Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Istoria Transilvaniei – Storia della Transilvania de Ioan-⁠Aurel Pop, Ioan Bolovan

Istoria Transilvaniei – Storia della Transilvania de Ioan-⁠Aurel Pop, Ioan Bolovan

Ce este şi ce a fost de fapt Transilvania şi cum se prezintă ea astăzi?

Numele de Transilvania (cu o primă variantă Ultrasilvana), deşi, prin prisma rezonanţei sale latine, pare destul de exotic şi foarte vechi, nu datează din Antichitate, ci abia de la cumpăna dintre mileniile I şi II ale erei creştine şi înseamnă „peste pădure” sau „dincolo de pădure”.1 Astăzi denumirea se acordă, în limbajul comun, unei arii vaste (de aproape 100 000 de kilometri pătraţi), situată la nord de Carpaţii Meridionali (Alpii Transilvaniei) şi la vest de Carpaţii Orientali, parte integrantă a României, reprezentând circa 40% din suprafaţa actuală a acestui stat. Populaţia Transilvaniei de astăzi este de circa 7,5 milioane de oameni (mai mult de o treime din populaţia României), dintre care aproape 80% sunt etnici români, circa 16% maghiari, restul fiind romi, slavi, germani etc. Cele mai importan­te popoare istorice cunoscute ale Transilvaniei au fost, în ordine cronologică, daco-⁠geţii şi romanii (latinofonii) – în Antichitate –, apoi românii, maghiarii, secuii şi saşii – în vremurile medievale; abia relativ recent secuii s-⁠au contopit cu maghiarii, iar saşii (după al Doilea Război Mondial) au emigrat masiv în Germania, încât tabloul etnic s-⁠a simplificat mult. Fireşte, o asemenea evoluţie a fost determinată şi de alţi factori, care vor fi relevaţi pe parcurs.

Această Transilvanie (în ungureşte Erdély, în germană Siebenbürgen) prezentă, a secolului al XXI-⁠lea, poartă urmele unui trecut frământat şi destul de diferit de ceea ce s-⁠a întâmplat în alte regiuni ale Europei. Încă de la o primă privire, călătorul venit de departe este frapat, deopotrivă în peisajul urban şi în cel rural, de alăturarea unor lăcaşuri de cult variate, de la cupolele bizantine şi neobizantine ale bisericilor ortodoxe la turnurile gotice care străpung cerul şi de la arcurile rotunde ale bisericilor romanice până la faţadele baroce ale altor locuri de închinăciune. În unele zone, pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi, se pot vedea biserici ortodoxe şi greco-⁠catolice, alăturate unora romano-⁠catolice, calvine, luterane sau unitariene, situate în vecinătatea câte unei sinagogi. Moschei nu sunt, deoarece ţara nu a fost niciodată cucerită şi integrată efectiv în Imperiul Otoman, iar o emigraţie recentă dinspre tărâmuri musulmane nu a existat şi nu se înregistrează nici acum. Dar varietatea cultelor creştine este într⁠adevăr impresionantă. De exemplu, în oraşul Cluj-⁠Napoca (Clus, Kolozsvár, Klausenburg, Claudiopolis), capitala tradiţională a provinciei, rezidă astăzi cinci prelaţi creştini de rang cel puţin episcopal (un mitropolit ortodox, un episcop greco-⁠catolic, un episcop calvin, unul luteran şi unul unitarian), alături de un vicar episcopal (romano-⁠catolic), iar în cadrul Universităţii „Babeş-⁠Bolyai” (cu circa 42 000 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori etc.) funcţionează patru facultăţi teologice, între care două cu limba de predare română şi două cu limba de predare maghiară. Transilvania este singurul loc din Europa cu o asemenea structură culturală şi confesională complexă, singurul loc unde monumentele în stilurile romanic şi gotic coexistă cu cele construite în stil bizantin, în cel al Renaşterii, în cel baroc sau chiar în cel numit Secession (Modern Style, Jugendstil, Art Nouveau).

Dincolo de Transilvania, spre est, stilul romanic dispare cu totul, iar cel gotic se topeşte în stilul moldovenesc, al unei lumi vechi româneşti, care a oscilat spiritual între Constantinopol (Noua Romă) şi a Treia Romă (Moscova), pe calea „Bizanţului după Bizanţ” (în acord cu formula lui Nicolae Iorga) sau – cum ar fi spus Dmitri Obolenski – a Commonwealth-⁠ului bizantin.

Peisajul este dominat de sute de biserici bizantine româneşti de lemn sau de piatră şi zid, unele clădite pe la 1200, de biserici romanice şi gotice ridicate de germani, maghiari şi secui, tot în Evul Mediu, devenite în parte luterane, calvine sau unitariene, după secolul al XVI-⁠lea. Sunt impresionante numărul şi amploarea bisericilor fortificate din sudul Transilvaniei – cele mai multe de acest fel din Europa –, construite de germani pentru apărarea comunităţilor lor de invaziile otomane din secolele al XV-⁠lea, al XVI-⁠lea şi chiar al XVII-⁠lea. La fel, surprind bisericile de lemn, unele cu turnuri de peste 50 de metri, care străpung cerul, mărturie a unui gotic rural românesc inegalabil, ilustrat mai ales în nordul provinciei şi în Maramureş. Într-⁠un anume sens, Transilvania este o Europă în miniatură, cuprinzând deopotrivă grupurile etnice şi lingvistice de bază (romanic, germanic şi slav, plus cel fino-⁠ugric) şi principalele religii şi confesiuni (ortodoxă, catolică, iudaică, culte protestante şi neoprotestante etc.) care dau personalitate continentului însuşi. În această lume transilvană s-⁠au împletit în Evul Mediu modele spirituale de viaţă răsăriteană (ortodoxă) şi apuseană (catolică), pentru ca timpurile moderne să aducă, alături de ele, o importantă componentă protestantă, una iudaică, alta neoprotestantă etc. Toate aceste modele au fost, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, în pericol, s-⁠au aflat în rivalitate şi în dispută, şi-⁠au periclitat reciproc existenţa, dar au funcţionat până la urmă concomitent şi s-⁠au influenţat reciproc, conferind unicitate lumii transilvane, cunoscute, de aceea, în anumite cercuri, drept o lume a toleranţei. „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui-⁠generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-⁠a putut produce acest lucru de-⁠a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european.

Cum spuneam, numele de Transilvania este dat astăzi uneia dintre cele trei provincii istorice mari (Transilvania, Ţara Românească şi Moldova) care formează România, cea mai mare ţară din sud-⁠estul Europei (circa 240 000 de kilometri pătraţi, cam cât suprafaţa Marii Britanii) şi care adăposteşte majoritatea poporului român (circa 20 de milioane de oameni), cel mai numeros popor din sud-⁠estul Europei. România, ca suprafaţă şi populaţie, este a şaptea ţară din Uniunea Europeană. Înţelesul geografic al numelui de Transilvania a variat în timp, el referindu-⁠se în Evul Mediu (secolele XII-⁠XVI) doar la o anumită regiune din interiorul arcului Carpaţilor, de peste 50 000 de kilometri pătraţi, organizată atunci ca voievodat distinct în cadrul Regatului Ungariei. Ulterior, denumirea s-⁠a extins, prin formarea Principatului Transilvaniei, care a cuprins şi alte provincii, situate spre vest, precum Banatul, Crişana, Maramureşul, Sătmarul etc. Procesul în detaliu se va vedea pe parcursul derulării istoriei acestor locuri şi a oamenilor care le-⁠au locuit. În mod curent, astăzi denumirea de Transilvania se foloseşte în sens larg, cum spuneam, oamenii referindu-⁠se în vorbirea cotidiană la toată regiunea nord-⁠vestică a României, formată din Transilvania propriu-⁠zisă (intracarpatică), Banat, Crişana şi Maramureş. Istoria Transilvaniei trebuie să însemne evocarea vieţii tuturor locuitorilor care au trăit pe acest teritoriu, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Nicio experienţă a oricărei comunităţi umane nu este de neglijat, fiindcă „trecutul nu este niciodată mort, el nici măcar nu este trecut” (William Faulkner). Într-⁠adevăr, trecutul este viaţă trăită şi realitate vie, el devenind trecut doar în mintea noastră, printr-⁠o convenţie.

De aceea, în această scurtă expunere, se vor relata frânturi din viaţa trecută a celor mai importante comunităţi, populaţii, popoare şi naţiuni care au trăit pe pământul Transilvaniei, începând cu daco-⁠geţii (primii locuitori cu existenţă certă şi atestată de izvoare incontestabile) şi terminând cu oamenii care trăiesc aici astăzi.

Fragment din vol. Istoria Transilvaniei, Editura Rediviva, 2018
Traducere în italiană de Maria Floarea Pop

Continuare pe pagina următoare:

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest