Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » a.g. secară: Salonul Axis libri la 10 ani

a.g. secară: Salonul Axis libri la 10 ani

Eveniment: Cărţi şi Oameni, în căutarea Noii Românii

Au fost zece ani cu adevărat fabuloşi, în care brandul cultural gălăţean Axis Libri a căpătat o… aură aparte, de miracol cărturăresc într‑un deşert roşu antonionian, în care oazele (a se citi evenimentele ori cărţile valoroase) aveau ceva din magia Fetelor Morgana, negăsind decât arareori ecou în marile centre culturale ale ţării

O manifestare culturală de o amploare şi de o complexitate rar întâlnite după anul 1989, Salonul literar Axis Libri al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi, a ales să‑şi sărbătorească cei zece ani de existenţă prin invitarea a trei mari personalităţi ale culturii româneşti contemporane: scriitoarea Aura Christi, redactor‑şef al revistei Contemporanul. Ideea Europeană, istoricul şi poetul Mircea Platon, redactor‑şef la Convorbiri literare, şi eminescologul, criticul literar şi scriitorul Theodor Codreanu.

Dacă Aura Christi se întreba vlahuţian, în numărul din noiembrie al revistei Contemporanul (numărul 800, prilej de a‑i ura ani mulţi şi frumoşi!), dăruit celor prezenţi, Unde ne sunt visătorii?!, membrii Salonului literar Axis libri, aproape 50 de scriitori, dintre care unii, mulţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, au dat un răspuns care nuanţează paradigma: moderatorii Zanfir Ilie şi Theodor Parapiru demonstrează, ediţie de ediţie, sezon de sezon, că visătorii, nostalgicii după valori absolute, pot clădi concret instituţii culturale aproape în direct, timp de un deceniu, care să rivalizeze cu altele mult mai vechi, la fel de prestigioase.

Au fost zece ani cu adevărat fabuloşi, în care brandul cultural gălăţean Axis libri a căpătat o… aură aparte, de miracol cărturăresc într‑un deşert roşu antonionian, în care oazele (a se citi evenimentele ori cărţile valoroase) aveau ceva din magia Fetelor Morgana, negăsind decât arareori ecou în marile centre culturale ale ţării.

Alta este situaţia cu Târgul devenit Festivalul Internaţional Axis libri şi cu acest salon de poveste, care se desfăşoară în sala Mihai Eminescu a uneia dintre Bibliotecile care parcă au renăscut, coincidenţă sau nu, în aceşti mai bine de zece ani de când manager este eseistul şi istoricul literar Zanfir Ilie! Nume sonore ale culturii româneşti au vrut să vadă care este atmosfera aici, cum sunt gălăţenii care, iată, de mai bine un deceniu, se adună joi de joi pentru a sărbători Valoarea, Tradiţia, Istoria, Eroii Neamului, Spiritualitatea autentică, Înţelepciunea şi, în ton cu evenimentul din 22 noiembrie, când au venit cei trei cărturari, Conştiinţa naţională.

Deoarece Mircea Platon a prezentat publicului, „lumii Axis Libri” (opusă, dacă nu cumva, prin unele puncte esenţiale, complementară metafizic lumii observate de Aura Christi în menţionatul articol, care apare sub semnul Surâsului prinţului Mîşkin: „Tineri de toate vârstele din cale afară de grăbiţi, cu căşti în urechi, mişcându‑se de colo‑colo, prinşi în vârtejul unei pripe la suprafaţă de neînţeles, vorbind, uneori, singuri parcă, mişcându‑se care încotro şi oprindu‑se, din timp în timp, din fuga bezmetică, smulgându‑se din curgerea fluviului uman, pentru a scoate din geantă sau din buzunar telefoanele, apăsând pe butoane cu o frenezie lipsită de viaţă parcă…” ) două cărţi pe care le‑aş considera fundamentale pentru Noua Românie care va să se nască, atentă şi la viitor, dar mult mai reconectată şi cu un trecut care a făcut să se vorbească admirativ, timp de aproape un veac, în întreaga lume, despre Marea Românie a lui Alexandru Ioan Cuza, a regilor Carol I şi Ferdinand, România Reginei Maria, România lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Urechia, România lui Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Camil Petrescu, Hortensia Papadat‑Bengescu şi a atâtor şi atâtor valori: Elitele şi conştiinţa naţională şi Geografie şi conştiinţă naţională, două cărţi care par a fi începutul unei serii care îşi propune, într‑un fel, să purceadă la căutarea elitelor contemporane.

Cu acribia istoricului, dar şi cu talentul scriitorului, dând satirei şi pamfletului dimensiuni inedite şi surprinzătoare, Mircea Platon realizează o hermeneutică a lumii româneşti actuale, şi prin raportare la trecutul apropiat relativ, aflată într‑o criză care poate fi şi de identitate, în contextul în care europenizarea, ca fenomen posibil, abia face primii paşi, mai exact, exersează mersul de‑a buşilea…

Subtitlul cărţii este semnificativ pentru pericolul atenţionat: „De la naţionalitatea genetică la personalitatea naţională: Despre rolul elitelor în articularea conştiinţei naţionale.” Subtil, este o poziţionare faţă de inconsistenţa clasei politice europene (implicit cea românească), care încearcă să dezvolte un proiect politic în care discriminării economice, în primul rând, se pot adăuga şi alte tipuri. În Elitele…, Mircea Platon, şi excelent poet, autor al Cărţii străduţelor subtile, încearcă şi liric, câteodată, o invocare a unor umbre străbune care au fost „ctitori de ţară”, dar şi de conştiinţă naţională. Evident, nu în acelaşi timp întotdeauna. Unii foarte cunoscuţi, alţii aproape uitaţi.

Îndepărtarea Muzei Uitării este un merit incontestabil al lui Mircea Platon: cine ne mai poate spune, degrabă, cine au fost un Carol Mihalic de Hodocin, un Olănescu‑Ascanio, Petru Th. Missir, Sever Dan, I. Şt. Ioachimescu?

Atent la urmările „reeducării comuniste şi consumiste”, Mircea Platon reuşeşte indirect să schiţeze portretul (real?) al unei civilizaţii care este una a finanţelor, unde totul, chiar şi stângismul se raportează la ele.

Pe ici, pe colo, accentul este pus pe ochelarii de cai cu care occidentalii privesc naţiunile orientale şi est‑europene, realizându‑se şi o apologie a miturilor autentice, în contrast cu analiza falselor mituri, cele „mediatizate astăzi fiind mitul progresului, mitul culturalismului voios, mitul societăţii deschise, mitul consumului, mitul Occidentului, mitul integrării, mitul beneficiilor globalizării, mitul familiei androgine, mituri gnostice, care ne cer să ne retragem din istorie şi să frecventăm solitari doar biserica interioară. Toate acestea sunt mituri de supermarket, preambalate, mituri modificate genetic şi care deci ne vor modifica genetic, care vor otrăvi pânza freatică a sufletelor noastre. Ele nu sunt rod al cercetărilor istorice, ci fabricaţii ale unor ideologi a căror misiune e de a ne face solidari cu nişte hotărâri luate în numele nostru şi împotriva intereselor noastre naţionale”.

Concluzia, una dintre multele care au putut fi trase în urma convorbirilor care au fost mai mult decât literare la ediţia din 22 noiembrie 2018, în ceea ce priveşte prima carte a lui Mircea Platon, a fost că, în ultimă instanţă, românii sunt în căutarea unei nobleţi care poate fi cea „a legii româneşti”, despre care Dan Botta scria cândva, nimic altceva decât Ortodoxia.

În ceea ce priveşte Geografie şi conştiinţă naţională, despre care Mircea Platon a vorbit mai mult, este o carte mai mult decât surprinzătoare din multe puncte de vedere, transformându‑l pe Calistrat Hogaş într‑un personaj fabulos, existenţialist autohtonist, cu deschidere către Universalul Particularului, un fel de personaj camusian care trăieşte o altfel de înstrăinare, care devine supremă în ultimul an de viaţă, scenele la care face referinţă Mircea Platon, mai ales după ce România este înfrântă în Primul Război Mondial, fiind tulburătoare. Calistrat Hogaş pare să moară ca un erou de tragedie greacă veche, sub povara Istoriei. Opunerea lui Calistrat Hogaş „apologeţilor progresişti ai lumii ideologizate care folosesc întotdeauna o jumătate pentru a o discredita pe cealaltă: realul în numele «idealului» («Valorilor») sau idealul în numele «realului» (demitizarea istoriei, discursul conform căruia statul naţional nu mai poate fi viabil economic într‑o lume a economiei globalizate ş.a.m.d.)” este mai mult decât interesantă şi nu numai idealistă, discursul său putând fi un punct de plecare mai mult decât rezonabil pentru o reconciliere de care este absolut nevoie în Anii Centenarului Marii Uniri.

De fapt, în seara zilei de 22 noiembrie, primul cuvânt al invitaţilor, după recenzii prezentate de către Andrei Parapiru şi Catrina Căluian, a fost cel al lui Theodor Codreanu, care şi‑a lansat volumul Basarabia eminesciană, apărut la Editura Ideea Europeană. Este, de fapt, o a doua ediţie, după cum a explicat autorul: „Această nouă carte despre Eminescu s‑a născut dintr‑un studiu de mai mici dimensiuni, publicat în anul 2012 în revista Limba română de la Chişinău, fiind prilejuit de împlinirea a două veacuri de la raptul Basarabiei petrecut în anul 1812. La o relectură, cu travaliu sporitor, numărul paginilor s‑a multiplicat, încât studiul a fost extins la cartea de faţă, devenind a opta, din cele douăsprezece închinate fenomenului Eminescu, din 1984 până azi. Ediţia a doua este substanţial adăugită faţă de cea din 2013, inclusiv cu nu mai puţin de cinci capitole noi: Apendice istoriografic la «cazul Stere», Întâlnire ontologică: Eminescu şi Stere, Basarabia şi arheul românesc, Resurecţia identitară a Basarabiei, Timp şi exil. Fireşte, atenţia se concentrează asupra viziunii eminesciene privitoare la destinul acestei provincii româneşti, viziune care îmbină, cu o pătrundere demnă de o minte genială, elementele istoriografice cu cele ale filosofiei, dreptului, politicii, moralei, toate în strânsă corelaţie cu ceea ce am numit, într‑o carte anterioară, ontologia arheităţii. Totuşi, titlul Basarabia eminesciană mi‑a impus trecerea dincolo de referinţa strict exegetică, urmărind spiritul abordării eminesciene la destinul ulterior al provinciei imposibil de rupt de cel al României posteminesciene”.

Discursul său a început cu „legenda neagră”, o legendă căreia i‑au căzut „victime” Spania din epoca medievală şi România modernă şi contemporană, dacă nu cumva chiar şi în Evul Mediu, după cum demonstrează eminescologul de la Huşi: „Alfredo Alvar definea legenda neagră ca fiind „distorsionarea atentă a istoriei unei naţiuni, perpetuată de inamicii ei, pentru a o învinge. O distorsionare cât mai monstruoasă posibil, cu scopul de a atinge un anumit scop: descalificarea morală a unei naţiuni (…) în orice mod posibil. (…) De la maghiari, în plină epocă medievală, apoi de la Rusia Ţaristă şi de la Engels, spaţiul românesc a fost invadat de spiritul legendei negre, mondializat de propaganda sovietică după al Doilea Război Mondial.”

Poate pentru unii surprinzător, raportat la celelalte lansări, momentul liric al Aurei Christi, care şi‑a lansat cea de‑a doua ediţie a romanului Casa din întuneric, a reprezentat o demonstraţie a Splendorii Fiinţei româneşti, la care au făcut apel în alt mod şi ceilalţi doi scriitori… Aura Christi a citit, în premieră, la Galaţi, din romanul în versuri Ostrovul Învierii. Am încercat, în avanpremieră, o prezentare a comorilor ascunse în acest volum în pregătire. Ostrovul Învierii îmi confirmă faptul că Aura Christi este unul dintre cei mai mari poeţi mistici ai lumii, iată, contemporană cu noi! Un roman‑psalm cum poate doar un Gellu Dorian a mai scris la noi, în urmă cu vreo 15 ani! Solemnitatea şi Ceremonialul Fiinţei, care pare să fi luat de crescut fructul Sfintei Sofii, ca un măr sacru întins fiinţei umane, Aurei Christi, Evă a Poeziei Viitorului, când Leul şi Mieii vor fi cei mai buni prieteni, aşadar, Solemnitatea şi Ceremonialul dăruiesc Lumii noastre o carte de „discernere a duhului” dăruit nouă, tuturor, din „lumile noastre”. Şarpele, veţi vedea/ citi, a recunoscut‑o, p. 91 (toate trimiterile sunt la un manuscris, la paginaţia de acolo), dar este un… şarpe politicos, chiar dacă preistoric. Într‑una dintre întâlniri, ni se dezvăluie răceala sângelui de reptilă opusă Măsurii focului. Unde este Evă, este şi un trunchi de arbore, ecou paradiziac, izvor al Totului (p. 134). Propovăduind Fiorul (p. 116), Aura Christi este şi Profet şi Mare Preoteasă a unui Firesc Sacru greu de înţeles, acceptat şi trăit de către Profan. Celebrului „caută şi vei găsi” poeta îi opune un superb poem Nu te mai căuta (p. 161): „Nu te mai căuta pe tine. Auzi?/ Aşteaptă‑te! În tine ascuns/ adânc de tot să stai între/ miresme, şoapte, nepătruns// de nimeni, dorul de noapte/ şi fiorul în taină ‘nvârtejit,/ departe, ca ecoul săpând/ adânc în soclul de granit// al femeilor‑statui din curtea/ năpădită de‑amintiri, armate/ de buruieni uscate şi stafii/ din ce în ce mai vii, catifelate.// Să nu te cauţi! Tu în tine eşti/ adânc, exişti departe, în abisul/ ascuns în forul dinlăuntru, cum/ seva se ascunde în caisul// şi mestecenii de la intrare./ Să stai cu faţa‑ntoarsă înspre/ tine, adânc de tot; din îndoială,/ s‑asculţi poveşti, istorii despre// trecut, prezent şi viitor încins,/ sever tratate laolaltă. Treacă/ prin tine toate sau pe lângă/ tine, ca sabia prin teacă.// Coboară‑n tine, în adâncuri:/ acolo totul te aşteaptă, visând/ să fii ceea ce eşti de veacuri:/ veşnic miracol abia arzând// şi nopţile, ah, nopţile, când/ totul pare în veci pierdut/ şi nu e nimeni, şi bocetul/ sapă în bronz, inimă, lut”.

Poate că mesajul nu este chiar nou, regăsindu‑te, fără a te căuta, găseşti, de fapt, Totul, adică minunea faptului de a fi pur şi simplu, efemer, etern pierdut. Promis Învierii, naufragiat veşnic. Trebuind să iubeşti „pierdut, total, definitiv” (p.168), pentru a fi mântuit, asemenea Întregului, Sfântului, Sacrului, contopit întru rugăciunea către „sfântul fior,/ care‑i uneşte/ – de bine şi de rău departe – / în cântec – polen eretic,/ vârf între viaţă şi moarte” (p. 169).

Eva tânjind după Adam, Adam arheic tânjind după Eva, Aura Christi invită cititorul să regăsească Omul Primordial, androgin, cel dinaintea Despărţirii prin Coastă… Capitol‑poem, Prin ochii lui Adam (p. 198) poate fi o cheie de lectură‑intrare în Paradisul pe care ni‑l promite acest volum cu totul şi cu totul remarcabil.

Aducând un neo‑existenţialism religios sui generis (Mircea Braga, în prefaţa monumentală la Geniul inimii, primul roman în versuri al Aurei Christi, face nişte observaţii corecte în distincţia dintre poezie şi teologie, p. 22‑23), Aura Christi aruncă nu o mănuşă Realităţii literare şi non‑literare (Viaţa şi Literatura sunt, de la un punct metafizic, acelaşi mister), ci un nou fruct, un nou măr, de data aceasta un măr al împăcării, al dorinţei de pace, un măr‑carte cât un ostrov unde fiecare cititor poate regăsi liniştea chemării divinităţii.

Ciclica pierdere şi regăsire a sentimentului certitudinii Existenţei Zeului este o sursă de inspiraţie aparte, chemând noi şi noi voci sau accente literare mistice.

Ostrovul Învierii este, din multe puncte de vedere, o continuare firească a Geniului inimii, carte subintitulată Cartea iluminărilor mele, o altă capodoperă (cazuri rare când scriitorii pot avea mai multe capodopere), despre care Mircea Braga scria, printre altele, că stă „sub semnul aproape imposibil al drumului către Sine, al cuprinderii, al denudării şi al efortului de a înţelege un obiect al cărui adevăr se va afla întotdeauna în proximitatea peşterii lui Platon”. Sau, spunem noi, în scorburile pomilor vieţii, cunoaşterii, al binelui şi al răului!

În altă ordine de idei, dacă Kierkegaard, la care se raportează Mircea Braga, a părăsit‑o pe Regine Olsen pentru Absolut, Aura Christi păstrează Omul Iubit în acest drum al său, îl recunoaşte ca pe un soi de Adam‑Necesitate, dezvăluind din mister atât cât permite Poezia Absolută: este o Regine Olsen care l‑a înţeles şi iubit perfect pe Kierkegaard‑ul ei, este o Lou Andreas‑Salomé care are geniul unui Nietzsche care ştie! pur şi simplu că Dumnezeu nu a murit, că El este mereu cu noi, mai ales când îl întrebăm, cu dor de prietenie absolută, ca în textul cărţii Unde eşti, zeule? Un zeu care, desigur, cu bucurie se joacă cu noi de‑a v‑aţi ascunselea! Pentru acel „ceva” care, în Geniul inimii, „totuşi, se‑adună/ parcă şi creşte, tot creşte…” Să fie puritatea paradiziacă, Inocenţa, Candoarea, regăsirea lor, toate acestea la un loc, ca zâmbetul unui prunc abia născut, poate a Pruncului care revine, abia adormit la sânul îngerului ocrotitor? Dincolo de orice „scandal metafizic”, la care se bate apropo în „geniul inimii”?!

Bref, a fost o seară memorabilă la Galaţi, oaspeţilor li s‑au înmânat, în final, de către managerul Bibliotecii V.A. Urechia Galaţi, scriitorul Zanfir Ilie, diplome de excelenţă, moderatorul Theodor Parapiru subliniind că rareori, totuşi, se întâmplă ca un salon să aibă strălucirea celui din 22 noiembrie.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now