Revizuire si revisionism in literatura postcomunista – Nicoleta Salcudeanu

[…] Dacă literatura exilului, cu excepţia notabilă a lui Paul Goma, nu a adus cine ştie ce plus de valoare literaturii române contemporane, este indiscutabil însă că, prin autoritatea şi competenţa lor, cele mai autorizate voci critice din exil au fost ale Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca. Se poate spune chiar că, prin microfonul postului de radio Europa Liberă, cei doi au reprezentat factorul de coagulare al întregii critici literare româneşti. Ei completau în oglindă acţiunea critică întreprinsă în ţară, dar o şi consolidau din exterior, contribuind nemijlocit la scara de valori care, precum s-a văzut, s-a impus şi s-a făcut acceptată chiar şi de către regimul comunist. La o reconstituire minuţioasă a acelor vremuri, se poate afirma că, prin pelerinajul ne încetat, devenit posibil odată cu „dezgheţulŗ, al criticilor din ţară la Paris, al “clandestinilor” – cum i-au numit cei doi, nucleul parizian a devenit un fel de dispecerat, de stat major al criticii literare româneşti. Şi expresia marţială nu este exage rată, ţinându-se cont de aspectul militant al „criticii de frontŗ pe care o profesau ambii. Prin autoritatea şi influenţa lor, cei doi critici de la Paris reprezintă punctul de răscruce care va înrâuri nu doar critica literară românească din timpul comunis mului, dar mai ales va influenţa decisiv evoluţia politicilor culturale de după prăbuşirea regimului, din decembrie 1989.

De unde un asemenea capital de influenţă, ştiindu-se că scriitorii din exil care nu se despart de propria limbă şi nu-şi croiesc din temelii o nouă carieră literară, se pierd în condiţia, nu 61 mai puţin nobilă, de exilat obscur, lipsit de orice influenţă asupra literaturii mamă, cum s-a întâmplat cu marea majoritate, literatura exilului neînsemnând mai mult decât o provincie a literaturii naţionale? Asumându-şi această condiţie, resemnaţi cu ea, cum reiese din mărturiile lor, cei doi devin, la un moment dat, protagoniştii unei conjuncturi nesperate. Această conjunctură este cel mai bine rezumată de cineva care i-a cunoscut îndeaproape, dar le-a şi împărtăşit, o perioadă, cariera. Cineva care cunoaşte din experienţă proprie funcţionarea ecanismului. Este vorba de criticul şi istoricul literar Mircea Iorgulescu, deopotrivă jurnalist de excepţie, realizator de emisiuni şi, o vreme, aflat chiar în conducerea secţiei române a postului de radio Europa Liberă. Sursă autorizată, aşadar. Adevărata carieră literară a soţilor M. L. şi V. I. începe o dată cu angajarea Monicăi Lovinescu la Europa Liberă şi momentul în care Virgil Ierunca devine colaborator permanent, cu rubrici consacrate – susţine Mircea Iorgulescu. Fără tribuna oferită de acest post de radio cei doi n-ar fi existat mai mult decât alţi exilaţi obscuri. […]

Lucrare realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-⁠⁠2013, contractul de finanţare nr. POSDRU/89/1.5/S/59758. Titlurile şi drepturile de proprietate intelectuală şi industrială asupra rezultatelor obţinute în cadrul stagiului de cercetare postdoctorală aparţin Academiei Române.
Punctele de vedere exprimate în lucrare aparţin autorului şi nu angajează Comisia Europeană şi Academia Română, beneficiara proiectului.

Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române