Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Contemporanul. Ideea europeană azi (III)

Contemporanul. Ideea europeană azi (III)

Contemporanul de azi a fost alături de Academie când scriitori canonici au fost acuzaţi de vini inexistente, când s‑a luat apărarea limbii române, când s‑au indicat derapajele educaţiei şcolare, când au fost semnalate manipulări în istoria patriei etc. Şi datorită Contemporanului, astăzi, activitatea şi altitudinea culturală ale forului academic au primit un plus de vizibilitate mai mult decât necesar…

Contemporanul. Ideea europeană se apropie de aniversarea de 30 de ani. Fondată la Iaşi, Contemporanul are 138 de ani de la înfiinţare, iar Ideea Europeană (1919‑2019) îşi sărbătoreşte în acest an centenarul.
Ce reprezintă pentru dvs. Contemporanul. Ideea Europeană? Ce loc îi revine în peisajul revistelor de cultură naţionale?

Radu F. Alexandru
Un efort de a lumina şi apropia

Mulţumesc pentru invitaţia de a răspunde la întrebările pe care le lansaţi cu ocazia aniversării. O să mă rezum la formulările cele mai succinte, tot aşa cum multora din marile enunţuri care au marcat istoria omenirii le‑au fost suficiente formulele matematice. Aşadar, 1. Un neostoit şi lăudabil efort de a lumina şi apropia, în beneficiul cititorului român, marile valori ale Spiritului şi ale Culturii. 2. De reper major şi inconfundabil! De far, într‑o lume în care ignoranţa şi lipsa oricărei apetenţe pentru educaţie şi evoluţie au devenit note definitorii.
La mulţi ani, Contemporanul. Ideea europeană!

Sorin Lavric
Contemporanul şi lupta pentru Mircea Vulcănescu

Întâi de toate, de revista Contemporanul mă leagă amintirea luptei pentru Mircea Vulcănescu. În vara lui 2017, când mercenarii de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi‑au pus în gând să‑l elimine pe Vulcănescu din spaţiul public (numele străzii din Bucureşti, al liceului omonim şi bustul cărturarului din Piaţa „Sfântul Ştefan”, sectorul 2, urmau să fie înlăturate), am găsit în Aura Christi un aliat necondiţionat. Până la gestul de epurare pe criterii ideologice la care Alexandru Florin şi Radu Ioanid se pretau cu seninătatea celor care ştiu că au spatele asigurat, nu mai vorbisem cu Aura Christi de o bună bucată de vreme. Din acest motiv, când i‑am trimis un mesaj de alertă pe telefon, nu mă aşteptam la o reacţie imediată.

Şi totuşi, Aura Christi a răspuns cu promptitudinea gazetarului înzestrat cu fler polemic. Nu a şovăit o clipă în hotătârea de a folosi Contemporanul drept armă gazetărească în apărarea lui Vulcănescu. Drept care am alcătuit amândoi un protest lapidar, a cărui formulă a fost îmbunătăţită de alţi colaboratori ai Contemporanului (printre ei, Mircea Platon). Protestul a apărut în primul număr al revistei, purtând semnătura mai multor capete luminate: academicieni, istorici, scriitori sau gazetari. A reda aici lista de atunci ar fi inutil, oricum arhiva revistei îi păstrează pe toţi semnatarii din numărul cu pricina. Bulgărele pe care l‑a rostogolit atunci Contemporanul a dus la o avalanşă de reacţii în urma cărora efigia publică a lui Mircea Vulcănescu a fost salvată. E drept, dacă Academia Română nu intervenea, probabil că soarta intelectualului interbelic ar fi fost pecetluită. Dar aşa, masoreţii marxişti de la Institutul „Elie Wiesel” au rămas cu buza umflată, drept răsplată pentru cinismul mofluz cu care îşi închipuie că pot impune propria variantă de intepretare a istoriei, una săvârşită după tiparul clasic al resentimentului bolşevic.

