Din ultimul număr:
Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Stilistica geniului eminescian

Stilistica geniului eminescian

Această profeţie eminesciană, în ce priveşte Basarabia şi Bucovina, se va împlini abia în 1918, chiar dacă minunea Daciei Mari pe care o visa în 1882, cu prietenii din Societatea „Carpaţii”, va dura numai până la al Doilea Război Mondial…

Elena Condrei: Vă mărturisesc că, vorbind acum cu dvs. despre Basarabia, încerc un sentiment de speranţă. Pe Portalul Eminescu.ro a fost publicat studiul Bucovina şi Basarabia al lui M. Eminescu. Din nefericire, adevărurile spuse de Eminescu în acest studiu istorico‑politic sunt de mare actualitate. Consideraţi că suntem deja în prezentul predicţiei: „Vremea în care şi pietrele vor vorbi adevărul”?

Theodor Codreanu: Să‑mi îngăduiţi aici un comentariu mai larg, spre a completa oarecum viziunea din Basarabia eminesciană, carte care a cunoscut două ediţii: una în Colecţia „Eminesciana” de la Editura Junimea din Iaşi (2013), alta – substanţial adăugită, la Editura „Ideea Europeană” din Bucureşti (2018). Dumneavoastră vă referiţi, desigur, la ediţia Ion Creţu din 1941, publicată la Bucureşti, studiu care n‑a fost inclus în ediţia academică din varii pricini, nu doar fiindcă, publicat în „Timpul” fără semnătură, a intrat în rândul textelor cu paternitate incertă. I. Creţu va argumenta, stilistic şi ideatic, că paternitatea îi aparţine lui Eminescu. În Basarabia eminesciană, n‑am făcut referire la acest studiu, considerând că acela binecunoscut sub titlul Basarabia este pe deplin edificator asupra istoriei acestei provincii năpăstuite, istorie care constituia obiectul cărţii mele. Textul restituit de I. Creţu, într‑o lectură proaspătă, pune nuanţe interesante, cum ar fi enigma oferirii „dărniciei” către statul român a Dobrogei, teritoriu care însemna calea cea mai scurtă şi cea mai sigură dintre Rusia şi Bulgaria. Răspunsul nu putea fi decât unul: punând mâna din nou pe cele trei judeţe sudice din Basarabia, Rusia oferea momeala cu Dobrogea, fiind sigură că o va lua de la români cu mult mai uşor decât de la turci, cu prima ocazie prielnică. Altminteri, Eminescu arătase că Dobrogea era pământ românesc din vechimea geto‑dacică şi i se cuvenea chiar prin Convenţia de la Livadia. „Admiţând legitimitatea intereselor Rusiei, – zice Eminescu – nu înţelegem cum Rusia ne oferă în schimb Dobrogea, de oarece, îndată ce Dobrogea ar fi teritoriu românesc, comunicaţia între Rusia şi Bulgaria nu se mai poate face decât prin ţara noastră. Rusia n’a scăpat de o piedică, iar noi întâmpinăm nişte greutăţi mai mari chiar decât cele de până acum. În tot cazul, Rusia nu ne poate oferi Dobrogea decât cu hotărârea de a ne sili mai târziu să i‑o cedăm”.

Studiul Bucovina şi Basarabia este blindat cu documente şi cu o demonstraţie clasică, aproape impersonală, comparativ cu studiul Basarabia, apărut în cinci episoade din „Timpul”, între 3 şi 14 martie 1878, şi care poartă mai fidel pecetea scrisului eminescian. Bucovina şi Basarabia se va tipări în lunile aprilie, mai şi iunie, în acelaşi ziar, în timpul negocierilor pentru pace de la Berlin. Chiar dacă autorul nu este Eminescu singur, având, eventual, şi un coautor, viziunea holistică este a poetului şi are rostul diplomatic de a convinge puterile europene că este în interesul lor ca Rusia să nu devină stăpână pe gurile Dunării prin retrocedarea celor trei judeţe sudice. De aceea, ziaristul ţine să abordeze cât mai „neutru” posibil problematica, dintr‑o perspectivă deopotrivă occidentală şi românească. Iată un exemplu edificator, privitor la starea geopolitică şi spirituală a Rusiei: „Împărăţia Rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic de o măreţie intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari. Lupta între Turci şi Ruşi este o consecvenţă firească a deosebirilor de credinţe; dar mai mult decât din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească, ce s’a produs totdeauna în Rusia. Ţarul e puternic şi nu ştie ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăţiei sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, – altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne”.

În celălalt studiu, stilistica geniului eminescian este impresionantă, spunând acelaşi lucru: „Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror mon[o]tonie are înrâurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind‑o de mlădoşenie şi dându‑i instincte fanatice pentru idei de o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sunt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt. În tendenţele de cucerire, în aşa‑numitele misiuni istorice care‑şi caută marginile naturale nu e nimic dedesubt decât pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce‑i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i‑a refuzat sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru”[1].

Interesant că viziunea eminesciană asupra expansionismului ţarist, continuat de imperiul sovietic, dar şi de „democratul” Vladimir Putin, este confirmată nu numai de istoricul american Larry L. Watts (Fereşte‑mă, Doamne, de prieteni, în versiunea românească din 2012), dar şi de alţi istorici, precum autorii cunoscutei cărţi Domnia ţarilor. De la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin, lucrare coordonată de istoricii germani Uwe Klußman şi Dietmar Pieper.

Noutatea anticipatoare pe care o aducea Eminescu, sugerată şi de titlu, în studiul editat de I. Creţu în 1941, este integrarea/legarea destinului Basarabiei de cel al Bucovinei, pe fondul expansiunilor ruseşti, din ultimele două secole, către nord, vest şi sud. Atâta vreme cât Principatele Române au avut domnii pământene, integritatea lor, cu varii poticniri trecătoare, a fost asigurată. Momentul de criză intervine la începutul secolului al XVIII‑lea, prin domniile lui Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu. Cel dintâi s‑a angajat în alianţa cu Petru cel Mare, împotmolită prin capitularea de la Movila Răbâia, după înfrângerea de la Stănileşti, lângă Huşi, celălalt a căzut în capcana miniştrilor săi corupţi, soldată cu tragedia decapitării domnitorului şi a copiilor. A fost momentul când Poarta a hotărât instaurarea domniilor fanariote. Acestea au deschis calea celor două rapturi‑vânzări a teritoriilor care se vor numi Bucovina şi Basarabia. În condiţiile creşterii ameninţării ruseşti, într‑o perioadă de confuzie a domniilor fanariote nesigure, şi mai ales după ce, din împărţirea Poloniei, Viena s‑a ales cu Galiţia, care nu putea fi menţinută fără un coridor sigur, cancelarul Kaunitz a trecut la investigarea retrasării graniţelor, pe Carpaţi, spre Moldova, pornind de la Oituz, Trotuş, Siret, satul Camenca, Cernăuţi, Nistru, până la codrul Hotinului, găsind că teritoriul ce va fi numit Bucovina este cel trebuitor, alături de Galiţia, în calea expansiunii slave. Astfel, l‑a însărcinat de baronul Thugut să înceapă negocierile cu Înalta Poartă pentru a ceda bucata „neînsemnată” din teritoriul Moldovei. 5000 de galbeni şi o tabacheră de aur încrustată cu briliante a cheltuit Viena pentru coruperea celor trebuitori în vânzarea paşnică a Bucovinei. Boierii, ierarhii Bisericii Ortodoxe au protestat zadarnic în faţa vânzătorilor şi cumpărătorilor. S‑a crezut o vreme că un martir al protestelor a fost domnitorul Grigorie Ghica. Eminescu însuşi îl prezintă, în tinereţe, în atare postură, pentru ca în studiul Bucovina şi Basarabia să se revizuiască, în faţa documentelor: „Faţă cu Moldovenii era dar aprig luptător contra cedării Bucovinei, faţă cu Rusia era o slugă supusă şi totdeauna gata la poruncă, faţă cu Poarta era un biet credincios pus în fruntea unei ţări îndârjite, iară faţă cu Austria lucra prin agentul său de la Constantinopol, netezind toate drumurile”. Cu toate acestea, baronul Thugut nu l‑a plătit cu cei 1000 de galbeni promişi. Cu un astfel de om, crescut într‑o familie austriacă, adaugă Eminescu, „Ţara, în fruntea căreia poate să stea un asemenea om strâmtorat, nu e decât o adunătură de oameni, ce locuiesc numai ca din întâmplare împreună, şi de la o asemenea ţară avea Austria să‑şi ia trei ţinuturi frumoase şi binecuvântate”.

Dacă Austria a motivat raptul cu asigurarea fruntariilor, zice Eminescu, Rusia a intrat în Basarabia pentru a‑şi continua expansiunea spre sud şi est: „Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să‑şi asigureze graniţele, ci pentru ca să înainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete”. Şi continuă: „Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre, are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta Ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea, câştigă Hotinul, de unde dominează intrările despre miazănoapte ale Carpaţilor, câştigă în sfârşit, o înrâurire mai directă asupra poporului român”.

Conştiente de planurile ruseşti, puterile europene încredinţaseră Moldovei gurile Dunării, prin Congresul de la Paris, din 1856. Este ceea ce nu va înţelege guvernul liberal al României, în 1876‑1878, semnând Convenţia de la Livadia, cu un articol ambiguu, care îngăduia trupelor ruseşti să intre în ţară fără să asigure clar integritatea teritorială. Or, românii au simţit dintotdeauna în Rusia duşmanul natural, cum o va identifica, spre sfârşitul secolului, Take Ionescu, într‑un articol celebru. Cu intenţie de captatio benevolentiae faţă de puterile occidentale, Eminescu precizează: „Simţindu‑se a fi mai mult latini decât ortodocşi, Românii resping orice solidaritate de aspiraţiuni cu popoarele slave şi stau aci, la Dunăre şi Carpaţi, ca un zid de despărţire între slavii de la miazănoapte şi cei de la miazăzi”. Paradoxul oamenilor politici e că s‑au aliat cu duşmanul natural în pofida intereselor proprii şi ale celor europene. Pe front, românii au demonstrat că sunt un popor brav, de luat în seamă, dar ce folos, de vreme ce au luptat pentru ruşi, iar nu pentru ei. Asta au văzut foarte bine occidentalii: „În zadar! Românii au dovedit că sunt un popor plin de putere, dar un popor care dispune de puterile sale în contra intereselor sale şi în aceeaşi vreme în contra intereselor europene; el stă înaintea Congresului ca înaintea judecătorilor săi”. Aşa explică poetul de ce Congresul de la Berlin ameninţa cu retragerea sudului Basarabiei de sub suveranitatea României, limitându‑i controlul de la gurile Dunării. Intuind finalul, jurnalistul de la „Timpul” profetiza, cu amară luciditate: „Dacă cu toate acestea congresul ar ceda stăruinţelor Rusiei şi ar sili pe Români să se retragă din Basarabia, rezolvarea definitivă a cestiunii va rămânea amânată până la un războiu viitor, în care Rusia va fi biruită, iar nu biruitoare”.

Această profeţie eminesciană, în ce priveşte Basarabia şi Bucovina, se va împlini abia în 1918, chiar dacă minunea Daciei Mari pe care o visa în 1882, cu prietenii din Societatea „Carpaţii”, va dura numai până la al Doilea Război Mondial.

Note:
[1]  M. Eminescu, Opere, X, p. 73‑74.

Elena Condrei în dialog cu Theodor Codreanu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now