Contemporanul » (Con)texte » Din nou despre Caragiale

Din nou despre Caragiale

Imaginaţia romancierului se combină uneori cu glosa exegetului, ca în acest ingenios joc de metafore – şotronul şi jocul de şah – folosite pentru a plasticiza comparaţia dintre seducătoarea cu experienţă şi nimfeta care se iniţiază erotic…

Uvertura Războiului Civil din Anglia secolului al şaptesprezecelea, ne spunea profesorul de istorie a Angliei la curs, exemplifică elocvent deosebirea dintre acest popor şi rivalii lor de peste Canal: în vreme ce Revoluţia Franceză a debutat cu tirade pe baricade, conflictul dintre parlamentarii britanici şi rege a avut la origine lungi dezbateri în Parlament în jurul obligaţiei unui lord de a‑i plăti suveranului patru lire. Revoluţia Franceză a continuat, tot la modul excesiv, cu Regimul de Teroare şi imperialism invaziv – recrudescenţa modelului asiatic al cuceritorului, spune Benjamin Constant. În Anglia, discursul despre drepturi şi obligaţiuni a condus, nu doar la regim constituţional, ci şi la înflorirea unei civilizaţii pe care Voltaire o recomanda Franţei, iar Lichtenberg, Germaniei.

E îmbucurător, desigur, zvonul că Uniunea Europeană doreşte să ne încredinţeze domeniul apărării, performanţa noastră în domeniul militar părând să susţină ipoteza istoricului Neagu Djuvara privitoare la descendenţa noastră din cumanii care asigurau gărzile domnitorilor. Dar, aşa cum se întreba cineva mai demult, de ce nu suntem competitivi în cultură, în învăţământ, în diversele domenii ale vieţii civile? Probabil, pentru că ni se pare inutil şi obositor să discutăm până şi despre drepturile omului – un discurs nefamiliar chiar şi printre înalţi magistraţi – sau despre sursele mediatice (cinematografie) ale psihologiei criminalităţii, ştiind că îi scandalizăm pe afurisitorii morţilor de ultimă oră: „oare, se revoltă aceştia, nu mai sfârşesc odată sezoanele telenovei în jurul unor oase?!!…” Este incredibil, dar adevărat. Gradul critic al insensibilităţii climatului de opinie sugerează o recesiune a colectivităţii în primitivism.

În acest context, clinchetul aristocratic al titlului celei mai recente cărţi dedicate de multi‑premiatul caragealeolog Gelu Negrea pasiunii sale de o carieră are coloratură de deziderat şi utopie, Doamnele domnului Caragiale (Tracus Arte, 2019), depăşind cu mult graniţele unui studiu de gen. În loc de portrete ale personajelor feminine din dramaturgia şi proza lui Caragiale, citim un fel de procese literare la care sunt chemaţi în instanţă, pe lângă personaje de ambe sexe, dramaturgul, personalităţi istorice, autori contemporani de discursuri pe tema feminismului/ feminităţii, a specificului naţional, îngroşat caricatural şi dublat fonetic (Rromânca, 1901), de autor dar apărat în comentariul criticului, ca şi exegeţii care au contribuit la configurarea canonului caragialesc. Este o carte absolut admirabilă, mai ales prin aducerea împreună a unor însuşiri care rareori fac corp comun. Astfel, stilul afectează o lejeritate colocvială, un ton ironic sau jucăuş, cu multe împrumuturi din jargonul curent încărcat de cuvinte şi expresii străine, mai ales anglicisme, dar comentariul trădează o inteligenţă sclipitoare, intuiţie şi mai ales o pasiune ieşită din comun, aproape detectivistă, de a descifra sensul exact al textelor, uneori prin detaşare polemică de predecesori, a căror eroare sau superficialitate e demonstrată fără drept de apel.

Spuneam că nu ne aflăm, cum ne‑am fi aşteptat citind titlul, la un comentariu de text, mai precis la o analiză a personajelor feminine din opera lui Caragiale. Gelu Negrea nu e un caracterolog, ci un antropolog al culturii. Ce idei circulau în epocă pe tema genurilor? Caragiale e contemporanul lui Maiorescu, nu cel care pleda pentru emanciparea femeilor în teza de doctorat, inspirată de Herbart şi de pozitivism, ci ideologul conservator, cititor şi adept al antropologului Gustave Le Bon, care dedusese inferioritatea femeii pe baza măsurării creierelor… Ce semnificaţie aveau revendicările liberale ale Ziţei (O noapte furtunoasă) într‑o societate în care bătaia administrată femeii era inclusă în statutul ei marital şi între privilegiile necontestate ale bărbatului? Care este comportamentul femeilor care nu au cunoscut decât viaţa domestică într‑o societate aproape tribală în noile circumstanţe ale societăţii structurate ierarhic de regalitate? Familiaritatea în relaţiile cu regina („Am auzit, dragă, că ai fostără cam bolnăvioară”…) sau apostrofarea odraslei („Te vede Madam Carol”…) sunt de un comic involuntar. Ce vârstă aveau bărbaţii din Garda Civică, potrivit arhivelor, de unde reiese că Jupân Dumitrache nu era nici pe departe bărbatul ramolit din reprezentările scenice curente? Ce semnificaţie, dincolo de automatismele comice ale Cetăţeanului Turmentat, are aluzia acestuia la data de 11 februarie, când a fost detronat Cuza? De când funcţiona, de fapt, monstruoasa coaliţie a unor formaţiuni politice fără deosebiri reale de ideologie între ele? Indică aici Caragiale un păcat originar al politicianismului din tânărul stat român? Ce rol a jucat Caragiale însuşi în disputele politice? Gelu Negrea nu face concesii precautei eludări a adevărului atât de caracteristică spiritului naţional, istoria, viaţa şi opera lui Caragiale fiind permanent puse în relaţie. Nu numai Rică Venturiano, în care Caragiale a recunoscut a se fi portretizat, dar şi alte pasaje dramatice se suprapun peste scene din viaţa reală. Scandalurile politice şi loviturile sub centură nu‑i erau străine celui care, se pare, a determinat concedierea lui Eminescu de la Timpul în urma dezvăluirii făcute unui fruntaş liberal despre documente compromiţătoare la adresa lui pe care poetul intenţiona să le publice.

Dacă practica hermeneutică include interpretarea unui text al unui autor în lumina întregii lui opere, Gelu Negrea merge mai departe, incluzând în cercul hermeneutic şi personajul istoric care a generat‑o. Pasiunea trecătoare, dar nestăvilită, se pare, nutrită de Caragiale faţă de nepoata compozitorului Caudella şi un romanţ ilustrat al epocii – Edgar şi Fridolina sau victimele Inimii – se contopesc într‑un tom unic. Caragiale îi scrie prietenului Petru Missir să intervină în favoarea sa pe lângă obiectul adoraţiei – domnişoara Leopoldina Reinecke – pe care o numeşte Fridolina, după eroina romanului sentimental la modă, şi din care citează un personaj dintr‑o piesă a sa – O soacră … Triunghiul dorinţei, cum numeşte Renė Girard, acest mecanism psihologic, face ca tânărul dramaturg să îngăduie personajului literar să medieze între el şi fiinţa în carne şi oase de care e îndrăgostit. Stilul melodramatic şi sentimental e o mască retorică pe care Caragiale o poartă pe una din scenele vieţii: „Sunt foarte, foarte, foarte nenorocit. Am plâns toată noaptea în vagon ca un mizerabil. Acuma, scriindu‑ţi, plâng. …” etc…

Tipologia feminină reconstituită de Gelu Negrea din piesele şi prozele lui Caragiale este altminteri exhaustivă, cu fine distincţii caracterologice (de exemplu, între Marghioala, din La hanul lui Mânjoală, şi nimfeta Nina din Între două poveţe …) şi revizuiri radicale (a se vedea versiunea existenţialistă a Vetei sau apolitică a lui Tipătescu, care refuză să implice administraţia în viaţa partidelor, sau chiar a lui Zoe Trahanache, în jurul căreia gravitează masa de politicieni, dar care e absorbită doar de pasiunea pentru amant). Memoriabil e comentariul despre Anca din Năpasta, canonizată anterior ca personaj pozitiv, un fel de Electră, dar din care Gelu Negrea scoate o Lady Macbeth, suspendată din ordinea naturii, incitând la omor la nivel subliminal, prin replici încărcate de ambiguitate, refuzată de maternitate („Anca nu va fi mamă niciodată”).

Imaginaţia romancierului se combină uneori cu glosa exegetului, ca în acest ingenios joc de metafore – şotronul şi jocul de şah – folosite pentru a plasticiza comparaţia dintre seducătoarea cu experienţă şi nimfeta care se iniţiază erotic: „Nina exersează un şotron sentimental pe care, în final, îl pierde, căzând pradă unei crize tipice de isterie. Femeia, în schimb, se află în posesia unei strategii verificate şi infailibile; ştie tot timpul ce are de făcut şi, pas cu pas, retragerile sale sunt fie simulate, fie executate pe aliniamente dinainte stabilite; Marghioala este un şahist care are mereu în vedere mutarea următoare şi care, în final, câştigă întotdeaua.”

Schimbând titlul prozei scurte Moftangioaica în Rromânca, în intervalul 1893‑1901, Caragiale schimba genul satirei de moravuri cu un studiu de identitate naţională. Femeia reprezentativă pentru naţiune provine din clasa de mijloc, mic‑burgheză, e snoabă, meschină (nu se poate bucura de propria opulenţă dacă nu face o femeie săracă să sufere etalându‑şi luxul), arivistă (ţintind să fie prezentă în cercurile mondene etc.). Gelu Negrea preferă să vadă partea plină a paharului: ce era rău în emulaţia modelelor occidentale, în învăţarea de limbi străine, în efortul de europenizare? Poate e util avertismentul lui
Alexander Pope: „Decât puţine cunoştinţe, mai bine deloc”. Formele fără fond, asumarea iresponsabilă de identităţi şi forme statutare sau participative fără intenţia onestă de însuşire a esenţei lor pot aduce mai multe prejudicii reputaţiei unui popor decât izolarea.

Construită prin contextualizări succesive ale reprezentărilor feminine caragialeşti, precum cercurile stârnite de o piatră aruncată în apă, cartea se încheie cu încă o polarizare masculin‑feminin a caracterului uman: autorul însuşi intră în ecuaţie cu o misterioasă doamnă M., erudită şi meticuloasă, care îi reproşează lipsa parametrilor de discurs: declaraţia de intenţie, de metodă, de tratare… Este, desigur, plicticoasa Muză a stilului academic, încărcat de convenţii şi protocoale. În ciuda reverenţei respectuoase, autorul decide: Non serviam. Se va bizui pe inteligenţa cititorilor, care – nu se înşală! – vor înţelege şi admira aceste recente descoperiri ale lecturii unui Caragiale tot mai surprinzător şi profund.

Maria‑Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now