Contemporanul » (Con)texte » Horia Bădescu în oglinda canoanelo

Horia Bădescu în oglinda canoanelo

Dintre seminţele aruncate pe terenul diplomaţiei culturale româneşti în anii de început şi speranţă ai epocii postdecembriste, Horia Bădescu este probabil pomul cel mai roditor

Energia cheltuită de români pentru a se lepăda de acreditări ale valorii din partea altora se poate compara doar cu lipsa oricărei energii în achiziţionarea de certificate de valoare pe cont propriu. Aşa se face că atunci când Biblioteca Apostolica Vaticana a pus la dispoziţia unor vizitatori din România manuscrise ale Evului Mediu de autori originari din Sciţia Mică (Dobrogea), singurul comentariu pe care l‑am auzit de la o membră a Catedrei de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti a fost „De ce le‑au dat?” (!?) În schimb, în Occident, interesul pentru Dionysius Exiguus şi Aethicus Ister a explodat. Guide to Aethicus Ister, Aethici Philosophi Schytae Cosmographia (University of Chicago Library, 2008), teze de doctorat (Exeter Department of Classics and Ancient History, 2000), studii (Otto Prinz, Gautier Dalche, Michael Herren, Heinz Löwe, Ian Wood), istorii literare şi enciclopedii (Encyclopedia of World Biography, 2004 The Gale Group Inc.) au alcătuit rapid un corpus edificator, unii comentând şi că „necunoscutul” Dionysius a fost sursa unora dintre cele mai cunoscute repere ale lumii, cum ar fi Anno Domini, sau expresiile înainte şi după Christos. Britanicii s‑au grăbit să‑l includă pe Dionysius în Istoria Anglo‑Latină (Michael Lapidge, Anglo‑Latin Literature 600–899) pentru simplul motiv că scrierile lui alcătuiesc un corpus patristic cunoscut ca aparţinând Bibliotecii Leiden şi care se preda în lumea anglo‑saxonă. Dionysius era cunoscut şi comentat de Venerabilul Beda, Theodore of Tarsus sau Adrian of Canterbury. Tot ce a circulat în dialect anglo‑saxon, galeză sau în latină pe insulele britanice ale primului mileniu face parte din Istoria literaturii Regatului Unit. Cu binecunoscuta lor înclinaţie spre colonizare culturală, irlandezii emit şi ei pretenţia că Aethicus ar fi fost un misionar irlandez. Chiar şi când e recunoscut drept scit, Dionysius e presupus înrudit cu generalul roman Vitalian, care era la origine… got. În fine, manuscrisul în care pretinde Hieronymus/ Jerome că a prelucrat un original scit e scris într‑o latină pe alocuri obscură şi cu semne bănuite a fi rune… proto‑turceşti. La mijloc e vorba, credem, de două idei ferme ale filologilor români, abandonate în restul lumii. Una este aceea că literatura se defineşte prin literaritate ce ţine de conceptul neoclasic de gust şi de estetismul decadent al sfârşitului de secol al XIX‑lea; cealaltă este dependenţa noţiunii de literatură naţională de existenţa statului naţional. Cum acesta, în cazul României, e destul de tânăr, efectele sunt notabile. O altă condiţie e scrierea în limba naţională, chiar şi în condiţiile în care, graţie internetului, barierele de limbă au căzut, iar scriitorii sunt cel mai adesea plurilingvi şi internaţionali, ceea ce nu conduce la radierea lor din canonul propriei culturi.

Dacă filologia clasică prezintă dificultăţi în măsură a fi rezolvate doar de echipe de cercetători din diverse ţări, în cazul contemporanilor nu înţelegem deloc distincţia care se face între publicaţiile în limba română şi cele ale aceluiaşi autor apărute în străinătate, în traducere sau scrise direct în franceză. Horia Bădescu observă intrigat faptul că ediţia Dicţionarului general al literaturii române apărută la Editura Muzeului Literaturii Române în 2016 nu include, în cazul lui, nicio referinţă la sursele francofone, acestea fiind deopotrivă numeroase şi prestigioase, după cum pot constata şi compatrioţii săi care citesc volumul Reflexe francofone (Editura Şcoala Ardeleană 2016), îngrijit de Ilie Rad, comentat într‑un număr anterior al Revistei Contemporanul de Constantina Raveca Buleu. Dintre seminţele aruncate pe terenul diplomaţiei culturale româneşti în anii de început şi speranţă ai epocii postdecembriste, Horia Bădescu este probabil pomul cel mai roditor. A reuşit, în primul rând, să înlăture prejudecăţile legate de demnitatea publică într‑un stat post‑totalitar cu tare ideologice moştenite, impunând respect pentru inteligenţa, imaginaţia, cultura şi sensibilitatea sa estetică. Imaginii trunchiate din Dicţionar Horia Bădescu doreşte să‑i adauge oglindirile sale în cultura franco‑belgiană, cele 71 de cronici, 7 articole de sinteză, 14 scrisori şi 8 e‑mailuri alcătuind un volum de peste 400 de pagini. Dacă volumul urma să ofere bibliografie autorilor Dicţionarului, ediţia îngrijită de Ilie Rad ne‑a mijlocit mult mai mult şi diferit de scopul iniţial. Citind ne dăm seama de ce artistul este un vameş între civilizaţii, un mediator de cultură, chiar când nu aparţine unei ambasade sau institut cultural. Comentatorii lui Horia Bădescu sunt distinse personalităţi ale căror merite au fost recunoscute prin premii importante, inclusiv ale Academiilor din cele două ţări. Glosele lor sunt în acelaşi timp discurs epistolar prin legătura intimă, personală pe care şi‑o doresc cu autorul român, dar, dincolo de relevanţa exegetică sau afectiv‑comunicativă, sunt pagini de scriitură admirabilă, inspirată, persuasivă. Şi mai interesant este un fenomen pe care l‑am putea numi abis al privirii. Literatura lui Bădescu e mediul în care Robert André, André Doms, Luc Norin, Jean‑Luc Wauthier, Georges Sédir, Jacques De Decker ş.a. contemplă caracterul poporului român, destinul lui istoric, expus vitregiilor de tot felul, ataşamentul la credinţe şi tradiţii. Alteori, dimpotrivă, ajung la concluzia că oamenii sunt aceiaşi pretutindeni (Max Alhau, Jean‑Max Tixier), descoperind datele comune ale umanităţii noastre. Este interesant să descoperim stilul exegetic francofon, preocuparea, absentă în alte părţi, pentru stil, expresivitate. Horia Bădescu este acceptat la edituri de prestigiu, în mediul academic, este antologat alături de Keats, Hugo, Poe, Baudelaire, Mallarmé, Roger Caillois, Ungaretti, Borges ş.a. Ceea ce îi impresionează pe exegeţii săi este selctivitatea tematică, faptul că Horia Bădescu e atras doar de marile teme şi interogaţii asupra condiţiei omului, la care se adaugă capacităţile de a crea atmosferă şi plasticitatea limbajului. Sunt citate versuri în care orbirea spirituală a veacului e sugerată de un întreg bestiar al umbrelor ce se târăsc ca nişte reptile, la antipodul uranicelor forme noetice plotiniene. Poetica lui Horia Bădescu are un pol blagian, al matricei stilistice onirice, şi altul heideggerian, al revelaţiei ontologice: „ […] poezia este memoria Fiinţei. Sau, mai exact, dacă visul este, în raport cu subiectul cunoscător, o memorie existenţială, poezia este o memorie ontologică. Ea este memoria pe care imaginea poetică o păstrează în ea, în saltul de la un nivel de Realitate la altul. Iar acest salt – care o aduce într‑o altă realitate – are loc în câmpul de inducţie a sacrului, acolo unde orice lucru devine «lucrul nemaiauzit şi de nespus», pe care îl evoca Jean Burgos; saltul către acea Realitate diferită, singura care cere, şi, făcând‑o, poate să valideze rimbaldianul „trouver une langue”. Limba care să poată povesti poetic acel lucru uimitor şi de nespus care e Fiinţa, Necunoscutul” (Dacă Orfeu, 2015/ Liėge 1996).

Epitetul „esenţial” este folosit de aproape toţi comentatorii lui Horia Bădescu. Nu numai în poezie, dar şi în proză este autorul orientat către experienţe fundamentale. Zborul gâştei sălbatice, roman publicat în memorabilul an 1989, era un epitaf al erei totalitariste, al cărei sentiment al fiinţei se putea rezuma ca reducţie a existenţei plenare la mecanica simplei rezistenţe fără ideal şi iluzii.

În anii optzeci se petrece şi în România o schimbare pe care, dacă ar fi fost în contact cu Vestul sau dacă nu ar fi fost absorbiţi de politizarea vieţii literare, criticii ar fi putut‑o compara cu emergenţa Noului Istorism: renaşterea interesului pentru istorie, dar nu cum a fost, ci percepută prin filtre ale prezentului. Era contribuţia generaţiei ’70, care, prinsă între canonul recunoscut al şaizeciştilor şi cel creat prin inginerii al optzeciştilor, s‑a evaporat, deşi, educată în perioada de dezgheţ, nu mai prezenta sindromul crizei sociale (întorşi din închisori sau din medii unde fuseseră exilaţi prin politica de cadre), ci promiteau o operă aşezată în educaţie temeinică şi capabilă de acea reflexivitate aşezată, caracteristică epocilor augustine. Era timp pentru a regândi trecutul. Au fost Horea, Cloşca şi Crişan membri ai unei confrerii, a fost Horia trădat? Era o nouă versiune brodată realist‑imaginativ de Eugen Uricaru în 1784. Vreme în schimbare. Cum răbufneşte demonicul în istorie de sub înşelătoarele măşti (Mihai Sin, Schimbarea la faţă). Cum vor fi cugetat cei din vremurile de demult la care avem acces doar prin intuiţie şi imaginaţie (Vasile Andru, Noaptea Împăratului)? Au fost tratări libere ale istoriei, care până atunci fusese un subiect sacrosant, un joc care a depărtat ficţiunea de documente şi arhive şi pe care aveau să‑l desăvârşească în parabole metaistoriografice Danilov, Ecovoiu, Soviany, Culianu.         

În romanul Joia patimilor (1981), aflat acum la a treia ediţie (Editura Şcoala Ardeleană, 2018), Horia Bădescu tratează întregirea statului român din 1918 mai curând ca un exerciţiu de filosofie a istoriei decât ca reconstituire a unui eveniment tragic (masacrul românilor din Târgul Lăpuşului din decembrie 1918).Violenţa e citită ca simptom al sentimentului de uzurpare a dreptului, în vreme ce spiritul pacifist izvorăşte din sentimental legitimităţii. Cele două tabere care se confruntă o fac în numele a două principii contrare: ius belli şi jus soli, dreptul câştigat prin luptă sau forţa dreptului istoric constituit. Construit antiteic, prin paralelism al scenelor (de iubire, de acţiune politică, de luptă), romanul are în centru un munte către care privesc atât unioniştii, cât şi revizioniştii. Este un simbol al muntelui Calvarului pe care vor urca figurile cristice ale celor trădaţi într‑o altă Joie a patimilor.

Punctul de vedere, unghiul de fugă sunt cele mai importante în naraţiunea istoristă. Simbolurile centrale în O noapte cât o mie de nopţi, roman apărut la Cluj în 1911 şi care încheie un ciclu de istorie recentă şi demonică, sunt ceasornicul, gara, intersecţia. Privind în urmă, ultimul secol pare să fi scăpat de sub control. În ciuda cincinalelor, planurilor, programelor, istoria, mai ales a popoarelor din est, a părut mai curând o survenire de alternative aleatorii pe un traiect al bifurcărilor unui multivers. Ne‑am trezit când într‑un lagăr când în altul, când într‑un război când în altul. Un veac belicos sau carceral, cu rare dezgheţuri din dogmatism. Istoria e transferată în plan narativ, în memorie. În planul conştiinţei, toate nopţile întunecatei istorii devin sincrone, simultane, un continuum sau o singură noapte.

Într‑o epocă dominată de minimalism, deconstructivism şi postumanism, Horia Bădescu îşi îngăduie luxul meditaţiei extrem orientale, al glosei heideggeriene despre Fiinţă, al virtuozităţii formale (inventând el însuşi combinaţii precum ronsetul), al speculaţiei ontologice, al manifestelor poetice şi etice. Ecourile din spaţiul cultural francofon sunt mărturii ale fascinaţiei exercitate de efectul negentropic al operelor sale care poate anunţă o schimbare de paradigmă.

Maria-Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now