Contemporanul » Editorial » Un roman cu ardeleni de rit iudaic

Un roman cu ardeleni de rit iudaic

Forţa şi stăpânirea calmă, sigură a mijloacelor literare, forţă şi stăpânire arătate în această parte a romanului de tânărul romancier Mirel Taloş, m‑au convins. M‑a impresionat capacitatea literară a romancierului de a mişca masele şi de a descrie siluete distincte, ce trăiesc şi se mişcă într‑un orizont extrem de turbulent, „scos din ţâţâni”, al istoriei contemporane…

După primul op romanesc, Mirel Taloş traversează rapid timpul şi atacă istoria recentă, dramatică, din anii ’40‑’44 ai secolului trecut, în romanul intitulat Undeva în Transilvania. Sunt anii de coşmar ai naţiunii române tinere, ce a rezistat după secole de lupte şi visuri, în care s‑au întâlnit bărbaţi remarcabili, scriitori de vârf – de la Heliade la Maiorescu şi Eminescu – cu boieri luminaţi din vechile

Dana?de c.1918 Constantin Brancusi 1876-1957 Presented by Sir Charles Clore 1959 http://www.tate.org.uk/art/work/T00296

regiuni locuite de cei ce se înţelegeau prin acelaşi idiom latin, care cobora din formele vechi ale antichităţii europene, idiomul latin – un miracol, o insulă rară a Europei, vieţuind, pulsând, rezistând într‑o mare de idiomuri, cutume, tradiţii slave, şi nutrind un ideal nu numai paşoptist. Un ideal care mişcase întreg continentul: idealul unirii celor ce păstraseră un dar miraculos, esenţial: pecetea, moştenirea şi cutuma imperială a Romei antice!

În acest al doilea roman al lui Mirel Taloş ne aflăm în Ardealul traversat de sumbrele zvonuri şi evenimente ale unui real coşmar naţional: fuga, demisia Regelui Carol al II‑lea, pierderea Bucovinei şi a mândrei Basarabii a lui Ştefan şi – culmea ororii şi a „absurdului” politic şi istoric – călcarea brutală a păcii de la Trianon (care alipea, după secole de lupte, aşteptare şi rezistenţă, Transilvania de Vechiul Regat şi de celelalte provincii româneşti), spargerea acestui ţinut românesc, de o bogăţie simbolică şi istorică naţională unică, şi cedarea părţii de Nord a provinciei româneşti – Ungariei aliate cu Hitler. Ungaria, ca multe alte state europene, visa la o întoarcere la vremuri revolute, nesocotind astfel Tratatul de Pace de la Trianon, noile graniţe europene şi apariţia unor state tinere, care până azi consfinţesc, stabilizează şi oferă bătrânului continent o nouă şi, sperăm, viguroasă unitate, păstrarea – în forme noi, dinamice – a moştenirilor sacre ale Renaşterii, Iluminismului şi ale unui umanism care definesc Omul şi istoria sa planetară.

În prima sa porţiune, romanul începe calm, prin imagini fireşti, aproape idilice, cu prietenia şi candida complicitate a două fetiţe, românca Măriuca şi mica izraelită Gittel, aflate, cu familiile lor, în centrul Ardealului, în ţinutul Sălajului. Suntem introduşi parcă în atmosfera paşnică, vie, pitorească, a unui Agârbiceanu sau Slavici. Pare că firea şi oamenii se bucură de pace şi de o fraternitate ivită, în sfârşit, pe plaiuri ce au cunoscut în timp nu puţine samavolnicii şi abuzuri cinice ale unor imperii ce veneau pe acest sol din Vest, din Nord şi, uneori, din Răsăritul continentului. Apoi totul, în carte, prinde, încet‑treptat, acel uruit, acel zgomot neliniştitor ce anunţă furtuni, urmate de adevărate prăbuşiri ale raţiunii politice. Locuitorii din Sălaj, din oraşul Şimleu Silvaniei şi satul Jac, se trezesc, profund neîncrezători, într‑o altă ţară. Numai că această nouă administraţie instaurată nu se mărgineşte la ocuparea formală, fizică, a teritoriului şi la preluarea paşnică a instituţiilor şi etniilor care populează Transilvania de veacuri – saşi, maghiari, evrei şi români – care constituie o majoritate zdrobitoare, fiind apţi de a‑şi administra teritoriul pe care vieţuiesc de milenii, apţi de creaţie şi organizarea unor structuri şi opere de înalt nivel european, ci lasă frâu liber unor indivizi, unor bande de prădători, ce se inspiră şi din practicile barbare fasciste, preluate de la aliaţii din vest.

În acest moment, romanul îşi pierde acel calm, acea imagine aproape pastorală. Se pierde un ţinut populat de inşi ce aparţin unor etnii diferite, care găsesc şi realizează o bună înţelegere şi conlucrare ce pare a anunţa viitorul întregului continent. E un mod, despre care zicem noi azi că e real cosmopolit, în contradicţie flagrantă, decisă, cu turbulenţele ultimelor secole continentale. Un mod ce confirmă creştinismul nostru viu, practicant, o rezolvare şi bună înţelegere a unor tradiţii, cutume, ce personalizează şi dau identitate unor culturi şi seminţii vechi ale Europei. În partea a doua şi a treia a romanului Undeva în Transilvania asistăm la scene şi reacţii umane ce coboară vertiginos şi brutal într‑un alt Ev Mediu, ce părea revolut. Asistăm la modul brutal în care administraţia fascistă din Transilvania de Nord a înţeles „să preia” ceea ce, sub egida Imperiului Austriac, li s‑a acceptat să administreze cu un secol în urmă, după lupte naţionale şi identitare cu Casa de Habsburg, cărora le acordăm întreaga stimă. Cum au făcut‑o şi unii dintre paşoptiştii noştri, de la Avram Iancu la Nicolae Bălcescu, sau unii scriitori de elită români care s‑au împrietenit cu splendide spirite lirice maghiare, unii născuţi pe teritorul ce urma să fie al nostru şi care, prin posesie fizică, existenţă şi lucrare, prin rezistenţă şi practică, prin crearea unei tradiţii ample a valorilor umaniste şi ale neamului, a fost totdeauna al nostru.

În această amplă porţiune a romanului asistăm la crearea unui lagăr de concentrare a evreilor sălăjeni în periferia oraşului Şimleu Silvaniei. Urmărim, ca într‑un fel de coşmar, cu ochii vii, deschişi, acte, practici sălbatice, revolute, agitaţia şi abuzurile, crimele, brutalităţile fără seamăn, cinismul tipic fascismului şi dispreţului faţă de persoanele vulnerabile, dezarmate: bătrâni, femei, copii, împinşi, loviţi, batjocoriţi, terfeliţi în cele mai ascunse şi intime credinţe şi reflexe, înghesuiţi, loviţi brutal, cu un dispreţ grosolan ce venea din alte aşa‑zise civilizaţii, stări, pe un spaţiu neamenajat pentru asemenea concentrări de sute, mii de indivizi, mai mult decât speriaţi şi înfricoşaţi, încercând nu să înţeleagă – trecuse iute şi brutal orice timp, orice normă a vreunei înţelegeri sau acceptări –, ci intrând, acei bărbaţi evrei, cu femeile, bătrânii şi copiii lor, într‑o zonă a infernului, apărut brusc. Un infern care se afirma cu o aroganţă şi „firesc” al abuzului şi crimei, de neconceput într‑un secol ce părea o culme a moralităţii şi idealului uman.

Pe acest fundal, în această zvârcolire de neînchipuit, zvonurile – ce încep să bântuie şi sunt iute confirmate – despre omuciderile în masă a tot ce e românesc, bărbaţi, femei şi copii, în satele Ip şi Tăznea, creează o stare de panică afundă, fără seamăn, în sute şi sute, mii de evrei adunaţi, precum vitele, în această îngrădire improvizată sumar, lângă oraş. E un loc în care se vor înstăpâni figurile unor torţionari fascişti fanatici, de o rară cruzime şi grosolănie umană, printre care va străluci un fanatic antisemit maghiar, Lázár Iosif, personaj care, înainte de evenimentele despre care vorbim, se exilase la Budapesta. Apoi, odată cu dictatul de la Viena, a revenit să‑şi afirme antisemitismul dezlănţuit, instinctele sale brutale şi bucuria de a decide scurt, de a brutaliza, de a pedepsi grosolan, fără nici un temei, şi de a trimite la moarte sute, mii de ardeleni de rit iudaic, cei mai mulţi vorbitori de română, maghiară sau germană, cu aceeaşi fluenţă, găsindu‑şi în timp, după secole de surghiun, un loc în care puteau convieţui inclusiv cu cei pe care îi găsesc acolo, în acel spaţiu geografic: valahii, românii, ca şi locuitorii de alte etnii, saşi mai ales, care au civilizat, harnici şi pricepuţi fiind, locurile pe care le‑au găsit, în sudul provinciei, dar nu au reclamat niciodată vreun drept de posesiune istorică. Alături de acest Lázár Iosif se afirmă, cu aceleaşi apucături şi instincte bestiale, comandantul ghetoului, fascistul Krasznai Vasile, cu nimic mai prejos decât părtaşul său, Lázár Iosif, în acte subumane.

Între sutele, miile de victime, femei, bătrâni şi copii împinşi între gardurile încropite de sârmă, două fiinţe se mişcă şi încearcă, în disperare, nu să înţeleagă ceea ce nu poate fi înţeles, ci să creeze un exemplu de stăpânire de sine şi de calm, pe cât e posibil într‑un asemenea taifun murdar şi sălbatic, fulger iscat din cel mai senin cer al istoriei contemporane. Un fel de altă năvălire sub semnul unei aşa‑zise credinţe, cea fascistă, a dispreţului şi a „dreptului” de a umili, turti şi sugruma tot ceea ce nu se potriveşte unor norme de existenţă şi de rasă, iscate peste noapte, în cancelarii europene dosnice, frecventate de inşi ce fac din resentimentul cel mai obscur şi barbar un crez! O idee! O nouă „istorie”! E vorba de două căpetenii izraelite, rabinul Ehrenreich, rabinul Şimleului Silvaniei, şi prietenul lui, Lazăr Klein, un umanist incurabil, ce încearcă să creadă într‑o oarecare normalitate umană, susţinând credinţa în prestigiul şi forţa raţiunii.

Forţa şi stăpânirea calmă, sigură a mijloacelor literare, forţă şi stăpânire arătate în această parte a romanului de tânărul romancier Mirel Taloş, m‑au convins. M‑a impresionat capacitatea literară a romancierului de a mişca masele şi de a descrie siluete distincte, ce trăiesc şi se mişcă într‑un orizont extrem de turbulent, „scos din ţâţâni”, al istoriei contemporane. Admirăm şi faptul că, după prima creaţie epică – ce se ocupă şi tratează evenimente şi profiluri dintr‑o cu totul altă zonă, infinit mai calmă, mai previzibilă, cea a artei picturale, a impresionismului, post‑impresionismului şi a pasiunii edificării unei colecţii de „uleiuri”, a lumii artei, figuraţiei şi a culorii – Mirel Taloş are meritul – rar, azi, într‑o literatură a experimentului şi a modelor importate sau inventate ad‑hoc, ce fug nu numai din realul prezent şi din istoria recentă, morală, psihică sau evenimenţială – de a înfrunta, în acest roman, o realitate pe care unii dintre noi, supravieţuitori ai coşmarului de nu importă ce culoare politică, brună sau roşie, am traversat‑o şi o purtăm în ceea ce numim memorie destinală. Îl felicităm pe tânărul şi vigurosul autor – e un lucru pe care noi îl facem rar – şi îi urăm să continue, rezistând modelor şi aşa‑ziselor curente literare, atacând teme dificile, impregnate de ceea ce se poate înscrie în ordinea mare a romanului european, apt de a crea naturi, oameni vii şi viziuni îndrăzneţe ale acelor pasiuni puternice, calme, umane, ce‑şi caută un destin.

■ Prefaţă la romanul Undeva în Transilvania de Mirel Taloş,
în curs de apariţie la Editura RAO

Nicolae Breban

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now