Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » „A dispărut conştiinţa românului”?

„A dispărut conştiinţa românului”?

O personalitate de prim‑plan a creativităţii ştiinţifice şi tehnice româneşti este Caşin Popescu, de la a cărui naştere se împlinesc o sută de ani (n. Huşi, jud. Vaslui, 17 august 1921), descendent dintr‑o veche familie boierească ale cărei rădăcini ajung până la Ştefan cel Mare. A fost inginer prin pregătire, absolvent al Politehnicii din Bucureşti, Facultatea de Construcţii, la absolvire fiind reţinut ca asistent de către decanul facultăţii, Dionisie Germani (1943‑1947), 1947 fiind anul când tânărul este epurat din universitate ca atâţia alţii. În cele din urmă, regimul comunist îi recunoaşte meritele, fiind distins cu diploma „Specialist de înaltă calificare”.

A ales însă, în ultimele trei decenii de viaţă, exilul în Germania, pe la sfârşitul anilor ’70, la Durbach, unde şi‑a continuat destinul, ca savant şi scriitor, anul plecării dintre noi fiind bănuit a fi, de către Ion Pachia Tatomirescu, 2012. Inginerul constructor a avut realizări memorabile, atât în ţară, cât şi în străinătate, înfăptuiri pe care cititorul de azi le poate găsi pe Wikipedia, într‑un număr impresionant, de la reşedinţa de la Bran a arhiducesei Ileana şi podul de şosea din beton armat de la Sinaia, peste râul Prahova, cu cea mai mare consolă de capăt pentru un pod de şosea din Europa, până la proiectele pentru complexul industrial de exploatare petrolieră de la Baroda (India), pentru care statul român a furnizat turlele şi tehnologia de extracţie. În Germania, s‑a dovedit, între multe altele, un precursor al necesităţii realizării Energiei Curate, ţintă a Europei actuale, încă nerealizată. Savantul a continuat aprofundarea sonicităţii înaintaşului său Gogu Constantinescu, creând noi ramuri ale acestei revoluţionare ştiinţe, precum geometria sonică: „Geometria sonică este geometria spaţiului universal” (geometria corpurilor compresibile). În Germania, a realizat turbina sonică, cheie a realizării Energiei Curate, care‑şi aşteaptă punerea în practică.

În aceste consemnări voi vorbi însă despre o latură mai puţin cunoscută a personalităţii savantului, aceea de scriitor, de jurnalist şi de istoric neconvenţional. În Germania, la Durbach, a editat revista Zodii în Cumpănă între 1992‑2004, continuată de jurnalistul bihorean Octavian Blaga, la Oradea, care i‑a fost apropiat şi căruia i‑ar fi lăsat mai multe manuscrise, după cum i‑a mărturisit într‑o corespondenţă electronică din 30 iulie 2021 scriitorului Ion Pachia Tatomirescu: „Mi‑a lăsat sute de pagini de manuscrise: o Istorie a Românilor, o trilogie teologică (Doctrina Christiana), un studiu despre adevărurile ştiinţifice ale Bibliei (Universul în Biblie şi ştiinţe), schiţa unei invenţii (o turbină turbosomită[1] de vânt/apă)… Nu‑s pentru secolul acesta în care vieţuim, mă tem”. Dincolo de acestea (care vor trebui valorificate), a publicat un volum de versuri: Decor median (Editura Anotimp, 2000) şi următoarele volume de investigări mitologice şi istorice, majoritatea concepute în exil: Podurile peste Istru din primul mileniu înainte de Hristos (1987), Legenda Argonauţilor (1988), Insula lui Achile. Localizare şi precizări istorice (1989, 2000), Jocul gâştei: dintr‑un dicţionar al meu (Oradea, 2001, dicţionar etimologic, ilustrator Narcisa Bayer), Cine sunt etruscii? (2004), Românii un popor născut creştin (2004).

Caşin Popescu nu este şi un istoric de meserie, fapt pe care‑l recunoaşte într‑un interviu acordat Eugeniei Paşca, în martie 2009, încă postat pe internet. Se vrea, totuşi, mai mult decât un istoric, la modul disciplinar al cuvântului: „un ucenic al adevărului. Şi un scormonitor”. Apetenţa pentru o hermeneutică a miturilor, dar şi a faptelor istorice, îl determină să scrie o istorie a românilor, oprindu‑se la secolul al XII‑lea (adică la partea cea mai grea), de dinainte de descălecări, fiindcă după întemeierea statelor româneşti lucrurile sunt mai limpezi, cu datele istorice „mai legate”. Adevărata piatră de încercare a istoricilor o identifică în spaţiul de dinaintea secolelor XIII‑XIV, autorul punându‑şi întrebarea legitimă că un popor întins pe un spaţiu atât de întins geografic nu putea să dispară din istorie un întreg mileniu şi să reapară brusc pe mapamond. În cartea din 2004, Românii un popor născut creştin, porneşte de la o legendă ucraineană care vorbeşte de existenţa a doi episcopi (un moldovean şi un galiţian) la Ierusalim în vremea lui Iisus şi care, ascultându‑l pe Mântuitor, s‑au întors creştinaţi în ţările lor, la care se adaugă apostolatul Sfântului Andrei în Dobrogea, la Dervent şi de‑a lungul Dunării. Dincolo de controverse istorice, ideea nouă pe care o aduce Caşin Popescu este aceea că formarea statelor româneşti e în organică plasmă cu martiriul creştin, oamenii politici identificându‑se cu comunităţile religioase şi etnice păstorite. Descălecările sunt realităţi politice şi religioase deopotrivă: „în martir eu văd un conducător. Şi nu e de mirare că prima episcopie, prima mitropolie a fost la Tomis, la locul de margine pe unde se intra în ţară, şi primele formaţiuni prestatale au fost în Dobrogea, acele Romanii populare, de formă creştină, creştinătate dovedită printr‑o serie de acte, urmată de o salbă de comunităţi, de episcopii, de la Tomis până dincolo de Banat, de o parte şi de alta a Dunării”. Şi: „Forţa care le‑a unit pe acestea a fost credinţa creştină”. Întâmplarea reţinută de istoricii vechi când un soldat din armata romană, în faţa unei secete cumplite, s‑a rugat lui Dumnezeu să plouă, într‑o limbă străromână, minunea s‑a petrecut, ca argument al creştinării timpurii.

După 1989, Caşin Popescu s‑a văzut într‑o situaţie similară cu a lui Paul Goma care s‑a descoperit a nu fi trebuitor ţării, precum „disidenţii autocronici” care s‑au bucurat de toate onorurile şi beneficiile favorizate de „revoluţie”. Întrebat cum se vede România din Germania, unde a continuat să trăiască şi să creeze, dezamăgirile au început să curgă mâlos. „Multe schimbări – răspunde, cu profundă dezamăgire – sunt de‑a dreptul aiuritoare”. Şi asta începând cu „opera” de refacere a Arcului de Triumf, fără simbolistica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, fără înscrisul lui Nicolae Iorga: „câtă vreme nu este refăcut aşa cum a fost după victoria războiului de întregire, în ţara noastră lucrurile nu par să se fi aşezat pe făgaşul cel bun”. Şi n‑a asistat nepăsător la calea pe care au ales‑o noii politicieni autodeclaraţi „anticomunişti”. A atras atenţia unor personalităţi importante că „sunt acolo nişte inadvertenţe, nişte crime împotriva istoriei, a adevărului”, dar fără ecou. Astfel de mutilări simbolice observă şi la altă instituţie emblematică a culturii şi civilizaţiei naţionale: Universitatea din Bucureşti s‑a numit, de fapt, Facultatea de Drept, nu cum este declarată acum. Mai mult, când o instituţie de importanţa Institutului Cultural Român este condusă de o persoană care crede că „românul e o fecală cu şira spinării” (H.R. Patapievici), se atestă imensa inconştienţă care a năpădit România: „Slabe nădejdi ca România să‑şi revină degrabă, cât timp sunt promovaţi în funcţii foarte importante astfel de oameni”.

Gândirea eminesciană a savantului se relevă la tot pasul. Ca pe vremea poetului, apreciază Caşin Popescu, românii au ales „brendul” formelor fără fond, o falsă modernitate tendenţială, artificială, cum ar spune sociologul Constantin Schifirneţ. E „de toată lauda că străinii, după căderea dictaturii, s‑au gândit să ajute cu daruri, cu ajutoare menite să ne venim în fire, dar acestea alimentează mentalitatea de slugă, cerşind nu doar sprijin financiar şi material, dar să li se dea şi legi după care să se guverneze, încât românii au ajuns să creadă” că nu au încotro „decât să urmeze aceste legi ale străinilor, nu legile lor proprii. Nu am auzit pe nimeni dintre oamenii politici: aceasta nu o primesc, asta o fac singur. Noi nu putem să facem nimic în ţara noastră fără ajutor străin?” De aceea, conchide Caşin Popescu, aceste slugi care aşteaptă să le cadă în gură lapte şi miere de la alţii au vândut tot, şi‑au luat orice grijă de la treburile ţării: „În ţara aceasta sunt miliardari care nu fac altceva decât să‑şi umple buzunarele. Sigur că pedeapsa va veni. Voltaire şi‑a mâncat pe patul de moarte propriile sale excremente! Dar aici, pe pământ, câtă vreme conduc ţara nişte delatori, slabe speranţe. Împăraţii romani umblau pe lângă ei cu nişte delatori. Care era rostul lor? Să facă faţa istoriei după vederile împăratului. Unii au remarcat că istoria este falsă. Trebuie să remarce şi românii”.

Caşin Popescu exprima temerea teribilă că a dispărut conştiinţa românului. Grea profeţie pe care doar conştientizată o putem spulbera în nihilismul istoriei. Iar forţa creativităţii unei minţi creştine ca aceea a huşeanului silit să trăiască aproape patruzeci de ani în exil arată că adevărata lumină a minţii încă ne priveghează.

■ Eseist, critic şi istoric literar, prozator, profesor, istoric al filosofiei şi civilizaţiei

Nota:
[1]  Corect: turbosonică.

Theodor Codreanu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Theodor Codreanu

Theodor Codreanu (n. 1 aprilie 1945, Sârbi, jud. Vaslui). Critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Theodor Codreanu este autorul a peste patruzeci de cărţi, colaborând la numeroase publicaţii din ţară [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest