Evanghelia necunoscuta

Editura Contemporanul 

O carte șocantă despre viața lui Iisus Hristos și minunile făcute de Fiul Domnului. O carte despre incompatibilitatea lumii așa cum este ea cu învățăturile Fiului Domnului. „Lumea, aşa cum este ea, şi această Carte nu pot fi împreună. Sau lumea, sau Cartea: sau lumea ar trebui să nu mai fie ceea ce este, sau această Carte trebuie să dispară din lume. Lumea a înghiţit‑o aşa cum omul sănătos înghi­te otrava sau cum bolnavul înghite medicamentul; a înghiţit‑o ca s‑o absoarbă în sine sau s‑o elimine pentru totdeauna. Luptă de douăzeci de veacuri, iar în ultimele trei secole lupta este de aşa natură, încât şi un orb ar vedea: nu pot fi împreună; sau acestei cărţi sau acestei lumi îi vine sfârşitul.”
„A existat Iisus?” La această întrebare va pu­tea răspunde nu cel pentru care El doar a existat, ci acela pentru care El a existat, există şi va exista. Că a existat ştiu şi copiii, însă înţelepţii nu ştiu. „Cine eşti Tu?”; „Până când o să ne scoţi sufle­tul?” (Ioan,8.25, 10.24).
Ce este El – mit sau istorie, umbră sau trup? Trebuie să fii orb ca să confunzi trupul cu umbra; dar şi orbul, de îndată ce întinde mâna şi pipăie, îşi dă seama ce e trup şi ce e umbră. Nimănui nu i‑ar fi trecut prin cap să se întrebe dacă a existat Hristos, dacă, înaintea acestei întrebări, raţiunea nu i‑ar fi fost întunecată de dorinţa ca Hristos să nu fi existat.
În anul 1932, El e la fel de Necunoscut, e o enig­mă, e „semnul care va stârni împotriviri” (Luca,2.35), ca şi în anul 32. Minunea apariţiei sale în is­toria universală este pentru oameni o veşnică al­beaţă pe ochi: sunt gata mai curând să nege istoria decât s‑o accepte împreună cu această minune.
„O, minune a minunilor, uimire nesfârşită! Nu se poate spune, nu se poate gândi ceva care să de­păşească Evanghelia; pe lume nu există nimic cu care am putea s‑o comparăm”.Aceste cuvinte le spune marele gnostic din secolul al II‑lea, Marcion; şi iată ce spune un simplu catolic‑iezuit din vea­cul al XX‑lea: „Evanghelia nu stă alături, nici chiar mai presus de toate cărţile omeneşti, ci în afara lor; ea are cu totul altă natură”. Da, altă natură: această carte se deosebeşte de toate celelalte cărţi mai mult decât se deosebeşte radiumul de celelalte metale sau fulgerul de toate celelalte focuri; chiar parcă nu ar fi câtuşi de puţin „carte”, ci ceva pentru care nu avem nume. (Dmitri Merejkovski)
Semnul divinităţii lui Iisus este deja fap­tul că într‑un timp atât de scurt – un an şi câteva luni – toată lumea s‑a umplut de învăţătura Lui şi de credinţa în El. (Origene)
„A existat Hristos?”, l‑a întrebat Napoleon pe Wieland la un bal dat la curtea din Weimar, în timpul congresului de la Erfurt din anul 1808. „E la fel de absurd ca şi cum aţi întreba dacă au existat Iulius Cezar sau Excelenţa Voastră”, i‑a răspuns Wieland. „Bine spus”, a răspuns Napoleon şi s‑a îndepărtat, zâmbind.
Titlul este disponibil in librarii in format tiparit si eBook.
Back to top button