Artist discret, aproape retras în propriul atelier de creație, sculptorul Marian Petre a revenit în public cu o nouă expoziție personală de sculptură și desen, găzduită de Galeria Artoteca a Bibliotecii Metropolitane din București, la începutul lunii octombrie a anului trecut.
Spectacolul vizual la care Marian Petre ne‑a făcut părtași, o încununare a activității sale artistice de până în prezent, a fost alcătuit din lucrări de sculptură în lemn, lucrări realizate în tehnica metalului bătut, sudat sau cu elemente ready‑made adaptate compozițiilor și ideii ce se află la baza lor, lucrări modelate în ipsos patinat, toate având ca numitor comun ipostaze ale ființei umane și intenția unei călătorii regresive, în trecutul strămoșilor și al etniei rome, căreia artistul îi aparține. Sculpturii i s‑a adăugat în chip inspirat seria de desene de sculptor care propun abordarea aceleiași tematici în expresie bidimensională, dezvăluind și o altă latură, mai rar adusă pe simeze, a artei lui Marian Petre.
De la prima perioadă a creației sale și până în prezent au trecut suficienți ani încât artistul să‑și consolideze stilul și viziunea și să realizeze un echilibru și o armonie absolut necesare între elementele de continuitate, adică firele directoare ale sculpturii lui, și cele de noutate, inerente fiecărei etape a operei. Probabil, cel mai important element de continuitate, respectiv tema recurentă a lucrărilor lui Marian Petre, este legătura artistului cu etnia sa și cu avatarurile, dramele și tradițiile acesteia. Tema era vizibilă și în expoziția „Artis rroma”, deschisă în 1999 la Galeria Simeza din București și apoi la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, împreună cu un alt sculptor de etnie romă, Mircea Lăcătuș, care, în prezent, trăiește în SUA. De atunci și până în prezent, sculptura lui Marian Petre s‑a rafinat, s‑a diversificat, a recurs și la celelalte materiale tradiționale, precum piatra sau lemnul, a îmbinat tehnica cioplitului cu cea a modelajului și cu cea a prelucrării prin diferite procedee a metalului. Pentru aceasta din urmă artistul are, evident, o predispoziție genetică, știut fiind că cei mai iscusiți meșteri fierari erau cei de etnie romă. Doar că Marian Petre a mers mult mai departe, folosindu‑se de un meșteșug tradițional aproape dispărut astăzi, pe care prin talentul și abilitățile sale înnăscute l‑a transformat în artă.
Mai mult, sculptura lui Marian Petre a dobândit un caracter sintetic și o forță metaforică surprinzătoare. În forme simple, clare, compacte, stilizate, aproape toate legate de portret și de anatomie, artistul evocă lumea trecută a înaintașilor săi, a strămoșilor, cărora astfel le și cinstește memoria, plonjând în amintire, în straturile ei profunde, de unde aduce la suprafață, adică în prezent, după un proces de înnobilare prin intervenție artistică, chipuri de oameni dispăruți în chip tragic, supuși robiei, sărăciei și durerilor de multe feluri. Sârma ghimpată, integrată în compozițiile antropomorfe ale lui Marian Petre ca o „carcasă” menită nu să protejeze, ci să sugereze privarea de libertate, înconjoară personaje simbol, între care se află și un posibil autoportret.
Artistul s‑a pus în ipostaza arheologului care sapă, de data aceasta, nu în straturile adânci ale pământului spre a aduce la lumină lumi apuse, ci în straturile profunde ale amintirii, ale memoriei, spre a descoperi acolo comori de trăire omenească, o umanitate înrobită, deznădăjduită, dar capabilă să‑și conserve tradițiile și identitatea. Sufletele strămoșilor săi se „reîntrupează” în forme sculpturale, în coloane cioplite în lemn sau prelucrate din metal, alcătuite din suprapuneri de chipuri și din elemente anatomice stilizate. Unele astfel de compoziții verticale, realizate din metal sau lemn, au un fel de „ferecătură” ce lasă să se întrevadă interiorul lucrărilor, acolo unde adastă, de obicei, un chip, un portret uneori aproape expresionist.
Temei etnice, artistul îi asociază și altele legate de aceasta, precum holocaustul sau robia, dar, mergând mai departe, se poate spune că Marian Petre este preocupat în creația sa de condiția umană, în general, de fragilitatea și perisabilitatea omului. Au fost expuse în recenta sa personală, la Galeria Artoteca, două lucrări diferite ca abordare, tehnică și factură, dar puternic încărcate simbolic. Una dintre ele, o compoziție verticală realizată din ipsos, ce suprapune oseminte, rămășițe omenești care au la bază două elemente metalice sugestive pentru etnia romă, respectiv o potcoavă și o cătușă pentru picior, semn al robiei, nu are în alcătuirea sa nici o intenție estetică, ci își propune doar să exprime direct, tranșant, realitatea dramei omului din orice loc și din orice timp. A doua lucrare, de o simplitate desăvârșită, este o masă rotundă din lemn, dispusă pe podeaua galeriei, în mijlocul căreia tronează un măr realizat dintr‑un metal prețios și pe care sunt proiectate contururile unor siluete omenești, umbrele strămoșilor, pe care sculptorul își construiește permanent identitatea.
Marian Petre este un artist puternic ancorat în tradiție, la nivelul tematicii și al tehnicilor de lucru, dar în același timp un artist modern, care vine cu soluții plastice originale, surprinzătoare și întotdeauna aflate în armonie cu conținutul ideatic al lucrărilor sale.
■ Critic și istoric de artă
Luiza Barcan
