Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Mihaela Helmis în dialog cu Lia Maria Andreiţă: Arta tapiseriei

Mihaela Helmis în dialog cu Lia Maria Andreiţă: Arta tapiseriei

M-⁠am întors acolo cu gândul la satul copilăriei mele. Nu mai este acela, nici pomeneală! Nici tradiţii nu mai sunt. Singurul lucru care s-⁠a salvat în acest sat la ora asta este biserica. Ea avea nevoie de acoperiş. Şi strecurat aşa, într-⁠un proiect european, de părintele paroh, biserica a dobândit acest acoperiş şi resfinţirea ei. Dar în rest, satul nu mai are nimic în comun cu trecutul

Ne aflăm între cer şi pământ, în câmpie, acolo unde imaginarul dilată realitatea. Lia Maria Andreiţă – fiica Bărăganului şi a Europei – se lasă cunoscută de acasă şi până la întâlnirea cu acea regină a tapiseriilor care se cheamă „La Dame à la licorne”. Scriitoare şi diplomat, ea e una dintre doamnele care ţes, cu lână şi cuvinte, prezenţa unei fiinţe fantastice, ca un inorog, chemându-⁠ne spre un sat aflat nu departe de Dunăre. Doctor în drept, membră a UAP şi a Academiei de artă modernă din Roma, Lia Maria Andreiţă are între cele 10 expoziţii personale şi trei internaţionale – la Viena, Paris şi Veneţia – şi a semnat până acum 5-⁠6 volume de proză şi memorialistică. Dar începem cu tapiseria.

Lia Maria Andreiţă: Tapiseria nu este ca pictura. Stai în faţa şevaletului, faci doi paşi în spate, vezi, te uiţi, ţi se pare că e puţină lumină acolo, că în colţul ăsta ar trebui înteţită pata de culoare. Aici nu se poate. Aici firul odată pus este pus, iar perspectiva aceasta de îndepărtare nu o ai întotdeauna, pentru că eşti concentrat, eşti cu ochii în fire, nu ai ansamblul lucrării, nu ai cum să-⁠l vezi.

Mihaela Helmis: Când a început pentru dumneavoastră gândul acesta că lâna pe care cred că o ştiţi de acasă poate să fie şi altceva decât pulover sau şosete.

Sigur că am ştiut de acasă, din copilărie. Mama, de cum păşeam în iarnă, deja aranja războiul – un război orizontal, în care ţesea scoarţe. Dacă nu ţesea pânză sau ştergare. Lâna era pregătită dinainte, vopsită, şi sigur că aici am descoperit farmecul firului de lână. Dar n-⁠am ţesut, n-⁠am intrat niciodată în războiul acela cât eram copil. Sigur, făceam operaţiunea pe care o fac şi acuma, aceea de a curăţa lâna adusă de la ciobani. Scoteam cornacii din ea, o spălam foarte, foarte bine, şi după ce se usca, o scărmănam, iar toamna când se linişteau treburile alergam la daracul de lână. Astăzi am găsit cu greu un darac manual undeva într-⁠o comună spre Călăraşi, unde merg şi fac lâna val şi apoi o torc şi merg mai departe cu ea la vopsit. Tapiseria presupune o întreagă infrastructură.

Când aţi tors prima dată?

Am tors când eram copil. Sigur, arta fusului o stăpânesc de atunci şi sunt mândră de ea, mai ales că la muzeul Gumelniţa din Olteniţa am aflat că este atât de veche, din vremea acelei civilizaţii, pornind de acum 6500 de ani. Este o mare mândrie pentru mine că mă trag din această civilizaţie şi această artă nu s-⁠a pierdut. Asta îmi încălzeşte sufletul. În casa mea fusul şade lângă dicţionare, lângă enciclopedii… Lucrurile se leagă: tapiseria mea cea mai recentă a făcut parte dintr-⁠o expoziţie Ave Maria, deschisă cu ocazia resfinţirii bisericii din Negoieşti, din Bărăgan. Acolo Elina Doamna şi Matei Basarab au zidit o biserică terminată la anul 1649. La câţiva kilometri, la Herăşti, se află şi azi un conac despre care Paul de Alep, la 1653, spune că este un palat atât de frumos cum numai în Franţa mai văzuse. Fratele Elinei-⁠doamna, unul dintre cei mai cultivaţi oameni ai vremii, Udrişte Năsturel, scrie din porunca domnitorului Pravila mică pe care o şi tipăreşte la Govora. De fapt, este primul nostru cod penal românesc.

Ajungem să ne întrebăm dacă despre cultură patriotică, despre cultură generală, despre cultura de specialitate este vorba atunci când un diplomat devine şi artist, dar are la bază şi studii de drept…

Studiile de drept m-⁠au ajutat foarte mult în diplomaţie. Diplomaţia e o altă artă spre care m-⁠am dus cu toată deschiderea, cu toată puterea, cu toată forţa, cu tot sufletul, aşa cum, de altfel, şi atunci când am început să fac tapiserie tot cu dăruire m-⁠am dus, iar cu puţini ani în urmă m-⁠am dus cu dăruire spre literatură. Le iubesc pe toate trei în egală măsură…

În lucrarea pe care am intitulat-⁠o Naşterea lui Iisus am îmbrăcat-⁠o pe Maica Domnului cât se poate de frumos, pentru că am considerat că este clipa când într-⁠adevăr este Împărăteasa Lumii. Rămâne o Împărăteasă a Lumii. Trăirea sufletească de împărăteasă deplină nu o are decât în momentul acesta. Pentru că în clipa când este cu Iisus la Templu şi bătrânul Simeon îl vede, deja îi spune că va trece sabie prin inima ei.

Aţi îmbrăcat-⁠o în mantie roşie…

Am îmbrăcat-⁠o ca pe o împărăteasă! Ştiţi că este o rugăciune foarte scurtă: „Împărăteasă mea prea bună, Nădejdea mea, Primitoarea străinilor, Bucuria celor întristaţi, Apărătoarea celor necăjiţi, Vezi-⁠mi nevoia, Dezleagă-⁠mi necazul pe care-⁠l ştii, Acoperă cu Acoperământul tău”… care a fost lăsat la Vlaherne. Am citit de atâtea ori acatistul Sfântului Acoperământ, dar niciodată n-⁠am bănuit că Vlaherne este pe pământ. Într-⁠o întoarcere a mea din Singapore am avut o escală la Istanbul. Şi atunci, traversând Bosfor-⁠Dardanele m-⁠am trezit dintr-⁠o dată că se opreşte maşina, coborâm şi văd: Vlaherne. Mănăstirea. Porţi uriaşe de lemn, gard imens din lemn, se deschid porţile, o grădină plină de rozmarin, mănăstirea cuceritoare, îl şi vedeam pe Sfântul Andrei şi Sfântul Epifanie în mulţime şi omoforul coborând asupra mulţimii. Aşa a vrut Dumnezeu să fie. Şi îi mulţumesc Maicii Domnului, cum, de altfel, îi mulţumesc şi pentru lucrarea Crucificarea lui Iisus, pentru că am lucrat 5 săptămâni la ea, şi în fiecare zi Maica Domnului m-⁠a primit în durerea ei şi am plâns. Fiecare fir din acea lucrare a fost udat cu lacrimi. I-⁠am închinat-⁠o Elinei Doamna, pentru că ea mi-⁠a deschis această poartă spre subiectul religios, cu această ocazie a resfinţirii bisericii din Negoieşti.

Am avut întotdeauna admiraţie pentru doamna Cela Neamţu, pentru Ferestrele… ei. Admiraţie am avut şi pentru toate doamnele tapiseriei noastre: pentru Lucreţia Pacea, familia Oloier care lucra pe nişte dimensiuni uriaşe, pentru Ileana Balotă.

Când aţi ţesut prima dată, dacă în copilărie n-⁠aţi avut voie să intraţi în război? Când aţi intrat în „războiul” acesta?

Am intrat când l-⁠am descoperit pe cel vertical. Mi-⁠am construit acest război vertical şi prima mea lucrare a fost inspirată din Blaga. Face parte dintr-un triptic, se cheamă Pietre de râu cu care am debutat la o bienală foarte importantă, în ’84, la Sala Dalles. Era atât de frumoasă această expoziţie, cuprindea atâtea nume mari. Eram debutantă între ele, m-⁠am dus în fiecare zi cât a fost expoziţia deschisă, mi-⁠am cumpărat bilet şi am tot revenit printre toate tapiseriile marilor noştri artişti.

Ce v-⁠a determinat să vă apucaţi să ţeseţi altfel decât acasă?

Am revenit şi am ţesut şi, ca acasă, am luat războiul orizontal la Bucureşti, chiar în apartament, şi am urzit la Negoieşti, cu ajutorul tatălui meu şi al mamei. Am două lucrări realizate şi în maniera aceasta orizontală. Nu sunt de densitatea acestora, dar sunt fermecătoare, eu le găsesc foarte interesante. Aş mai exersa şi acum, dar nu mi-⁠am însuşit cum trebuie arta urzitului; tata s-⁠a prăpădit, mama are 90 de ani şi acum caut pe cineva, dar nu mai găsesc.

Şi atunci v-⁠a salvat ghergheful.

Da, războiul vertical… pentru că într-⁠adevăr războiul vertical este pentru toţi tapiserii instrumentul principal de lucru, iar la dimensiuni mari se complică lucrurile.

O lucrare precum această Răstignire, este făcută, se vede, din două bucăţi…

Da, îţi trebuie destulă dibăcie ca să poţi să îmbini şi să nu strici compoziţia prin această îmbinare a ţesăturii.

Sunteţi autodidact?

Nu sunt chiar autodidact în această materie. Am mers prin atelierele acestor doamne, dar am făcut 2 ani la Şcoala Populară de Artă la clasa Roxanei Codiţă, fiica marelui tapiser şi pictor Pavel Codiţă. Roxana este un artist de mare valoare. E un profesor aplicat, cu multă dăruire.

Ce chei nu ştiaţi să folosiţi pentru a ajunge de la idee la exprimarea aceasta în lână ţesută?

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now