Victoria aceasta a avut darul de a mă apropia de Aura Christi până la un prag de intimitate în care prietenia noastră nu mai provenea dintr‑o simpatie personală, ci dintr‑o solidaritate ivită dintr‑o cauză comună. În Aura Christi admiram o fiinţă liberă în stare a‑şi înfrânge temerile spre a apăra o idee cu bătaie culturală. La mijloc nu mai era afinitatea mai mult sau mai puţin efemeră între noi doi, ci complicitatea dincolo de împrejurări pe care ne‑o dădea gândul că suntem de aceeaşi parte a baricadei. În fiinţa aceasta gracilă, a cărei făptură îţi dă impresia că se poate risipi de slăbiciune în orice clipă, seascunde un paladin autentic, un cruciat fără tresăriri de laşitate conjucturală. Preţuirea pe care Aura Christi a căpătat‑o în ochii mei a fost cu atât mai mare cu cât numărul intelectualilor care au tăcut mâlc în faţa pericolului ca Vulcănescu să fie epurat a depăşit orice previziune. Într‑o ţară în care servituţile secrete pe care intelectualii români le au în faţa unor inşi ca Alexandru Florian şi Radu Ioanid ating cote de slugărnicie alarmantă, o fiinţă ca Aura Christi merită o admiraţie pe măsură.

În al doilea rând, în ciuda imprecaţiilor la care e supusă de emulii atei ai progresului infailibil, Contemporanul este o revistă conservatoare în care simţul demnităţii face casă bună cu patriotismul cizelat. O revistă de bun‑gust, în ale cărei pagini, chiar dacă am publicat sporadic, am făcut‑o cu toată plăcerea. Cu riscul de a rosti un poncif, în România nu mai există decât două instituţii al căror spirit slujeşte acestei ţări: Academia şi Biserica. Prin colaboratorii pe care îi are, Contemporanul se ţine aproape de ambele foruri spirituale. Încă un motiv de a privi cu simpatie oficiul gazetăresc pe care echipa condusă de Nicolae Breban şi Aura Christi o săvârşesc număr de număr. O revistă în care semnează Mircea Platon, Ioan‑Aurel Pop, Magda Ursache sau Horia Vicenţiu Pătraşcu nu se poate plânge că ar duce lipsă de condeie de talent.

În fine, la Editura Ideea Europeană am publicat două cărţi, una mai eretică decât alta (Glasuri din bolgie şi Decoct de femeie). Despre deţinuţii politici şi despre sexul feminin, dacă nu scrii în tiparul dominant al epocii (adică acuzator în cazul celor dintâi şi elogios în cel de‑al doilea), şansa de a încasa stigmate ideologice creşte exponenţial. Eu am procedat oarecum pieziş: i‑am venerat pe deţinuţi şi le‑am înfăţişat în culori aspre pe femei. Aura Christi mi‑a citit ambele volume în manuscris, iar acolo unde alţi editori au strâmbat din nas, ea mi‑a dat binecuvântarea livrescă, acceptând să mi le publice la Ideea Europeană. Iată al treilea motiv pentru care mă simt legat de Contemporanul şi de Editura Ideea Europeană.
Îi doresc Aurei Christi tot atâta tenacitate câtă adversitate va întâmpina de acum încolo în publicarea Contemporanului.

Boris Marian
O revistă de primă importanţă

Contemporanul este o revistă de primă importanţă în peisajul cultural românesc şi european. Obiectivitatea şi excelenta argumentare a atitudinii fiecărui autor/ colaborator asigură credibilitatea textelor publicate. Scriitorii Nicolae Breban şi Aura Christi au creat un cadru propice dezbaterii de idei, spiritul revistei este cu adevărat modern, eliberat de oricare prejudecăţi. Fiecare număr constituie o ocazie de bun augur pentru evoluţia culturii noastre.

Constantina Raveca Buleu
Suflul vital al culturii române

Pentru cercetătorul din mine, colecţiile vechi ale Contemporanului şi Ideii Europene au reprezentat dintotdeauna un teritoriu fascinant, în care tradiţia şi valorile naţionale se armonizează cu orizontul ideatic european, în care altitudinea intelectuală şi demnitatea sunt invariabil compatibile cu deschiderea uman‑spirituală şi cu receptarea fenomenului cultural în integralitatea sa. Toate acestea au fost asimilate în mod organic de Contemporanul. Ideea Europeană de azi, spre bucuria cronicarului din mine, care a găsit întotdeauna în paginile revistei un spaţiu desăvârşit de expresie liberă, asigurat cu generozitate şi căldură de „tribul Conte” (sintagma Aurei Christi), în care până şi fragmentaritatea inerentă a cronicii literare a putut funcţiona într‑un regim de realitate ideală, aproape neverosimilă în peisajul publicistic românesc.

Misiunea asumată eroic de către Contemporanul. Ideea Europeană rămâne, oricât de patetic poate suna, aceea de a asigura suflul vital al culturii române…

Colaborarea mea cu revista Contemporanul. Ideea Europeană a fost întotdeauna marcată de respect, de o impecabilă etică redacţională şi de o asimilare tandră şi pozitivă, necondiţionată de aderenţa la vreun program sau de alinierea la vreo ideologie. Fiecare text trimis redacţiei a fost publicat fără intruziuni şi fără comentarii, cu graţie şi seninătate, în spiritul complice al colaborării privilegiate pe tărâmul literaturii, deoarece misiunea asumată eroic de către Contemporanul. Ideea Europeană rămâne, oricât de patetic poate suna, aceea de a asigura suflul vital al culturii române.

Mircea Braga
Contemporanul de azi, alături de Academia Română

Provocarea pe care o simţim, dincolo de aniversarea marcată astăzi, aducând în scenă trei date diferite – 1881, 1919 şi 1989 –, înseamnă nimic altceva decât o întoarcere asupra istoriei. O istorie generală, dar şi una „personală” (dacă putem spune aşa). Pentru primele două, mergem la cărţi şi ne împrospătăm informaţiile. Pentru cea de a treia, ne rămâne la dispoziţie memoria (cât de cât fidelă). În ordine, cea dintâi întâlnire mai consistentă cu spaţiul tipografic ocupat de, simplu, Contemporanul am avut‑o în facultate, oarecum în subsolul de pagină dedicată lui Dobrogeanu‑Gherea, cel care a reuşit să ne arate, erau cuvintele rostite de la catedră, caracterul dubios al prestaţiei unui Titu Maiorescu, semnatarul unui pact nu prea luminos cu nefrecventabila filosofie a lui Kant şi Schopenhauer. Consecinţa imediată a fost că, beneficiind şi de o adresă a revistei Steaua care îmi deschidea uşa „fondului secret” al Bibliotecii Universitare din Cluj, am citit aproape toate studiile incriminatului teoretician filogerman. Când, după câţiva ani, s‑a putut vorbi şi scrie ceva mai aproape de doctrina acestuia, i‑am consacrat – la îndemnul lui Şt. Aug. Doinaş – unul dintre primele mele studii de mai amplă dimensiune, în care dezvoltam practica valorizării creaţiei sub semnul ideii poetice. Mai înainte, însă, „învăţasem” cum trebuie să arate o polemică purtată în registrul ideilor.

Despre publicaţia Ideea europeană aflasem câte ceva din aparatul critic care însoţea unele studii ale lui Rădulescu‑Motru, P.P. Negulescu şi Ion Barbu, fixându‑mă în cele din urmă pe ideea vehiculată în dicţionare sau în diferitele incursiuni în istoria presei culturale româneşti, conform cărora revista aborda europenitatea în condiţii de o contribuţie posibilă şi prin diferenţieri de substrat.

Derulând din memorie câte ceva din relaţia şi cu acel Contemporanul reluat imediat în postbelic (ca o continuare legitimă a celui din 1881), de data aceasta direct, neuitând nici faptul că, uneori, studenţii care eram trebuiau să „fişeze” şi unele texte semnate de N. Moraru, I. Vitner, T. Şelmaru sau Radu Lupan, aşteptam – situaţie prelungită şi după absolvire – pagina cuprinzând Cronica optimistului a lui G. Călinescu (n‑o citeam, cum o re‑citesc, unii dintre noi, azi, ca act de adeziune politică, ci ca un excurs cultural), apoi Meridianele lui A. E. Baconsky, urmăream scrierile lui Arghezi sau Tudor Vianu, dar şi ale altora, ca Labiş, Sorescu, N. Stănescu, iar – în perioada directoratului lui G. Ivaşcu – cronicile semnate de N. Manolescu (nume care, iată!, nu e pus sub interdicţie în revista de azi).

În ciuda imprecaţiilor la care e supusă de emulii atei ai progresului infailibil, Contemporanul este o revistă conservatoare în care simţul demnităţii face casă bună cu patriotismul cizelat…

Nu văd cum ar putea Contemporanul. Ideea europeană să se sustragă firescului continuităţii. În antecedente – e cazul tuturor publicaţiilor „cu istorie” –, se găsesc şi culorile de contrast, din înţelegerea acestei realităţi decurgând inevitabil exigenţa aplicată profilului ei, refăcut în ultimele trei decenii. Revista reuşeşte, nu o dată, să citească ritmurile culturii noastre prin lentila universalităţii, căutând şi însemnele singularului. Fiindcă, de pildă, europenism nu înseamnă şablon, uniformizare, dictatul „modelului”, convulsie imitativă; înseamnă, în primul şi în ultimul rând, diversitate şi originalitate, contribuţie şi nu importul umil. Pentru revistă, ideea europeană e firescul echilibrului, în temeiul căruia cultura de pe alte meridiane nu contestă cultura naţională (noţiune stridentă într‑o anume dimensiune a mentalului nostru), cum şi reversul este, pe de altă parte, o aberaţie. Cum să accepţi o „desţărare” (cuvânt frecvent folosit de Aron Cotruş şi Vintilă Horia) din interior? Iar într‑o asemănătoare – sau paralelă – ordine de idei, nu fiindcă Nicolae Breban e academician, revista a căutat şi caută a fi alături de Academia Română, sprijinind (când prea puţini o fac) funcţia acesteia care decurge din calitatea de volută superioară a ştiinţei şi culturii naţionale. Contemporanul de azi a fost alături de Academie când scriitori canonici au fost acuzaţi de vini inexistente, când s‑a luat apărarea limbii române, când s‑au indicat derapajele educaţiei şcolare, când au fost semnalate manipulări în istoria patriei etc. Şi datorită Contemporanului, astăzi, activitatea şi altitudinea culturală ale forului academic au primit un plus de vizibilitate mai mult decât necesar.

În rest, nu cred că ar fi important ca eu să mă pronunţ cu privire la locul cuvenit Contemporanului în peisajul revistelor de cultură. O citesc şi ader la fantasma că polemica trebuie să antreneze ideile, nu alte subterane. Poate aşa gândesc şi cititorii care „au hotărât”, la ceas aniversar, că tirajul revistei ar trebui crescut. După care ar mai putea urma câteva propoziţii introduse prin conjuncţiile „nici” sau „deşi”…

Teşu Solomovici
Contemporanul – mon amour

Da, şi nu patetizez, revista aceasta mi‑e mult aproape de inimă. Anii s‑au tot dus, ne‑am împuţinat, ne‑am cam pierdut în mizeriile vieţii, dar uite cum Contemporanul. Ideea Europeană, ca un baston virtual, ne ajută să păşim mai departe. Am găsit întotdeauna în paginile revistei acel aer de înaltă şi sublimă înălţare estetică şi de conţinut care ne face şi pe noi mai nobili, mai curaţi, mai drepţi cu noi înşine şi cu lumea înconjurătoare. Există o preocupare deliberată pentru frumos şi adevăr a direcţiei revistei care merge mai departe către cei care semnează articolele, profesionişti autentici, de înaltă clasă. Cu fiecare număr al revistei nu încetez să admir aceste lucruri. E de înţeles cu câtă nerăbdare aştept apariţia revistei. Cunosc, în Israel, câţiva cititori ai Contemporanului care spun la fel. E un oxigen spiritual? Fără îndoială.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now