Din ultimul număr:
Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » „României îi lipseşte o «hartă a viitorului»” (II)

„României îi lipseşte o «hartă a viitorului»” (II)

Închiderea societăţii în reguli severe de supravieţuire determină o reformatare culturală de anvergură, pe termen lung. Iar asta înseamnă, în primul rând, o reinventare pentru fiecare furnizor de servicii culturale, la nivelul fiecărei celule creatoare din interiorul unei instituţii…

 

Un efort care înseamnă peste un milion de prieteni fideli

 

În presa românească s‑a scris elogios despre modul în care aţi reorganizat, aţi refăcut din temelii în doar câţiva ani, împreună cu echipa formată de Dvs., Domnule director, o instituţie culturală de prestigiu: Muzeul Municipiului Bucureşti. Instituţie care face parte din patrimoniul naţional românesc. Ce înseamnă a construi în domeniul cultural? E altceva decât a conduce orice fel de altă întreprindere fie economică, fie de un alt tip?

La mai bine de cinci ani distanţă de primăvara anului 2014 pot oferi următoarea concluzie: şi într‑o ţară uşor disfuncţională, cum este România, este posibil să schimbi o instituţie astfel încât să devină funcţională, iar cea mai serioasă problemă, oriunde ai privi, este aceea a resurselor umane. Ştiam însă unde se află instituţia aceasta când am preluat‑o în 2014: pe fundul mării. Cu oameni deprofesionalizaţi, nemotivaţi, pe punctul de a pleca, cu clădiri care se prăbuşeau pe tine… Putea foarte bine această instituţie să fie comasată, eliminată cu totul. De ce să mai dai bani pe ceva ce nu funcţionează? Marea mea şansă a fost că s‑au pensionat mulţi. Nu am fost un personaj comod, am fost chiar în conflict cu fostul manager, deşi iniţial am crezut că putem construi împreună lucruri frumoase. Eu am fost opusul lui şi am făcut tot efortul să rămân aşa. Nu mi‑e teamă de altul mai bun ca mine. Îl sprijin să se dezvolte, dar îi atrag atenţia că trebuie să mai citească şi să mai întindă şi el o mână spre altul din generaţia lui, care poate are altă viteză de dezvoltare, dar nu e tâmpit. Nu ţin cu dinţii de funcţia asta, pentru că nu ea mă defineşte, ci conţinutul ei, ceea ce las în urmă.

Pe poziţiile eliberate din 2014 până în 2016 – erau toţi şefi şi a plecat toată garnitura la pensie – au venit colegi, şi din interior şi din exterior, cu vârste până în 40 de ani, aşadar, născuţi la finalul sau după căderea unui regim care te malforma. Sunt mai deschişi, mai îndrăzneţi. Au învăţat şi prudenţa, ceea ce nu e rău. Împreună am încercat să construim un vehicul unde să fie altfel, lucrurile să funcţioneze, iar oamenii să se dezvolte. Nu mă deranjează dacă mi se atrage atenţia că sunt pe cale să greşesc. Colegii mei au căpătat curaj şi îmi spun, ceea ce e bine pentru întreaga echipă. Aşadar, reţeta este similară pentru orice profil instituţional. Obiectivul către care ne îndreptăm este modelarea profesională, cu un plus de caracter a celor tineri şi un sprijin de orientare profesională, specializată pentru cei aflaţi la vârste active de peste un deceniu. Aşa se formează un lanţ trofic profesional, care oxigenează toate vârstele societătii şi, în final, formează masa critică a clasei de mijloc, care aşază naţiunea într‑un echilibru interior şi o plasează cu forţă egală de negociere în exterior.

Cât de grea devine o asemenea misiune culturală în vremea pandemiei şi, mai ales, în aceea care va urma, în perioada post‑pandemie? Cum va arăta viaţa culturală după pandemie?

