Cronică plastică

Pictura ca oglindă a lumii celeste

Tânăra pictoriță Roxana Barbu, aflată acum la cea de a treia expoziție personală – după cele din 2021 (Viața, manual de utilizare, Covasna) și 2022 (Micro și Macrocosmos) – se remarcă, fără nici o urmă de îndoială, ca o personalitate artistică bine conturată, cu o direcție clară și cu viziune. Ea are avantajul, de care nu mai prea ținem seama astăzi, al unei formări bivalente, ce a presupus studiul limbilor străine (japoneză și franceză) la Universitatea București, urmat de studiile la Universitatea Națională de Arte (licență și masterat), finalizate în 2023.

De aceea, începutul activității artistice a Roxanei Barbu stă sub cele mai bune auspicii, iar debutul din anul 2021 a fost urmat de participări la numeroase și prestigioase expoziții de grup din mai multe centre culturale ale țării.

Cea de a treia expoziție personală a Roxanei Barbu, intitulată La început a fost Cuvântul, a fost găzduită de Sala „Irina Nicolau” a Muzeului Țăranului Român, în luna august a anului 2024. Cei care au vizitat expoziția și își mai amintesc cine a fost Irina Nicolau, cu siguranță sunt în asentimentul meu: Irina ar fi fost foarte bucuroasă să o întâlnească pe Roxana Barbu și ar fi încurajat‑o, așa cum numai ea știa, cu acea inegalabilă deschidere și generozitate față de creatorii tineri, a căror valoare o intuia fără greș. De altfel, se știe, chiar avea mulți prieteni artiști.

Expoziția La început a fost Cuvântul are două calități majore: se fundamentează pe un capitol esențial al Vechiului Testament, și anume „Geneza”, și este rodul unui travaliu artistic considerabil, și din punctul de vedere al utilizării tehnicilor, dar și din punctul de vedere al dimensiunilor lucrărilor expuse. Artista are vocație pentru monumental, își structurează fără ostentație compozițiile pe suprafețe generoase, poate și pentru că abordează teme majore, cărora le dedică întreaga ei putere de ideație, într‑o manieră de a picta ce rezonează direct și sincer cu trăirile sale cele mai profunde.

Discursul plastic al Roxanei Barbu de la Muzeul Țăranului Român, alcătuit din mai multe serii de lucrări – ponderea cea mai mare având‑o, așa cum însuși titlul o sugerează, cea inspirată din Cartea Genezei – a fost gândit unitar, până la cele mai mici detalii. Lucrărilor bidimensionale de pictură, realizate în tehnică mixtă pe pânză, artista le‑a adăugat o structură tridimensională, fluidă, non‑figurativă, realizată dintr‑o pânză albă, așezată pe o armătură, în așa fel încât, în funcție de mișcarea curenților de aer, acea structură să‑și schimbe continuu forma. Așezată în mijlocul sălii de expunere, ca un contrapunct cromatic și compozițional la lucrările de pictură de pe simeze, ea a fost menită să sugereze mișcarea invizibilă, dar continuă și dătătoare de viață a Duhului. Să ne amintim că în celebrul roman Meteorii al marelui scriitor francez Michel Tournier, Duhului Sfânt îi era asociată mișcarea perpetuă a aerului din două motive: aerul este invizibil, asemenea Duhului, și, tot asemenea Lui, aerul face posibilă mișcarea și, odată cu ea, viața însăși.

În număr de șapte, fiecare dedicată câte unei zile dintre cele menționate în Vechiul Testament, în care Dumnezeu a creat, moment cu moment, cosmosul, adică cerul și pământul, despărțind apoi pământul de apă, și aducând la existență plantele și viețuitoarele mici și mari, iar în cele din urmă pe om, creația Sa supremă, lucrările Roxanei Barbu, inspirate din Cartea Genezei, sunt rodul preocupărilor de natură spirituală și al meditației artistei asupra acestei teme de importanță capitală, dublate de o cercetare plastică bine organizată, astfel încât să ofere o expresie artistică sugestivă fiecăruia dintre momentele fundamentale ale Creației.

Artista și‑a pus, cu siguranță, probleme greu de rezolvat din punct de vedere pictural și a reușit să le găsească rezolvările cele mai potrivite. Mișcării aceleia originare, ce a condus la crearea lumii, a încercat să‑i răspundă, la scară umană, desigur, printr‑o mișcare spontană a sufletului, care să anime apoi gestul artistic propriu‑zis: trasarea formelor pe suprafețe, desenul, tușele de culoare, pensulația. Au fost, de asemenea, în permanență investigate plastic raporturile dintre micro și macrocosmos, preocupare constantă a artistei, până în prezent, precum și acea calitate uluitoare a fragmentului de a oglindi întregul, pe o care o putem descoperi în orice formă de existență cunoscută, pentru că, oglindă a cerului fiind, pământul dobândește toate calitățile unei oglinzi, printre care și pe aceea ca fiecare „ciob” (adică detaliu, fragment sau formă de existență) să devină el însuși o oglindă de mai mici dimensiuni a lumii celeste.

Roxana Barbu obține structuri și texturi spectaculoase, realizate meticulos, cu diferite instrumente de pictură și desen, pe zone distincte, pe care apoi le „asamblează” în compoziții unitare. „Non‑figurativul” majorității lucrărilor sale reprezintă soluția convingător susținută ideatic a imposibilității de a exprima, taina, misterul Creației și al iconomiei divine cu mijloace omenești. Fiecare dintre cele șapte lucrări dedicate zilelor Creației sugerează o descătușare cosmică de energie divină, o Lumină creatoare de existență ce irumpe cu o forță imposibil de exprimat în vreuna dintre formele cunoscute.

Artista adaugă acestei serii de șapte lucrări încă una, a opta, ca ilustrare a unui alt moment definitoriu din Cartea Genezei, și anume Izgonirea din Paradis a cuplului originar, adică începutul istoriei, al căderii în timp și al morții ca pedeapsă pentru neascultare. Aici personajele sunt recognoscibile și, deși este realizată în aceeași manieră de a picta în care siluetele și volumetria sunt doar vag sugerate, lucrarea amintește de frescele medievale pe aceeași temă, prin cromatică și prin figurarea diafană, ca a zugravilor de subțire de odinioară, a protagoniștilor supuși efectelor pedepsei divine.

În expoziția La început a fost Cuvântul este prezentă și o altă serie de lucrări, reunite sub titlul „Lucifer XXI. Aluzia limpede la „stăpânul” acesui veac este susținută vizual prin același tip se structuri non‑figurative și suprapuneri de planuri picturale. Ca parte a planului divin, îngerul căzut își urmează propriul plan în lume, în încleștarea permanentă a întunericului cu Lumina ce va fi în final învingătoare. Și în această serie de lucrări, Roxana Barbu reușește să privească și să conducă privirea spre lumea veșnică și nevăzută, ca pe un exercițiu spritual de eliberare din zădărnicia lumii prin care suntem vremelnici și trecători.

Câteva lucrări dintre cele intitulate Regele, parte dintr‑o serie unde recurge la o abordare geometrică, precum și lucrarea numită Liniște, alcătuită doar din linii fine și pete de culoare diafană, un peisaj celest, desprins parcă din transcendent, completează discursul plastic al Roxanei Barbu de la Muzeul Țăranului Român.

Tânără artistă bine ancorată în realitățile artistice ale lumii contemporane, dar, în același timp, preocupată de subiectele și temele majore, de natură spirituală, niciodată epuizabile, ea ne conduce spre ideea că limbajul picturii ne poate ajuta să intrăm în dialog cu lumea nevăzută.

■ Critic și istoric de artă

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button