Contemporanul » (Con)texte » Maria-⁠Ana Tupan: Poetul: la sine – pentru sine

Maria-⁠Ana Tupan: Poetul: la sine – pentru sine

Istoricitatea ideilor şi valorilor face ca actul critic să fie unul deschis, inepuizabil, de fiecare dată provizoriu, în ciuda impresiei, la lectură, că, în fine, acesta este sensul cel adevărat

În contrast cu brusca trezire din letargie a iernii, care îşi reclamă adevărata natură chiar şi în pragul ieşirii din ciclul temporal, viaţa literară e cuprinsă de un freamăt primăvăratec: se doreşte o înnoire, se intersectează proiecte, se propun colocvii despre noua critică… Ne întrebăm dacă va fi unul din proiectele viabile sau tot „înţepenite”, cum le-⁠a spus Cioran. Înţepenirea se referă întotdeauna la un punct fix, cel care, pe axa timpului, desemnează prezentul. Proiectul de succes este, dimportivă, cel care luneca pe această axă, antrenând trecutul în creuzetul viitorului, deoarece, din nimic, creează doar divinitatea. Cu alte cuvinte, nu credem într-⁠o primăvară a literaturii române care nu ar include resurecţia clasicilor. Deficitară aşa cum este, nu ne putem plânge totuşi că măcar accesibilitatea autorilor din canonul educaţional nu ar fi asigurată, deşi, nu aşa cum s-⁠ar cuveni în anul de graţie 2018, adică pe suport digital, cu posibilitatea accesului imediat. Clasicii români sunt astfel prezenţi la sine, uneori în ediţii de lux, cu risipă de virtuozitate grafică şi chiar cu aparat critic. Aceasta ne aminteşte însă de mormintele fariseilor din Biblie, spoite doar pe dinafară. Fenomenologia unei culturi cere ca autorul să fie prezent în conştiinţa comunităţii literare, în intersubiectivitatea ordinii culturale din care se împărtăşesc toţi membrii ei. Nu printr-⁠o percepţie trecută, resimţită adesea ca necorespunzătoare sensibilităţii noilor generaţii, fosilizată, ci prin chiar metabolismul ideilor şi limbajul fiecărei epoci. A existat cândva o serie intitulată Autorul X interpretat de… O astfel de operă editorială apărută în spaţiul britanic se intitulează Reinventing Shakespeare, atât de mari au părut autorului, Gary Taylor, discrepanţele dintre comentariile shakespeareane apărute de-⁠a lungul secolelor. Prezenţa paralelă a textului şi a percepţiei critice, de preferinţă în diacronie, e de natură, nu numai să-⁠l cheme pe autor din mormântul timpului, ca pe Lazăr, şi să-⁠l facă prezent în conştiinţe, ci şi să impună standarde de receptare, să dezvolte un limbaj critic conştient de sine şi de alţii, de importanţa metodei, a terminologiei, ca şi de caracterul lor istoric.

Aceste reflecţii ne-⁠au fost inspirate de apariţia unei monografii în două masive volume a autorului ucrainian Taras Şevcenko, cu studiu introductiv, aparat critic şi traduceri realizate de distinsul şevcenkolog Ioan Rebuşapcă, Profesor Onorific al Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii Naţionale din Cernăuţi, şi prefaţată de Prof. dr. Octavia Nedelcu. Conceptul de „monografie” s-⁠a schimbat radical din vremea când desem­na viaţa şi opera unui scriitor. Mai potrivit ar fi cel de „studiu fenomenologic”. Cu o cultură şi o acribie care intimidează, documentarea acoperind practic aria europeană a receptării lui Şevcenko, istoricul literar şi editorul îşi structurează studiul tematic-⁠modular, variind permanent unghiul comentariului: Şevcenko şi contextul imperiului rus, receptarea comparativă în diverse ţări, „fenomenul Şevcenko” (aspecte genetice şi tipologice), exegeza impresionistă, exegeza ştiinţifică, istoricul comparativ al receptării etc. Volumele includ, pe lângă comentarii critice în ordine cronologică, traduceri ale celor mai populare creaţii ale clasicului ucrainean, partituri ale versurilor sale puse pe muzică, poeme dedicate lui Şevcenko.

Ioan Rebuşapcă are o formaţie completă, de istoric, nu numai literar, de critic cunoscător al mutaţiilor interdisciplinare din teoriile critice contemporane (abordarea psihologică, sociologică, genealogică, contextuală…), de editor, posedând încă neştirbită ştiinţa alcătuirii unui aparat critic, lingvistic, etnolog şi folclorist. Contribuţii ulterioare mai pot doar adăuga alte opere în matricea conceptuală deja creată. Pentru multă vreme însă subiectul e interzis.

Cum nu se rezumă la un sinopsis al comentariilor, ci se angajează în meta-⁠critică, autorul îngăduie cititorului să tragă importante concluzii privind rolul şi fenomenologia receptării. Devine evident faptul că nu numai opera literară este influenţată de contextul istoriei, dar şi critica este în cel mai înalt grad dependentă de ideologie, de context sau agen-dă politică. Începutul receptării lui Şevcenko în România, la câteva decenii de la moartea autorului, este un indiciu clar al manipulării ideologice a operei sale. Brusc, spre sfârşitul secolului al XIX-⁠lea, se naşte un interes internaţional faţă de poetul naţional al Ucrainei; în Contemporanul (nr. 1, 1886), se publică un articol apărut la Paris în revista Le Temps, tradus din engleză (A Cosak Poet, de W.R. Morfill, apărut în prestigiosul Mac Millan’s Magazine), iar primul comentariu românesc despre autorul ucrainian, datorat lui Dobrogeranu-Gherea (publicat în Almanahul social-democrat, 1894) se traduce şi apare la Paris (L’Ere nouvelle) în luna mai a aceluiaşi an. Circuitul textelor şi al comentariilor critice sunt concentrice, ele gravitând în jurul ideilor socialiste şi naţionaliste al căror exponent Şevcenko părea a fi. Exegetul Rebuşapcă este convins de existenţa acestui mecanism, retrospectiva sa punând accent pe poziţionarea politică sau estetică a comentatorilor. Diferenţele au ca efect geneza unor reprezentări atât de contrastante ale lui Şevcenko, încât cititorii nu mai sunt siguri dacă este vorba despre acelaşi autor. Motivaţia politică îi face pe unii critici proletcultişi ai anilor ‘50 să denatureze total portretul scriitorului, forţându-⁠l în patul procustian al mitului comunist sovietic, în lumina căruia Şevcenko – un militant pentru autonomia şi identitatea Ucrainei, din care cauză a suferit trei condamnări –, apare ca un profet al împăcării tuturor popoarelor sub flamura leninistă după 1917. Nici pro-⁠bolşevicii români nu se lăsaseră mai prejos, percepţia liric-⁠afectivă a unui Panait Istrati din 1928 oferind un puternic contrast abordării lui Constantin Vâlcovan (1939), combătut de Magdalena László-Kuţiuk, citată în context: „[un] critic comunist, care nu numai că priveşte opera lui Şevcenko din perspectiva revoluţiei socialiste în URSS, dar […] îi sugerează cititorului inevitabilitatea unor transformări similare şi în ţara noastră”.

Perspectiva lui Ioan Rebuşapcă este constant contextuală şi comparată, cu accent pe relaţiile româno-⁠ucraineene. Opera lui Şevcenko e un fir inserat într-⁠o ţesătură complexă care reface, fie circulaţia unor motive (de exemplu, acela al îndemnului la deşteptare în vederea realizării unei utopii sociale în literatura vremii din Ucraina, Rusia şi România), fie influenţe. G. M. Ivanov, de exemplu, considera că Şevcenko realizase în plan estetic programul politic de eliberare realizat în România de eroi ai istoriei (Horia, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu).

Foarte interesant este fenomenul petrecut în România după război. Rebuşapcă consemnează cotitura ştiinţifică din exegeza şevcenskiană din deceniul dezgheţului – anii 60 –, când clişeele proletcultiste lasă loc criticii tematist-⁠formaliste. Urmează însă o tăcere de aproape două decenii, pe care ne-⁠o putem explica prin ceea ce am susţinut la început: importanţa discursului critic, care nu este un simplu peri… (în jurul operei literare), ci ceva asemănător formei simbolice a lui Cassirer: rama perceptuală sau conceptuală e de nedespărţit de textul comentat. Ele sunt generate împreună într-⁠un produs hibrid, literar/critic. Critica colonizează obiectul, astfel încât Şevcenko a fost identificat cu criticii primului deceniu de după război – Novicov, Victor Tulbure, Mihai Beniuc – de care scena literară românească părea în momentul dezgheţului (mijlocul deceniului al şaptelea) definitiv ruptă. Abia în deceniul al nouălea este Şevcenko… „dezgropat” de o nouă generaţie de comentatori de autoritate, majoritatea, universitari, printre care, Dan Horia Mazilu, Ioan Rebuşapcă, Mihail Mihailiuk, Corneliu Barborică, Stelian Gruia, Ion Cozmei. După Revoluţie, devin posibile congresele internaţionale, colaborarea cu diplomaţia culturală ucraineană şi cu Universitatea de la Chişinău.

Ioan Rebuşapcă face implicit o anatomie a actului critic, a legăturii determinante dintre metoda critică şi obiectul comentariului, a dificultăţii de a identifica o structură de sens stabilă într-⁠un text literar ce ar pune astfel capăt, cu aroganţă, încercărilor hermeneutice ulterioare. Dimpotrivă, istoricitatea ideilor şi valorilor face ca actul critic să fie unul deschis, inepuizabil, de fiecare dată provizoriu, în ciuda impresiei, la lectură, că, în fine, acesta este sensul cel adevărat. Un astfel de poem care a fost supus unor interpretări contrarii, de la apostazie la apologie divină, este Caucazul, inclus în antologie în trei versiuni. Recunoaştem familia romantică, înrudirea cu Prometeu al lui Shelley, apelul la memoria celor suferinzi de a se ridica împotriva tiraniei zeilor păgâni, dar mai este un element prin care Şevcenko vorbeşte criticului de azi: punerea în abis a lumii poemului prin prezenţa motto-⁠ului bilic: Ieremia este un judecător care îşi permite să judece chiar divinitatea, să se îndoiască de dreptatea lui Dumnezeu, căci de ce oare pătimesc cei buni şi prosperă cei răi?…

Textele critice pre-⁠existente slujesc nu numai devenirii pentru alţii a autorului comentat, dar şi emulaţiei altor critici provocaţi la conversaţia universală a metaliteraturii întru veşnica pomenire a acestor popoare şi a creaţilor lor.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now