Contemporanul » Cronică plastică » Împreună cu George Apostu, la el acasă, a şaptea oară

Împreună cu George Apostu, la el acasă, a şaptea oară

Motto: „Dacă vrei într‑adevăr să‑l cunoşti pe Brâncuşi trebuie să cunoşti România, iar dacă oamenii care au cam uitat obiceiul de a şedea în tihnă vor dori să şadă laolaltă în adâncă, bogată reculegere, atunci vor trebui să meargă pe malul Jiului. Acolo îi aşteaptă scaunele”. (George Apostu)

M‑am folosit de acest motto doar pentru a‑l rescrie într‑o nouă cheie, fiindcă George Apostu este, precum îl numea Ionel Jianu, „cel mai vrednic urmaş al lui Constantin Brâncuşi. Parafrazat, motto‑ul ar putea suna astfel: Dacă vrei într‑adevăr să‑l cunoşti pe Apostu trebuie să cunoşti România, iar dacă oamenii care au cam uitat obiceiul de a şedea în tihnă vor dori să şadă laolaltă în adâncă, bogată reculegere, atunci vor trebui să meargă la Stănişeşti. Acolo îi aşteaptă casa lui memorială şi grădina plină cu sculpturile celor şapte ediţii ale unei tabere unice în România, o tabără născută din deplină dăruire faţă de memoria artistului.

Eu am ajuns la Stănişeşti anul acesta, pentru a treia oară, la finalul celei de şaptea ediţii a taberei inspirat intitulată de către inimoşii ei organizatori (Marilena şi Dinu Apostu): „Împreună cu George Apostu la el acasă”. Am mai fost la Stănişeşti în 2015 şi în 2018. Şi de fiecare dată am trăit acest minunat gest recuperator cu o uimire parcă mereu sporită.

Istoria celor şapte ediţii ale întâlnirilor de la Stănişeşti ar putea fi simplu rezumată: soţii Apostu, Marilena şi Dinu, urmaşii artistului, doi oameni „obişnuiţi”, se hotărăsc să recupereze casa părintească a înaintaşului şi curtea cu pomi a acesteia, iar apoi, pornind într‑o adevărată aventură, însăşi memoria lui Apostu, prin organizarea anuală a unui simpozion de sculptură în lemn. Caută sprijin şi‑l găsesc, în parte la Consiliul Judeţean Bacău, în parte chiar la Primăria Stănişeştiului. Înfiinţează o asociaţie de prietenie româno‑franceză, repară vechea casă părintească a artistului şi adună între zidurile ei fotografii, documente, amintiri, lucrări ce au legătură cu Apostu, încearcă să‑i identifice şi să‑i aducă în satul pierdut printre dealuri pe acei artişti care fie l‑au cunoscut pe dezrădăcinatul sculptor, fie a căror creaţie are tangenţe cu opera sau cu felul de a gândi al acestuia. Ediţiile se succed, din 2013 încoace cu o singură sincopă (în 2016), urmărindu‑şi cu tenacitate scopul.

Ultimele două ediţii ale simpozionului de creaţie de la Stănişeşti, cele cărora le voi dedica rândurile următoare, s‑au îndreptat spre o altfel de direcţie, poate una mai apropiată de spiritul artistului în memoria căruia ele au fost organizate, iar, în plus, au adus alături de sculptori şi câte un pictor, spre a face astfel posibil un dialog între cele două limbaje.

S‑a vorbit prea puţin despre religiozitatea lui Apostu ori despre o posibilă citire în cheie spirituală a unora dintre lucrările sale. Aceasta nu le scapă însă unor iluştri comentatori. Eugen Ionescu, de pildă, afirma că: „La temelia talentului lui Apostu stă credinţa”. Ce au adus nou ultimele două ediţii ale simpozionului de creaţie de la Stănişeşti este tocmai mesajul de sorginte spirituală al lucrărilor realizate. În 2018 au cioplit aici, în lemn de stejar – materialul preferat al lui Apostu – sculptorii Laurenţiu Mogoşanu şi Nicolae Ovidiu Popa. Pentru prima dată, alături de sculptori a lucrat şi o pictoriţă, Lucia Juncu, artistă născută în Basarabia şi stabilită în România de bună vreme.