Închiderea societăţii în reguli severe de supravieţuire determină o reformatare culturală de anvergură, pe termen lung. Iar asta înseamnă, în primul rând, o reinventare pentru fiecare furnizor de servicii culturale, la nivelul fiecărei celule creatoare din interiorul unei instituţii. În ceea ce ne priveşte, am dezvoltat panelul virtual cu toate sertarele posibile (site, facebook, messenger, instagram), astfel încât să existe o comunicare în timp real cu comunitatea, în sensul lărgit al spaţiului de manifestare, pentru că avem acum prieteni şi în afara ţării, dar mai ales în alte oraşe din ţară. Iar serviciile culturale oferite au fost din toate zonele de interes profesional şi cultural: istorie urbană, antropologie, arheologie, artă şi istoria artei, etnografie, numismatică, medalistică, muzeografie, patrimoniu urban, dar şi imaterial etc. Apoi, dincolo de aceasta, am creat pe site sertare cinematografice, cu filme documentare realizate în ultimii cinci ani despre muzeele, expoziţiile şi colecţiile noastre (36 la număr), filme documentare despre istoria Bucureştiului, despre anii Primului Război Mondial şi perioada care a urmat. Avem şi un sertar numit Cinema Museion, cu filme istorice, de peste 50‑80 de ani, din colecţiile noastre, care au fost digitizate şi publicate pe site. Apoi un alt sertar, dedicat conferinţelor din proiectul Idei în Agora, câteva zeci de înregistrări foarte variate ca subiecte de dezbatere. Şi, desigur, nu puteau lipsi un forum şi un podcast. În afară de aceasta, 15 pagini de facebook transformate în reviste culturale veritabile, unde corespondenţa cu comunitatea este în ritm susţinut.

Acest efort a însemnat peste un milion de prieteni fideli la începutul lunii mai, în numai o lună şi jumătate! Desigur, acest lucru nu înseamnă venituri proprii, dar înseamnă o investiţie pe termen lung în factorul uman, al cărui interes a fost captat şi este, în continuare, păstrat. Ca urmare a acestui lucru, colegii mei publică într‑o rubrica permanentă din Gazeta Românească din Israel, în Contemproanul. Ideea Europeană, pe cotidianul.ro, unde avem rubrica Din istoria noastră. Acestor publicaţii li se vor adăuga colaborări cu revista Historia şi publicaţia online Orientul Românesc din Beirut (Liban).

 

O reţea de muzee şi case memoriale

 

Muzeul condus de Dvs. are în componenţa sa o reţea de muzee şi case memoriale. Vă invit să‑i faceţi o succintă prezentare… Ce spun aceste instituţii despre vechiul Bucureşti – oraş despre care aţi scris, aproape, un raft de cărţi apreciate de critica de specialitate şi de publicul larg? Apropo, nu numai cărţi de istorie şi antropologie, ci şi câteva volume de beletristică…

Muzeul Municipiului Bucureşti administrează 12 unităţi muzeale, între care 3 sunt închise pentru proiecte de reabilitare şi consolidare a clădirilor, iar 9 sunt deschise pentru public. Unele remodelate pentru o reintroducere în circuitul turistic, după foarte mulţi ani de absenţă, între anii 2015‑2018 (Muzeul dr. Nicolae Minovici, Observatorul Astronomic, Muzeul Victor Babeş), iar alte proiecte expoziţionale au fost pornite de la zero, ca, bunăoară, deschiderea integrală pentru public a Palatului Suţu între anii 2016‑2018, redeschiderea după aproape 20 de ani a Muzeului George Severeanu, într‑o manieră muzeografică unică pentru Bucureşti din perspectiva prezentării artei antice (decembrie 2017) şi apoi inaugurarea unui muzeu nou în Bucureşti, Muzeul Vârstelor, la casa Filipescu‑Cesianu, în decembrie 2016. Adaug aici şi inaugurarea noului spaţiu al bibliotecii Muzeului Municipiului Bucureşti, cu logistică modernă, la parterul reşedintei Vasile Urseanu, pe bulevardul Lascăr Catargiu, în noiembrie 2017. Avem avantajul celui mai variat şi bogat patrimoniu muzeal urban, unde nu numărul este relevant, ci diversitatea acestuia. De aceea putem acoperi o varietate de subiecte cu extinderi narative care, la rândul lor, pot oferi perspective holistice asupra unui fenomen istoric, social şi cultural deopotrivă, pornit în trecut şi aflat în desfăşurare şi azi, dar pe alte trăsături sufleteşti, bineînţeles. Suntem aproape singurii la nivel naţional care o facem. Desigur, toate proiectele expoziţionale sunt bilingve (română‑engleză).

Cele 12 unităţi muzeale sunt: Palatul Suţu, muzeul Theodor Aman (deschis şi el integral în 2016), Muzeul George Severeanu, Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul Victor Babeş, Muzeul dr. Nicolae Minovici, Muzeul Storck, casa Filipescu‑Cesianu şi Observatorul Astronomic Vasile Urseanu. Cele trei unităţi muzeale închise sunt: palatul Voievodal Curtea Veche, aflat deja în şantier de consolidare, reabilitare şi restaurare din anul 2018; casa memorială Gheorghe Tattarescu, pentru care a fost realizat un studiu Dali şi DTAC, depuse la primărie, însoţite de un certificat de urbanism pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru consolidare şi restaurare, iar apoi Palatul Dacia‑România, primit în administrare în august 2019 pentru a organiza aici Piancoteca Bucureşti. Pentru această din urmă clădire avem în desfăşurare realizarea unui proiect Dali şi DTAC, care vor fi finalizate în acest an şi vom urma aceeaşi procedură precum în cazul muzeului Tattarescu.

 

O remodelare accelerată

 

Oamenii din cultură români sunt, oare, pregătiţi pentru activitatea desfăşurată şi în mediul online? Ce reprezintă pentru reţelele Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB) new media şi cum îşi desfăşoară activitatea MMB în mediul respectiv?

Adaptarea înseamnă cel mai adesea noi aptitudini asemenea unor prelungiri anatomice, care, profesional, cer sacrificii, timp, dar mai ales dorinţa de a face şi bună credinţă. Altfel, dispari de pe piaţa muncii. Peste 40% dintre colegii mei sunt adaptaţi acestei situaţii, iar restul până la 80%, pot lucra în spatele acestei dinamici. Mai rămân 20% care nu vor să facă nimic, ba chiar se plâng de faptul că au trebuit să redacteze trei mici texte pe zi în timpul stării de urgenţă, când au stat acasă şi au primit salariul. Este incalificabil acest comportament profesional, iar codul muncii ar trebui revizuit urgent şi adaptat la noile condiţii sociale şi profesionale, aflate în remodelare accelerată. Şi mai este o problemă: cea mai mare parte a platformelor culturale de la noi nu sunt adaptate plăţilor online pentru acces la bagajul de informaţie specializată, pentru ca instituţiile culturale să beneficieze şi de o sursă minimă de venituri proprii, inclusiv din această direcţie. Şi nu mă refer aici la publicul format din persoane fizice, cel mai adesea prinse în orbitele supravieţuirii, cât la companiile de orice fel, care pot avea acces fidelizat la surse inovatoare de informaţii şi loisir, contra cost, prin canalele online.

Cum vă spuneam, în această perioadă am variat opţiunile online. Şi chiar în acest moment mai realizăm şi expoziţii virtuale alături de ateliere pentru copii şi tineri, prin intermediul platformelor online. Nu avem probleme cu această adaptare, suntem deja aici.

În ultimii ani, Muzeul Municipiului Bucureşti a devenit şi o instituţie editorială prezentă la târgurile şi saloanele de carte… Cum vedeţi viitorul cărţii pe termen mediu şi lung? Dacă am avut, până în ’89, o cenzură ideologică, să înţelegem că după pandemie va urma… o cenzură economică? Vom mai avea, oare, prilejul de a participa la evenimente culturale, inclusiv la cele organizate sub auspiciile MMB?

Evenimentele culturale în această perioadă, şi foarte probabil pentru tot parcursul acestui an, vor fi în aer liber, cu păstrarea regulilor cerute de legislaţia specifică, iar expoziţiile vor fi deschise fără organizare de vernisaje. Numai în luna iulie am deschis 7 expoziţii noi în unităţile noastre muzeale, iar în august urmează o poveste despre Carol Popp de Szathmary. Rămân cu semnul întrebării conferinţele şi simpozioanele de artă, arheologie & numismatică, antropologie, marketing & comunicare şi istorie & patrimoniu, pe care le organizăm în fiecare toamnă. Nu cred personal în cenzura economică, dar rămân sceptic în continuare cu privire la orientarea după nevoi şi necesităţi a alocaţiilor bugetare, aflate mai degrabă pe culoare de interes electoral şi de camarilă.

 

Un proiect de 140 de ani

 

Am aflat, cu bucurie, că în programele organizate de MMB acordaţi o atenţie specială copiilor şi adolescenţilor, adică publicului în plină formare în condiţiile în care, se scrie tot mai răspicat în presa românească, România a fost şi este, în continuare, deşcolarizată. Ce înseamnă, de fapt, această Şcoală Altfel în viziunea Dvs.?

Acest proces de deşcolarizare înseamnă ca finalitate deprofesionalizarea vârstelor active. României îi lipseşte o „hartă a viitorului”. Iar această cartografiere a viitorului ţine numai de factorul uman. Şi anume de investiţia continuă în factorul uman. După cum spunea la vremea lui Spiru Haret, „cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara”. În ultimii treizeci de ani de libertate de opinie şi de atitudine, foarte puţine au fost şi mai sunt demersurile pozitive – în sensul menţinerii unor instituţii de învăţământ performante – susţinute prin argumente constructive, cu repere clare şi etape care trebuie urmate.

Care e soluţia? Cea mai proastă modalitate şi condamnată din start este repetarea. Adică să începi construirea, reconstruirea cu aceleaşi metode care în trecut n‑au fost suficiente şi care în prezent sunt uzate. I.D. Sîrbu avertiza, în anii 1980, că în istorie, dacă nu ai atenţia dublată de inteligenţă, „cuvântul «devenire» seamănă izbitor de mult cu un alt cuvânt: «revenire»”.

Mai mult ca oricând, se impune necesitatea unei guvernări în afara politicii (a se vedea aici şi conceptul de „helvetizare a României”, conturat de juristul Petre Pandrea la începutul anilor 1950). Profesia trebuie să devină masa critică a deciziei politice: performanţa în carieră precede funcţia politică. Acesteia i se adaugă încrederea câştigată în interiorul generaţiilor active, de către lideri reali, care pot avea apoi prin delegarea votului şi decizia politică. Aceasta din urmă devenind mai degrabă onorifică şi nu remunerată, iar pârghiile decizionale pot dobândi apoi un caracter de plus-valoare socială şi profesională pentru generaţiile care vin din urmă.

În consecinţă, strategia Muzeului Municipiului Bucureşti este de a oferi un prim pas în proiecţia fiecăruia de a descoperi o perspectivă personală asupra vieţii sale. Şi acesta este primul pas în a construi o hartă a viitorului. Această hartă a viitorului porneşte de la muzeul personal al fiecăruia, de la pasajele de viaţă adunate, de la experienţele profesionale şi sociale traversate cu fiecare vârstă şi care formează într‑un final un manual al tinerilor utilizatori de cartografie personală. Povestea fiecăruia dintre noi poate ajuta copiii să‑şi dezvolte un muzeu personal unde să adune abilităţi de adaptare, cunoştinţe şi informaţii de reprezentare a unei posibile prognoze şi în final un panel de sentimente şi afecte pozitive, antidoturi pentru momente de nelinişte, şi, desigur, memoria fiecărui pas făcut înainte. Către acest obiectiv sunt îndreptate proiectele noastre expoziţionale şi temele atelierelor de vară, subiectele conferinţelor şi mesajele noastre, cu fiecare pas. Loisirul este în plan secund, ceea ce trebuie să primeze este informaţia dobândită cu valoare de nou şi cu perspectiva să‑ţi ofere acces la o prognoză în privinţa proiectului tău de viaţă.

Revista Bucureşti în 5 minute, fondată şi coordonată de Dvs., apare, începând cu nr. 6/ 2020, ca supliment al prestigioasei reviste Contemporanul. Ideea Europeană. Cum credeţi că arată cele două publicaţii împreună, ce vor câştiga lectorii celor două reviste de cultură şi ştiinţă, fie aceştia profesori, elevi, studenţi, intelectuali, scriitori din ţară şi din străinătate, fie iubitori de arte din orice colţ al lumii, care navighează pe reţelele online, create de cele două foi culturale?

Bucureşti în 5 minute a apărut în mai 2015 din necesitatea unui newsletter, care să informeze lunar publicul despre munca noastră şi diversitatea evenimentelor organizate. El oferă acum prin intermediul revistei Contemporanul. Ideea Europeană şi informaţia de specialitate, care a început să lipsească din lectura vârstelor aflate în formare, informaţii pe care specialiştii MMB le pot oferi din interiorul muncii lor. Sunt, aşadar, articole de istorie urbană, arheologie, etnografie, antropologie, numismatică, artă şi istoria artei, despre Bucureşti şi despre istoria naţională – teme care vin în completarea misiunii culturale a proiectului de 140 de ani pe care‑l reprezintă revista Contemporanul. Ideea Europeană.

George Motroc în dialog cu Adrian Majuru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Majuru

Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor și editor roman. S-a născut la București, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Komsodemianskaya” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală, 1989) și al Facultății de Istorie a Universității București. (1997) Debut editorial [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest