Contemporanul » (Con)texte » Istorii minoritare

Istorii minoritare

Ea trebuie să‑şi însuşească valorile civilizaţiei de adopţie, fiind examinată dacă i‑a citit pe Dante, Petrarca şi dacă ştie rugăciuni…

Despre Revoluţia Franceză, Thomas Carlyle a spus că a dispărut în nebuloasa numeroaselor interpretări. Revoluţiile ulterioare au avut cam aceeaşi soartă, dând mereu impresia că evenimentele scapă de sub control şi urmează logici obscure, ceea ce ne face să ne întrebăm care să fie numitorul lor comun. Explicaţia rezidă probabil în caracterul anonim al agentului: masele de citoyens et citoyennes au inaugurat un gen de istorie care nu mai seamănă cu tradiţionalul Showtime premium al regilor, miniştrilor sau mareşalilor. Născută în mijlocul mulţimii revoltate, revoluţia decembristă din urmă cu trei decenii e şi ea învăluită în enigme care depăşesc graniţele naţionale, afilierile internaţionale ce au urmat câştigând României un statut de partener egal cu aliaţii. Se încheia o perioadă de rezistenţă la presiunile de transformare a ei într‑un stat‑satelit, cu politici impuse contra propriilor interese, dezlănţuite la încheierea ultimului război. Este acum noul cadru politic suficient pentru emanciparea discursului despre istoria recentă, sau încă mai intervin precauţiile, autocenzura, adevărurile spuse pe jumătate?

Naraţiunile istorice ale minorităţilor sau ale naţiunilor atrase în sfere de influenţă sunt mai totdeauna orientate către relaţiile de putere prin prisma cărora îşi definesc propria identitate. Romanele istorice nu fac excepţie, după cum se poate constata din lectura unei cărţi apărute în acest an: Frankissstein, de Jeanette Winterson, şi a alteia din 2008, traduse în româneşte de Corina Mitrulescu: Borgia. Păcatele familiei (Nemira, 2012).

Construindu‑şi carte de carte – dar şi în viaţa reală – un statut de dizidentă „queer”, Winterson intrigă prin contrastul dintre atitudinea frondistă şi scriitura sofisticată, inteligentă şi erudită a literaturii înalte, canonice, în locul unui minimalism avangardist la care ne‑am fi aşteptat. Afinităţile sale elective merg către marginalizaţi ai societăţii patriarhale, cum sunt femeia scriitoare într‑o societate literară preponderent masculină (Mary Shelley), transsexualii (personajul ei, Ry Shelley), femeile aservite fanteziilor erotice masculine, indivizii alienaţi şi manipulaţi în civilizaţiile supertehnologice, victime ale bioputerii. Winterson este în schimb ea însăşi dornică de putere. În vreme ce aduce la rampă, ca şi Virginia Woolf, actori ai unei drame a suprematismului, cum au fost constructorii oraşului american Memphis ca o copie modernă a capitalei faraonilor, utopiile perefecţioniste ale creatorilor de viaţă artificială, magicieni contemporani care vor să conserve sau reanimeze creiere superdotate trecute în lumea de dincolo precum Alan Turing, geniu al logicii calculatoarelor, Winterson îşi caută pentru sine un aliat mai puternic. Produs al educaţiei universitare occidentale, ea se revendică schopenhauerienei ordini a culturii existând undeva în afara timpului istoric şi a fluxului vital al naşterii şi morţii. Structura cărţii urmează un fel de automorfism de grup sau set de invariante, cititorul fiind invitat să identifice modele (pattern recognition): Winterson scriind despre experimente postumaniste repetă precedentul oferit de Mary Shelley creându‑l pe Frankenstein, iar aceasta urmează modelul mamei sale, feminista şi iacobina Wollstonecraft. Identitatea ţine de reductivitatea unei reprezentări modulare, în sensul viziunii nietzscheene despre istorie ca repetare a unei structuri în esenţă aceeaşi.

Dimpotrivă, Sarah Bower se raportează diferit la trecut, pe care îl vede nestructurat – o masă informă în care istoricul decupează trasee inteligibile. Autoarea propune o logică a viului, a vieţii organice pulsând în infinita ei varietate. Într‑un interviu, Bower mărturiseşte că, deşi a fost fascinată din adolescenţă de istoria celebrei familii Borgia, a ales intenţionat aspecte mai puţin documentate pentru a da joc liber fanteziei. Esther, personaj şi naratoare, provine dintr‑o familie de evrei din Toledo expulzată prin edictul regilor Ferdinand şi Isabela în 1942. Lăsate în urmă de tatăl care pleacă mai înainte cu fiii în Italia pentru a‑şi găsi un rost, Esther şi mama sa trăiesc calvarul unui drum epuizant, într‑un grup ostracizat căruia localnicii refuză să‑i ofere hrană şi adăpost. Mama moare pe drum, iar fiica ajunge la Roma, unde tatăl bancher reuşise să‑şi asigure o poziţie privilegiată ajutând cu bani pe un compatriot să ajungă papă. El o îndeamnă pe Esther, acum adolescentă, să intre în familia Borgia ca doamnă de companie a Lucreziei, ducesă de Ferrara. Pentru a‑i oferi siguranţă fiicei sale într‑o societate a creştinilor, care tolera, dar ghetoiza evreii, el o îndeamnă să se convertească la creştinism. Trauma botezului care nu avea noimă pentru tânăra crescută în altă religie este primul pas pe drumul alienării de valorile însuşite prin educaţie şi, în final, de orice tablă de valori într‑o lume a conspiraţiilor, orgiilor şi luptelor pentru putere. Educată în familie alături de fraţi, unde studiază greacă, latină şi geometrie, ştiindu‑se foarte frumoasă, mai frumoasă decât Lucrezia, căreia îi seamănă, Esther are conştiinţa propriei valori, fiindu‑i greu să se adapteze unei poziţii sociale de inferioritate. Bower este o subtilă creatoare de personaje şi relaţii sociale ce se stabilesc prin limbaj. Dacă botezul rămâne mecanică vidă pentru convertita forţată, el nu e luat în serios nici de nobilii italieni, care continuă să o simtă ca pe o străină. Numele ei de botez e Donata Spagnola, iar la curte va primi porecla La Violante, adică aceea care îşi încalcă făgăduinţele. Esther nu cunoaşte iniţial protocoalele, nu ştie că nu are voie să iniţieze o conversaţie din poziţia ei subalternă. Întreabă care sunt îndatoririle unei doamne de onoare, iar Lucrezia îşi întreabă copilul de un an dacă să‑i dea voie să pună întrebări. Ea trebuie să‑şi însuşească valorile civilizaţiei de adopţie, fiind examinată dacă i‑a citit pe Dante, Petrarca şi dacă ştie rugăciuni. Conversaţia dă la iveală ironia că familia de sorginte spaniolă a Papei Alexandru al VI‑lea era ea însăşi privită cu suspiciune la Roma, fiind chiar bănuiţi că sunt marrano – evrei convertiţi care se rugau în secret după credinţa lor. O altă ironie este aceea că şi borgienii sunt străini la Roma şi că nici identitatea spaniolă nu e stabilă, întrucât catalanii şi castilienii au limbaje diferite. Nu îndatoriri va avea Esther, ci condamnare la servitute: „O vei sluji pe doamna Lucrezia după placul ei”. Nesocotindu‑şi locul prescris, ea se va îndrăgosti de Cesare, fratele Lucreziei, cel care i‑a servit lui Machiavelli ca model de principe de lume nouă, întrucât îşi câştigă avuţii şi faimă cu banii şi armatele altuia. Esther va avea un copil cu Cesare, care e acaparat de familie, iar ea va recunoaşte diferenţa dintre statutul ei endemic de străină şi fiul înstrăinat de ea ca pe o forţă materială, de natură să o determine să renunţe la încercarea de a‑l lua cu ea în Noua Spanie. Identificarea ei cu mama moartă nu e în ordinea culturii, ci a naturii şi a societăţii – o victimă a discriminării, o fiinţă silită să‑şi renege ataşamentele profunde ale credinţei moştenite de generaţii. Pătrunzând în casa Borgia, aflându‑le secretele, Esther este contaminată de corupţia familiei, fascinată de spectacolul puterii şi scurtei lor glorii. Precum biblicul Caleb, cel trimis de Moise să spioneze Tărâmul Promis, ea îşi redobândeşte simţul moral în Lumea Nouă, descoperită de compatriotul ei Columb chiar în anul nefericitului edict regal. Pe acest pământ „fără limite” – fără constrângerile şi rigorile osificatei Lumi Vechi, s‑a înfiripat o societate în care individul are opţiuni şi îşi poate controla destinul. Ea nu va fi de acord ca bărbatul îndrăgostit de ea, la chemarea căruia venise, să îşi părăsească ţiitoarea băştinaşă, trăind alături de ei ca soră şi ajutor. Nu aprobă dispreţul europeanului pentru alte rase, delimitându‑se astfel critic şi de Judith, cea care pusese o negresă să care capul lui Holofernes. Îşi va câştiga un trai onest, scriind scrsori pentru emigranţi către cei de acasă, turnând sufletul lor în cuvinte. Ea reintră astfel în lumea semenilor de unde fusese respinsă pentru triplul ei statut – rasial, de clasă şi de gen – inclusiv de către oportunistul tată şi de intransingentul frate, fiind adăpostită doar de slujnica pe care o ignorase odimioară, dar de la care primeşte prima lecţie de renaştere morală.

În comparaţie cu orgoliul lui Winterson, care se introduce pe sine în compania lui Mary Shelley, a romanticilor, sau chiar a lui Shakespeare printr‑o urzeală de intertexte, relaţia dintre autoare şi naratoare – imaginară evreică din zorii modernităţii – în cazul Sarei Bower este una afectivă, empatetică şi justiţiară.

Autoare a unei teze de doctorat cu tematică feministă, Corina Mitrulescu s‑a simţit fireşte atrasă de această carte de şase sute de pagini, traducerea ei fluentă, expresivă, ce dă impresia că e rodul unei îndelungate experienţe, fiind un adevărat tur de forţă.

Apropiindu‑se de un subiect cu un considerabil potenţial senzaţional, Sarah Bower şi‑a câştigat un public larg, dar romanul solicită din partea cititorului mult discernământ şi familiarizare cu coduri de lectură pentru o percepţie care să treacă dincolo de trama epică şi să înregistreze ecourile din camera de rezonanţă ale sufletului vitregit de istorie, dar care reuşeşte să se salveze cu propriile resurse.

Maria‑Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now