Laurenţiu Mogoşanu a creat la Stănişeşti o lucrare care‑i defineşte plenar viziunea şi stilul. „Stâlpul cu îngeri” este, de fapt, o coloană cioplită frust din trunchiul masiv de stejar ce i‑a fost hărăzit, o coloană în care artistul aduce un adevărat elogiu simplităţii şi ascezei sufletelor înduhovnicite. Imediat următor unei ample serii intulate „Stâlpnicii” – pe care Mogoşanu o expunea în urmă cu un an la Cuhnia Palatului Mogoşoaia, „Stâlpul cu îngeri” îşi conţine cu discreţie, dar convingător sugerată, raportarea la sacru. Spre deosebire de seria „Stâlpnicilor”, această coloană, pe care apar minimale intervenţii pictate în alb, ce sugerează aripi de îngeri, nu are în vârful ei portretul unuia dintre personajele care au primit aureola sfinţeniei în urma nevoinţelor asumate. Până şi acel posibil portret se lasă doar ghicit ori aşteptat, tocmai pentru că forma lui concretă, materială, s‑a sublimat. Stâlpnicul a devenit înger şi doar aripa lui pe un stâlp înalt îi mai aminteşte trecerea prin lumea de sub cer. Stâlpul însuşi se sacralizează, ca efect al nevoinţei celui care l‑a locuit.

Nicolae Popa, cel de al doilea artist participant la ediţia 2018 a taberei de sculptură de la Stănişteşti, dăruieşte locului o compoziţie din lemn policrom intitulată „Epicleză”. Lucrarea e realizată tot pe verticală şi închipuie pe suprafaţa ei Potirul Sfintei Împărtăşanii, dar şi mâna arcuită ca o corabie ce sugerează, în egală măsură, mâna cu care Hristos Pantocratorul binecuvântează lumea, dar şi biserica‑navă ce‑i poartă pe creştini către Ierusalimul ceresc. Lucrarea însăşi, în ansamblul ei, are forma unui potir. Suprafeţele lemnului sunt tratate cu ceară, şi din raţiuni practice, dar mai ales din raţiuni simbolice.

Pictoriţa Lucia Juncu a completat spectacolul vizual de la Casa memorială „George Apostu” cu o serie de lucrări realizate în ulei pe pânză şi în tehnica acuarelei, în priză directă cu atmosfera şi tradiţia locului. Artistă deosebit de înzestrată, ea s‑a lăsat cucerită de intimitatea caldă a casei memoriale de la Stănişeşti, de grădina cu pomi fructiferi şi sculpturi din lemn de stejar a acesteia, i s‑a integrat perfect şi a reuşit ca la final să‑şi lase în acest loc o urmă de neuitat a trecerii ei.

Ediţia 2019 (15‑25 august) a taberei de sculptură organizată în memoria lui George Apostu a reunit, din nou, doi sculptori şi un pictor, moldoveni toţi trei prin origine: Dumitru Verdianu (născut la Ungheni, Republica Moldova), Valentin Vârtosu (la Soroca, Republica Moldova) şi Alexandru Andronache (născut la Botoşani).

Dumitru Verdianu, artistul hâtru şi tandru pe care nu te poţi abţine să‑l compari cu un fel de Ion Creangă al sculpturii româneşti, a realizat în mai puţin de zece zile o lucrare complexă intitulată „Ying şi Yang”, exploatând inspirat generosul trunchi de stejar oferit. Compoziţia în ronde‑bosse alătură pe suprafeţele ei o serie de sugestii şi simboluri: masculinul şi femininul ca principii ordonatoare, triunghiul şi sfera ca forme geometrice fundamentale, dar conţine şi o convingătoare trimitere către religios prin acea pronunţată „Cruce a Sfântului Andrei” ce se desprinde cu fermitate din trunchiul voluminos al arborelui. Sculptorul intervine minimal asupra suprafeţelor, abia decojite, pentru a potenţa frumuseţea texturii naturale a materialului. Lucrarea lui Verdianu ne duce cu gândul la androginul originar şi, implicit, la începuturile lumii, la Geneză. Nu mai puţin, ea este un omagiu adus lui George Apostu şi spaţiului renăscut de la Stănişeşti.

Valentin Vârtosu, artist întru totul dedicat menirii sale, în a cărui privire am putut citi o bucurie de a sculpta imposibil de ascuns, s‑a confruntat la rândul său cu un trunchi masiv de stejar căruia i‑a dăruit o nouă viaţă, transformându‑l în compoziţia cu titlul „Un Dorumetru Tată şi Fiu”. Seria atât de poetic şi de sugestiv intitulată „Dorumetre” reprezintă un fel de marcă identitară a sculptorului Valentin Vârtosu. Ciclul „Tată şi Fiu” a fost, de asemenea, o marcă a creaţiei lui George Apostu, interpretată în mai multe chei (raportarea lui Apostu ca fiu la tatăl biologic, raportarea sculptorului la Brâncuşi, înaintaşul său ori sugestia legăturii sacre dintre Dumnezeu Tatăl şi Hristos Fiul). În felul acesta, Vârtosu izbuteşte să pună în proiect o dublă intenţie: de a‑l omagia pe George Apostu şi de a‑i dărui, din toată inima lui mare, un „Dorumetru”. Lucrarea în sine, o compoziţie verticală, bine echilibrată, dă expresie principiului dublului în suprafeţe clar desprinse din masa lemnului, dar, pe de altă parte, prin intermediul acestui dublu alcătuit din perechea Tată‑Fiu, artistul sugerează şi Crucea ce devine axă între pământ şi cer.

Pictorul Alexandru Andronache, un artist pentru care natura statică şi peisajul reprezintă pilonii propriei creaţii, s‑a apropiat de Stănişeşti în felul său aparte, printr‑o serie de compoziţii în ulei pe pânză inspirate din atmosfera locului. A pictat peisaje pline de farmec realizate în plein air, pe dealurile molcome şi prin crângurile aşezării natale a lui George Apostu, iar în atelierul impovizat la faţa locului şi‑a alcătuit compoziţii cu naturi statice, în care a inclus artefacte tradiţionale, fructe şi flori – ca sugestie a universului rural în care‑şi are rădăcinile sculptorului omagiat –, compoziţii pe care apoi le‑a pictat cu o emoţionantă înţelegere faţă de natura şi de spiritul obiectelor selectate şi chemate să interrelaţioneze.

Voi încheia prin două concluzii necesare. Memoria, tradiţia şi filonul sacru convieţuiesc dintotdeauna. Adevăraţii artişti, din toate timpurile, le‑au perceput aşa, împreună, într‑un triunghi ce nu poate fi destructurat. Aşa le‑a înţeles şi George Apostu, aşa le înţeleg şi artiştii care îi urmează acestuia pe calea sculpturii înţelese ca mod de viaţă. De la lecţia aceasta se revendică şi organizatorii simpozioanelor de la Stănişeşti, nepotul lui George Apostu, Dinu, alături de soţia sa, Marilena. Am scris cu ghilimele mai înainte că sunt oameni obişnuiţi pentru că obişnuit, în zilele noastre, înseamnă să fii mai degrabă alienat, egoist şi cu memoria ştearsă. Or, ei sunt tocmai contrariul: inimoşi, ataşaţi valorilor perene, tradiţiei şi memoriei ilustrului lor înaintaş, dar, mai presus de orice şi în sensul cel mai larg, sunt generoşi.

Luiza Barcan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Luiza Barcan

Luiza Barcan – critic şi istoric de artă, scriitor, jurnalist (n.08.10.1964, Bucureşti) Studii: – Facultatea de Litere (Universitatea Bucureşti, specializarea Română – Engleză), promoţia 1987 – Facultatea de Istoria şi Teoria Artei a Universităţii de Arte din Bucureşti, promoţia 1998. [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now