Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Desăvârșirea Marii Uniri și întregirea României. Argument de Acad. Victor Voicu

Desăvârșirea Marii Uniri și întregirea României. Argument de Acad. Victor Voicu

Desăvârșirea Marii Uniri și întregirea României

Argument

Conferinţa internaţională România şi evenimentele istorice din perioada 1914‑1920. Desăvârşirea Marii Uniri şi Întregirea României, organizată de Academia Română sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui ţării în data de 18 septembrie 2018, a fost gândită ca un eveniment‑omagiu adus tuturor celor care, acum o sută de ani, au contribuit la desăvârşirea statului naţional unitar român.

Ne bucurăm să salutăm prezenţa, la această manifestare ştiinţifică, a unor străluciţi istorici, în frunte cu Preşedintele Academiei Române, Acad. Ioan‑Aurel Pop, alături de care se află prestigioşi specialişti din Europa şi Statele Unite, care, prin anvergura viziunii lor, vor sintetiza şi ilustra, după 100 de ani, importanţa şi relevanţa evenimentelor din perioada 1914‑1920, pentru Europa şi chiar pentru întreaga lume şi, nu în ultimul rând, pentru România întregită.

Reflectarea în spaţiul cultural‑istoric contemporan a consecinţelor evenimentelor din perioada vizată reprezintă puncte de reper, de reflecţie şi de interes constant nu numai pentru români, ci şi pentru întreaga Europă.

Sacrificiile, diplomaţia şi înţelepciunea oamenilor de decizie din acele vremuri sunt impresionante şi de neuitat.

Generaţiile prezentului şi viitorului, prin cunoaşterea şi înţelegerea profundă a acelor vremuri, trebuie să‑şi edifice convingerea că Marea Unire şi Întregirea României în anul astral al istoriei noastre – 1918 – nu a fost un capriciu al istoriei, al unor întâmplări conjuncturale ori un dar al marilor puteri, ci consecinţa firească şi inevitabilă a luptei seculare a românilor pentru unitate naţională, a sacrificiilor întregului popor, care a susţinut ideea realizării unităţii statale depline. „Unirea aceasta – avea să afirme marele om politic, artizan al biruinţelor de acum un veac, Ion I.C. Brătianu – izvorăşte din puterea de viaţă a poporului, din vitejia soldaţilor noştri, din voinţa hotărâtă a românilor de pretutindeni”.

Conferinţa de astăzi are tocmai rolul de a sublinia sacrificiile imense făcute de‑a lungul anilor grei, ai celei dintâi conflagraţii mondiale, de poporul român, pentru înfăptuirea visului de veacuri – desăvârşirea unităţii naţionale.

Suntem convinşi că distinşii noştri invitaţi, prin comunicările lor, vor aduce noi elemente menite să sublinieze rolul armatei române în marea conflagraţie mondială de acum un veac, strânsele legături cu Aliaţii, eforturile personalităţilor politice şi diplomatice, ale oamenilor de ştiinţă la evenimentele dintre anii 1914‑1920, care, prin fidelitatea lor faţă de dreptate şi adevăr, vor rămâne pe veci în memoria românilor.

Este un suprem omagiu pe care îl dedicăm Centenarului Marii Uniri.

Acad. Victor Voicu
august 2018

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now