii erau îngrămădiţi cu zecile în încăperi insalubre, neaerisite şi neluminate), dar nu l-⁠⁠am recunoscut”. Noica l-⁠⁠a întrebat apoi pe vorbitor unde a studiat filosofia şi mai ales cea kantiană. Deţinutul i-⁠⁠a răspuns că la închisoarea de la Aiud, acolo l-⁠⁠a ascultat doi ani pe Ion Petrovici.

Faptul că maiorescienii n-⁠⁠au avut „urmaşi” este un fel de a vorbi fără acoperire, dar astăzi, după aproape un secol de când au fost aceştia activi, este evident că nici nu mai contează motivele pentru care au avut sau nu „urmaşi”, dar împrejurările nu tebuie uitate, căci soarta maiorescienilor n-⁠⁠a fost mai bună nici după eliberarea lor din închisori sau „reabilitarea” lor, care a mai apucat-⁠⁠o (cazul lui Mircea Florian, angajat la Institutul de Filosofie al Academiei Române înainte de a muri în 1960).

Trebuie menţionat totuşi că „reabilitarea” lui Titu Maiorescu a început în 1963 cu un articol din revista Viaţa românească a lui Liviu Rusu, adică înaintea lui 1964, anul eliberării deţinuţilor politici. N-⁠⁠a fost uşor, L. Rusu având de luptat cu denigratorii lui Maiorescu: Paul Cornea, C.I. Gulian, N. Tertulian ş.a. (a se vedea Liviu Rusu, Scrieri despre Titu Maiorescu, Edit. Cartea Românească, Bucureşti, 1979).

Au început, după 1964, să fie publicate şi inedite de-⁠⁠ale lui Maiorescu: C. Floru şi Al. Surdu, Texte filosofice inedite ale lui T. Maiorescu, în revista „Ramuri” (nr. 2-⁠⁠6 şi 10-⁠⁠11), Craiova, 1969; Domnica Filimon începe din 1975 editarea celebrului Jurnal şi Epistolar al lui Maiorescu; Simion Ghiţă editează (în colaborare) Scrierile din tinereţe ale lui Maiorescu (1981); Al. Surdu editează Scrierile de logică ale lui Titu Maiorescu (1988); Gr.T.Pop şi Alexandru Surdu publică Prelegerile de filosofie ale lui Titu Maiorescu (Craiova, 1989); Apar şi cărţi despre Maiorescu şi despre opera sa: N. Manolescu, Contradicţia lui Maiorescu (1970); S. Ghiţă, Titu Maiorescu. Filosof şi teoretician al culturii (1974); Domnica Filimon, Tânărul Maiorescu (1974).

Ceva asemănător s-⁠⁠a petrecut şi în legătură cu P.P. Negulescu, căruia i-⁠⁠au fost publicate (postum) cinci volume de Scrieri inedite (din 1909 până în 1977) şi Pagini alese (1967) editate de Gh. Vlăduţescu şi Gh. Cazan. Ion Petrovici, cel mai aspru pedepsit, n-⁠⁠a mai fost tratat la fel, deşi a trăit până în 1972. Constantin Rădulescu-⁠⁠Motru a fost menţionat numai în lucrările de istoria psihologiei româneşti, iar Mircea Florian a rămas cunoscut prin traducerile din Organon-⁠⁠ul lui Aristotel (facem abstracţie de încercările lui Mircea Florian de a „cocheta” cu materialismul dialectic).

După 1990 a început reabilitarea propriu-⁠zisă a lui Maiorescu şi a maiorescienilor, dar aceasta numai principial. I s-⁠⁠a făcut mai multă dreptate lui Ion Petrovici prin reeditarea de către Constantin Sălăvăstru a lucrărilor sale de logică: Probleme de logică (1996); Teoria noţiunilor (1998) şi Curs de logică (2000).
În fine, la Editura Academiei Române, în colecţia „Scrieri filosofice româneşti”, Alexandru Surdu a publicat Titu Maiorescu, Opere filosofice (2005) şi au mai apărut (din păcate în tiraje mici şi fără difuzare) Opere alese din lucrările lui Constantin Rădulescu-⁠⁠Motru (2005, 2006).

Ar mai trebui menţionate şi cursurile de filosofie românească, dinainte şi de după 1990, în care se predau lecţii despre Maiorescu şi maiorescieni.

Am mai spus-⁠⁠o însă şi în legătură cu filosofia lui Noica, ceea ce s-⁠⁠a făcut nu este suficient. Şi menţionez tradiţia festivalurilor „Lucian Blaga”, care se ţin anual la Sebeş-⁠⁠Lancrăm şi la Târgu-⁠Mureş, ţinând „trează”, ca să zicem aşa, amintirea lui Blaga, ca filosof, ca poet şi ca romancier. Faptul că la aceste festivaluri participă şi tineri şi persoane care nu sunt de strictă specialitate contribuie la „propagarea” ideilor filosofice.

După modelul acestor festivaluri am organizat şi noi simpozioanele „Constantin Noica”, ajunse la ediţia a X-⁠⁠a şi Simpozionul „Constantin Rădulescu-⁠⁠Motru”, care, iată, este la a II-⁠⁠a ediţie.

Alegând ca temă sintagma „Maiorescu şi maiorescienii”, şi comemorând anul trecut (2017) un secol de la moartea lui Titu Maiorescu, ne vom referi, în mod firesc, şi la Maiorescu, adică la Mentorul maiorescienilor şi, mai ales, al filosofului şi psihologului Constantin Rădulescu-⁠⁠Motru, de data aceasta bucurându-⁠⁠ne şi de participarea psihologilor de la institutul nostru, institut care poartă numele lui Constantin Rădulescu-⁠⁠Motru. Şi trebuie s-⁠⁠o spunem că acesta a reuşit să îndeplinească exigenţele lui Titu Maiorescu pe „linia psihologică”, adică, prin înfiinţarea primului laborator de psihologie experimentală de la Universitatea din Bucureşti, a transformat psihologia, dintr-⁠⁠o disciplină vagă despre suflet, într-⁠⁠o ştiinţă care urmăreşte adesea exactitatea matematică, pe care o visa şi predecesorul german al lui Maiorescu J.F. Herbart, şi Wilhelm Wundt, psihologul german la care a studiat Rădulescu-⁠⁠Motru.

Desfiinţarea Institutului de Psihologie al Academiei Române spre finalul dictaturii comuniste şi distrugerea laboratorului de psihologie al lui Rădulescu-⁠⁠Motru a fost o grea lovitură care nu poate fi „reparată” nici astăzi.

Nădejdea noastră este că, acordând importanţa cuvenită maiorescienilor, în frunte cu Mentorul lor, căruia i-⁠⁠am dedicat cu această ocazie cele două volume: Comemorare Titu Maiorescu. Un secol de la moarte, vol. I, Opera filosofică şi vol. II, Scrieri despre filosofia lui Maiorescu (Edit. Academiei Române, Bucureşti, 2017), vom reuşi să reînoim, teoretic dar şi practic, legătura dintre logică şi psihologie, care a stat la baza doctrinelor filosofice ale maiorescienilor. Nu este de mirare că, într-⁠⁠un fel sau altul, toţi maiorescieni au fost şi logicieni şi psihologi, fiind instruiţi în spiritul Logicii lui Titu Maiorescu, o logică a gândirii omului, a gândirii naturale, care trebuie să fie şi corectă. În acest sens, fie pe linie psihologică, fie pe linie logico-gramaticală, persoana umană trebuie să fie educată, iar dacă are deficienţe să fie tratată. Logica şi psihologia, nu numai în sens herbartian, alcătuiesc propedeutica filosofiei, dar numai în unitatea lor, adică străine de logicism sau de psihologism. „Aşa grăit-⁠⁠a Maiorescu”, s-⁠⁠ar putea zice, adoptând formula apărătorului acestuia – Liviu Rusu.

Şi, în încheierea acestor cuvinte introductive, având în vedere că suntem în anul sărbătorii Centenarului Marii Uniri, să-⁠⁠i dăm cuvântul lui Liviu Rusu:

„Aşa au vrut ursitoarele… Un bărbat dârz s-⁠⁠a desprins din pământul ardelenesc pripăşindu-⁠⁠se în capitala Olteniei, unde soţia sa, din origini îndepărtate macedonene, îl va naşte pe micul Titu. Familia, purtată de valurile revoluţiei, va ajunge pe meleagurile strămoşeşti ale Ardealului, iar după câţiva ani, la Viena. Băiatul ţine să dea veşti foştilor săi colegi din clasa întâi de liceu din Braşov şi îşi încheie astfel scrisoarea. La revedere în România unită! Aşa grăit-⁠⁠a Maiorescu. Şi avea pe-⁠⁠atunci 11 ani”.

Bătrânul Titu n-⁠⁠a mai apucat unirea, ci a murit (la 18 iunie 1917) cu inima frântă în Bucureştii ocupaţi de trupele lui Mackensen, zis „Cap de mort” şi de bulgarii, zişi „Capete pătrate” şi de turcii lui Allah şi de ungurii lui Attila, unii mai sălbatici decât ceilalţi, dar unirea s-⁠⁠a făcut şi au apucat-⁠⁠o maiorescienii, trăind „fericiţi” cam până în 1940, iar din 1948, când au fost daţi afară din Academie, au trăit până la moarte calvarul ocupaţiei celor cu capete brahicefale mongolide.

Având în vedere că ne apropiem de Centenarul Marii Uniri şi o să vorbim despre eroii neamului nostru, nu trebuie să îi uităm nici pe Eroii Culturii Române, fiindcă mulţi dintre ei şi-⁠⁠au jertfit vieţile pentru Cultura Română, cum au făcut-⁠⁠o maiorescienii. Dacă o să fim alungaţi din istorie, aşa cum era să fim în 1918, primul pas fiind făcut în 1917, cel puţin să lăsăm ceva în urmă. Şi e bine să ne construim propriile noastre monumente, aşa cum se îngrijesc toţi oamenii chibzuiţi pentru viaţa de apoi. Adică să ridicăm monumente soldaţilor noştri, dar şi Eroilor Culturii Române.

După 1990, maiorescienii au fost „reprimiţi” în Academia Română ca membri postmortem, dar cinstea cuvenită nu le-⁠⁠a fost încă dată. Ceea ce încercăm să facem noi astăzi nu este decât un început. Şi nu trebuie să uităm, vorba neamţului, că orice început este greu (Aller Anfang ist schwer). Având însă în vedere că îl facem aici, la Târgu-⁠Mureş, care devine astfel „capitala” culturii române, adică şi a lui Constantin Noica prin „monumentul” ridicat aici cu prilejul ediţiei a VII-⁠⁠a a Simpozionului naţional, şi a lui Lucian Blaga prin ediţia a XVII-⁠⁠a a Festivalului internaţional şi a lui Titu Maiorescu şi a maiorescienilor, suntem siguri de izbândă, motiv pentru care aducem mulţumirile noastre organizatorilor: Universităţii „Petru Maior” din Târgu-⁠⁠Mureş; Institutului de cercetări socio-⁠umane „Gheorghe Şincai”; Societăţii Scriitorilor Maramureşeni; Editurii Ardealul şi, mai cu seamă, Primăriei Municipiului Târgu-⁠⁠Mureş şi, personal, colegului şi prietenului nostru, Domnului Eugeniu Nistor.

Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să vă ţină năravul, ca să ne mai chemaţi şi altă dată!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

  1. vuia.rita@gmail.com'

    Si Ovidiu Vuia a fost, de asemenea, la Universitatea din Giessen – dar facultate medicală!

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest