Din ultimul număr:
Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Introducere în subiect. SOS literatura română în şcoală!

Introducere în subiect. SOS literatura română în şcoală!

SOS literatura română în şcoală!

Revista Contemporanul. Ideea europeană a decis să reia discuţia despre marea problemă pe care am formulat‑o în revista Familia, numerele 2 şi 3 din 2019, sub titlul Efectele reformei curriculare asupra receptării literaturii române în gimnaziu. Cum o simplă trimitere la sursă nu ar fi suficientă (colocviul poate fi accesat în sumarul celor două numere pe site‑ul revistei Familia), am considerat util să oferim premisele discuţiei şi o parte din desfăşurarea ei, pentru ca invitaţii la dezbatere să‑şi poate forma un punct de vedere pe baza informaţiilor oferite într‑un subiect extrem de important pentru destinul literaturii române.

Nu e o crimă împotriva literaturii române şi împotriva conştiinţei naţionale? Când ne‑a cerut Moscova, pe vremea lui Stalin, o asemenea reducere sau diminuare a culturii naţionale, ca să dăm prioritate culturii sovietice, ştim că n‑a fost bine. Acum, când ne cere Bruxelles‑ul acelaşi lucru e bine? Încotro mergem aşa bezmetici? Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei se va conforma recomandărilor europene şi va trece la o şi mai drastică epurare a literaturii naţionale din manualele de gimnaziu?

Educaţia nu a fost şi nu este o prioritate naţională pentru niciun guvern decât în mod declarativ. Nu a avut loc nicio dezbatere demnă de luat în seamă, care să analizeze problemele în profunzime. Proiectul prezidenţial „România educată” pluteşte în ceaţă. Între timp, se iau decizii extrem de importante, care sunt tratate cu superficialitate şi lipsă de transparenţă. Cum este, de pildă, condiţia literaturii române în gimnaziu, al cărei statut se schimbă radical, fără ca modificările să răzbată dincolo de porţile şcolii, fără ca aceste transformări să fi mişcat conştiinţa publică, aşa cum s‑ar cuveni.

În învăţământul românesc au loc schimbări în permanenţă. Unele sunt mai profunde şi se numesc reforme, mai mult sau mai puţin asumate de un partid sau de un ministru. Unele ne aparţin nouă, ca iniţiativă naţională, altele aparţin necesităţilor de convergenţă europeană. Iniţiativele noastre aproape că nu mai contează, iar rezistenţa la recomandările venite dinafară ar fi rău privite şi taxate de anti‑europenism. Despre ce este vorba? Nu despre structura anului şcolar, pe care vor să o schimbe aproape toţi miniştrii imediat ce sunt instalaţi în funcţie. Umblă la vacanţe, le fac mai lungi sau mai scurte, le mută în calendar. E cel mai bun (sau cel mai prost) exemplu de fals reformism. Acestea nu sunt reforme, ci schimbări superficiale, pentru a impresiona galeria de partid sau clientela electorală. Ne gândim la altceva, mai cinic şi mai parşiv. Mai ascuns – pentru că lumea, blazată şi resemnată în faţa inevitabilului, nu vede pericolul. Instabilitatea şi imprevizibilul au devenit un permanent zgomot de fond şi în învăţământ.

Este vorba de o nouă schimbare a manualelor de limba şi literatura română pentru clasele gimnaziale, ca urmare a recomandărilor europene de a pune accentul pe comunicare, ca la învăţarea unei limbi moderne, şi nu pe literatură (foarte pe scurt spus). Fostul manual de limba şi literatura română pentru clasele de gimnaziu este golit de conţinutul literar, în favoarea unei supralicitate mize pe comunicare.

E sau nu literatura română o victimă a acestei reforme? – aceasta‑i întrebarea.

Iată recomandările de la care pornim (în textul care urmează) şi consecinţele pe care le au. Este expunerea de motive, documentul de referinţă, baza noastră de discuţie.

În spiritul noilor recomandări europene pentru limba şi literatura română în gimnaziu

De la 1 ianuarie 2007, în România, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) au elaborat politicile educaţionale în cadrul general elaborat de Comisia Europeană, respectând astfel liniile directoare ale politicilor europene în domeniul educaţiei, reflectate în profilul absolventului, la fiecare nivel de învăţământ. Idealul educaţional devine astfel unul bazat pe capacitatea individului de a se insera socioprofesional într‑o societate dominată de tehnologii şi de economia de piaţă.

În acest context, s‑a stabilit un set de competenţe‑cheie ca bază pentru a facilita adaptarea elevului ‑ viitor adult ‑ la dinamica socială.


Comunicare în limba maternă

Cunoştinţe – vocabular, gramatică funcţională, funcţii ale limbii (acte de vorbire); sunt incluse şi: conştientizarea principalelor tipuri de interacţiune verbală; un registru de texte literare şi non‑literare; principalele caracteristici ale diferitelor stiluri şi registre de limbă; variabilitatea limbii şi a comunicării în diferite contexte. Deprinderi – comunicare orală şi în scris într‑o varietate de situaţii, monitorizarea şi adaptarea propriei comunicări la cerinţele situaţiei; sunt incluse şi: a distinge şi a folosi diferite tipuri de texte; a căuta, a colecta şi a procesa informaţia, a folosi resurse, a formula şi a exprima argumente orale şi scrise în mod convingător, adecvat contextului. Atitudini – deschiderea (dispoziţia) pentru dialog constructiv, aprecierea calităţilor estetice şi dorinţa de a le promova şi interesul pentru interacţiunea cu alţii. Implică şi conştientizarea impactului limbajului asupra celorlalţi şi nevoia de a înţelege şi a folosi limbajul într‑o manieră pozitivă, responsabilă din punct de vedere social.


Sensibilizare şi exprimare culturală

* Cunoştinţe – conştientizarea moştenirii culturale, locale, naţionale, europene şi a locului patrimoniului cultural în lume; cunoştinţe de bază referitoare la produse culturale majore, inclusiv cultura contemporană populară; înţelegerea diversităţii culturale şi lingvistice în Europa şi în alte regiuni ale lumii, înţelegerea nevoii de a conserva această diversitate, a importanţei factorilor estetici în viaţa de fiecare zi.

* Deprinderi – aprecierea critică şi estetică a operelor de artă şi a spectacolului, precum şi a propriei exprimări printr‑o varietate de mijloace, folosind propriile aptitudini; raportarea propriilor puncte de vedere creative şi expresive la opiniile altora; identificarea şi realizarea oportunităţilor sociale şi economice în activitatea culturală; dezvoltarea abilităţilor creative care pot fi transferate într‑o varietate de contexte profesionale.

* Atitudini – înţelegerea profundă a propriei culturi şi sensul identităţii ca bază a respectului şi a atitudinii deschise faţă de diversitatea exprimării culturale; creativitate şi dorinţă pentru cultivarea capacităţii estetice prin expresie artistică şi prin participare la viaţa culturală.

Se observă că, la nivelul disciplinei limba şi literatura română, două dintre competenţele‑cheie ar trebui să fie corelate, în vederea obţinerii dimensiunii culturale a personalităţii viitorului adult. În fapt, însă, se observă în noile programe o diminuare a segmentului care vizează literatura română, în favoarea comunicării, concept nou, destul de neprofesionist tratat în documentele curriculare. Acest concept vine mai curând din sfera disciplinelor socioumane, abandonând literatura, ca formă de sensibilizare şi exprimare culturală.

Noile programe de gimnaziu, aflate deja în al doilea an de aplicare, au fost supuse consultării publice, dar forma lor finală denotă lipsa coerenţei în abordarea literaturii şi o punere în prim‑plan a competenţei de comunicare în limba română. În acest mod, disciplina fundamentală despre care discutăm acum se află în raport de egalitate, ca importanţă, cu limbile moderne, scopul învăţării fiind unul strict pragmatic, fără impact pozitiv asupra dezvoltării sensibilităţii elevului şi orientării sale culturale.

Având în vedere faptul că, la începutul lunii ianuarie a anului 2018, Comisia Europeană a lansat un nou document privind competenţele‑cheie, adaptându‑le astfel la dinamica societăţii, considerăm că s‑a creat baza legală ca programele să fie revizuite, regândindu‑se reprezentarea componentei literatură.

Considerăm că acest nou context normativ elaborat de CE va defavoriza şi mai mult reprezentarea literaturii române în curriculum. Din acest motiv, luarea de atitudine este absolut necesară, în vederea prevenirii deprecierii şi mai accentuate a prezenţei literaturii române în curriculum. Deopotrivă, considerăm ameninţată şi componenta de limbă română din programa de limba şi literatura română, conform noilor competenţe‑cheie.


Competenţe de alfabetizare

Alfabetizarea este capacitatea de a identifica, înţelege, exprima, crea şi interpreta concepte, sentimente, fapte şi opinii, atât verbal, cât şi în scris, folosind materiale vizuale, auditive/audio şi digitale în diferite discipline şi în diferite contexte. Ea implică capacitatea de a comunica şi de a stabili conexiuni cu alte persoane, în mod eficient, adecvat şi creativ.

Dezvoltarea alfabetizării reprezintă baza pentru continuarea învăţării şi a interacţiunii lingvistice. În funcţie de context, competenţele de alfabetizare pot fi dezvoltate în limba maternă, în limba de şcolarizare şi/sau în limba oficială dintr‑o ţară sau regiune.

Cunoştinţe, competenţe şi atitudini esenţiale legate de această competenţă

Alfabetizarea implică cunoştinţe de citire şi scriere şi o bună înţelegere a informaţiilor scrise. Alfabetizarea necesită cunoştinţe de vocabular, gramatică funcţională şi privind funcţiile limbajului. Ea include cunoaşterea celor trei tipuri principale de interacţiune verbală, o serie de texte literare şi neliterare şi principalele caracteristici ale diverselor stiluri şi registre ale limbii.

Cetăţenii ar trebui să deţină competenţele necesare pentru a comunica, atât oral, cât şi în scris, într‑o gamă largă de situaţii şi să monitorizeze şi să îşi adapteze comunicarea la cerinţele situaţiei. Această competenţă include, de asemenea, capacitatea de a distinge şi de a utiliza diferite tipuri de surse, de a căuta, culege şi prelucra informaţii, de a utiliza instrumente ajutătoare şi de a formula şi exprima argumentele oral şi în scris într‑o manieră convingătoare şi adecvată contextului.

O atitudine pozitivă în ceea ce priveşte alfabetizarea implică adoptarea unui dialog critic şi constructiv, o apreciere a calităţilor estetice şi un interes pentru interacţiunea cu alte persoane. Aceasta implică o conştientizare a impactului limbajului asupra celorlalţi şi necesitatea de a înţelege şi utiliza limba într‑un mod pozitiv şi responsabil din punct de vedere social.


Competenţe lingvistice

Această competenţă defineşte capacitatea de a utiliza diferite limbi în mod corespunzător şi eficient pentru comunicare. Ea împărtăşeşte în linii mari principalele dimensiuni ale competenţelor de alfabetizare: se bazează pe capacitatea de a înţelege, exprima şi interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii, atât oral, cât şi în scris (ascultare, vorbire, citire şi scriere), într‑o varietate de contexte sociale şi culturale, în funcţie de necesităţi sau dorinţe. După caz, poate include menţinerea şi dezvoltarea în continuare a competenţelor de limbă maternă.

Cunoştinţe, competenţe şi atitudini esenţiale legate de această competenţă

Această competenţă presupune cunoştinţe de vocabular şi gramatică funcţională în diferite limbi şi o cunoaştere a principalelor tipuri de interacţiune verbală şi registre ale limbilor. Sunt importante cunoştinţele privind convenţiile societale, aspectul cultural şi variabilitatea limbilor.

Aptitudinile esenţiale pentru aceste competenţe constau în capacitatea de a înţelege mesajele verbale, de a iniţia, susţine şi încheia conversaţii, de a citi, înţelege şi redacta texte, cu niveluri diferite de aptitudini în diferite limbi, în funcţie de necesităţile individuale. Cetăţenii ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza instrumente în mod adecvat şi de a învăţa limbi străine într‑un mod formal, non‑formal şi informal, pe tot parcursul vieţii.

O atitudine pozitivă presupune aprecierea diversităţii culturale, interesul şi curiozitatea cu privire la diferite limbi şi comunicarea interculturală. Aceasta presupune, de asemenea, respectarea profilului lingvistic individual al fiecărei persoane, inclusiv respectul faţă de limba maternă a persoanelor care aparţin minorităţilor şi/sau provenite din familii de migranţi.


Competenţe de sensibilizare şi expresie culturală

Competenţele de sensibilizare şi expresie culturală implică înţelegerea şi respectul faţă de modul în care ideile şi înţelesurile sunt formulate şi comunicate în mod creativ în diferite culturi şi printr‑o serie de arte şi alte forme culturale. Aceasta implică participarea la înţelegerea, dezvoltarea şi exprimarea ideilor proprii şi a sentimentului de apartenenţă sau a rolului în societate în diverse moduri şi contexte.

Cunoştinţe, competenţe şi atitudini esenţiale legate de această competenţă

Această competenţă necesită cunoaşterea culturilor şi modurilor de exprimare locale, naţionale, europene şi mondiale, inclusiv limbile, patrimoniul şi tradiţiile acestora, precum şi cunoaşterea produselor culturale şi o înţelegere a modului în care aceste exprimări pot influenţa opiniile individuale şi reciproc. Aceasta include înţelegerea diferitelor moduri de comunicare a ideilor între creator, participant şi audienţă în texte scrise, tipărite şi digitale, teatru, film, dans, jocuri, artă şi design, muzică, ritualuri şi arhitectură, precum şi în forme hibride. Acest lucru necesită o înţelegere a propriei identităţi aflată în evoluţie, într‑o lume a diversităţii culturale, precum şi a modului în care artele şi alte forme culturale pot fi o modalitate de a vizualiza şi de a modela lumea.

Competenţele includ capacitatea de a exprima şi interpreta cu empatie idei figurative şi abstracte, experienţe şi emoţii, precum şi capacitatea de a face acest lucru într‑o serie de alte forme artistice şi culturale. Competenţele includ, de asemenea, abilitatea de a identifica şi concretiza oportunităţi în interes personal, social sau comercial prin intermediul artelor şi al altor forme culturale şi capacitatea de a se angaja în procese creative, atât ca individ, cât şi în cadrul colectivităţii.

Este importantă o atitudine deschisă şi respectul faţă de diversitatea expresiilor culturale, împreună cu o abordare etică şi responsabilă a proprietăţii intelectuale şi culturale. O atitudine pozitivă presupune, de asemenea, curiozitatea faţă de lumea înconjurătoare, o atitudine deschisă de imaginare a noi posibilităţi şi dorinţa de a participa la experienţe culturale.

Acestea sunt informaţiile de la care pornim şi care oferă premisele reflecţiei critice. Nu se poate să nu resimţi o stare de alarmă când vezi cum este pur şi simplu pulverizat conţinutul unei discipline tradiţionale: „limba şi literatura română”!


Sensul schimbării

Învăţământul românesc suferă de reformită. Este sleit de reforme structurale, administrative, curriculare. I‑ar prinde mai bine o restauraţie decât o nouă reformă. O restaurare totalizatoare a aceea ce a fost bun până acum. O restauraţie a vremurilor sale bune, epurate ideologic, din anii 1968‑1975, din vremea ministeriatului lui Mircea Maliţa, sau din anii 1995‑2005, când nu mai ştiu care au fost miniştrii în funcţie, dar ştiu din proprie experienţă că a fost bine şi au ieşit din universităţi cele mai bune promoţii, acelea care mai ţin învăţământul românesc să nu se prăbuşească. Perioadele bune au durat puţin. Ar merita să discutăm despre ele şi să vedem unde s‑a greşit de am ajuns în actualul dezastru din învăţământ.

Suntem în etapa despărţirii învăţământului de cultură. Urmează, ca în suita anecdotică a reformelor din perioada comunistă, despărţirea învăţământului de şcoală. E aproape. Internetul ne ajută. Vom spune în curând: La ce bun să mai mergi la şcoală, când tot ce înveţi acolo poţi să înveţi şi acasă, fără deplasare, fără program şi, bineînţeles, fără profesori?

Acum suntem în faza în care distrugem ultimele lucruri bune care au mai rămas. S‑a încercat scoaterea istoriei naţionale din curriculum. S‑a reuşit deocamdată schimonosirea ei, până la o face de nerecunoscut de către generaţiile mai vechi (părinţi şi bunici), care privesc în manualele de clasa a IV‑a şi a VIII‑a. Acum se încearcă (şi, probabil, se va reuşi) scoaterea literaturii române din programa şi din manualele de gimnaziu. O primă etapă a fost săvârşită: diminuarea volumului de lecturi literare din tradiţia naţională (basmul, legenda, balada populară au dispărut; cu Bălcescu, Eminescu, Creangă, Slavici, Alecsandri, Coşbuc, Goga, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi ne vom întâlni din ce în ce mai rar sau poate deloc) şi înlocuirea lor cu situaţii de comunicare şi relaţionare, care să ne faciliteze buna noastră circulaţie prin Europa. Literatura devine inacceptabilă şi deci inutilă pentru analfabeţii funcţionali din gimnaziu şi din politicile experţilor în educaţie. Dacă aproape s‑a generalizat analfabetismul funcţional (deocamdată a ajuns la proporţia alarmantă de 40%), reforma curriculară pentru gimnaziu a găsit soluţia: alfabetizarea funcţională. Limbajul literar este prea complicat şi prea dificil pentru un elev de gimnaziu, căruia experţii în educaţie îi fixează ca obiectiv înţelegerea elementară a unui text non‑literar, care e şi cerinţă la bacalaureat (exigenţă pentru cel mult clasa a IV‑a!). Dacă elevii nu citesc sau citesc din ce în ce mai puţin, să decretăm: să nu citească! Asta să fie România educată?

Comisia Europeană care activează în domeniul învăţământului calcă impasibilă pe sentimentele naţionale, iar ISE‑ul nostru este o unealtă docilă. Cedarea noastră de suveranitate către Europa funcţionează ca şi cedarea de suveranitate de pe vremea lui Stalin? Ne anihilează spiritul critic şi demnitatea? Nu aş vrea să mergem prea departe cu această retorică aparent anti‑europeană, pentru că ne duce într‑o direcţie greşită.

Nu e de ajuns cât rău ne‑am făcut noi, că acum mai vin şi nişte directive europene care fac recomandări (pe care Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei le înţelege probabil cu titlu obligatoriu) pentru conţinutul manualelor de limba română şi lecturi literare din gimnaziu.

Un prim val de transformări a fost făcut: curricula şi manualele de clasele a V‑a şi a VI‑a s‑au schimbat şi se continuă cu clasele următoare. Ameninţă al doilea val, o veritabilă calamitate pentru literatura română în gimnaziu. Se vor schimba din nou manualele de „limbă şi comunicare”, mai drastic, pentru a pune în faţă „competenţele de alfabetizare”. Vor predomina, dar predomină de pe acum, textele nonliterare, în defavoarea celor literare. Nu se gândeşte cineva că am ajuns aici tocmai pentru că am diminuat continuu lecturile literare şi am ridicat la rang de principiu respectabil slăbiciunile elevilor, una dintre ele fiind rezistenţa la lectură? Performanţa comunicării se realizează tocmai în literatură şi de acolo putem lua exemple, prin contrast, pentru comunicarea noastră obişnuită, cu mai puţine figuri de stil sau chiar fără ele, dacă vrem să ne exprimăm cenuşiu sau neutru. Şcoala are menirea ei seculară să transmită o tradiţie de valori, nu doar o serie de clişee de „limbă şi comunicare”!

Rămân de domeniul trecutului etapele analizei unui text literar în gimnaziu: cunoaşterea textului (lectură, explicarea cuvintelor‑probleme de vocabular, împărţirea pe secvenţe); înţelegerea textului (identificarea de teme şi motive, analiza structurii); interpretarea unui text (care înseamnă şi formularea unui comentariu). Eseul argumentativ rămâne o tristă amintire. Se renunţă definitiv în gimnaziu şi la interpretarea textului? Nici în liceu comentariul literar nu mai e agreat, fiind înlocuit în evaluare cu un test‑grilă. Ne mulţumim cu o analiză minimală şi ne limităm la înţelegerea unui text. Dacă atâta poate un analfabet funcţional (identificat prin testele PISA), la atâta ne limităm şi noi în cerinţe. Să nu cumva să dorim mai mult! Cu alte cuvinte: reforma curriculară susţine analfabetismul funcţional, nu încearcă să‑l combată. Scăderea continuă a exigenţei e una dintre cele mai grave cauze care a dus şi duce la decăderea învăţământului românesc.

Acesta este numai aspect al problemei: dispare exigenţa de interpretare mai complexă a unui text literar; a dispărut în gimnaziu, va dispărea şi în liceu. Alte consecinţe sunt şi mai dramatice, cu adevărat dezastruoase pe termen lung. La limba şi literatura română în gimnaziu nu se mai face educaţie estetică. Interesează numai comunicarea printr‑un text, nu şi dimensiunile sau virtuţile lui artistice.

În sfârşit, în acest fel e limpede că în gimnaziu nu e nevoie de literatura naţională, care, probabil, ar tulbura conştiinţa noastră europeană. Cred că soluţia deznaţionalizării treptate prin şcoală, care e subtextul cinic al acestor recomandări europene, e o miză perdantă. Nu vom face din Europa o patrie şi din europeni o naţiune dacă îi vom deznaţionaliza pe toţi cetăţenii ei, tăindu‑le rădăcinile naţionale.

Copiii noştri au citit şi au învăţat mai puţin decât noi în gimnaziu la limba şi literatura română, iar nepoţii noştri citesc şi învaţă şi mai puţin decât părinţii lor. Acesta nu e un semn de progres. Faptul că elevii de azi ştiu mai multe decât elevii de acum 20 sau 30 de ani nu se datorează şcolii, ci civilizaţiei contemporane. Şcoala românească de azi are tendinţa să‑i înveţe din ce în ce mai puţin pe elevi, să‑i menajeze, să reducă programele, volumul de informaţii şi, mai ales, exigenţele.


Şcoala, care are misiunea de a transmite o tradiţie culturală naţională în domeniul limbii şi literaturii române, face astăzi şi va face mâine din ce în ce mai puţin în sensul misiunii ei majore. Societatea actuală (vorbind la modul abstract), politica pe care o aplică partidele în domeniul educaţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei (subordonat MEN) se dovedesc, după părerea mea, total iresponsabile, cel puţin în privinţa reformei curriculare din aria numită altădată „limba şi literatura română” şi convertită acum sub o denumire aseptică „limbă şi comunicare”. Tot ceea ce fac aceste instituţii este în detrimentul educaţiei estetice la nivel de gimnaziu, în detrimentul lecturii, în detrimentul tradiţiei naţionale şi în paguba integrării europene a unui elev şi a unui tânăr, care ar trebui să aibă o personalitate puternică şi o identitate culturală bine conturată, tânăr care să ştie de unde vine, să îşi dezvăluie originea ca identitate.

Oricum, această pledoarie pentru literatura română în gimnaziu ne va împărţi în două tabere: de o parte cei care vom fi consideraţi autohtonişti, suveranişti, poate chiar naţionalişti; de cealaltă parte se vor situa europeniştii, partizanii subsidiarităţii, internaţionaliştii, care se uită numai în afară

Este cu totul falsă ideea că reforma curriculară preconizată ţine cont de evoluţia societăţii, de progresul cunoaşterii şi de necesitatea unei adaptări la realităţile contemporane. Pur şi simplu, reforma recunoaşte, fără să o spună ca atare, că un elev de gimnaziu de azi nu mai e capabil să înveţe ceea ce învăţa un elev de gimnaziu acum 10, 20, 30 sau 50 de ani. Reforma, cel puţin prin conţinutul ei la limba şi literatura română în gimnaziu, din ce în ce mai sărac, arată retardarea la toate nivelurile de aplicaţie: elev, profesor, şcoală, societate. Nu e câtuşi de puţin o formă de progres, ci, dimpotrivă şi categoric, o formă de regres. Puneţi alături manualele de gramatică şi lecturi literare pentru gimnaziu de acum 20 sau 40 de ani şi manualele de limbă şi comunicare de azi din gimnaziu şi veţi constata diferenţa, izbitoare, în defavoarea a ceea ce facem azi în gimnaziu, în lumina directivelor europene.

Să nu dăm crezare chiar tuturor prostiilor care vin de la Bruxelles (mai vin uneori şi de acolo prostii!) şi care fac o bună joncţiune cu prostia noastră. „Ţara ne vrea proşti” era o vorbă de acum câţiva ani, dar mă tem că şi Europa ne vrea proşti, standardizaţi, uniformizaţi, inculţi, necitiţi, fără identitate naţională, buni doar pentru piaţa muncii. Mâine‑poimâine, versul lui Alexe Mateevici „limba noastră‑i o comoară” poate deveni, dacă nu prohibit, ridicol pentru tinerele generaţii englezite din faşă.

Ce să comunicăm, ce comunicare să faci cu un ins lipsit de personalitate, care nu‑şi cunoaşte nici măcar valorile naţionale şi nici nu este îndemnat să o facă? Dimpotrivă, este ajutat să le ignore! Şi Ceauşescu voia ca şcoala să dea cât mai repede tineri pregătiţi pentru piaţa muncii. Europa vrea la fel? Am auzit acum câţiva ani, mai mult de zece, când şcoala noastră mai păstra un rest de demnitate, am auzit o acuză formulată la adresa învăţământului superior, înainte de a se aplica reforma nefastă Bologna: universităţile româneşti, prin programul de 4 ani, supraspecializează studenţii şi‑i întârzie pentru a fi utili societăţii, deci să
scurtăm durata studiilor la 3 ani. Am făcut acest lucru, iar rezultatul e dezastruos: o scădere alarmantă a calităţii pregătirii profesionale. Profesorii care au absolvit universitatea înainte de 2008, când reforma Bologna a dat primii absolvenţi, sunt mai buni decât cei de după – e o constatare la îndemâna oricărui cunoscător al fenomenului mediocrizării post‑Bologna.

Să faci limba şi literatura română în gimnaziu sau, mă rog, comunicare, cum se zice acum, numai cu doi‑trei scriitori români în fiecare clasă de gimnaziu (adică două‑trei lecturi literare), fără întreaga pleiadă de altădată? La clasa a V‑a actuală poţi să parcurgi programa, manualul şi să îndeplineşti exigenţele pentru formarea competenţelor fără să analizezi niciun text literar! Nu e o crimă împotriva literaturii române şi împotriva conştiinţei naţionale? Când ne‑a cerut Moscova, pe vremea lui Stalin, o asemenea reducere sau diminuare a culturii naţionale, ca să dăm prioritate culturii sovietice, ştim că n‑a fost bine. Acum, când ne cere Bruxelles‑ul acelaşi lucru e bine? Încotro mergem aşa bezmetici? Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei se va conforma recomandărilor europene şi va trece la o şi mai drastică epurare a literaturii naţionale din manualele de gimnaziu? Comisia Europeană care activează în domeniul învăţământului calcă impasibilă pe sentimentele naţionale, iar ISE‑ul nostru este o unealtă docilă. Cedarea noastră de suveranitate către Europa funcţionează ca şi cedarea de suveranitate de pe vremea lui Stalin? Ne anihilează spiritul critic şi demnitatea? Nu aş vrea să mergem prea departe cu această retorică aparent anti‑europeană, pentru că ne duce într‑o direcţie greşită. Oricum, această pledoarie pentru literatura română în gimnaziu ne va împărţi în două tabere: de o parte cei care vom fi consideraţi autohtonişti, suveranişti, poate chiar naţionalişti; de cealaltă parte se vor situa europeniştii, partizanii subsidiarităţii, internaţionaliştii, care se uită numai în afară. Au apărut, deocamdată numai în scrisori şi declaraţii, patrioţii europeni, transnaţionali, alarmişti că „Europa e în pericol”, aflaţi în conflict cu patrioţii naţionali, consideraţi retrograzi şi sectari, pentru care naţiunea lor e în pericol în faţa uniformizării europene sau globaliste. Nu ştiu dacă adevărul e la mijloc, dar e bine să ne oprim la problema noastră: soarta literaturii române în manualele de gimnaziu. Eu vreau să apărăm prezenţa literaturii române în gimnaziu în condiţiile politice foarte favorabile şi benefice în care suntem, adică în calitatea României de membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Sesizăm o eroare de strategie sau de politică educaţională, nimic mai mult. Îndemn la o gândire critică, nu la o atitudine anti‑europeană. Să‑i ajutăm să gândească mai bine pe cei care ne fac recomandări proaste.

Dacă am constatat că, în era celor mai eficiente mijloace de comunicare, stăm prost tocmai la comunicarea şi exprimarea individuală, de ce nu facem o disciplină separată numai pentru Comunicare, în bună înţelegere cu limbile moderne şi cu o împărţire a responsabilităţilor? De ce trebuie să sacrificăm limba şi literatura română pentru această impostură a experţilor în probleme de educaţie? La limba engleză sau la orice altă limbă modernă, ca şi la religie, muzică, educaţie civică, matematică, geografie, istorie (şi ea ameninţată), nu se face tot comunicare? De ce trebuie să paraziteze comunicarea numai limba şi literatura română din gimnaziu? Ce zice una dintre frazele apocaliptice ale recomandării: „Competenţele de sensibilizare şi expresie culturală implică înţelegerea şi respectul faţă de modul în care ideile şi înţelesurile sunt formulate şi comunicate în mod creativ în diferite culturi şi printr‑o serie de arte şi alte forme culturale”. Observaţi parşivenia? Prin urmare, la fostele ore de limba şi literatura română trebuie să facem un fel de comparatism şi dialog al artelor. „Sensibilizarea culturală” nu mai este naţională, ci interculturală. Dar de ce să parazităm cu acest scop, nobil în fond, limba şi literatura română? Nu cumva le înlocuim, pur şi simplu, cu un alt conţinut, le deturnăm şi le anulăm? De ce să nu facem acest lucru la limba engleză sau la oricare altă limbă modernă care se învaţă în gimnaziu? De ce să substituim „limba maternă”? De ce să o sufocăm cu competenţe generale de comunicare, când acestea sunt scopuri nobile pentru toate obiectele de studiu din gimnaziu?

Vă rog frumos să mai citiţi încă o dată paragraful despre „competenţele de sensibilizare şi expresie culturală”. Nicăieri nu se face un minim apel la literatura naţională, deşi recomandările sunt pentru obiectul numit „limba maternă” în gimnaziu. Centrul de interes a devenit comunicarea, care vampirizează tot ce a fost „limbă şi literatură română” în gimnaziu. Teoria comunicării, ca un pui de cuc, aruncă tot ce era în cuibul în care s‑a aciuat: „Aceasta include înţelegerea diferitelor moduri de comunicare a ideilor între creator, participant şi audienţă în texte scrise, tipărite şi digitale, teatru, film, dans, jocuri, artă şi design, muzică, ritualuri şi arhitectură, precum şi în forme hibride”. Nici din greşeală nu se pomeneşte ceva de literatură, deşi ne găsim în spaţiul alocat până acum limbii şi literaturii române. Iată de ce am spus că, dacă se consideră atât de necesar acest lucru (un fel de alfabetizare în formele de comunicare şi în diversitatea culturală), aceasta se poate face la disciplină nouă: pur şi simplu, una de Comunicare şi dialog intercultural. (Fac o propunere foarte serioasă!) Ea şi‑ar putea găsi locul, fără a mări numărul total de ore pe săptămână ale elevului de gimnaziu, printr‑o negociere în special între limba şi literatura română, pe de o parte, şi limbile moderne, pe de altă parte, în interiorul pachetului de discipline umaniste în gimnaziu.

Nu pot să‑mi reprim un sentiment de alarmă. Poate că exagerez, dar nu prea mult.

Dragi elevi, stimaţi părinţi, stimaţi profesori, stimaţi oameni de cultură din România! Stimaţi experţi în politicile din educaţie, care pe toate le ştiţi cum ar fi bine şi care pe toate lucrurile bune câte au mai rămas în învăţământul românesc le distorsionaţi! (Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei Extraterestre este invitat să‑şi exprime un punct de vedere.)

Opriţi diminuarea şi marginalizarea literaturii române în gimnaziu! Dacă s‑ar întâmpla această diminuare continuă ar fi spre paguba noastră, a tuturor. Putem fi europeni, vrem să fim europeni, cultivând din gimnaziu identitatea noastră culturală specifică, în alcătuirea căreia literatura naţională are un rol esenţial. Suntem europeni în această accepţie, cu plinătatea sentimentului nostru naţional participând la dialogul culturilor.

Opriţi predarea limbii române în gimnaziu după principiile învăţării unei limbi străine! Ne îndreptăm spre formarea în şcoală a unor personalităţi fără identitate naţională? Acesta pare să fie sensul adevărat al schimbării programelor de „limbă şi comunicare” în gimnaziu: deznaţionalizarea. Suntem la un punct de răscruce, pe care probabil nu suntem pregătiţi să‑l înţelegem şi să‑l acceptăm: şcoala noastră nu mai formează cetăţeni români, ci cetăţeni europeni. Acesta este Marele Sens al Schimbării, pe ecranul căreia se proiectează o mulţime de consecinţe, printre care şi aceea privitoare la reforma curriculară din gimnaziu.

La limba română din gimnaziu se învaţă „limbă şi comunicare”, ca şi la limba engleză sau orice altă limbă modernă. Aceasta este tendinţa. Limba română nu mai este, în mod esenţial, purtătoare de cultură română, ci va fi transformată într‑un simplu vehicul de comunicare, iar manualele vor forma cu prioritate competenţe de comunicare, bazate pe limbajul comun, nu pe limbajul literar. Iar înaintea competenţelor de comunicare vom situa de acum încolo competenţele de alfabetizare! Asta în gimnaziu, nu doar în clasele primare!

Îmi vine să strig ca Mircea Dinescu într‑un poem de dinainte de 1990: „Opriţi Istoria! Cobor la prima!” Nu vreau să fiu părtaş la un asemenea dezastru al literaturii române în gimnaziu! Pentru că, după el, va urma sigur dezastrul literaturii române în liceu, prefigurat cu seninătatea inevitabilului. Care dezastru se va vărsa în dezastrul general al literaturii române. Să fim optimişti: se poate şi mai rău! Dacă literatura română aproape că dispare în gimnaziu, dacă se va diminua considerabil în liceu, la ce bun să o mai studiezi în facultăţile de litere, care formează profesori pentru gimnaziu şi liceu, unde literatura română devine o eterată fantasmă?

Acum suntem europeni de origine română, mâine s‑ar putea să fim europeni de nicăieri, fără niciun fel de origine recognoscibilă şi recomandabilă.

Să ne uităm impasibili la drama literaturii române, care reflectă drama unei naţiuni în disoluţie, ca la drama oricărei specii pe cale de dispariţie în natură?

Literatura română –
pe cale de dispariţie
în manualele de gimnaziu

Colocviul revistei „Familia” despre prezenţa literaturii române în manualele de gimnaziu a pornit de la o realitate diversificată şi derutantă, în momentul de faţă. În acest an şcolar, 2018‑2019, clasele a VII‑a şi a VIII‑a merg după vechea programă, în lichidare, programă în care literatura română este reprezentată generos. La clasele a V‑a şi a VI‑a, se aplică o nouă programă, pe baza recomandărilor europene, urmând ca în viitorul apropiat să se schimbe treptat curricula şi pentru clasele următoare; în aceste manuale locul literaturii române este mult diminuat. Această nouă programă, în curs de aplicare şi de generalizare pentru gimnaziu, va fi din nou revizuită. Consecinţa va fi o şi mai drastică reducere a textelor de literatură română din programă şi din manuale. Deocamdată, numai întrezărim acest dezastru, noile recomandări europene încă nu sunt puse în aplicare, dar urmează. Asupra acestui nou proiect de curriculum lansează un semnal de alarmă colocviul nostru. Pentru lămurire, trimitem la rezumatul acestei succesiuni de reforme curriculare, pe care l‑am publicat în deschiderea colocviului nostru.

Recenta reformă curriculară circumscrisă contextului educaţional comunitar în care ţara noastră se situează de la 1 ianuarie 2007 dezvoltă cu o prolificitate peste medie un spirit nou, care abandonează identitatea naţională, asumându‑şi, fără rezerve, un mers în cadenţă depersonalizant, care uniformizează, prin standardizare, individualitatea culturală şi umană, în general. Decidenţii în ştiinţele educaţiei, compartimentul curriculum, au importat moda predării limbii şi literaturii materne ca pe o formă de comunicare, agreând o inserţie socială a individului, eminamente pragmatică, prin care i se asigură acestuia un destin algoritmizat până la depersonalizare. Punem din gimnaziu piaţa muncii ca presiune asupra elevilor? Idealul educaţional, lansat ca produs de cercetare de către Institutul de Ştiinţele Educaţiei, se reflectă în profilul absolventului, care algoritmizează o dependenţă ontologică a acestuia, fiind un gen de pat al lui Procust, care anihilează treptat şi ireversibil identitatea culturală şi independenţa funcţională.


În acest context, servind sensul negativ al globalizării, noua programă de limba şi literatura română construieşte, în subsidiar, conceptul de comunicare, în care elevul este situat exclusiv în zona pragmaticului, neglijând, cu bună ştiinţă, educaţia culturală a fiinţei umane, adică acea componentă care personalizează destinul fiecărui om, respectând, până la urmă, unicitatea acestuia, dată prin naştere. Dialectica literar/non‑literar are tendinţa să se rezolve în favoarea aceastuia din urmă, tocmai în manualele de limba şi literatura română, unde accentul trebuie să fie pe educaţia estetică şi educaţia naţională prin literatura română.

Dacă în tabelul competenţelor‑cheie din 2006 apare distinct competenţa de comunicare în limba maternă, alături de competenţa de comunicare în limbi străine, în documentul elaborat în 2018, acestea sunt înlocuite nefericit de competenţa de alfabetizare şi de competenţa multilingvistică. Este eliminat, după cum se vede, conceptul de limbă maternă, adică acel element care trimite la identitatea lingvistică şi culturală ca expresie a identităţii naţionale. În plus, ultima competenţă, Sensibilizare şi exprimare culturală (2006), devine, prin reformulare, Competenţe de sensibilizare şi expresie culturală (2018). Aici este zona în care se situează literatura, ca parte a disciplinei limba şi literatura română, ameninţată serios cu dispariţia din programele şcolare. În documentul de politici din 2006, competenţa respectivă viza oarecum şi spiritul identitar (exprimare culturală), construit prin cunoştinţe, deprinderi şi atitudini. Noua formulare (2018) vizează formarea competenţei de expresie culturală, care configurează un spaţiu cultural cu aspect de conglomerat (cunoaşterea culturilor şi modurilor de exprimare locale, naţionale, regionale, europene şi mondiale, inclusiv limbile, patrimoniul şi tradiţiile acestora, precum şi cunoaşterea produselor culturale şi o înţelegere a modului în care aceste exprimări pot influenţa opiniile individuale şi reciproc). Intenţia, bună în fond, de a oferi un orizont cultural mai larg, este însă pripită pentru gimnaziu, iar rezultatul poate fi un fel de literatură comparată pentru copii sau, poate, studii culturale pentru copii. Documentul în vigoare recomandă o înţelegere a propriei identităţi aflate în evoluţie şi a patrimoniului cultural, într‑o lume a diversităţii culturale, precum şi a modului în care artele şi alte forme culturale pot fi o modalitate de a vizualiza şi de a modela lumea. Aptitudinile includ, de asemenea, abilitatea de a identifica şi concretiza oportunităţi în interes personal, social sau comercial prin intermediul artelor şi al altor forme culturale şi capacitatea de a se angaja în procese creative, atât ca individ, cât şi în cadrul colectivităţii. Acest obiectiv se numea altădată orientare profesională şi educaţie pentru muncă. Dar de ce parazitează toate aceste scopuri tocmai limba şi literatura română? Ameninţătoare este recomandarea privind adoptarea unei atitudini deschise pentru diversitatea expresiilor culturale, împreună cu o abordare etică şi responsabilă a proprietăţii intelectuale şi culturale. O atitudine pozitivă presupune, de asemenea, curiozitatea faţă de lumea înconjurătoare, o atitudine deschisă de imaginare a noi posibilităţi şi dorinţa de a participa la experienţe culturale.

Considerăm că reprezentarea literaturii naţionale în noile programe trebuie să fie regândită, indiferent de politicile comunitare în domeniul educaţiei, căci, până la urmă, acestea trebuie privite ca recomandări, iar nu ca impuneri cu caracter de obligativitate. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei nu trebuie să devină un instrument antinaţional, cum erau instituţiile sovietizării din primul deceniu postbelic. Contestăm, prin urmare, nu actualizarea viziunii din politicile curriculare, ci aplicarea acestora fără rezerve, cu obedienţa specifică prizonierilor, cu sau fără voia lor, în mrejele influenţelor externe menite să anihileze spiritul identitar naţional, adică exact acel sentiment construit secole în şir cu răbdare şi consolidat de o demnitate naţională, care a făcut posibilă crearea României Unite al cărei prim secol de existenţă tocmai l‑am sărbătorit.

Programul ocult al europenizării seamănă oare cu programul sovietizării? Va fi oare mai greu pentru limba şi literatura română, pentru cultura română, va fi mai greu în lagărul european decât a fost în lagărul socialist al anilor 1950? Ştim că trăim şi vrem să trăim într‑o Europă a naţiunilor, în care identitatea fiecărei naţiuni este respectată şi, mai ales, cultivată din şcoală.

Ion Simuţ

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now